Căutare
97 rezultate pentru: Ruf
- 1 Ioan 2:16 - Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.
- Iuda 1:16 - Aceştia sunt cârtitori, nemulţumiţi cu starea lor, umblând după poftele lor şi gura lor grăieşte lucruri trufaşe, deşi, pentru folos, dau unor feţe mare cinste.
- Iudita 6:19 - "Doamne, Dumnezeul cerului, caută la trufia lor şi îndură-te de umilinţa neamului acestuia şi te uită cu milostivire astăzi la faţa celor sfinţiţi ai tăi !"
- Iudita 9:7 - Căci, iată, oştirea Asirienilor este numeroasă şi ei se mândresc cu cai şi călăreţi şi se trufesc cu braţul vânjos al pedestraşilor, şi îşi pun nădejdea lor în scut, în lance, în arc şi în praştie şi nu ştiu că Tu eşti Domnul, Care pune capăt războaielor.
- Iudita 9:9 - Caută în jos la trufia lor şi trimite mânia Ta peste capetele lor, şi dă în mâna mea, "lei văduve, putere pentru ceea ce mi-am pus în gând !
- Solomon 5:8 - Ce folos ne-a adus trufia ? La ce ne-a slujit bogăţia Şi toată fala ei ?
- Solomon 14:6 - Iar de demult, când au pierit trufaşii uriaşi, nădejdea întregii lumi a scăpat într-o barcă şi barca, îndrumată de mâna Ta, a lăsat omenirii sămânţa urmaşilor.
- Ecclesiasticul 3:27 - Ispitele nu sunt lecuire pentru cel trufaş, că buruiană rea s-a înrădăcinat în inima lui.
- Ecclesiasticul 10:7 - Urâtă este înaintea Domnului şi înaintea oamenilor trufia, căci faţă de amândoi ea este păcatul nedreptăţii.
- Ecclesiasticul 10:9 - Pentru ce se trufeşte cel ce este pământ şi cenuşă, când în viaţă el le leapădă mereu dinăuntrul său ? 10. Boala îndelungată o taie doctorul şi împăratul astăzi este şi mâine va muri.
- Ecclesiasticul 10:12 - Începutul trufiei omului este a părăsi pe Dumnezeu şi a-şi întoarce inima sa de la Cel care l-a făcut.
- Ecclesiasticul 10:13 - Începutul păcatului este trufia, şi cel care stăruieşte în ea este ca şi când i-ar ploua urâciune.
- Ecclesiasticul 10:19 - Nu s-a hărăzit oamenilor trufia, nici urgia mâniei celor care se nasc din femei.
- Ecclesiasticul 11:4 - Cu îmbrăcămintea hainelor să nu te lauzi, nici în ziua măririi să nu te trufeşti, că minunate sunt lucrurile Domnului şi ascunse faptele Lui între oameni.
- Ecclesiasticul 11:32 - Potârniche închisă în coşniţă, aşa este inima trufaşului, şi ca iscoada priveşte căderea.
- Ecclesiasticul 13:1 - Cel care se atinge de smoală se va mânji şi cel care se însoţeşte cu cel trufaş asemenea lui va fi.
- Ecclesiasticul 13:23 - Urâtă este trufaşului smerenia; tot aşa şi bogatului îi este urât săracul.
- Ecclesiasticul 15:8 - Departe este de trufie şi oamenii cei mincinoşi nu-şi vor aduce aminte de ea.
- Ecclesiasticul 16:8 - Nu s-a milostivit spre uriaşii cei de demult, care s-au depărtat de El prin trufia lor.
- Ecclesiasticul 16:9 - N-a iertat pe cei care locuiau cu Lot, ci i-a urgisit pentru trufia lor.
- Ecclesiasticul 21:5 - Batjocura şi semeţia vor pustii avuţia; aşa şi casa celui trufaş se va pustii.
- Ecclesiasticul 22:24 - Afară de batjocură, de trufie, de descoperirea tainei şi de rana vicleană, căci pentru acestea va fugi tot prietenul.
- Ecclesiasticul 23:7 - Din vorbele sale se va prinde păcătosul; ocărâtorul şi trufaşul vor pieri la fel.
- Ecclesiasticul 25:4 - Săracul trufaş, bogatul mincinos şi bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune.
- Ecclesiasticul 27:15 - Vărsare de sânge vine din vrajba trufaşilor şi sudalma lor este grea la auz.
- Ecclesiasticul 27:29 - Batjocura, sudalma este partea celor trufaşi şi pedeapsa ca leul va pândi asupra lor.
- Ecclesiasticul 31:30 - Cuptorul încearcă oţelul călit; tot aşa şi vinul, inimile trufaşilor, care stau gata să se încaiere.
- Ecclesiasticul 32:13 - Acolo fii mulţumit şi-ţi împlineşte dorinţele tale şi să nu grăieşti cuvânt trufaş.
- Ecclesiasticul 32:19 - Bărbatul cel de sfat nu va părăsi cugetarea; iar cel străin şi trufaş nu se va teme de frică, chiar dacă va face ceva fără de sfat.
- Ecclesiasticul 48:21 - În zilele lui s-a suit Sanherib şi a trimis pe Rabşache şi a ridicat mâna sa asupra Sionului şi s-a semeţit cu trufia sa,
- 1 Macabei 1:25 - Şi a făcut ucidere de oameni şi a grăit cu trufie mare.
- 1 Macabei 2:47 - Şi au gonit pe fiii trufiei şi s-a sporit lucrul în mâinile lor.
- 1 Macabei 2:49 - Şi s-au apropiat zilele lui Matatia să moară şi a zis fiilor săi: Acum s-au întărit trufia şi certarea ţşi vremea sfârşitului şi urgia mâniei.
- 1 Macabei 7:34 - Iar el i-a batjocorit şi i-a ocărit, grăind cu trufie.
- 1 Macabei 7:47 - Şi au luat prăzi bogate, iar capul lui Nicanor şi dreapta lui pe care o ridicase cu trufie, le-au adus şi le-au spânzurat la Ierusalim.
- 2 Macabei 5:21 - Deci Antioh, luând o mie şi opt sute de talanţi din templul Domnului, degrabă s-a întors în Antiohia, gândind, de multă trufie, să facă pământul cale de corăbii şi marea drum de mers cu picioarele pentru semeţia inimii.
- 2 Macabei 7:36 - Că acum fraţii mei, care puţină durere au suferit, au ajuns la făgăduinţa vieţii celei veşnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferi dreaptă pedeapsă de la Dânsul pentru această trufie a ta.
- 2 Macabei 9:4 - Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.
- 2 Macabei 9:7 - Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor şi, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare şi căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat.
- 2 Macabei 9:8 - Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
- 2 Macabei 9:11 - Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulţimea trufiei şi a veni întru cunoştinţa sa, sub bătaia lui Dumnezeu şi sub sporul durerilor.
- 2 Macabei 12:14 - Iar cei dinăuntru nădăjduind în tăria zidurilor şi în mulţimea bucatelor ce-şi strânseseră, se purtau trufaş, batjocorind pe cei care erau cu Iuda, şi blestemându-i şi grăind cele ce nu se cuvin.
- 3 Macabei 2:3 - Că Tu eşti Cel Care ai făcut toate şi toate le stăpâneşti; Doamne, drept eşti, Cel care judeci pe cei care cu semeţie şi cu trufie se poartă.
- 3 Macabei 2:14 - Nu aduce peste noi răzbunarea Ta prin necuraţii aceştia, nici ne pedepsi pe noi, prin cei nelegiuiţi, ca să nu se laude cei fără de lege întru mânia lor, nici să se veselească întru trufia limbii lor, zicând: "Noi am călcat casa sfinţeniei, cum se calcă locaşul urâciunilor".
- 3 Macabei 2:16 - Iar atotvăzătorul Dumnezeu, Cel decât toate mai sfânt, întru sfânt locaşul Său auzind rugăciunea cea după lege făcută, pe semeţul şi îndrăzneţul acela trufaş, foarte l-a lovit,
- 3 Macabei 5:13 - Iar Iudeii scăpând de ceasul care mai înainte era însemnat, pe Dumnezeu cel Sfânt al lor L-au lăudat şi iarăşi s-au rugat Celui care S-a împăcat cu ei, ca să arate tăria mâinii Sale celei puternice asupra neamurilor trufaşe.
- 3 Macabei 6:4 - Tu pe Faraon, regele Egiptului acestuia, cel ce avea multe, şi cel ce s-a înălţat cu semeţie nelegiuită şi cu limbă lăudăroasă, împreună cu oştirea lui cea trufaşă, în mare, înecaţi i-ai pierdut, cu lumina milii luminând pe neamul lui Israel.
Înapoi la index