Căutare
113 rezultate pentru: Nădejdea
- Ieremia 14:8 - Nădejdea lui Israel şi Izbăvitorul lui la vreme de strâmtorare, pentru ce eşti ca un străin în ţara aceasta şi ca un trecător care se opreşte pentru o noapte ?
- Ieremia 17:13 - Tu, Doamne, eşti nădejdea lui Israel ! Toţi cei ce Te părăsesc se vor ruşina, că Tu ai zis: "Cei ce se depărtează de Mine vor fi scrişi pe pulbere, pentru că au părăsit pe Domnul, izvorul apei celei vii".
- Ieremia 17:17 - Nu fi pricină de groază pentru mine, că Tu eşti nădejdea mea în ziua strâmtorării.
- Ieremia 29:11 - Pentru că numai Eu ştiu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu rău, ca să vă dau viitorul şi nădejdea.
- Ieremia 39:18 - Te voi izbăvi şi nu vei cădea în sabie; sufletul tău va rămâne la tine ca şi când ai fi dobândit o pradă, pentru că tu ti-ai pus nădejdea în Mine", zice Domnul.
- Ieremia 46:25 - Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, zice: "Iată, Eu voi pedepsi pe Amon, care se află în No, pe Faraon şi Egiptul, pe dumnezeii şi pe regii lui, pe Faraon şi pe cei ce-şi pun nădejdea în el.
- Ieremia 48:13 - Şi va fi ruşinat Moab pentru Chemoş, după cum casa lui Israel a fost ruşinată pentru Betel, nădejdea ei.
- Ieremia 50:7 - Toţi cei ce le găseau le mâncau şi duşmanii lor ziceau: Nu suntem noi de vină, pentru că ele au păcătuit împotriva Domnului, Locaşul neprihănirii, împotriva Domnului, Nădejdea părinţilor lor.
- Plângeri 3:18 - ţi am zis: "S-a dus puterea vieţii mele şi nădejdea mea în Domnul".
- Iezechiel 37:11 - Şi mi-a zis iarăşi Domnul: "Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată ei zic: "S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină".
- Daniel 3:28 - Răspuns-a Nabucodonosor şi a zis: "Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, Care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe servii Săi, care îşi puseseră nădejdea în El şi care au călcat porunca regelui şi şi-au dat trupurile lor ca să nu slujească şi să nu se închine altor dumnezei decât Dumnezeului lor.
- Osea 10:13 - Dar voi aţi arat semănând fărădelegea şi aţi secerat nenorocirea, şi acum trebuie să mâncaţi din roadele minciunii. Ţi-ai pus nădejdea în carele tale de luptă şi în mulţimea vitejilor tăi !
- Miheia/Mica 7:5 - Nu vă încredeţi în prieteni şi în cel de aproape nu vă puneţi nădejdea şi de aceea care se sprijină pe pieptul tău păzeşte cuvintele gurii tale !
- Miheia/Mica 7:7 - Ci eu numai spre Domnul voi aţinti privirea, în Domnul Dumnezeul meu îmi voi pune nădejdea şi Dumnezeul meu mă va asculta.
- Avacum/Habacuc 2:18 - La ce slujeşte un chip cioplit, ca să-l facă meşterul său ? Un chip turnat şi o proorocie mincinoasă, ca să-şi pună nădejdea în ele cel care le face, făurind idoli fără glas ?
- Sofonie/Țefania 3:2 - N-a luat aminte la nici un semn, şi n-a primit nici o dojană; în Domnul nu şi-a pus nădejdea şi nici nu s-a apropiat de Dumnezeul ei.
- Zaharia 9:5 - Ascalonul va vedea şi se va înspăimânta, Gaza va fi cuprinsă de dureri năprasnice şi Ecronul la fel, căci nădejdea lui s-a prăbuşit. Şi nu va mai fi rege în Gaza şi Ascalonul pustiu va rămâne nelocuit.
- Luca 18:1 - Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea,
- Faptele Apostolilor 16:19 - Şi stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au în piaţă înaintea dregătorilor.
- Faptele Apostolilor 23:6 - Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbaţi fraţi ! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat !
- Faptele Apostolilor 26:6 - Şi acum stau la judecată pentru nădejdea făgăduinţei făcute de Dumnezeu către părinţii noştri,
- Faptele Apostolilor 26:7 - Şi la care cele douăsprezece seminţii ale noastre, slujind lui Dumnezeu fără încetare, zi şi noapte, nădăjduiesc să ajungă. Pentru nădejdea aceasta, o, rege Agripa, sunt pârât de iudei.
- Faptele Apostolilor 28:20 - Deci pentru această cauză v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi. Căci pentru nădejdea lui Israel mă aflu eu în acest lanţ.
- Romani 5:2 - Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu.
- Romani 5:5 - Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.
- Romani 8:24 - Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede ?
- Romani 15:13 - Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.
- 1 Corinteni 9:10 - Sau în adevăr pentru noi zice ? Căci pentru noi s-a scris: "Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, cu nădejdea că va avea parte de roade".
- 1 Corinteni 13:13 - Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
- 2 Corinteni 1:7 - Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor, aşa şi mângâierii.
- 2 Corinteni 4:1 - De aceea, având această slujire, după cum am fost miluiţi, nu ne pierdem nădejdea,
- Galateni 5:5 - Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă.
- Efeseni 1:18 - Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi,
- Filipeni 1:20 - După aşteptarea şi nădejdea mea că întru nimic nu voi fi ruşinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, aşa şi acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte;
- Coloseni 1:5 - Pentru nădejdea cea gătită vouă în ceruri, de care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,
- Coloseni 1:23 - Dacă, într-adevăr, rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită la toată făptura de sub cer şi al cărei slujitor m-am făcut eu, Pavel.
- Coloseni 1:27 - Cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei.
- 1 Tesaloniceni 2:19 - Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire ?
- 1 Timotei 1:1 - Pavel, apostol al lui Iisus Hristos, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Iisus Hristos, nădejdea noastră,
- 1 Timotei 4:10 - Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
- 1 Timotei 5:5 - Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în cereri şi în rugăciuni, noaptea şi ziua.
- 1 Timotei 6:17 - Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră,
- Tit 1:2 - - Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte,
- Evrei 6:18 - Ca prin două fapte nestrămutate - făgăduinţa şi jurământul - în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte,
- 1 Petru 1:21 - Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.
- 1 Petru 3:15 - Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră,
- 1 Ioan 3:3 - Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este.
- Iudita 9:7 - Căci, iată, oştirea Asirienilor este numeroasă şi ei se mândresc cu cai şi călăreţi şi se trufesc cu braţul vânjos al pedestraşilor, şi îşi pun nădejdea lor în scut, în lance, în arc şi în praştie şi nu ştiu că Tu eşti Domnul, Care pune capăt războaielor.
- Iudita 13:18 - Şi nu se va curma pomenirea în inimile oamenilor despre nădejdea ta în Dumnezeu, ci în veci îşi vor aduce aminte de puterea lui Dumnezeu.
- Solomon 3:4 - Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire.
Înapoi la index