Căutare
183 rezultate pentru: Tinde
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:29 - Atunci orice rugăciune şi orice cerere care se va face de orice om sau de tot poporul Tău Israel, când ei îşi vor simţi fiecare necazul său şi durerea şi îşi vor întinde mâinile lor spre templul acesta,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 25:23 - Şi pe Amasia, regele lui Iuda, fiul lui Ioaş, fiul lui Ioahaz, l-a prins Ioaş, regele lui Israel, la Bet-Şemeş, şi l-a dus la, Ierusalim şi a dărâmat zidul Ierusalimului pe o întindere de patru sute de coţi, de la porţile lui Efraim până la porţile din colţul cetăţii;
- Ezdra 6:12 - Şi Dumnezeu al Cărui nume locuieşte acolo să doboare pe tot regele şi poporul care şi-ar întinde mâna sa ca să schimbe aceasta în paguba acestui templu al lui Dumnezeu din Ierusalim. Eu, Darie, am dat porunca aceasta; să fie întocmai adusă la îndeplinire !"
- Estera 4:11 - "Toţi cei ce slujesc regelui şi popoarele din ţările regelui ştiu că tot cel ce va intra la rege înăuntrul curţii, bărbat sau femeie, fără să fie chemat, ia o singură osândă: moartea. Numai acela spre care va întinde regele sceptrul său de aur scapă cu viaţă. Eu însă n-am fost chemată la rege de mai bine de treizeci de zile".
- Iov 1:11 - Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă !"
- Iov 2:5 - Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui ! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă !"
- Iov 8:16 - Stă plin de suc în faţa soarelui şi în grădina unde este îşi întinde vlăstarii;
- Iov 9:8 - El singur este Cel ce întinde cerurile şi umblă pe valurile mării.
- Iov 11:19 - Te vei întinde fără ca să te strâmtoreze nimeni şi mulţi vor răsfăţa obrazul tău.
- Iov 18:18 - De la lumină i-au dat brânci în întuneric şi de pretutindeni e scos afară.
- Iov 26:7 - El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic.
- Iov 32:2 - Atunci se aprinse de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. Şi mânia lui se aprinse împotriva lui Iov, fiindcă el pretindea că este drept înaintea lui Dumnezeu,
- Iov 37:3 - Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său şi fulgerul Său ajunge până la marginile pământului.
- Iov 37:10 - La suflarea lui Dumnezeu se încheagă ghiaţa şi întinderea apelor se face sloi.
- Iov 38:11 - Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale ?
- Iov 38:18 - Ai cugetat oare la întinderea pământului ? Spune, ştii toate acestea ?
- Iov 38:27 - Şi să adape ţinuturile sterpe şi uscate şi să scoată pajişte de iarbă din întinderea pleşuvă ?
- Iov 39:26 - Oare, prin deşteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene şoimul şi îşi întinde aripile ca nişte seceri, spre miazăzi ?
- Psalmi 11:8 - Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.
- Psalmi 35:10 - Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine şi dreptatea Ta celor drepţi la inimă.
- Psalmi 57:7 - De nimic se vor face, ca apa care trece; întinde-va arcul Său până ce vor slăbi.
- Psalmi 59:9 - Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus".
- Psalmi 67:32 - Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie". Veni-vor soli din Egipt; Etiopia va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei, zicând:
- Psalmi 77:24 - "Oare, va putea da şi pâine, sau va putea întinde masă poporului Său ?"
- Psalmi 84:5 - Oare, în veci Te vei mânia pe noi ? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam ?
- Pildele lui Solomon/Proverbe 1:11 - Dacă-ţi spun: "Vino cu noi, să ne punem la pândă, ca să vărsăm sânge, să întindem curse fără cuvânt celui neprihănit,
- Pildele lui Solomon/Proverbe 15:3 - Ochii Domnului sunt pretutindeni, veghind asupra celor buni şi asupra celor răi.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 19:24 - Leneşul întinde mâna în blid şi nu are putere s-o ducă la gură.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 29:5 - Omul care linguşeşte pe prietenul său întinde cursă paşilor lui.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 31:20 - Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit.
- Cântarea Cântărilor 2:17 - Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, vino, dragul meu, săltând ca o căprioară, ca un pui de cerb, peste munţii ce ne despart.
- Cântarea Cântărilor 4:6 - Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie.
- Isaia 5:25 - De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său ! El întinde mâna Sa spre el, îl loveşte şi munţii se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă
- Isaia 10:26 - Domnul Savaot ridica-va asupra lor un bici, ca atunci când a bătut pe Madian la stânca Oreb şi Îşi va întinde toiagul Său spre mare şi-l va ridica precum l-a ridicat asupra Egiptenilor.
- Isaia 11:8 - Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna.
- Isaia 11:14 - Ci se vor avânta în latura Filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe feciorii răsăritului; asupra Edomului şi Moabului îşi vor întinde mâna lor, şi copiii lui Amon vor asculta de ei.
- Isaia 16:3 - "Dă un sfat, dă o hotărâre, întinde umbra ta, ca noaptea, în miezul zilei, ascunde pe cei duşi în robie, nu descoperi pe cei fugari !
- Isaia 25:11 - Şi va întinde mâinile sale, precum înotătorul le întinde ca să înoate. Dar Domnul va zdrobi mândria lui şi silinţele mâinilor lui.
- Isaia 28:20 - Patul acesta va fi scurt şi nu te vei putea întinde, iar aşternutul lui prea scurt, ca să te înveleşti".
- Isaia 31:3 - Egipteanul este om, nu Dumnezeu, caii lui sunt carne şi nu duh. Când Domnul Îşi va întinde mâna Lui, ocrotitorul se va împiedica şi ocrotitul va cădea, iar amândoi împreună vor pieri.
- Isaia 34:11 - Pelicanul şi ariciul vor fi stăpânii lui, bufniţa şi corbul, locuitorii lui. Şi pe deasupra, Domnul va întinde peste el frânghia nimicirii şi cumpăna pustiirii. Şi oameni cu chip de ţap într-însul vor locui şi de viţă bună socotiţi vor fi.
- Isaia 40:22 - El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl uşor şi îl desface ca un cort de locuit.
- Isaia 44:13 - Lemnarul întinde sfoara, face un semn cu plumbul. El lucrează cu sculele lui şi măsoară cu compasul. El face lucrul lui după chipul unui om, după frumoasa înfăţişare a unui pământean, ca să fie aşezat într-o casă.
- Isaia 54:2 - Lărgeşte locul cortului tău şi acoperământul sălaşului tău întinde-l, nu cruţa nimic ! Lungeşte funiile şi întăreşte ţăruşii !
- Isaia 65:11 - Şi voi, cei ce aţi părăsit pe Domnul, care aţi uitat de muntele Meu cel sfânt, care întindeţi masă pentru dumnezeul Gad şi umpleţi o cupă pentru Meni;
- Ieremia 4:31 - Când aud glas ca de femeie ce naşte, aud geamăt ca al uneia ce naşte pentru întâia oară: este glasul fiicei Sionului; ea geme şi întinde mâna, zicând: "O, vai de mine, mi se istoveşte sufletul înaintea ucigaşilor !"
- Ieremia 6:3 - Păstorii vor veni la ea cu turmele lor, îşi vor întinde corturile împrejurul ei şi va paşte fiecare partea sa.
- Ieremia 6:12 - şi casele lor vor trece la alţii; tot aşa şi ţarinele şi femeile. Pentru că voi întinde mâna Mea asupra locuitorilor ţării acesteia, zice Domnul,
- Ieremia 6:25 - Să nu ieşiţi la câmp, nici la drum să nu plccaţi, căci sabia duşmanilor şi groaza sunt pretutindeni.
- Ieremia 15:6 - Pentru că tu M-ai lăsat, zice Domnul, şi te-ai întors înapoi, de aceea-Mi voi întinde mâna Mea asupra ta şi te voi pierde, că M-am săturat miluindu-te.
Înapoi la index