Căutare
3928 rezultate pentru: păr
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79
- 1 Regi/1 Samuel 25:36 - După aceea a venit Abigail la Nabal şi iată acesta avea ospăţ în casa sa, ospăţ împărătesc, şi inima lui Nabal era veselă, căci băuse de se îmbătase. De aceea nu i-a spus ea nici un cuvânt, nici mare, nici mic, până dimineaţa.
- 1 Regi/1 Samuel 26:13 - Iar după ce David a trecut dincolo, a stat pe vârful muntelui, fiind acum depărtare mare între ei.
- 1 Regi/1 Samuel 26:19 - Să asculte dar regele, stăpânul meu, cuvintele robului său: Dacă Domnul te-a îndemnat împotriva mea, să fie aceasta din partea ta jertfă cu bună mireasmă; iar dacă fiii oamenilor te-au pus la cale, blestemaţi să fie ei înaintea Domnului, căci ei m-au izgonit acum, ca să nu mai fac parte din moştenirea Domnului, zicând: Mergi de slujeşte la dumnezei străini.
- 1 Regi/1 Samuel 27:11 - şi nu a lăsat David în viaţă nici bărbat, nici femeie, nici n-a adus în Gat, zicând: "Aceştia ar putea să ne pârască şi să zică: Aşa a fost David şi astfel a fost purtarea lui în timpul şederii lui în ţara Filistenilor".
- 1 Regi/1 Samuel 28:13 - I-a zis regele: "Nu te teme. Spune-mi ce vezi ?" Şi răspunzând, femeia a zis: "Văd parcă un dumnezeu, ieşind din pământ".
- 1 Regi/1 Samuel 28:15 - A zis Samuel către Saul: "Pentru ce mă tulburi, ca să ies ?" Iar Saul a răspuns: "Îmi este tare greu; Filistenii se luptă împotriva mea, iar Dumnezeu S-a depărtat de mine şi nu-mi mai răspunde nici prin prooroci, nici în vis, nici în vedenie; de aceea te-am chemat, ca să mă înveţi ce să fac".
- 1 Regi/1 Samuel 28:16 - A zis Samuel: "La ce mă mai întrebi pe mine, dacă Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău ?
- 1 Regi/1 Samuel 28:20 - Atunci Saul a căzut deodată cu tot trupul său la pământ, căci se spăimântase grozav de cuvintele lui Samuel; afară de aceasta şi puterile îl părăsiseră, căci nu mâncase pâine toată ziua aceea şi toată noaptea.
- 1 Regi/1 Samuel 30:9 - Atunci s-a dus David el însuşi şi cei şase sute de bărbaţi care erau cu el şi, sosind la pârâul Besor, s-au oprit acolo cei osteniţi.
- 1 Regi/1 Samuel 30:21 - După aceea a venit David la cele două sute de oameni care nu fuseseră în stare să-i urmeze şi pe care îi lăsase la pârâul Besor; şi au ieşit aceştia în întâmpinarea lui David şi în întâmpinarea oamenilor care erau cu el. Iar David, apropiindu-se de acei oameni, i-a întrebat de sănătate.
- 1 Regi/1 Samuel 30:24 - Şi apoi cine vă va asculta pe voi, în această treabă ? Aceştia nu sunt mai răi decât noi. Ce parte au cei ce au mers la război, aceeaşi parte trebuie să se împartă şi celorlalţi".
- 1 Regi/1 Samuel 31:7 - Israeliţii, care locuiau peste vale şi peste Iordan, văzând că ostaşii israeliţi au fugit şi că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit, iar Filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.
- 2 Regi/2 Samuel 1:23 - Saul şi Ionatan, cei iubiţi şi uniţi în viaţa lor, nici la moarte nu s-au despărţit. Fost-au mai iuţi decât vulturii şi mai puternici decât leii !
- 2 Regi/2 Samuel 2:13 - Şi s-au aşezat unii de o parte de iaz, iar alţii de cealaltă parte a iazului.
- 2 Regi/2 Samuel 2:15 - Şi s-au sculat şi s-au dus un număr de doisprezece Veniamineni din partea lui Işboşet, fiul lui Saul, şi doisprezece dintre slugile lui David.
- 2 Regi/2 Samuel 3:12 - Abner însă a trimis din partea sa vestitori la David în Hebron, unde se afla el, să-i zică: "Al cui este pământul acesta ?", şi să-i mai zică încă: "Încheie legământ cu mine şi mâna mea va fi cu tine, ca să întoarcă la tine pe tot poporul lui Israel !"
- 2 Regi/2 Samuel 6:5 - Iar David şi toţi fiii lui Israel cântau înaintea Domnului din tot felul de instrumente muzicale de lemn de chiparos, din harpe, din psaltire, din timpane, din fluiere şi din chimvale.
- 2 Regi/2 Samuel 6:19 - Şi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel de la Dan până la Beer-Şeba, fiecăruia, atât bărbaţilor cât şi femeilor, câte o pâine şi câte o bucată de carne friptă şi câte o turtă. Şi s-a dus tot poporul, mergând fiecare la casa sa.
- 2 Regi/2 Samuel 7:12 - Iată Domnul îţi vesteşte că-ţi va întări casa, iar când se vor împlini zilele tale şi vei răposa cu părinţii tăi, atunci voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea sa.
- 2 Regi/2 Samuel 7:19 - Ba încă aceasta s-a părut lucru mic în ochii Tăi, Doamne Dumnezeul meu, şi ai mai vestit încă şi de viitorul casei robului Tău ! Este aceasta, oare lucru omenesc, Doamne Dumnezeul Meu ?
- 2 Regi/2 Samuel 10:8 - Şi ieşind, Amoniţii s-au aşezat în rânduri de luptă la poartă, iar Sirienii din Ţoba, din Rehov, din Iştov şi din Maacha au stat deoparte în câmp.
- 2 Regi/2 Samuel 10:10 - Iar cealaltă parte de oameni a încredinţat-o lui Abişai, fratele său, ca să-i pună în rânduri de luptă împotriva Amaleciţilor:
- 2 Regi/2 Samuel 11:16 - De aceea, când Ioab a împresurat cetatea, a pus pe Urie într-un astfel de loc, de care ştia că este apărat de oameni viteji.
- 2 Regi/2 Samuel 12:3 - Iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică.
- 2 Regi/2 Samuel 12:10 - Deci nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul, ca să-ţi fie nevastă.
- 2 Regi/2 Samuel 12:16 - Şi s-a rugat David Domnului pentru copil, a postit şi, ducându-se deoparte, a petrecut noaptea întins pe pământ.
- 2 Regi/2 Samuel 13:2 - Şi s-a chinuit Amnon până într-atâta, că s-a îmbolnăvit din pricina surorii sale Tamara, căci aceasta era fecioară şi lui Amnon i se părea greu să-i facă ceva.
- 2 Regi/2 Samuel 13:20 - Atunci a zis către ea Abesalom, fratele ei: "Nu cumva Amnon, fratele tău, a umblat cu tine ? Dar taci acum, sora mea, căci el este fratele tău; nu-ţi zdrobi inima pentru fapta aceasta". Şi a şezut Tamara părăsită în casa lui Abesalom, fratele său.
- 2 Regi/2 Samuel 14:6 - Şi avea roaba ta doi feciori şi aceştia s-au sfădit în ţarină; şi, neavând cine-i despărţi, a lovit unul din ei pe celălalt şi l-a omorât.
- 2 Regi/2 Samuel 14:11 - "Porunceşte, o, rege, în numele Domnului Dumnezeului tău, a zis ea, ca să nu se înmulţească răzbunătorii sângelui şi să nu piardă pe fiul meu". "Viu este Domnul, a zis regele, nici un fir de păr de al fiului tău nu va cădea pe pământ !"
- 2 Regi/2 Samuel 14:26 - Când îşi tundea capul său - şi şi-l tundea în fiecare an, pentru că-l îngreuia - părul de pe capul lui cântărea două sute de sicli, după cântarul regesc.
- 2 Regi/2 Samuel 14:30 - Atunci a zis Abesalom slugilor sale: "Vedeţi voi partea de ţarină a lui Ioab, care este lângă a mea şi unde el are semănat orz ? Duceţi-vă şi-i daţi foc !" Şi au ars slugile lui Abesalom acea parte de ţarină cu foc. Deci venind slugile lui Ioab la. acesta cu hainele rupte, au zis: "Slugile lui Abesalom au ars ogorul tău cu foc".
- 2 Regi/2 Samuel 15:13 - Deci a venit un vestitor la David şi a zis: "Inima Israeliţilor a înclinat în partea lui Abesalom".
- 2 Regi/2 Samuel 15:23 - Şi a plâns toată ţara cu glas mare şi tot poporul a trecut pârâul Chedron şi a trecut şi regele pârâul Chedron şi s-a dus tot poporul cu regele pe calea spre pustiu.
- 2 Regi/2 Samuel 17:8 - "Tu cunoşti pe tatăl tău şi pe oamenii lui, urmă mai departe Huşai. Ei sunt viteji şi foarte îndârjiţi, ca ursoaica pustiului când i se răpesc puii şi ca vierul sălbatic din câmp. Şi apoi tatăl tău este om războinic; el nu stă să rămână cu poporul.
- 2 Regi/2 Samuel 17:20 - Şi venind slujitorii lui Abesalom în casă la femeie, i-au zis: "Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan ?"Au trecut pârâul", le-a răspuns femeia. Şi i-au căutat oamenii lui Abesalom, dar nu i-au găsit şi s-au întors la Ierusalim.
- 2 Regi/2 Samuel 18:2 - Şi a trimis David pe oamenii săi: a treia parte sub comanda lui Ioab, a treia parte sub comanda lui Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi a treia parte sub comanda lui Itai Gateul. Şi a zis regele către oameni "şi eu însumi voi merge cu voi".
- 2 Regi/2 Samuel 18:4 - "Ce vi se pare că este bine, a răspuns regele, aceea voi face". Atunci a stat regele la poartă şi a ieşit tot poporul rânduit pe sute şi pe mii.
- 2 Regi/2 Samuel 18:9 - Când s-a întâlnit Abesalom cu oamenii lui David, era călare pe un catâr. Când catârul a fugit cu el pe sub crăcile unui stejar mare, părul lui Abesalom s-a încurcat în crengile stejarului şi el a rămas spânzurat în văzduh, iar catârul de sub el s-a dus înainte.
- 2 Regi/2 Samuel 19:29 - "De ce grăieşti tu toate acestea ? i-a zis regele. Eu am zis ca tu şi Ţiba să împărţiţi între voi ţarina !"
- 2 Regi/2 Samuel 19:41 - Dar iată tot Israelul a venit la rege şi a zis către el: "Pentru ce bărbaţii lui Iuda, fraţii noştri, te-au răpit şi au trecut pe rege şi casa lui şi pe toţi oamenii lui David peste Iordan ?"Pentru aceea, că regele este mai apropiat de noi, au răspuns Israeliţilor toţi bărbaţii lui Iuda. şi de ce să vă supăraţi voi pentru aceasta ? Am mâncat noi, oare, ceva de la rege, sau am primit daruri de la el, sau ne-a scutit de dări ?"
- 2 Regi/2 Samuel 19:42 - Şi Israeliţii au răspuns bărbaţilor lui Iuda: "Noi suntem zece părţi din rege şi noi suntem încă şi întâi născuţi fală de vor. Pentru ce dar ne-aţi dispreţuit ? Oare nu noi trebuia să spunem cel dintâi cuvânt pentru întoarcerea regelui ? Dar cuvântul bărbaţilor lui Iuda a fost mai puternic decât cuvântul Israeliţilor.
- 2 Regi/2 Samuel 20:1 - Din întâmplare, se afla acolo un om netrebnic, anume Şeba, fiul lui Bicri veniamineanul. Acesta a sunat din trâmbiţă şi a zis: "Noi n-avem nici o împărtăşire cu David şi nici o legătură cu fiul lui Iesei ! Fiecare la cortul său, Israele !"
- 2 Regi/2 Samuel 20:2 - Atunci s-au despărţit de David toţi Israeliţii şi s-au dus după Şeba, fiul lui Bicri. Iudeii însă au rămas de partea regelui lor, de la Iordan, până la Ierusalim.
- 2 Regi/2 Samuel 20:15 - Venind apoi, au împresurat pe Şeba în Abel şi în Bet-Maaca şi au ridicat un val împrejurul cetăţii; şi apropiindu-se de zid, toţi cei ce erau cu Ioab se sileau să spargă zidul.
- 2 Regi/2 Samuel 20:20 - "Departe, departe de mine gândul de a strica sau de a dărâma ! a răspuns Ioab.
- 2 Regi/2 Samuel 20:21 - Lucrul nu era aşa, ci un om din munţii lui Efraim, anume Şeba, fiul lui Bicri, şi-a ridicat mâna asupra regelui David. Daţi-mi-l numai pe el singur şi mă voi depărta de cetate". "Iată, a zis femeia către Ioab, capul lui îţi va fi aruncat peste zid !"
- 2 Regi/2 Samuel 20:22 - Şi s-a dus femeia cu vorba ei înţeleaptă la tot poporul şi a spus la tot poporul ca să taie capul lui Şeba, fiul lui Bicri. Şi au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Atunci Ioab a sunat din trâmbiţă şi toţi oamenii s-au depărtat de cetate şi s-au dus pe la casele lor. Iar Ioab s-a întors în Ierusalim la rege.
- 2 Regi/2 Samuel 22:2 - "Domnul este întărirea mea, scăparea mea şi izbăvitorul meu.
- 2 Regi/2 Samuel 22:3 - Dumnezeu este stânca mea cea de scăpare, Scutul meu şi puterea cea mântuitoare, Adăpostul meu cel tare şi scăparea mea ! Mântuitorul meu, din necaz m-ai izbăvit !
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79
Înapoi la index