Căutare
94 rezultate pentru: cetate,
- Iezechiel 4:1 - "Şi tu, fiul omului, ia-ţi o cărămidă şi pune-o înaintea ta şi sapă pe ea o cetate, Ierusalimul.
- Iezechiel 19:9 - Atunci l-au pus în lanţuri într-o cuşcă şi l-au dus la regele Babilonului; apoi l-au vârât într-o cetate, ca să nu se mai audă glasul lui prin munţii lui Israel.
- Iezechiel 22:3 - Şi-i spune: Aşa zice Domnul Dumnezeu: O, cetate, care verşi sânge în mijlocul tău, ca să-ţi vină vremea, şi care-ţi faci idoli, ca să te întinezi !
- Iezechiel 48:15 - Iar următoarele cinci mii în lăţime şi douăzeci şi cinci de mii în lungime se dau pentru cetate, pentru întrebuinţarea obştească, pentru locuinţe şi pentru pieţe; cetatea va fi în mijloc.
- Ioil 2:9 - Dau năvală în cetate, aleargă pe deasupra zidurilor, pătrund în case şi intră pe ferestre ca furii.
- Iona 3:4 - Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: "Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă !"
- Matei 4:5 - Atunci diavolul L-a dus pe aripa în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului,
- Matei 8:33 - Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
- Matei 21:18 - Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;
- Matei 23:34 - De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate,
- Matei 26:18 - Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei.
- Matei 28:11 - Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate.
- Marcu 1:45 - Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de pretutindeni.
- Luca 8:27 - Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.
- Luca 22:10 - Iar El le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra.
- Luca 24:49 - Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.
- Ioan 4:8 - Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde.
- Faptele Apostolilor 7:58 - Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
- Faptele Apostolilor 10:9 - Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea.
- Faptele Apostolilor 12:10 - Şi trecând de straja întâi şi de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, şi poarta s-a deschis singură. Şi ieşind, au trecut o uliţă şi îndată îngerul s-a depărtat de la el.
- Faptele Apostolilor 14:19 - Iar de la Antiohia şi de la Iconiu au venit iudei, care au atras mulţimile de partea lor, şi, bătând pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, gândind că a murit.
- Faptele Apostolilor 24:12 - Şi nici în templu nu m-au găsit discutând cu cineva sau făcând tulburare în mulţime, nici în sinagogi, nici în cetate,
- Iacov 4:13 - Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga,
- Apocalipsa 22:2 - Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.
- Ecclesiasticul 9:18 - Cel care vorbeşte bine este temut în cetate, şi flecarul este urât.
- 1 Macabei 2:27 - Şi a strigat tare Matatia în cetate, zicând: Tot cel care are râvna legii şi se ţine de legământ să vină după mine.
- 1 Macabei 6:49 - Şi regele a făcut pace cu cei din Betţur şi au ieşit din cetate, că nu aveau acolo hrană, ca să se închidă în ea, că era an de odihnă în pământul acela.
- 1 Macabei 9:53 - Şi au luat ostatici pe fiii povăţuitorilor ţării şi i-a pus în cetate, în Ierusalim, sub pază.
- 1 Macabei 9:65 - Şi a lăsat Ionatan pe Simon, fratele său, în cetate, şi a ieşit în ţară şi a venit cu un număr mare de oştire.
- 1 Macabei 10:6 - Şi i-a dat putere să strângă oştire şi să facă arme, ca să fie aliatul lui, şi pe cei care erau ostatici, care erau în cetate, a zis că-i dă înapoi.
- 1 Macabei 10:76 - Şi temându-se cei din cetate, i-au deschis lui şi a stăpânit Ionatan Iafa.
- 1 Macabei 11:45 - Că s-au adunat cei din cetate, în mijlocul cetăţii, ca la vreo sută douăzeci de mii de bărbaţi şi voiau să-l omoare pe rege.
- 1 Macabei 14:36 - Şi în zilele acelea a mers bine lucrul prin mâinile lui, că s-au izgonit străinii din ţara lor şi cei din cetatea lui David din Ierusalim, care îşi făcuseră cetate, din care ieşeau şi pângăreau împrejurimea templului şi aduceau mult necaz cu întinăciunea lor.
- 2 Macabei 4:22 - Şi cu mare cuviinţă a fost primit de către Iason şi de către cetate, cu făclii aprinse şi cu strigări a fost întâmpinat, şi de aici spre Fenicia a pornit eu tabăra.
- 2 Macabei 4:36 - Iar după ce s-a întors regele din părţile Ciliciei, Iudeii cei din cetate, împreună cu Elinii, urând vicleşugul, s-au plâns cum că fără de dreptate Onia a fost omorât.
- 2 Macabei 6:10 - Că s-au adus două femei, care au fost pârâte că şi-au tăiat împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat pruncii de sânii lor şi prin cetate, pe uliţe purtându-le, le-au aruncat jos de pe zid de au murit.
- 2 Macabei 12:16 - Şi cu voia lui Dumnezeu, luând cetatea, măcel cumplit au făcut, încât lacul cel de lângă cetate, care era lat de două stadii, plin de curgerea sângelui se vedea.
- 2 Macabei 13:14 - Deci, încredinţându-se purtării de grijă a Celui care a făcut lumea şi îndemnând pe cei care erau cu el ca bărbăteşte să se nevoiască până la moarte pentru legi, pentru templul Domnului, pentru cetate, pentru patrie şi pentru datină, şi-a pus tabăra împrejurul Modeinului.
- 2 Macabei 15:19 - Însă cei care erau în cetate, foarte îngrijoraţi erau şi tulburaţi pentru cei care aveau să poarte războiul.
- 3 Macabei 1:14 - Iar preoţii, cu toate veşmintele îmbrăcaţi, căzându-i înainte, se rugau prea marelui Dumnezeu să le ajute la această nevoie ce li s-a întâmplat şi să întoarcă pornirea răului năvălitor, de strigare cu plâns umplând templul Domnului, iar cei care erau în cetate, tulburându-se, au sărit cuprinşi de groază, neştiind ce se face.
- 3 Macabei 2:26 - Deci unii din cetate, urând rânduielile bunei credinţe ale cetăţii, lesne s-au dat pe sine, ca şi cum mare cinste ar dobândi petrecerea ce vor avea cu regele.
- 3 Macabei 3:5 - Iar Elinii din cetate, nefiind cu nimic nedreptăţiţi de Iudei, văzând acea gâlceavă neaşteptată şi năvălire fără de veste asupra oamenilor acestora şi alergături împreună neostenite făcându-se, a le ajuta nu puteau, că era porunca domnească.
- 3 Macabei 4:3 - Ce ţinut sau cetate, sau ce aşezare locuită de pretutindeni sau ce căi nu erau pline de vaietele şi de plânsetele lor ?
- 3 Macabei 7:16 - Iar cei ce s-au lipit de Dumnezeu până la moarte, desăvârşit dobândirea izbăvirii luând, au plecat din cetate, încununaţi cu toate felurile de flori cu bun miros, cu veselie şi cu strigăte de laude şi cu cântări de toate viersurile, mulţumind Dumnezeului celui Sfânt al părinţilor, Izbăvitorul lui Israel.
Înapoi la index