Căutare
81 rezultate pentru: cheia
- Ieremia 11:10 - Ei s-au întors iarăşi la fărădelegile strămoşilor lor, care n-au voit să asculte cuvintele Mele şi au mers după dumnezei străini, slujind acelora. Casa lui Israel şi casa lui Iuda au călcat legământul Meu, pe care l-am încheiat cu părinţii lor.
- Ieremia 31:31 - Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou.
- Ieremia 31:32 - Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură cu ei, zice Domnul.
- Ieremia 31:33 - Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor.
- Ieremia 32:40 - Voi încheia cu ei legământ veşnic, după care Eu nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi voi pune frica Mea în inima lor, ca ei să nu se mai abată de la Mine.
- Ieremia 33:20 - "Aşa zice Domnul: De poţi strica legământul Meu cel pentru ziuă şi legământul Meu cel pentru noapte şi să faci ea ziua şi noaptea să nu mai vină ta vremea lor, atunci poate se va strica şi legământul Meu cel încheiat ou robul Meu David,.
- Ieremia 33:21 - Ca să nu mai aibă el fiu care să domnească pe scaunul lui; de asemenea şi cel încheiat cu leviţii-preoţi, slujitorii Mei.
- Ieremia 34:8 - Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, după ce regele Sedechia a încheiat legământ cu tot poporul ce era în Ierusalim,
- Ieremia 34:10 - Şi s-au supus toţi cei mari şi tot poporul, care au încheiat legământul, ca să dea fiecare drumul robului său şi roabei sale, ca să nu-i mai ţină pe: viitor în robie, şi au ascultat şi s-au supus.
- Ieremia 34:13 - "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am încheiat un legământ cu părinţii voştri, când i-am scos din pământul Egiptului şi din casa robiei, şi am zis:
- Ieremia 34:15 - Acum voi v-aţi întors şi aţi făcut cum e drept în ochii Mei, dând fiecare slobozenie aproapelui său, şi aţi încheiat înaintea Mea legământ în templul asupra căruia s-a chemat numele Meu.
- Ieremia 34:18 - Pe cei ce au călcat legământul Meu şi pe cei ce nu s-au ţinut de cuvintele legământului pe care l-am încheiat înaintea feţei Mele, despicând în două viţelul şi trecând printre cele două bucăţi ale lui,
- Iezechiel 16:60 - Dar Eu Îmi voi aduce aminte de legământul Meu încheiat cu tine în zilele tinereţii tale şi voi înnoi cu tine un aşezământ veşnic.
- Iezechiel 17:13 - A luat pe unul din neamul regesc şi a încheiat cu acela legământ, l-a legat cu jurământ, iar pe puternicii ţării i-a luat cu sine,
- Iezechiel 17:16 - Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este adevărat că acolo unde şade regele care l-a făcut pe el rege, adică la Babilon, va muri, pentru că a nesocotit jurământul pe care l-a dat aceluia şi a călcat legământul încheiat cu el.
- Iezechiel 34:25 - Voi încheia cu acela legământul păcii şi voi depărta din ţară fiarele sălbatice, încât oile Mele să trăiască în siguranţă în pustiu şi să doarmă în pădure.
- Iezechiel 37:26 - Voi încheia cu ei un legământ al păcii, legământ veşnic voi avea cu ei. Voi pune rânduială la ei, îi voi înmulţi şi voi aşeza în mijlocul lor locaşul Meu pe veci.
- Daniel 9:27 - Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii".
- Osea 2:20 - Şi voi încheia în ziua aceea un legământ cu dobitoacele câmpului şi cu păsările cerului şi cu târâtoarele de pe pământ şi voi sfărâma arcul şi sabia şi voi face să nu mai fie război în ţară, iar pe cei ce o locuiesc, îi voi pune la adăpost.
- Agheu/Hagai 2:5 - "Acesta este legământul pe care l-am încheiat cu voi, când v-am scos din ţara Egiptului, şi Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru ! Nu vă temeţi !"
- Zaharia 11:10 - Atunci am luat toiagul Meu "Îndurare" şi l-am frânt, ca să stric legământul pe care l-am încheiat cu toate popoarele.
- Luca 11:52 - Vai vouă, învăţătorilor de Lege ! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat.
- Faptele Apostolilor 3:25 - Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinţii noştri, grăind către Avraam: "Şi întru seminţia ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului".
- Efeseni 4:16 - Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.
- Evrei 13:7 - Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.
- Apocalipsa 3:7 - Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide:
- Apocalipsa 9:1 - Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului.
- Apocalipsa 20:1 - Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui.
- Ecclesiasticul 50:21 - Şi au lăudat cântăreţii cu glasurile lor în casa cea mare, s-a îndulcit viersul şi s-a rugat poporul Domnului Celui Preaînalt cu rugăciune înaintea Celui milostiv, până ce s-a săvârşit podoaba Domnului şi slujba Lui s-a încheiat.
- 2 Macabei 11:26 - Drept aceea bine vei face de vei trimite la ei şi vei încheia pace cu ei, ca ştiind voia noastră să fie cu inimă bună şi veseli să-şi isprăvească lucrurile lor".
- 2 Macabei 14:27 - Iar regele, umplându-se de mânie şi întărâtându-se de pâri, vrăjmăşeşte a scris lui Nicanor, zicând că îi este greu să primească alianţa încheiată, şi îi porunceşte ca pe Macabeu curând să-l trimită legat la Antiohia.
Înapoi la index