Căutare
187 rezultate pentru: încet
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:40 - Ca să înalţe arderi de tot Domnului pe jertfelnicul arderilor de tot neîncetat, dimineaţa şi seara, pentru toate cele scrise în legea Domnului, pe care El le-a poruncit lui Israel.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:22 - Atunci David a zis către Ornan: "Dă-mi un loc în arie, că am să fac pe el jertfelnic Domnului; dă-mi-l cu preţul cât costă, ca să înceteze prăpădul în popor".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 16:5 - Când a auzit Baeşa de aceasta, a încetat să mai zidească Rama, oprind lucrarea sa.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:22 - Căci el şi atunci, când se afla în strâmtorare, n-a încetat a săvârşi fărădelege înaintea Domnului. Aşa era regele Ahaz.
- Ezdra 4:21 - Aşadar, poruncă daţi ca oamenii aceia să înceteze de a mai lucra şi ca cetatea aceea să nu se mai zidească, până nu va veni poruncă de la mine;
- Neemia 4:11 - Iar duşmanii noştri grăiau: "Nici n-au să afle, nici n-au să vadă nimic până când vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom face să înceteze lucrul".
- Neemia 6:3 - Dar eu am trimis la ei robi să le spună: "Am de făcut un lucru mare şi nu pot să vin, căci lucrul ar înceta, dacă l-aş lăsa şi aş veni la voi".
- Neemia 9:19 - În nemărginita Ta îndurare, nu i-ai părăsit în pustiu şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua în calea lor, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul ce făceau.
- Iov 7:19 - Când vei înceta să mă priveşti ? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva ?
- Iov 29:20 - Slava mea va întineri neîncetat şi arcul meu se va înnoi în mâna mea.
- Iov 30:27 - Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte.
- Iov 33:22 - Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.
- Psalmi 105:30 - Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia
- Pildele lui Solomon/Proverbe 8:30 - Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui;
- Pildele lui Solomon/Proverbe 11:21 - Încetul cu încetul păcătosul nu va rămâne nepedepsit, iar neamul celor drepţi va fi mântuit.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 13:11 - Bogăţia adunată în grabă se împuţinează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulţeşte.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 14:29 - Cel încet la mânie este bogat în înţelepciune, iar cel ce se mânie degrabă îşi dă pe faţă nebunia.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 16:32 - Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul este mai greţuit decât cuceritorul unei cetăţi.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 18:18 - Sorţul face să înceteze sfada şi hotărăşte între cei puternici.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 19:27 - Încetează, fiul meu, să asculţi ademenirea şi să te laşi îndepărtat de învăţăturile înţelepte.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 22:10 - Alungă pe cel batjocoritor şi cearta va lua sfârşit şi pricina şi defăimarea vor înceta.
- Ecclesiastul 1:6 - Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale.
- Cântarea Cântărilor 2:11 - Iarna a trecut, ploaia a încetat.
- Isaia 1:16 - Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată !
- Isaia 10:25 - Dar, peste puţină vreme, urgia va înceta şi mânia Mea îi va nimici".
- Isaia 11:13 - Atunci pizma lui Efraim va înceta şi duşmanii lui Iuda vor fi zdrobiţi. Efraim nu va mai pizmui pe Iuda şi Iuda nu va mai fi vrăjmaşul lui Efraim.
- Isaia 14:4 - Tu vei cânta cântecul acesta de ocară împotriva împăratului Babilonului şi vei zice: "Cum s-a sfârşit cu asupritorul şi cum a încetat chinul nostru !
- Isaia 14:6 - Iată pe cel care lovea popoarele fără încetare cu mânia lui şi care în întărâtarea lui punea neamurile sub stăpânirea lui, supunându-le fără cruţare !
- Isaia 16:10 - Nici bucurie, nici veselie prin grădini, iar prin vii nici cântece, nici chiote ! Nimeni nu mai dă vinul la teasc, strigătul călcătorului a încetat.
- Isaia 21:8 - Şi el a strigat ca un leu: "Stau de strajă, Doamne, neîncetat toată ziua şi la locul meu de veghe în fiecare noapte.
- Isaia 24:8 - Glasul cel plin de veselie al lirei a încetat, chiotele zgomotoase nu mai sunt, încetat-a glasul harpei.
- Isaia 63:16 - Pentru mine, acestea au încetat ! Dar Tu eşti Părintele nostru ! Avraam nu ştie nimic, Israel nu ne cunoaşte. Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Mântuitorul rostru: acesta este numele Tău de totdeauna.
- Isaia 65:3 - Oameni care întărâtau fără încetare faţa Mea jertfind în grădini şi pe lespezile acoperişului ardeau miresme;
- Ieremia 11:7 - Căci am înştiinţat necontenit pe părinţii voştri, din ziua în care i-am scos din ţara Egiptului şi până astăzi; i-am înştiinţat fără încetare şi le-am zis: Ascultaţi glasul Meu !
- Ieremia 17:8 - Deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile pe lângă râu şi nu ştie când vine arşiţa; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme şi nu încetează a rodi.
- Ieremia 31:36 - "Când aceste legi vor înceta să mai aibă putere înaintea Mea, zice Domnul, atunci şi seminţia lui Israel va înceta pentru totdeauna să mai fie popor înaintea Mea.
- Ieremia 44:18 - Iar de când am încetat de a mai tămâia pe zeiţa cerului şi a-i săvârşi jertfe cu turnare, suferim toate lipsurile şi pierim de sabie şi de foame".
- Ieremia 51:30 - Cei puternici ai Babilonului au încetat lupta, şed în întăriturile lor; secătuitu-s-a puterea lor şi au ajuns ca femeile; locuinţele lor sunt arse şi zăvoarele sfărâmate.
- Plângeri 2:18 - Strigă către Domnul, tu fecioară, fiică a Sionului ! Să curgă lacrimile tale ca un şuvoi, zi şi noapte; nu înceta, ochiul tău să nu zăbovească !
- Plângeri 3:22 - Milele Domnului nu s-au sfârşit, milostivirile Lui nu încetează.
- Plângeri 3:49 - Ochiul meu varsă lacrimi fără încetare, căci nu este uşurare,
- Plângeri 4:9 - Mai fericiţi au fost cei care au căzut de sabie, decât cei morţi de foame, care se prăpădesc încet, doborâţi de lipsa roadelor de pe câmp.
- Iezechiel 23:8 - Dar ea n-a încetat a se desfrâna şi cu Egiptenii, căci aceştia dormiseră cu ea în tinereţile ei, atinseseră sânul ei fecioresc şi îşi vărsaseră desfrânarea lor peste dânsa.
- Iezechiel 26:16 - Toţi stăpânitorii mării se vor cobori de pe tronurile lor, îşi vor scoate purpurile şi îşi vor dezbrăca hainele lor cele brodate; cu groază se vor îmbrăca, vor şedea la pământ şi vor tremura fără încetare şi vor fi umiliţi din pricina ta.
- Iezechiel 33:28 - Şi voi face din ţară un pustiu şi o singurătate, trufia puterii ei va înceta, şi munţii lui Israel se vor pustii, încât nici un trecător nu va mai trece prin ei.
- Iezechiel 45:9 - Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Destul, regi ai lui Israel ! Lăsaţi nedreptăţile şi împilările şi faceţi judecată şi dreptate ! Încetaţi de a mai asupri pe poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.
- Daniel 5:6 - Atunci faţa regelui s-a îngălbenit şi gândurile lui s-au tulburat; încheieturile coapselor sale au slăbit, iar genunchii i se izbeau unul de altul neîncetat.
- Daniel 6:17 - Atunci regele a dat poruncă să aducă pe Daniel şi l-a aruncat în groapa cu lei. După acestea regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: "Dumnezeul tău pe Care tu Îl cinsteşti fără încetare, Acela te va scăpa !"
- Daniel 6:21 - Şi când s-a apropiat de groapă, a strigat pe Daniel cu glas tare. Atunci regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: "Daniel, slujitorul Dumnezeului celui viu, Dumnezeul tău, Căruia te închini neîncetat, oare a putut să te scape de lei ?"
- Daniel 9:27 - Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii".
Înapoi la index