Căutare
468 rezultate pentru: Cuvintele
- Deuteronomul 6:6 - Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău;
- Deuteronomul 9:10 - Şi nici pâine n-am mâncat, nici apă n-am băut. Atunci mi-a dat Domnul două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu; pe acelea erau scrise toate cuvintele pe care vi le-a grăit Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării.
- Deuteronomul 10:2 - Că Eu am să scriu pe tablele acelea cuvintele ce au fost pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat, iar tu să le pui în chivot.
- Deuteronomul 13:3 - Să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.
- Deuteronomul 17:19 - Şi să fie aceasta la el şi el să o citească în toate zilele vieţii sale, ca să înveţe a se teme de Domnul Dumnezeul său şi să se silească a împlini toate cuvintele legii acesteia şi toate hotărârile acestea,
- Deuteronomul 18:18 - Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fraţilor lor, cum eşti tu, şi voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va grăi tot ce-I voi porunci Eu.
- Deuteronomul 18:19 - Iar cine nu va asculta cuvintele Mele, pe care Proorocul Acela le va grăi în numele Meu, aceluia îi voi cere socoteală.
- Deuteronomul 27:3 - Şi pe pietrele acelea să scrii toate cuvintele acestei legi când vei trece Iordanul, ca să intri în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă, în pământul unde curge lapte şi miere, după cum ţi-a grăit Domnul Dumnezeul părinţilor tăi.
- Deuteronomul 27:8 - Dar să scrii pe pietrele acelea cuvintele legii acesteia foarte lămurit".
- Deuteronomul 27:26 - Blestemat să fie tot omul care nu va plini toate cuvintele legii acesteia şi nu va urma după ea ! Şi tot poporul să zică: Amin !"
- Deuteronomul 28:58 - De nu te vei sili să împlineşti toate cuvintele legii acesteia, care sunt scrise în cartea aceasta şi nu te vei teme de acest nume slăvit şi înfricoşător al Domnului Dumnezeului tău,
- Deuteronomul 29:1 - Iată cuvintele legământului ce a poruncit Domnul lui Moise să încheie cu fiii lui Israel în pământul Moabului, afară de legământul pe care l-a încheiat Domnul cu ei în Horeb.
- Deuteronomul 29:9 - Păziţi dar toate cuvintele aşezământului acestuia şi le împliniţi, ca să aveţi spor la toate câte veţi face.
- Deuteronomul 29:19 - Nici astfel de om care, auzind cuvintele blestemului acestuia, s-ac lăuda în inima sa, zicând: "Eu voi fi fericit, cu toate că voi umbla după voinţa inimii mele", şi să piară astfel cel sătul cu cel flămând.
- Deuteronomul 29:29 - Cele ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar cele descoperite sunt ale noastre şi ale fiilor noştri pe veci, ca să plinim toate cuvintele legii acesteia".
- Deuteronomul 30:1 - "Când vor veni asupra ta toate cuvintele acestea, binecuvântarea şi blestemul, pe care ţi le-am spus eu şi le vei primi în inima ta în toate popoarele printre care te va împrăştia Domnul Dumnezeul tău,
- Deuteronomul 31:1 - Atunci s-a dus Moise şi a grăit cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israel
- Deuteronomul 31:12 - Să aduni poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi pe străinii tăi care se vor afla în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe şi ca să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru şi ca să se silească să împlinească toate cuvintele legii acesteia.
- Deuteronomul 31:19 - Aşadar, scrie-ţi cuvintele cântării acesteia şi învaţă pe fiii lui Israel şi le-o pune în gura lor, pentru ca această cântare să-Mi fie mărturie printre fiii lui Israel.
- Deuteronomul 31:24 - Când a scris Moise în carte toate cuvintele legii acesteia până la sfârşit,
- Deuteronomul 31:28 - Chemaţi la mine pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe judecătorii voştri şi pe căpeteniile voastre şi eu voi spune în auzul lor cuvintele acestea şi voi chema martori împotriva lor cerul şi pământul;
- Deuteronomul 31:30 - Şi a rostit Moise în auzul întregii obşti a Israeliţilor cuvintele cântării acesteia până la sfârşit:
- Deuteronomul 32:1 - "Ia aminte, cerule, şi voi grăi ! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele !
- Deuteronomul 32:44 - În ziua aceea a scris Moise cântarea aceasta şi a spus-o fiilor lui Israel. Atunci a venit Moise la popor şi a rostit toate cuvintele cântării acesteia în auzul poporului, el şi Iosua, fiul lui Navi.
- Deuteronomul 32:45 - Iar după ce a rostit Moise toate cuvintele acestea înaintea a tot Israelul, le-a zis:
- Deuteronomul 32:46 - "Puneţi la inima voastră toate cuvintele pe care vi le-am spus eu astăzi şi să le lăsaţi moştenire copiilor voştri, ca să se silească şi ei a împlini toate poruncile legii acesteia;
- Deuteronomul 33:3 - Cu adevărat El a iubit pe poporul Său. Toţi sfinţii Lui sunt sub mâna Lui şi au căzut la picioarele Lui ca să asculte cuvintele Lui.
- Deuteronomul 33:9 - Care a zis de tatăl său şi de mama sa: "Nu i-am văzut", şi pe fraţii săi nu i-a cunoscut şi de fiii săi nu ştie nimic; căci ei au ţinut cuvintele Tale şi legământul Tău l-au păzit;
- Judecătorii 2:4 - Când a spus îngerul Domnului cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israel, atunci poporul a ridicat strigare mare şi a plâns.
- Judecătorii 9:3 - Şi au şoptit fraţii mamei sale din partea lui toate cuvintele acestea locuitorilor din Sichem. Şi s-a înduplecat inima acestora pentru Abimelec, căci îşi ziceau aşa: "E fratele nostru !"
- Judecătorii 11:11 - Şi s-a dus Ieftae cu bătrânii Galaadului şi poporul l-a pus căpetenie şi povăţuitor al său. Şi a rostit Ieftae toate cuvintele sale înaintea feţei Domnului în Miţpa.
- Judecătorii 11:28 - Dar regele Amoniţilor n-a ţinut seamă de cuvintele lui Ieftae, cu care îi trimisese acesta pe soli la el.
- 1 Regi/1 Samuel 3:19 - Şi a crescut Samuel şi Domnul a fost cu el şi n-a rămas neîmplinit nici unul din cuvintele Lui.
- 1 Regi/1 Samuel 8:10 - Şi a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului care îi cerea rege
- 1 Regi/1 Samuel 8:21 - A ascultat deci Samuel toate cuvintele poporului şi le-a spus Domnului;
- 1 Regi/1 Samuel 11:6 - Atunci s-a coborât Duhul lui Dumnezeu asupra lui Saul, când a auzit el cuvintele acestea şi s-a aprins straşnic mânia lui.
- 1 Regi/1 Samuel 17:11 - Şi a auzit Saul şi toţi Israeliţii cuvintele acestea ale filisteanului şi s-au speriat şi s-au temut foarte tare.
- 1 Regi/1 Samuel 17:31 - Auzindu-se cuvintele pe care le grăise David, s-au spus lui Saul şi acesta l-a chemat.
- 1 Regi/1 Samuel 18:8 - De aceea s-a mâniat Saul foarte tare, neplăcându-i cuvintele acestea şi a zis: "Lui David i s-au dat zeci de mii, iar mie numai mii; acum numai domnia îi mai lipseşte".
- 1 Regi/1 Samuel 18:26 - Şi slugile lui Saul au spus lui David cuvintele acestea şi i-a plăcut lui David să se facă ginerele regelui.
- 1 Regi/1 Samuel 19:7 - Atunci a chemat Ionatan pe David şi i-a spus Ionatan toate cuvintele acestea; şi a adus Ionatan pe David la Saul şi a slujit el ca şi mai înainte.
- 1 Regi/1 Samuel 21:12 - David a pus cuvintele acestea la inimă şi s-a temut tare de Achiş, regele din Gat,
- 1 Regi/1 Samuel 24:17 - După ce David a isprăvit de vorbit cuvintele acestea către Saul, Saul a zis: "Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David ? Şi ridicându-şi glasul, a plâns.
- 1 Regi/1 Samuel 25:9 - S-au dus deci oamenii lui David şi au spus lui Nabal, în numele lui David, toate cuvintele acestea. Apoi au tăcut. Nabal însă a sărit şi a răspuns trimişilor lui David şi a zis:
- 1 Regi/1 Samuel 25:24 - Apoi a căzut la picioarele lui şi a zis: "Asupra mea este păcatul, domnul meu ! Îngăduie roabei tale să vorbească urechilor tale şi ascultă cuvintele roabei tale.
- 1 Regi/1 Samuel 26:19 - Să asculte dar regele, stăpânul meu, cuvintele robului său: Dacă Domnul te-a îndemnat împotriva mea, să fie aceasta din partea ta jertfă cu bună mireasmă; iar dacă fiii oamenilor te-au pus la cale, blestemaţi să fie ei înaintea Domnului, căci ei m-au izgonit acum, ca să nu mai fac parte din moştenirea Domnului, zicând: Mergi de slujeşte la dumnezei străini.
- 1 Regi/1 Samuel 28:20 - Atunci Saul a căzut deodată cu tot trupul său la pământ, căci se spăimântase grozav de cuvintele lui Samuel; afară de aceasta şi puterile îl părăsiseră, căci nu mâncase pâine toată ziua aceea şi toată noaptea.
- 2 Regi/2 Samuel 7:17 - Toate cuvintele acestea şi toată vedenia aceasta le-a spus Natan lui David.
- 2 Regi/2 Samuel 7:28 - Deci, Doamne Dumnezeul meu, Tu eşti Dumnezeu şi cuvintele Tale sunt neschimbate şi Tu ai vestit robului Tău un astfel de bine.
- 2 Regi/2 Samuel 13:14 - El însă n-a vrut să asculte cuvintele ei, ci a silit-o şi s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.
Înapoi la index