Căutare
1366 rezultate pentru: cal
- Osea 1:7 - Dar de casa lui Iuda Mă voi milostivi şi o voi mântui prin Domnul Dumnezeul lui Israel, şi nu-i voi mântui pe ei nici cu arcul, nici cu sabia, nici prin luptă, nici prin puterea cailor sau a călăreţilor".
- Osea 4:14 - Nu voi pedepsi pe fetele voastre fiindcă au fost ticăloase şi nici pe nurorile voastre că s-au desfrânat, că ele înseşi merg laolaltă cu desfrânatele şi aduc jertfă la un loc cu ticăloasele, astfel că poporul Meu merge la pieirea lui.
- Osea 5:4 - Faptele lor nu le dau răgaz să se întoarcă la credinţa în Domnul Dumnezeul lor, că un duh de ticăloşie sălăşluieşte înăuntru lor şi pe Domnul nu vor să-L cunoască.
- Osea 5:11 - Efraim este asupritor, calcă dreptul fiecăruia, fiindcă îi place să alerge după idoli.
- Osea 6:7 - Ei, întocmai ca Adam, au călcat legământul Meu, au căzut de la credinţă.
- Osea 7:1 - Când am voit să tămăduiesc pe Israel, atunci s-au dat pe faţă păcatele lui Efraim şi ticăloşiile Samariei, că toţi laolaltă săvârşesc fărădelegi: tâlharii intră prin case, hoţii pradă la drumul mare.
- Osea 8:1 - Sună din trâmbiţă ! Vrăjmaşul vine ca un vultur asupra templului Domnului !... Pentru că ei au călcat legământul cu Mine; împotriva legii Mele au păcătuit laolaltă.
- Osea 9:1 - Nu te bucura, Israele, şi nu sălta de veselie ca păgânii, că te-ai ticăloşit, părăsind pe Dumnezeul tău; ai iubit preţul unei desfrânate pe toate ariile de grâu.
- Osea 10:15 - Aşa voi face cu voi, cei din casa lui Israel, căci ticăloşi sunteţi. În vălmăşagul luptei va pieri regele lui Israel !
- Osea 11:6 - Sabia să pustiiască cetăţile lui şi să dărâme întăriturile lui, din pricina punerii lor la cale !
- Osea 12:4 - În pântecele maicii sale, Iacov a ţinut de călcâi pe fratele său, şi ca un viteaz s-a luptat el cu Dumnezeu.
- Osea 13:7 - De aceea voi fi pentru ei ca un leu şi îi voi pândi pe cale ca o panteră.
- Ioil 2:4 - Cum sunt caii, aşa le este chipul lor; şi ca sprinteni călăreţi, aşa aleargă.
- Ioil 2:7 - Aleargă ca nişte viteji; ca războinicii încercaţi se avântă peste ziduri; om după om îşi urmează calea, fără ca vreunul să se rătăcească.
- Ioil 2:8 - Nimeni nu se îmbrânceşte cu cel de alături, fiecare îşi vede de drumul lui; printre săgeţi îşi croiesc cale, fără ca nici unul să rupă rândul.
- Amos 1:8 - Pe tot locuitorul din Aşdod îl voi stârpi şi pe cel ce ţine în mână sceptrul din Ascalon; şi voi îndrepta către Acaron mâna Mea şi rămăşiţele Filistenilor vor pieri", zice Domnul Dumnezeu.
- Amos 2:6 - Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ţale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel sărac pentru o pereche de încălţăminte.
- Amos 2:7 - Ei zdrobesc în pulbere capul celor sărmani şi calcă în picioare pe cei în necazuri. Feciorul dimpreună cu tatăl său la aceeaşi desfrânată îşi află calea, ca să pângărească numele Meu cel sfânt;
- Amos 2:15 - Arcaşul nu va putea ţine piept, cel sprinten la picior nu va scăpa, iar cel călare pe cal nu va putea să se izbăvească.
- Amos 4:13 - Că El este Cel ţare a întocmit munţii şi a făurit vîntul şi descoperă omului gândurile sale; El a făcut zorile şi întunericul şi calcă peste înălţimile pământului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui !
- Amos 5:11 - Drept aceea, fiindcă voi călcaţi în picioare pe cel sărman şi luaţi de la el dar de grâu, cu toate că aţi zidit case de piatră, nu le veţi locui, şi deşi aţi sădit viţă de bun soi, nu veţi bea din vinul ei.
- Amos 6:2 - Treceţi la Calne şi vedeţi, duceţi-vă de acolo la Hamatul cel mare şi coborâţi-vă în Gatul Filisteii; preţuiesc ele mai mult decât aceste regate ? Ţinutul lor este mai mare decât al vostru ?
- Amos 6:5 - Se arată dibaci în cântece de liră şi întocmai ca David se întrec în instrumente muzicale;
- Amos 8:6 - Să cumpărăm pe preţ de argint pe cei nevoiaşi şi pe cei în strâmtorare pentru o pereche de încălţăminte, să vindem grâul cel de lepădat ?"
- Amos 8:14 - Cei care se jură pe păcatul Samariei şi zic: "Viu este Dumnezeul tău, Dane, şi vie este calea până la Beer-Şeba" - vor cădea şi nu se vor mai scula !
- Amos 9:13 - Iată vin zile, zice Domnul, când cel ce ară va ajunge din urmă pe cel ce seceră, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce seamănă. şi munţii vor picura must şi toate colinele se vor topi.
- Iona 1:3 - Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul. Şi s-a coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tarsis, şi, plătind preţul călătoriei, s-a coborât în ea ca să meargă la Tarsis împreună cu toţi cei de acolo, el fugind din faţa Domnului.
- Iona 3:8 - Iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui;
- Iona 4:8 - Şi la răsăritul soarelui a pornit Dumnezeu un vânt arzător de la răsărit şi soarele a dogorit capul lui Iona, încât el se prăpădea de căldură. Şi şi-a rugat moartea zicând: "Mai bine este să mor decât să trăiesc !"
- Miheia/Mica 1:8 - Din această pricină Mă voi tângui şi voi urla, voi merge desculţ şi gol; voi scoate urlete ca şacalii şi ţipete ca struţii;
- Miheia/Mica 2:2 - Le plac ţarinile, pentru aceea le şi răpesc; casele, de aceea le şi iau. Calcă silnic drepturile stăpânului şi ale casei lui, ale omului şi ale moştenirii lui.
- Miheia/Mica 2:3 - Pentru aceasta aşa zice Domnul Iată că Eu pun la cale pentru neamul acesta o nenorocire, de care nu veţi putea să vă feriţi grumazul vostru şi nu veţi mai călca mândri; căci vremurile sunt rele.
- Miheia/Mica 2:7 - Casa lui Iacov zice: "Oare Dumnezeu a pierdut răbdarea ? Acestea sunt lucrurile Sale ?" Cuvintele Mele nu sunt ele, oare, binevoitoare pentru cel ce umblă pe calea cea dreaptă ?
- Miheia/Mica 2:8 - Ci voi, împotriva poporului Meu, staţi într-ajutor vrăjmaşului lui. Mai înainte ca să năvălească Salmanasar voi jefuiţi ca la război pe cei care merg cu încredere pe calea lor;
- Miheia/Mica 2:13 - Cel ce croieşte cale este în fruntea lor; ei îşi croiesc cale şi trec şi ies pe o poartă, iar regele merge înaintea lor Domnul este în fruntea lor.
- Miheia/Mica 3:3 - Şi, după ce vor fi mâncat carnea poporului meu, vor fi jupuit pielea şi oasele lor le vor fi sfărâmat şi prefăcut în bucăţi ca şi carnea în oală, ca trupul lor în căldare,
- Miheia/Mica 4:13 - Scoală-te şi calcă în picioare pe fiica Sionului; că voi face cornul tău de fier şi copitele tale de aramă ! Tu vei zdrobi popoare multe şi prada luată de la ele, Domnului o vei închina şi bogăţiile lor Stăpânului a tot pământul.
- Miheia/Mica 5:4 - Şi El Însuşi va fi pacea noastră ! Când Asiria va năvăli în ţara noastră şi va pătrunde călcând în palatele noastre, noi vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii,
- Miheia/Mica 5:7 - Şi va mai fi restul lui Iacov, între popoare multe, ca un leu între dobitoacele din pădure şi ca un pui de leu în turma de oi, care trece, calcă în picioare şi pradă, fără ca nimeni să-i poată smulge prada.
- Miheia/Mica 6:15 - Tu vei semăna, dar nu vei secera; vei călca în teasc smochine, dar nu te vei unge cu untdelemn; vei face must, dar nu vei bea vin.
- Miheia/Mica 7:10 - Să vadă vrăjmaşa mea şi să se ascundă de ruşine, ea care-mi spunea: "Unde este Domnul Dumnezeul tău ?" Ochii mei se vor uita la ea, şi ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţe.
- Miheia/Mica 7:19 - Şi milostiveşte-Te iarăşi spre noi şi fărădelegile noastre calcă-le în picioare ! Aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre.
- Naum 1:5 - Munţii se cutremură înaintea Lui şi calinele se fac una cu pământul; pământul se zbuciumă în faţa Lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.
- Naum 1:9 - Ce puneţi la cale împotriva Domnului ? El îi va stârpi cu totul, fiindcă urgia nu vine de două ori.
- Naum 1:10 - Căci se încâlcesc unii într-alţii ca mărăcinii, când se îmbată la ospeţele lor; pentru aceasta mistuiţi vor fi ca paiele uscate.
- Naum 1:11 - Din tine a ieşit urzitorul de rele împotriva Domnului şi cel ce sfătuieşte fapte ticăloase.
- Naum 2:2 - Un vrăjmaş distrugător a pornit împotriva ta, Ninive; păzeşte întăriturile, străjuieşte calea, încinge-ţi coapsele, adună-ţi toate puterile !
- Naum 2:4 - Scuturile războinicilor săi sunt roşii; îmbrăcaţi în roşu aprins sunt oştenii; în focul armelor de oţel carele se ivesc. În ziua de năvală, călăreţii peste câmpii se avântă.
- Naum 3:3 - Călăreţi care se avântă, sclipiri de sabie, scăpărări de lance, mulţime de răniţi, grămezi de cadavre, leşuri fără de sfârşit, hoituri, care stau în cale !
- Naum 3:14 - Adu-ţi apă pentru vremuri de împresurare, repară-ţi întăriturile, frământă lutul, calcă pământul cel clisos şi fă cărămidă tare !
Înapoi la index