Căutare
3284 rezultate pentru: Nea
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66
- 1 Paralipomena/1 Cronici 29:14 - Că cine sunt eu şi cine este poporul meu, încât să avem putinţa de a face asemenea jertfe ? Dar de la Tine sunt toate şi cele primite din mâna Ta ţi le-am dat ţie;
- 1 Paralipomena/1 Cronici 29:19 - Iar lui Solomon, fiul meu, dăruieşte-i inimă dreaptă ca să păzească poruncile Tale, descoperirile Tale şi legile Tale şi să împlinească toate acestea şi să înalţe clădirea pentru care am făcut pregătire".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 29:24 - S-au supus lui Solomon de asemenea toate căpeteniile şi puternicii, precum şi toţi fiii lui David.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 1:9 - Să se împlinească dar, Doamne Dumnezeule, cuvântul Tău cel către David, tatăl meu ! De vreme ce m-ai pus pe mine peste un popor mult la număr, ca pulberea pământului,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 1:11 - Atunci Dumnezeu a zis către Solomon: "Pentru că tu ai avut la inimă asemenea lucru şi n-ai cerut bogăţie, averi şi slavă, nici sufletele neprietenilor tăi; n-ai cerut de asemenea nici zile multe, ci ai cerut înţelepciune şi ştiinţă, ca să judeci pe poporul Meu peste care te-am pus rege,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 1:14 - După aceea Solomon a adunat care de război şi călăreţi; şi avea o mie patru sute de care de război şi douăsprezece mii de călăreţi. Pe toţi aceştia i-a aşezat în cetăţile în care ţinea carele de război, precum şi pe lângă rege în Ierusalim.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 2:1 - Apoi Solomon hotărî să înalţe templu numelui Domnului şi casă domnească pentru sine.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 2:4 - Iată şi eu, fiul lui, zidesc templu numelui Domnului Dumnezeului meu, ca să îl închin Lui, pentru ca să se ardă înaintea Lui tămâie mirositoare, să I se înfăţişeze pururea pâinile punerii înainte şi să I se aducă arderi de tot dimineaţa şi seara, în ziua odihnei, la lună nouă şi la sărbătorile Domnului Dumnezeului nostru, ceea ce s-a poruncit pentru totdeauna lui Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 2:14 - Fiul unei femei dintre fiicele lui Dan, iar tatăl său e tirian. Acela ştie să facă lucruri de aur şi de argint, de aramă şi de fier, de piatră şi de lemn, de tort purpuriu, stacojiu şi albastru, de în şi de purpură; ştie să facă tot felul de sculpturi şi să îndeplinească tot ce i se va porunci, împreună cu meşterii tăi, cu meşterii domnului meu David, tatăl tău.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 3:12 - Asemenea şi aripa de cinci coţi a celuilalt heruvim atingea peretele templului, iar cealaltă aripă de cinci coţi atingea aripa heruvimului întâi.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 4:7 - De asemenea a făcut zece sfeşnice de aur, cum trebuia să fie, şi le-a pus în templul Domnului, cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 4:19 - De asemenea a făcut Solomon toate lucrurile pentru templul Domnului, jertfelnicul cel de aur şi mesele pentru pâinile punerii înainte;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:14 - Şi a zis: "Doamne Dumnezeul lui Israel, nu este Dumnezeu asemenea ţie, nici în cer şi nici pe pământ. Tu păzeşti legământul şi mila cu robii Tăi, care umblă cu toată inima lor înaintea Ta;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:19 - Dar caută la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu ! Ascultă strigarea şi ruga cu care robul Tău se roagă înaintea Ta:
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:20 - Să fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea spre templul acesta şi spre locul unde ai făgăduit să-ţi pui numele Tău, ca să asculţi rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:35 - Atunci să asculţi din cer rugăciunea lor şi cererea lor şi să le faci dreptate.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:39 - Atunci să asculţi din cer, din locul şederii Tale, rugăciunea lor şi cererea lor, şi să le faci dreptate şi să ierţi pe poporul Tău de ceea ce a păcătuit înaintea Ta.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:40 - Dumnezeul meu, să-Ţi fie ochii Tăi deschişi şi urechile Tale cu luare aminte la rugăciunea care Ţi se va face în locul acesta.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:1 - Când a sfârşit Solomon rugăciunea, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut templul.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:15 - Acum ochii Mei vor fi deschişi şi urechile Mele vor fi cu luare-aminte la rugăciunea ce se va face în locul acesta.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:18 - Atunci îţi voi întări tronul regatului tău, după cum am făgăduit lui David, tatăl tău, când am zis: Nu va lipsi din tine bărbat care să domnească peste Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 8:5 - El a mai zidit de asemenea Bet-Horonul de Sus şi Bet-Horonul de Jos, întărindu-le cu ziduri de jur-împrejur, cu porţi şi cu zăvoare;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:3 - Văzând regina din Saba înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care o zidise el,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:5 - Şi a zis regelui: "Cele ce am auzit eu în ţara mea despre lucrurile tale şi despre înţelepciunea ta, sunt adevărate;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:6 - Dar eu n-am crezut vorbele ce mi se spuneau, până ce n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată nici pe jumătate nu mi s-a grăit de mărirea înţelepciunii tale; tu întreci cu mult faima auzită de mine, despre tine.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:7 - Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericite sunt aceste slugi ale tale, care-ţi stau totdeauna înainte şi-ţi ascultă înţelepciunea !
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:9 - Şi a dăruit ea regelui o sută douăzeci de talanţi de aur şi mulţime mare de aromate şi de pietre scumpe; asemenea aromate, ca cele dăruite de regina din Saba regelui Solomon, nu se mai văzuseră.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:11 - Din acest lemn roşu făcuse regele scările de la templul Domnului şi de la casa domnească, precum şi chitare şi harpe pentru cântăreţi. Astfel de lemn nu se mai văzuse niciodată înainte în ţara lui Iuda.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:23 - Şi toţi regii ţărilor căutau să vadă pe Solomon, ca să-i asculte înţelepciunea pe care i-o pusese Dumnezeu în inima lui.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:26 - El domnea peste toţi regii, de la râul Eufrat până la ţara Filistenilor şi până la hotarul Egiptului.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 10:15 - Şi n-a ascultat regele de popor, pentru că aşa fusese rânduit de la Dumnezeu, ca să-şi împlinească Domnul cuvântul Său, pe care-l grăise prin Ahia Şilonitul lui Ieroboam, fiul lui Nabat.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 11:3 - "Spune lui Roboam, fiul lui Solomon, regele Iudei şi la tot Israelul din neamul lui Iuda şi al lui Veniamin:
- 2 Paralipomena/2 Cronici 11:10 - Ţora, Aialonul şi Hebronul, care se aflau în neamul lui Iuda şi al lui Veniamin.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 12:11 - Şi numai când mergea regele la templul Domnului, numai atunci venea garda şi le purta şi pe urmă le aducea iarăşi în casa de gardă.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 12:15 - Faptele lui Roboam, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în amintirile lui Şemaia proorocul şi ale lui Ido văzătorul în spiţele neamurilor. Roboam a purtat războaie cu Ieroboam în toate zilele vieţii lor.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 13:1 - Abia a început să domnească peste Iuda în anul al optsprezecelea al domniei lui Ieroboam.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 13:11 - Ei fac să se ridice în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară fum de arderi de tot către Domnul, cum şi fum de tămâieri bine mirositoare; şi aşează în rânduri pâinile punerii înainte pe masa cea curată şi aprind policandrele cele de aur şi candelele lui, ca să ardă în fiecare seară, pentru că noi păzim legea Domnului Dumnezeului nostru, iar voi L-aţi părăsit.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 14:4 - El a poruncit Iudeilor să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor şi să împlinească legea şi poruncile Lui;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 14:15 - De asemenea au jefuit şi sălaşele şi au luat o mulţime de turme cu vite mărunte şi cămile şi s-au întors cu ele la Ierusalim.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 17:10 - În vremea aceasta, în toate regatele ţărilor, care erau împrejurul Iudei, intrase frica Domnului şi nu îndrăznea nimeni să se lupte cu Iosafat.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 17:11 - Şi i se aduceau lui Iosafat daruri şi argint ca bir, până şi din partea Filistenilor; asemenea şi Arabii îi aduceau vite mărunte; şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:12 - Trimisul care se dusese să cheme pe Miheia i-a grăit, zicând: "Iată proorocii proorocesc toţi într-un glas de bine regelui; să fie şi cuvântul tău asemenea cu al fiecăruia din ei; prooroceşte şi tu de bine".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:16 - Atunci Miheia a zis: "Am văzut pe toţi fiii lui Israel risipiţi prin munţi ca oile care n-au păstor, iar Domnul mi-a zis: Aceştia neavând domn, să se întoarcă fiecare la casa lui cu pace !"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 19:6 - Şi a zis el judecătorilor: "Luaţi seama la ce veţi face; să nu faceţi judecată omenească, ci judecata Domnului, că la rostirea judecăţii El este cu voi.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:10 - Şi acum, iată Amoniţii, Moabiţii şi locuitorii muntelui Seir, prin ţara cărora Tu nu le-ai îngăduit Israeliţilor să treacă, când veneau ei din pământul Egiptului, ci au trecut pe lângă ei şi nu i-au nimicit,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:11 - Iată ei vor să ne răsplătească, fiindcă au venit să ne izgonească din stăpânirea Ta care ne-ai dat-o de moştenire.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:18 - Atunci s-a plecat Iosafat cu faţa la pământ, de asemenea şi toţi Iudeii şi locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului, ca să se închine Domnului.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:20 - Şi s-au sculat ei de dimineaţă tare şi au ieşit să se ducă în pustiul Tecoa; pe când ieşeau ei, a stat Iosafat şi a zis: "Ascultaţi-mă Iudeilor, voi, locuitori ai Ierusalimului ! Aveţi încredere în Domnul Dumnezeul vostru şi fiţi tari ! Aveţi încredere în proorocii Lui şi veţi izbuti cu bine !"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 21:4 - Însă Ioram, dacă a luat domnia tatălui său şi s-a întărit, a ucis pe toţi fraţii lui cu sabia, de asemenea şi pe unii dintre căpeteniile lui Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 21:11 - De asemenea a făcut el înălţimile de pe munţii lui Iuda şi a dus pe locuitorii Ierusalimului la desfrâu şi pe Iuda la rătăcire.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66
Înapoi la index