Căutare
2362 rezultate pentru: Nain
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
- 4 Regi/2 Împărați 25:19 - Iar din cetate a luat un eunuc, care era căpetenie peste oşteni şi cinci oameni, care stăteau înaintea regelui şi care acum se aflau în cetate; pe căpetenia cea mare a oştirii, care înscria la oaste poporul şi şaizeci de oameni din poporul ţării, care se aflau în cetate.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 1:43 - Aceştia sunt regii care au domnit în pământul Edom, înainte de a se ridica rege, peste fiii lui Israel, Bela, fiul lui Beor, cetatea căruia se numea Dinhaba.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 4:31 - În Bet-Marcabot, Haţar-Susim, Bet-Birei şi Şaaraim. Iată cetăţile lor dinainte de domnia lui David cu satele lor.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 4:40 - Şi au găsit păşuni grase şi bune şi pământ larg, liniştit şi lipsit de primejdii, pentru că înainte de ei au trăit acolo numai puţini Hamiţi.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 6:32 - Care au servit de cântăreţi înaintea cortului adunării, până când Solomon a zidit templul Domnului în Ierusalim, şi care fuseseră rânduiţi la slujba lor după rânduiala lor;
- 1 Paralipomena/1 Cronici 9:20 - Finees, fiul lui Eleazar, fusese înainte căpetenie peste ei şi Domnul era cu el.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 9:22 - Toţi cei aleşi ca portari la praguri erau două sute doisprezece. Ei erau înscrişi în registre după aşezările lor. Pe ei îi pusese David şi Samuel înainte-văzătorul, pentru credincioşia lor.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 9:32 - Unora din fraţii lor, din fiii lui Cahat, le era încredinţată pregătirea pâinilor punerii înainte, ca să le pună în fiecare zi de odihnă.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 10:9 - L-au dezbrăcat şi i-au luat capul şi armele şi au trimis prin ţara Filistenilor, să se vestească aceasta înaintea idolilor lor şi înaintea poporului.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 10:13 - Aşa a murit Saul pentru nelegiuirea sa pe care o făcuse el înaintea Domnului, pentru că n-a păzit cuvântul Domnului şi pentru că a întrebat şi a cercetat o vrăjitoare
- 1 Paralipomena/1 Cronici 11:2 - Şi mai înainte, când Saul era încă rege, tu ai povăţuit pe Israel la război şi l-ai adus teafăr înapoi şi Domnul Dumnezeul tău ţi-a spus: Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi povăţuitorul poporului Meu Israel".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 11:3 - Şi au venit toate căpeteniile lui Israel la rege în Hebron şi a încheiat cu ei David legământ în Hebron înaintea fetei Domnului; şi au uns pe David de rege peste Israel, după cuvântul Domnului care fusese prin Samuel.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 11:6 - Apoi a zis David: "Cine va lovi cel dintâi pe Iebuseu, acela va fi cap şi căpetenie peste oştire". Şi s-a sculat înainte de toţi Ioab, fiul Ţeruiei, şi s-a făcut căpetenie.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 11:18 - Atunci aceşti trei au străbătut prin tabăra Filistenilor, au scos apă din fântâna Betleemului cea de la poartă şi au luat-o şi au dus-o lui David. Dar David n-a voit să o bea şi a vărsat-o înaintea Domnului,
- 1 Paralipomena/1 Cronici 13:4 - Atunci toată adunarea a zis: "Aşa să fie", pentru că lucrul acesta s-a părut drept înaintea a tot poporul.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 13:6 - Atunci s-a dus David şi tot Israelul la Chiriat-Iearim, ce este în Iuda, ca să strămute de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia se cheamă numele Domnului Celui care sade pe heruvimi.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 13:8 - David însă şi toţi Israeliţii jucau înaintea lui Dumnezeu cât puteau cu cântări din gură, din chitară, din psaltirion, din timpane şi ţimbale şi din trâmbiţe;
- 1 Paralipomena/1 Cronici 13:10 - Atunci S-a mâniat Domnul pe Uza şi l-a lovit, pentru că şi-a întins mâna spre chivot; şi el a murit acolo pe loc înaintea lui Dumnezeu.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 14:8 - Auzind însă Filistenii că David a fost uns rege peste tot Israelul, s-au ridicat ei toţi să caute pe David. Şi auzind David de aceasta, a ieşit înaintea lor.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 14:15 - Şi când vei auzi zgomot ca de paşi prin vârful duzilor, atunci să intri în luptă, căci a ieşit Dumnezeu înaintea ta, ca să bată tabăra Filistenilor".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 15:13 - Deoarece înainte n-aţi făcut voi aceasta, Domnul Dumnezeul nostru ne-a lovit, pentru că nu L-am căutat cum se cuvine".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 15:24 - Preoţii Şebania, Iosafat, Natanael, Amasai, Zaharia, Benaia şi Eliezer trâmbiţau din trâmbiţe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Obed-Edom şi Iehia erau uşieri la chivot.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:4 - Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi, ca să preaslăvească, să mulţumească şi să preaînalţe pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi anume:
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:6 - A pus de asemenea pe preoţii Benaia şi Oziel să sune necontenit din trâmbiţe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:27 - Înaintea Lui este strălucire şi măreţie, putere şi bucurie în locaşul Lui cel sfânt.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:29 - Daţi Domnului slavă pentru numele Lui; aduceţi-vă darul, mergeţi înaintea feţei Lui, închinaţi-vă Domnului în podoabele sfinţeniei Lui !
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:30 - Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea şi nu se va clătina.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:33 - Să dănţuiască împreună toţi copacii dumbrăvii înaintea feţei Domnului, că vine să judece pământul.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:37 - Şi a lăsat David acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf şi pe fraţii lui, ca să slujească ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi;
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:39 - Iar pe preotul Ţadoc şi pe ceilalţi preoţi, fraţii săi, i-a pus înaintea locaşului Domnului, cel de pe înălţimea din Ghibeon,
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:8 - Şi am fost cu tine pretutindeni, oriunde ai umblat; am stârpit pe toţi vrăjmaşii tăi înaintea feţei tale şi am făcut numele tău ca numele celor puternici ai pământului.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:13 - Eu îi voi fi tată şi el Îmi va fi fiu şi mila Mea nu o voi lua de la el, cum am luat-o de la cel ce a fost înaintea ta.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:16 - Atunci a venit regele David şi a stat înaintea feţei Domnului şi a zis: "Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, de m-ai înălţat aşa ?
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:18 - Ce mai poate adăuga David înaintea Ta pentru mărirea robului Tău ? Tu cunoşti pe robul Tău.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:24 - Să rămână şi să se preamărească numele Tău în veci, ca să se zică că Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, este Dumnezeu peste Israel, şi casa robului Tău David să fie tare înaintea feţei Tale.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:25 - Căci Tu, Dumnezeul meu, ai descoperit robului Tău că-i vei zidi casă, de aceea robul Tău a şi îndrăznit să se roage înaintea Ta.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:27 - Începe dar a binecuvânta casa robului Tău, ca să fie ea veşnică înaintea feţei Tale. Căci dacă Tu, Doamne, o vei binecuvânta, binecuvântată va fi ea în veci".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 19:7 - Şi au luat în solda lor treizeci şi două de mii de care şi pe regele Maacăi cu poporul lui, care au venit şi au tăbărât înaintea Medebei. Iar Amoniţii s-au adunat din cetăţile lor şi au ieşit la război.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 19:9 - Atunci au înaintat Amoniţii şi s-au aşezat în linie de bătaie la porţile cetăţii, iar regii care veniseră erau la o parte în câmp.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:7 - Lucrul acesta n-a fost plăcut nici înaintea lui Dumnezeu şi de aceea a lovit El pe Israel.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:10 - "Mergi şi spune lui David: Aşa zice Domnul: Îţi pun înainte trei pedepse; alege-ţi una din ele şi o voi trimite asupra ta".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:21 - A venit deci David la Ornan; iar Ornan, privind şi văzând pe David, a ieşit din arie şi s-a plecat înaintea lui David cu faţa până la pământ.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 22:8 - Dar a fost către mine cuvântul Domnului şi a zis: Tu ai vărsat mult sânge şi ai purtat războaie mari; nu se cuvine să zideşti tu casă numelui Meu, pentru că ai vărsat mult sânge pe pământ înaintea feţei Mele.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 22:18 - "Au nu este cu voi Domnul Dumnezeul vostru, Care v-a dăruit pace din toate părţile, pentru că El a dat în mâinile mele pe locuitorii ţării şi s-a supus ţara înaintea Domnului şi înaintea poporului Său ?
- 1 Paralipomena/1 Cronici 23:13 - Fiii lui Amram au fost: Aaron şi Moise. Aaron a fost ales ca să fie sfinţit pentru Sfânta Sfintelor, el şi fiii lui pe veci, pentru a săvârşi tămâierea înaintea feţei Domnului, ca să-I slujească Lui şi să binecuvânteze numele Lui în veci.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 23:29 - Pentru a îngriji de pâinile punerii înainte, de făina de grâu pentru prinosul de pâine şi azime, pentru cele de copt, de fript şi de toată măsura şi cântarul,
- 1 Paralipomena/1 Cronici 23:31 - Şi la toate arderile de tot aduse Domnului sâmbăta, la lună nouă şi la sărbători, după număr, cum este scris pentru ele, să fie totdeauna înaintea Domnului,
- 1 Paralipomena/1 Cronici 24:2 - Nadab şi Abiud au murit înainte de tatăl lor, iar copii n-au avut şi de aceea au preoţit numai pe Eleazar şi Itamar.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 24:5 - Şi i-a împărţit prin sorţi, pentru că cei mai însemnaţi în locaşul sfânt şi înaintea lui erau dintre fiii lui Eleazar şi dintre fiii lui Itamar.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 24:6 - Şi i-a înscris Şemaia, fiul lui Natanael, scriitor din leviţi, înaintea feţei regelui şi a căpeteniilor, înaintea preoţilor Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar şi înaintea capilor de familie ai preoţilor şi leviţilor, luând prin tragere la sorţi o familie din neamul lui Eleazar şi apoi una din neamul lui Itamar.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
Înapoi la index