Căutare
2286 rezultate pentru: Nici
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46
- Ecclesiastul 9:6 - Şi dragostea lor, ura lor şi pizma lor a pierit de mult şi nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare.
- Ecclesiastul 9:10 - Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.
- Ecclesiastul 9:11 - Şi iarăşi am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuţi şi biruinţa a celor viteji, şi pâinea a celor înţelepţi, nici bogăţia a celor pricepuţi, nici faima pentru cei învăţaţi, căci timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi.
- Ecclesiastul 9:12 - Că omul nu ştie nici măcar vremea lui: întocmai ea şi peştii care sunt prinşi în vicleanul năvod, întocmai ca şi păsările în laţ, aşa sunt prinşi fără de veste oamenii în vremea de restrişte, când vine dintr-odată peste ei.
- Ecclesiastul 10:6 - Nebunul este ridicat la dregătorii înalte, iar cei vrednici stau în locuri de jos.
- Ecclesiastul 10:11 - Dacă şarpele muşcă înainte de a fi descântat, atunci descântătorul nu are nici un folos.
- Ecclesiastul 12:1 - Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: "N-am nici o plăcere de ei ..."
- Cântarea Cântărilor 3:3 - Întâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu ?"
- Cântarea Cântărilor 3:7 - Iat-o, este ea, lectica lui Solomon, înconjurată de şaizeci de voinici, viteji falnici din Israel.
- Cântarea Cântărilor 4:2 - Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură.
- Cântarea Cântărilor 4:7 - Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi fără nici o pată.
- Cântarea Cântărilor 6:6 - Părul tău turme de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară. Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce din scăldătoare ies, făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură.
- Cântarea Cântărilor 8:7 - Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins acela.
- Isaia 1:6 - Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate.
- Isaia 1:26 - Voi întoarce judecătorii tăi să judece ca la început şi sfetnicii tăi ca odinioară. După aceasta te vei putea numi iarăşi cetate dreaptă, oraş credincios.
- Isaia 1:30 - Vor fi ca un stejar ale cărui frunze cad şi ca o grădină fără nici un strop de apă.
- Isaia 2:4 - El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.
- Isaia 3:7 - Iar acela cu jurământ se va lepăda, zicând: "Nu pot vindeca rănile poporului ! N-am în casa mea nici pâine, nici haină, nu mă faceţi conducător peste popor !"
- Isaia 3:23 - Oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici.
- Isaia 5:6 - Şi o voi pustii ! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea.
- Isaia 5:8 - Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi grămădiţi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi numai voi stăpânitori în ţară !
- Isaia 5:27 - Nimeni din ai lui nu va obosi, nici va boli, nu va dormita, nici va adormi; nimeni nu-şi va descinge brâul şi nici cureaua încălţămintei lui nu se va rupe.
- Isaia 7:7 - Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Aceasta nu va fi, nici nu se va împlini !
- Isaia 8:9 - Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi. Auziţi până la marginile pământului, cei puternici plecaţi-vă. De vă veţi întări, iarăşi veţi fi biruiţi.
- Isaia 8:12 - "Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta socoteşte uneltire, şi nu vă temeţi, nici nu vă înfricoşaţi de ceea ce se tem ei.
- Isaia 8:16 - Voi strânge laolaltă această mărturie şi voi sigila această învăţătură pentru ucenicii mei.
- Isaia 10:14 - Mâna mea a apucat ca pe un cuib bogăţiile popoarelor şi, precum iei ouă părăsite, tot aşa am cuprins eu tot pământul. şi nimeni n-a scuturat aripile, n-a deschis ciocul şi nici n-a scos vreun ţipăt !
- Isaia 11:3 - Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. Şi va judeca nu după înfăţişarea cea din afară şi nici nu va da hotărârea Sa după cele ce se zvonesc,
- Isaia 11:9 - Nu va fi nici o nenorocire şi nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt ! Că tot pământul este plin de cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de ape !
- Isaia 13:11 - Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi pentru păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ.
- Isaia 13:18 - Arcurile oamenilor de luptă vor doborî pe cei tineri. De roada pântecelui nu se vor milostivi, şi pentru copii ochii lor nu vor simţi nici o milă.
- Isaia 13:20 - Nu va mai fi locuit în veci şi din neam în neam. Arabii nu vor mai înfige acolo corturi şi nici ciobanii nu-şi vor mai face târle în latura aceea.
- Isaia 14:1 - Dar Domnul Se va milostivi de Iacov şi va alege încă o dată pe Israel şi îl va statornici în pământul lui. Cei străini se vor alătura lor şi se vor uni cu casa lui Iacov.
- Isaia 14:20 - Tu nu te vei pogorî în mormânt, căci tu ai pustiit pământul tău şi pe poporul tău l-ai ucis ! Niciodată nu se va mai vorbi despre neamul celor răi !
- Isaia 15:4 - Heşbonul şi Eleale bocesc, iar glasul lor până la Iahaţ se aude. Chiar şi războinicii Moabului se vaită şi sufletul le este cuprins de groază.
- Isaia 16:6 - Am auzit de semeţia Moabului, că foarte mândru este; am auzit de obrăznicia, de mândria, de trufia şi de graiurile lui deşarte".
- Isaia 16:10 - Nici bucurie, nici veselie prin grădini, iar prin vii nici cântece, nici chiote ! Nimeni nu mai dă vinul la teasc, strigătul călcătorului a încetat.
- Isaia 16:14 - Iar acum Domnul a zis aşa: "Peste trei ani, socotiţi ca anii unui simbriaş, mărirea Moabului se va micşora cu vuiet mare şi va rămâne mică şi slabă, fără nici o putere".
- Isaia 17:3 - Nici cetate întărită pentru Efraim şi nici împărăţie la Damasc. Tot aşa va fi cu rămăşiţa Siriei şi cu mărirea ei, precum a fost cu fiii lui Israel, zice Domnul Savaot.
- Isaia 19:15 - Şi nu va fi nici un lucru în Egipt cu rostul lui: nici cap, nici coadă, nici început, nici sfârşit.
- Isaia 21:2 - O vedenie grozavă mi s-a descoperit: jefuitorul jefuieşte şi pustiitorul pustieşte. Avântă-te, Elame ! împresuraţi pe Mezi, n-aveţi nici o milă !
- Isaia 21:3 - De aceea inima mea s-a umplut de nelinişte, dureri m-apucă, ca durerile unei femei care este gata să nască. înspăimântat cum sunt, nu mai aud; tulburat, nici că mai văd;
- Isaia 22:14 - Domnul Savaot a descoperit urechilor mele: Acest păcat nu vă va fi iertat nici până la moarte, zice Domnul Dumnezeu Savaot.
- Isaia 23:4 - Ruşinează-te, Sidonule, că marea îţi zice: "Tu n-ai avut dureri de mamă, tu n-ai născut şi nici n-ai crescut băieţi şi nici n-ai ridicat fete".
- Isaia 23:12 - El a zis: "Nu tresălta de bucurie, tu, fecioară necinstită a Sidonului ! Scoală-te şi du-te la Chitim, dar nici acolo nu vei avea odihnă !"
- Isaia 23:18 - Dar tot câştigul, toate foloasele ei vor fi afierosite Domnului şi nu vor fi adunate, nici puse la păstrare; ci câştigul va fi pentru cei ce locuiesc înaintea Domnului, ca să aibă hrană din belşug şi haine strălucite.
- Isaia 24:11 - Pe uliţă lumea strigă: "Nici un strop de vin !" Nu mai este bucurie, veselia este izgonită de pe pământ.
- Isaia 25:5 - Şi ca arşiţa soarelui într-un pământ uscat. Ai potolit zarva celor nelegiuiţi. Precum se potoleşte căldura la umbra unui nor, aşa se va domoli cântecul de biruinţă al stăpânitorilor silnici.
- Isaia 27:11 - Când crengile se usucă, se rup şi cad, femeile vin şi le dau foc. Acesta este un popor fără de minte şi nici Ziditorul lui nu Se milostiveşte de el şi nici Făcătorul lui nu are milă de el.
- Isaia 28:8 - Toate mesele sunt pline de vărsături, nici un loc curat nu mai este.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46
Înapoi la index