Căutare
923 rezultate pentru: Cred
- Iacov 2:1 - Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei.
- Iacov 2:5 - Ascultaţi, iubiţii mei fraţi: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc ?
- Iacov 2:14 - Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are ? Oare credinţa poate să-l mântuiască ?
- Iacov 2:17 - Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.
- Iacov 2:18 - Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.
- Iacov 2:19 - Tu crezi că unul este Dumnezeu ? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.
- Iacov 2:20 - Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este ?
- Iacov 2:22 - Vezi că, credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit ?
- Iacov 2:24 - Vedeţi dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă.
- Iacov 2:26 - Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este.
- Iacov 5:15 - Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.
- 1 Petru 1:5 - Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire, gata să se dea pe faţă în vremea de apoi.
- 1 Petru 1:7 - Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos.
- 1 Petru 1:8 - Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită,
- 1 Petru 1:9 - Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor.
- 1 Petru 1:21 - Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.
- 1 Petru 2:6 - Pentru că scris este în Scriptură: "Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preţ, şi cel ce va crede în ea nu se va ruşina".
- 1 Petru 2:7 - Pentru voi, deci, care credeţi, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului,
- 1 Petru 4:18 - Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos ?
- 1 Petru 4:19 - Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune.
- 1 Petru 5:9 - Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume.
- 1 Petru 5:12 - V-am scris aceste puţine lucruri, prin Silvan, pe care îl socotesc frate credincios, ca să vă îndemn şi să vă mărturisesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care staţi.
- 2 Petru 1:1 - Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Iisus Hristos, celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră:
- 2 Petru 1:5 - Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa,
- 2 Petru 2:5 - Şi n-a cruţat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptăţii, când a adus potopul peste cei fără de credinţă,
- 2 Petru 2:9 - Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii,
- 2 Petru 3:7 - Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi.
- 1 Ioan 1:9 - Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.
- 1 Ioan 3:23 - Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă.
- 1 Ioan 5:1 - Oricine crede că Iisus este Hristos, este născut din Dumnezeu, şi oricine iubeşte pe Cel care a născut iubeşte şi pe Cel ce S-a născut din El.
- 1 Ioan 5:4 - Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră.
- 1 Ioan 5:5 - Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu ?
- 1 Ioan 5:10 - Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are această mărturie în el însuşi. Cine nu crede în Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul Său.
- 1 Ioan 5:13 - Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică.
- 1 Ioan 5:14 - Şi aceasta este încrederea pe care o avem către El, că, dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă.
- 3 Ioan 1:5 - Iubitule, cu credinţă faci oricâte faci pentru fraţi şi aceasta pentru străini,
- Iuda 1:3 - Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.
- Iuda 1:20 - Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt.
- Apocalipsa 1:5 - Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său,
- Apocalipsa 2:10 - Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.
- Apocalipsa 2:13 - Ştiu unde sălăşluieşti: unde este scaunul satanei; şi ţii numele Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieşte satana.
- Apocalipsa 2:19 - Ştiu faptele tale şi dragostea şi credinţa şi slujirea şi răbdarea ta şi ştiu că faptele tale cele de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi.
- Apocalipsa 3:14 - Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
- Apocalipsa 13:10 - Cine duce în robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
- Apocalipsa 14:12 - Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.
- Apocalipsa 17:14 - Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El - chemaţi şi aleşi şi credincioşi.
- Apocalipsa 19:11 - Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.
- Apocalipsa 21:8 - Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.
- Tobit 1:8 - Iar o a treia o dădeam orfanilor, văduvelor şi străinilor care locuiesc cu Israeliţii; le-o aduceam ca dar din trei în trei ani. Noi o mâncam, credincioşi în acelaşi timp sfaturilor Deborei, mama tatălui meu, Ananiel, căci eu, după moartea tatălui meu, am rămas orfan.
- Tobit 1:13 - Şi mi-a dăruit Cel Preaînalt milă şi bunăvoinţă înaintea lui Salmanasar şi am fost omul lui de încredere.
Înapoi la index