Căutare
177 rezultate pentru: Adar
- Ezdra 6:15 - Şi s-a isprăvit templul acesta în ziua a treia a lunii Adar, în al şaselea an al domniei regelui Darie.
- Ezdra 10:11 - Aşadar, pocăiţi-vă de păcatul acesta înaintea Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi faceţi voia Lui şi depărtaţi-vă de popoarele pământului acestuia şi de femeile celor de alt neam".
- Estera 3:7 - Au făcut deci sfat în luna întâi, adică în luna Nisan, în anul al doisprezecelea al domniei lui Artaxerxe, şi au aruncat Pur, adică sorţi, de faţă cu Aman, ca să vadă în ce lună şi în ce zi să fie ucis dintr-o dată poporul lui Mardoheu, şi a căzut sorţul pe luna a douăsprezecea, adică pe luna lui Adar.
- Estera 3:13 - Scrisorile s-au trimis prin ştafete în toate ţările regelui, ca să ucidă, să piardă şi să nimicească pe toţi Iudeii, mic şi mare, copii şi femei, într-o singură zi, şi anume în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică în luna Adar, iar averile lor să le jefuiască. Iată cuprinsul acelei scrisori: "Marele rege Artaxerxe, celor ce cârmuiesc de la India până la Etiopia peste o sută douăzeci şi şapte de ţări şi căpeteniilor şi slujitorilor de sub conducerea lor acestea scrie: Domnind peste multe popoare şi stăpânind toată lumea, eu, fără să fiu îngâmfat de putere, ci cârmuind pururea cu blândeţe şi cu linişte, am voit să fac viaţa supuşilor pururea netulburată, păzind regatul meu în pace şi uşor de străbătut până la hotarele lui, statornicind pacea de toţi dorită. Dar când eu am întrebat pe sfetnici, cum am putea aduce aceasta la îndeplinire, atunci Aman, care e vestit la noi prin înţelepciune şi se bucură neclintit de bunăvoinţa noastră şi care a dovedit cea mai deplină credincioşie, pentru care a dobândit cinstea de a şedea în al doilea loc după rege, ne-a arătat că prin toate neamurile lumii s-a amestecat un popor vrăjmaş, potrivnic legilor tuturor popoarelor, care necontenit nesocoteşte poruncile regelui, ca să nu se poată întemeia cârmuirea noastră fără meteahnă. Aflând deci că numai singur acest popor se împotriveşte pururea oricărui om, că duce un fel de viaţă străină de legi şi, împotrivindu-se pururea lucrărilor noastre, face cele mai mari nelegiuiri, ca regatul nostru să nu ajungă a fi bine întocmit, am poruncit cele arătate vouă în scrisorile lui Aman, care este pus de noi peste lucruri şi ca un al doilea părinte al nostru, ca să-i stârpiţi pe toţi, cu femei şi cu copii, prin sabie cumplită, fără nici o milă şi cruţare, în treisprezece ale lunii a douăsprezecea, adică în luna lui Adar, a acestui an, ca astfel aceşti oameni vrăjmaşi şi astăzi, ca şi în trecut, fiind într-o singură zi aruncaţi cu sila în iad, să nu ne mai împiedice în viitor de a duce viaţă paşnică şi netulburată până în sfârşit.
- Estera 8:12 - Aceasta să se facă în toate ţările lui Artaxerxe, într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. Cuprinsul acestei scrisori este următorul: "Marele rege Artaxerxe, satrapilor celor o sută douăzeci şi şapte de rări de la India şi până la Etiopia, guvernatorilor de provincii şi tuturor supuşilor, credincioşilor lui, salutare. Mulţi din cei răsplătiţi cu cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit peste măsură şi nu numai supuşilor noştri caută să le facă rău, ci, neputându-şi sătura mândria, încearcă să urzească uneltiri şi împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simţul recunoştinţei omeneşti, ci, plini de trufie nebună, caută în chip nelegiuit să scape şi de judecata lui Dumnezeu, Cel ce pururea toate le vede. Dar adesea şi mulţi, fiind îmbrăcaţi cu putere, ca să rânduiască lucrurile prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin încredinţările lor îi fac vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat şi-i supun la primejdii de neînlăturat, amăgind gândul bun şi neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană şi mincinoasă. Aceasta se poate vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus, precum şi din faptele săvârşite în chip nelegiuit înaintea ochilor voştri de răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne îngrijim pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăţie netulburată pentru toţi oamenii din lume, neîngăduind înşelătoriile, şi pricinile ce ni se înfăţişează judecându-le cu toată luarea aminte cuvenită. Aşa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat străin de sângele persan şi foarte departe de bunătatea noastră, fiind primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoinţa pe care noi o avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit părintele nostru şi cinstit de toţi, înfăţişându-se ca a doua persoană după tronul regal. Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a uneltit să ne lipsească pe noi de putere şi de viaţă, iar pe salvatorul şi pururea binefăcătorul nostru Mardoheu şi pe nevinovata părtaşă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel socotea el să ne lase fără oameni, iar împărăţia persană să o dea Macedonenilor. Noi însă pe Iudei, osândiţi de acest făcător de rele, la moarte, îi găsim nu răufăcători, ci oameni care trăiesc după cele mai drepte legiuiri şi fii ai Dumnezeului celui viu, mare şi preaînalt, Care ne-a dăruit nouă şi strămoşilor noştri împărăţie preafericită. De aceea bine veţi face, de nu veţi aduce la îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata, căci el, făcând aceasta, a fost spânzurat la porţile Suzei cu toată casa, după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce stăpâneşte peste toţi, Care i-a dat lui curând osânda cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori puneţi-o la vedere în tot locul, să lăsaţi pe Iudei să se folosească de legile lor şi să-i ajutaţi, ca pe cei ce se vor scula asupra lor la vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de treisprezece ale lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea. Căci Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte peste toţi, în loc să piardă pe poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Şi voi, Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite, sărbătoriţi şi această zi însemnată cu toată veselia, ca să fie de acum şi să rămână în viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea izbăvirii voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie amintirea pieirii lor. Fiecare cetate, sau ţinut îndeobşte, care nu se va conforma, se va pustii fără cruţare cu sabie şi foc şi va ajunge nu numai nelocuită de oameni totdeauna, ci dezgustătoare pentru fiare şi păsări.
- Estera 9:1 - În luna a douăsprezecea, adică în luna Adar, în a treisprezecea zi, când a sosit timpul aducerii la îndeplinire a poruncii regelui şi a decretului lui; în ziua aceea, când nădăjduiau duşmanii Iudeilor să-i biruiască, s-a dovedit dimpotrivă că Iudeii şi-au arătat puterea asupra duşmanilor lor;
- Estera 9:15 - Şi s-au adunat Iudeii cei din Suza şi în ziua a paisprezecea a lunii lui Adar şi au omorât trei sute de oameni, dar la jaf nu şi-au întins mâinile.
- Estera 9:17 - Aceasta s-a petrecut în treisprezece ale lunii lui Adar. În ziua de paisprezece a aceleiaşi luni s-au liniştit şi au făcut-o zi de ospăţ şi de veselie.
- Estera 9:18 - Iudeii însă, care se aflau în Suza, s-au adunat în ziua de treisprezece şi de paisprezece ale lunii lui Adar, iar în cincisprezece ale ei s-au liniştit şi au făcut-o zi de ospăţ şi de veselie.
- Estera 9:19 - De aceea Iudeii din provincie, care locuiesc în sate neîntărite, petrec ziua de paisprezece ale lunii Adar în veselie şi ospeţe, ca zi de sărbătoare, trimiţându-şi daruri unii altora; iar cei ce trăiesc în oraşe petrec şi ziua de cincisprezece ale lunii Adar în mare veselie, trimiţând daruri vecinilor.
- Estera 9:21 - Ca să sărbătorească acele zile bune în fiecare an, în ziua de paisprezece şi de cincisprezece ale lunii Adar,
- Estera 10:3 - De asemenea e arătat acolo că iudeul Mardoheu era al doilea după regele Artaxerxe, mare înaintea Iudeilor şi iubit între mulţimile fraţilor săi, căci căuta binele poporului său şi vorbea în folosul neamului lui. Şi zicea Mardoheu: "De la Dumnezeu a fost aceasta, că eu mi-am adus aminte de visul pe care l-am visat despre aceste întâmplări, că n-a rămas neîmplinit nimic din el. Izvorul cel mic s-a făcut râu mare şi a fost lumină, soare şi mulţime de apă; acest râu este Estera, pe care şi-a luat-o de femeie regele şi a făcut-o regină. Iar cei doi balauri sunt eu şi Aman. Popoarele sunt cei ce s-au unit să stârpească numele Iudeilor; iar poporul meu sunt Israeliţii, care au strigat către Dumnezeu şi au fost izbăviţi. A izbăvit Dumnezeu pe poporul Său şi ne-a izbăvit Domnul din toate relele acestea. Săvârşit-a Dumnezeu semne şi minuni mari, cum n-au fost printre neamuri. Aşa a rânduit Dumnezeu doi sorţi: unul pentru poporul lui Dumnezeu, iar celălalt pentru neamuri. Aceşti doi sorii au ieşit în ceasul, la vremea şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor neamurilor. Atunci şi-a adus aminte Domnul de poporul Său şi a dat dreptate moştenirii Sale. Aceste zile ale lunii lui Adar, adică a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni, se vor prăznui veşnic cu alai, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu în poporul Său Israel. în anul al patrulea al domniei lui Ptolomeu şi a Cleopatrei, Dositei, care se spune că a fost preot şi levit şi Ptolomeu, fiul său, au adus în Alexandria această scrisoare despre Purim. Această scrisoare se spune că a tâlcuit-o Lisimah, fiul lui Ptolomeu, care fusese la Ierusalim.
- Iov 9:29 - Dacă sunt vinovat, de ce să mă mai trudesc zadarnic ?
- Iov 27:12 - Şi dacă voi toţi aţi dovedit-o (ca şi mine), atunci pentru ce vorbiţi în zadar ?
- Iov 35:13 - Zadarnică le este truda; Dumnezeu nu aude şi Cel Atotputernic nu ia aminte.
- Iov 35:16 - Da, Iov îşi deschide gura zadarnic şi, neştiind ce spune, înmulţeşte cuvintele fără rost.
- Iov 39:16 - Struţul e hain cu puii săi, ca şi cum n-ar fi ai lui, şi nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică.
- Psalmi 30:6 - Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit.
- Psalmi 34:6 - Că în zadar au ascuns de mine groapa laţului lor, în deşert au ocărât sufletul meu.
- Psalmi 34:18 - Să nu se bucure de. mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii.
- Psalmi 38:9 - Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
- Psalmi 68:5 - Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu cei ce mă urăsc pe mine în zadar.
- Psalmi 108:2 - Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar.
- Psalmi 118:161 - Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea.
- Psalmi 119:7 - Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar.
- Psalmi 126:1 - De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.
- Psalmi 126:2 - în zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 1:17 - Zadarnic se întind curse în văzul păsărilor !
- Pildele lui Solomon/Proverbe 10:22 - Numai binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, iar truda zadarnică nu aduce spor.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 13:4 - Sufletul celui leneş pofteşte, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 23:8 - Bucata pe care ai mâncat-o o vei da afară din tine, iar tu ţi-ai risipit (zadarnic) vorbele tale alese.
- Ecclesiastul 6:4 - A venit în zadar şi se duce în întuneric şi în întuneric numele lui va fi învăluit;
- Cântarea Cântărilor 1:6 - Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ţi paşti tu oile ? Unde poposeşti tu la amiază ? De ce oare să rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăşilor tăi ?
- Isaia 1:13 - Nu mai aduceţi daruri zadarnice ! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire !
- Isaia 44:25 - Eu zădărnicesc semnele mincinoşilor şi pe ghicitori îi fac să fie nebuni, ruşinez pe cei înţelepţi şi înţelepciunea lor o prefac în nebunie.
- Isaia 49:4 - Dar Eu Îmi spuneam: "În deşert M-am trudit, în zadar şi pentru nimic Mi-am prăpădit puterea Mea !" Partea ce Mi se cuvine Mie este la Domnul şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.
- Isaia 65:23 - Nu se vor trudi în zadar şi nu vor naşte feciori pentru moarte fără de vreme, că ei vor fi un neam binecuvântat de Domnul şi împreună cu ei şi odraslele lor.
- Isaia 66:17 - Faptele şi gândurile celor ce se sfinţesc şi se curăţesc pentru închinăciunile din grădini, într-un loc ascuns, în mijlocul unei adunări de ucenici, ale celor care mănâncă din carnea de porc, mâncăruri scârnave şi şoareci, vor fi zădărnicite, zice Domnul.
- Ieremia 2:19 - Lepădarea ta de credinţă te va pedepsi şi răutatea ta te va mustra. Înţelege şi vezi cât e de rău şi de amar de a părăsi pe Domnul Dumnezeul tău şi de a nu mai avea nici o teamă de Mine, zice Domnul Dumnezeul puterilor.
- Ieremia 2:25 - Întoarce-ţi piciorul de la calea strâmbă şi gâtul nu-l deprinde a înseta, ea a răspuns: Nu, zadarnic ! Căci iubesc dumnezei străini şi merg după ei.
- Ieremia 2:30 - În zadar am bătut pe copiii voştri, că n-au primit învăţătură; pe proorocii voştri i-a mâncat sabia voastră, ca un leu pierzător, şi nu v-aţi temut".
- Ieremia 4:30 - Şi tu, pustiito, ce vei face ? Chiar când te-ai îmbrăca în purpură, chiar dacă te-ai găti cu podoabe de aur şi ţi-ai sulemeni ochii cu dresuri, în zadar te-ai face frumoasă, că iubiţii tăi te dispreţuiesc şi vor numai viaţa.
- Ieremia 5:6 - De aceea îi va lovi leul din pădure şi lupul din pustiu îi va răpi; leopardul le va fi păzitor cetăţilor lor; care din ei va ieşi va fi sfâşiat, că s-au înmulţit fărădelegile lor şi lepădările de credinţă au sporit.
- Ieremia 6:18 - Iar ei au zis: Nu vom asculta ! Aşadar, ascultă, poporule, şi află, adunare, ce are să se întâmple cu aceştia.
- Ieremia 6:29 - Foalele s-au ars, plumbul s-a topit de foc şi turnătorul în zadar a topit, că cei răi nu s-au ales.
- Ieremia 9:20 - Aşadar, femei, ascultaţi cuvântul Domnului şi să ia aminte urechea voastră la cuvântul gurii Lui ! învăţaţi pe fiicele voastre a boci şi una pe alta să se înveţe cântece de bocet,
- Ieremia 10:11 - Aşadar să ziceţi neamurilor: "Dumnezeii, care n-au făcut cerul şi pământul, vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri;
- Ieremia 18:10 - Spune deci bărbaţilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului: Aşa zice Domnul: Iată, Eu vă gătesc rele şi uneltiri împotriva voastră. Aşadar să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea; îndreptaţi-vă căile şi purtările voastre !
- Ieremia 18:11 - Dar ei zic: "Este zadarnic ! Noi vom trăi după gândul nostru şi ne vom purta fiecare după învârtoşarea inimii noastre celei rele".
- Ieremia 42:21 - Aşadar eu v-am spus acum, dar voi n-aţi ascultat glasul Domnului Dumnezeului vostru şi toate cu câte m-a trimis El la voi.
Înapoi la index