Căutare
89 rezultate pentru: curs
- Ecclesiastul 7:26 - Şi am găsit femeia mai amară decât moartea, pentru că ea este o cursă, inima ei este un laţ şi mâinile ei sunt cătuşe. Cel ce este bun înaintea lui Dumnezeu scapă, iar păcătosul este prins.
- Cântarea Cântărilor 5:5 - Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii.
- Isaia 8:14 - El va fi pentru voi piatră de încercare şi stâncă de poticnire pentru cele două case ale lui Israel, cursă şi laţ pentru cei ce locuiesc în Ierusalim.
- Isaia 8:15 - Şi mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor fi prinşi în cursă şi vor fi duşi în robie !"
- Isaia 28:13 - Şi cuvântul Domnului va fi pentru ei: ţav laţav, ţav laţav, cav lacav, cav lacav, zeher şam, zeher şam, (poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, regulă peste regulă, regulă peste regulă, când pe aici, când pe acolo) ca să meargă şi să cadă peste cap, să se sfărâme şi în cursă să fie prinşi !
- Isaia 29:21 - Cei care găseau vină oricui, pentru un cuvânt în faţa lumii întind cursă judecătorului şi pentru nimic răpesc dreptul celui cinstit.
- Isaia 51:20 - Feciorii tăi zac fără vlagă în colţurile uliţelor, ca o antilopă prinsă în cursă, beţi de urgia Domnului, de certarea Dumnezeului tău.
- Ieremia 5:26 - Că se află necredincioşi prin poporul Meu, care pândesc ca prinzătorii de păsări, se ascund la pământ, pun curse şi prind pe oameni.
- Ieremia 8:9 - S-au făcut de ocară înţelepţii, au turbat şi s-au prins în curse; iată, au lepădat cuvântul Domnului şi atunci unde este înţelepciunea lor ?
- Ieremia 18:21 - Bocete să se audă prin casele lor, când fără de veste vei aduce oştiri asupra lor, că sapă groapă ca să mă prindă şi pe ascuns au întins curse pentru picioarele mele.
- Ieremia 50:24 - Întins-am curse pentru tine şi te-ai prins, Babilonule, fără să te aştepţi. Găsit ai fost şi prins, pentru că te-ai ridicat împotriva Domnului.
- Ieremia 51:12 - Ridicaţi steagul împotriva zidurilor Babilonului, întăriţi paza, puneţi străjeri, întindeţi curse, căci Domnul a făcut un plan şi a împlinit ceea ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului.
- Plângeri 1:13 - Foc a trimis de sus peste oasele mele şi m-a smerit, picioarelor mele le-a întins cursă, şi m-a făcut să dau înapoi; pustiitu-m-a cu totul, iar eu toată ziua bolesc.
- Iezechiel 3:20 - De asemenea, când cel drept se va abate de la dreptatea sa şi va săvârşi răul când voi pune înaintea lui o cursă şi va muri, dacă tu nu l-ai înştiinţat, acela va muri pentru păcatul său, iar faptele lui de dreptate, pe care le-a făcut el, nu i se vor pomeni, şi Eu voi cere sângele lui din mâinile tale.
- Iezechiel 19:8 - Atunci s-au sculat împotriva lui neamurile din ţinuturile vecine, şi-au întins cursele lor împotriva lui şi el a fost prins în groapa lor;
- Iezechiel 34:13 - Le voi face să iasă din mijlocul popoarelor, le voi aduna din diferite ţări şi le voi aduce în ţara lor şi le voi paşte prin munţii lui Israel, pe lângă cursurile de apă şi prin toate locurile de locuit ale ţării acesteia.
- Iezechiel 47:19 - Iar latura de miazăzi începe spre miazăzi de la Tamar şi merge până la apele Meriba la Cadeş, apoi urmează cursul râului până la Marea cea Mare. Aceasta este latura de miazăzi.
- Osea 5:1 - Ascultaţi acestea voi, preoţilor, şi luaţi aminte voi cei din casa lui Israel, şi plecaţi urechea, voi cei din casa regelui, căci către voi se îndreaptă hotărârea, fiindcă aţi fost un laţ la Miţpe şi o cursă întinsă pe Tabor.
- Amos 3:5 - Pasărea cade oare în laţ fără să fi fost el întins ? Şi se ridică oare cursa de pe pământ fără să se fi prins ceva în ea ?
- Avdie/Obadia 1:7 - Ei te-au alungat până la hotare, şi-au bătut joc de tine toţi cei uniţi cu tine ! Ei te-au înşelat, bunii tăi prieteni ! Cei care mâncau pâinea ta îţi întind curse paşilor tăi şi tu n-ai băgat de seamă.
- Miheia/Mica 7:2 - Om cucernic nu mai este în ţară şi nici un om drept pe pământ; toţi pândesc să verse sânge, unii întind cursă altora.
- Avacum/Habacuc 3:2 - Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am temut de punerile Tale la cale, Dumnezeule ! Fă să trăiască, în cursul anilor, lucrarea Ta şi, în trecerea vremii, fă-o să fie cunoscută ! Dar, întru mânia Ta, adu-ţi aminte că eşti şi milostiv !
- Luca 21:35 - Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ.
- Faptele Apostolilor 23:30 - Şi vestindu-mi-se că va să fie o cursă împotriva acestui bărbat din partea iudeilor, îndată l-am trimis la tine, poruncind şi pârâşilor să spună înaintea ta cele ce au asupra lui. Fii sănătos !
- Faptele Apostolilor 25:3 - Cerându-i ca o favoare asupra lui, să fie trimis la Ierusalim, pregătind cursă ca să-l ucidă pe drum.
- Romani 11:9 - Iar David zice: "Facă-se masa lor cursă şi laţ şi sminteală şi răsplătire lor !
- 1 Corinteni 7:35 - Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire.
- 1 Timotei 3:7 - Dar el trebuie să aibă şi mărturie bună de la cei din afară, ca să nu cadă în ocară şi în cursa diavolului.
- 1 Timotei 6:9 - Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare.
- 2 Timotei 2:26 - Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia.
- Tobit 14:11 - Fiule, vezi ce-a făcut Nadab cu Ahiacar, care l-a crescut. Cum l-a dus el din lumină la întuneric, şi cum i s-a răsplătit. Dar Dumnezeu a mântuit pe Ahiacar, iar acela a primit vrednică răsplată, coborându-se în întuneric. Ahiacar a făcut milostenie şi s-a mântuit din cursa morţii, care i se întinsese, iar Nadab a căzut în laţuri şi a pierit.
- Solomon 7:19 - Cursurile anilor şi rânduiala stelelor,
- Solomon 10:12 - Ea l-a ferit de duşmani; ea l-a ocrotit de cei care îi întindeau curse; ea l-a făcut biruitor într-o luptă crâncenă, ca să-l înveţe că mai tare decât toate este cucernicia.
- Ecclesiasticul 8:11 - Nu o duce până la capăt cu omul iute la mânie, ca să nu fie o cursă întinsă înaintea buzelor tale.
- Ecclesiasticul 9:13 - Stai departe de omul care este în stare să ucidă şi nu te vei teme nicidecum de moarte. Şi dacă te apropii de el, păzeşte-te de orice greşeală, căci ar putea să-ţi ia viaţa. Să ştii bine că eşti înconjurat de curse şi că mergi pe margine de ziduri de cetate.
- Ecclesiasticul 27:27 - Cel care sapă groapa altuia va cădea el în ea şi cel care întinde cursă se va prinde în ea.
- 1 Macabei 1:38 - Şi a fost acea întăritură ca o cursă împotriva sfântului locaş şi ca un duşman rău pentru Israel pururea.
- 1 Macabei 10:80 - Şi a aflat Ionatan că sunt curse în urma sa, şi a înconjurat duşmanul tabăra lui Ionatan şi au aruncat săgeţi asupra Iudeilor de dimineaţă până seara.
- 2 Macabei 14:46 - Şi stând pe o piatră ridicată după ce i-a curs tot sângele, şi-a scos maţele şi prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulţime, rugându-se Celui care stăpâneşte peste viaţă şi peste duh, ca iarăşi să i le dea; şi în felul acesta a murit.
Înapoi la index