Căutare
1065 rezultate pentru: sat
- Luca 4:39 - Şi El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea;
- Luca 5:4 - Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.
- Luca 5:11 - Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
- Luca 5:17 - Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri.
- Luca 5:19 - Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus.
- Luca 6:21 - Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.
- Luca 6:25 - Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui.
- Luca 6:38 - Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.
- Luca 8:1 - Şi după aceea Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu, şi cei doisprezece erau cu El;
- Luca 8:23 - Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie.
- Luca 8:34 - Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate.
- Luca 8:35 - Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat.
- Luca 8:51 - Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă.
- Luca 9:6 - Iar ei, plecând, mergeau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni.
- Luca 9:12 - Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu.
- Luca 9:17 - Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri.
- Luca 9:52 - Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El.
- Luca 9:56 - Şi s-au dus în alt sat.
- Luca 10:18 - Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.
- Luca 10:38 - Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.
- Luca 10:40 - Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc ? Spune-i deci să-mi ajute.
- Luca 11:18 - Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui ? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul.
- Luca 11:42 - Dar vai vouă, fariseilor ! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi.
- Luca 11:50 - Ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii,
- Luca 13:16 - Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei ?
- Luca 13:22 - Şi mergea El prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi călătorind spre Ierusalim.
- Luca 15:16 - Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
- Luca 15:23 - Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;
- Luca 15:27 - Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
- Luca 15:30 - Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.
- Luca 16:18 - Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte adulter; şi cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârşeşte adulter.
- Luca 16:21 - Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.
- Luca 17:12 - Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe,
- Luca 17:34 - Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat.
- Luca 17:35 - Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată.
- Luca 18:16 - Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia.
- Luca 18:29 - Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru împărăţia lui Dumnezeu,
- Luca 19:30 - Zicând: Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a şezut vreodată. Şi, dezlegându-l, aduceţi-l.
- Luca 20:31 - A luat-o şi al treilea; şi tot aşa toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit.
- Luca 22:3 - Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
- Luca 22:31 - Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu;
- Luca 22:51 - Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsaţi, până aici. Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat
- Luca 24:13 - Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
- Luca 24:28 - Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe.
- Ioan 2:15 - Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele.
- Ioan 4:3 - A lăsat Iudeea şi S-a dus iarăşi în Galileea.
- Ioan 4:28 - Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
- Ioan 4:52 - Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.
- Ioan 6:12 - Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva.
- Ioan 6:19 - După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie, ei s-au înfricoşat.
Înapoi la index