Căutare
128 rezultate pentru: harul
- Romani 5:21 - Pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru.
- Romani 6:1 - Ce vom zice deci ? Rămâne-vom, oare, în păcat, ca să se înmulţească harul ?
- Romani 6:23 - Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
- Romani 11:6 - Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este faptă.
- Romani 12:3 - Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.
- Romani 12:6 - Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei;
- Romani 15:15 - Şi v-am scris, fraţilor, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu,
- Romani 16:20 - Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi !
- Romani 16:24 - Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi. Amin !
- 1 Corinteni 1:4 - Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus.
- 1 Corinteni 3:10 - După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte;
- 1 Corinteni 10:16 - Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos ? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos ?
- 1 Corinteni 10:21 - Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.
- 1 Corinteni 10:30 - Dacă eu sunt părtaş harului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce aduc mulţumire ?
- 1 Corinteni 11:25 - Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.
- 1 Corinteni 11:27 - Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.
- 1 Corinteni 15:10 - Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
- 1 Corinteni 16:23 - Harul Domnului Iisus Hristos cu voi.
- 2 Corinteni 1:12 - Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu.
- 2 Corinteni 4:15 - Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.
- 2 Corinteni 6:1 - Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.
- 2 Corinteni 8:1 - Şi vă fac cunoscut, fraţilor, harul lui Dumnezeu cel dăruit în Bisericile Macedoniei;
- 2 Corinteni 8:9 - Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi.
- 2 Corinteni 9:8 - Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun,
- 2 Corinteni 9:14 - Se roagă pentru voi, şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu cel ce prisoseşte la voi.
- 2 Corinteni 12:9 - Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
- 2 Corinteni 13:13 - Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi !
- Galateni 1:6 - Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
- Galateni 1:15 - Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său,
- Galateni 2:9 - Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur,
- Galateni 2:21 - Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.
- Galateni 6:18 - Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor ! Amin.
- Efeseni 1:6 - Spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit;
- Efeseni 1:7 - Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui,
- Efeseni 2:7 - Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus.
- Efeseni 3:2 - Dacă în adevăr aţi auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi,
- Efeseni 3:7 - Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale;
- Efeseni 3:8 - Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns,
- Efeseni 4:7 - Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
- Efeseni 6:24 - Harul fie cu toţi care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos întru curăţie.
- Filipeni 4:23 - Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu duhul vostru !
- Coloseni 1:6 - Care, ajungând la voi, precum şi în toată lumea, aduce roadă şi sporeşte întocmai ca la voi, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut, întru adevăr, harul lui Dumnezeu.
- Coloseni 4:18 - Salutarea cu mâna mea, a lui Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul fie cu voi ! Amin.
- 1 Tesaloniceni 5:28 - Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi. Amin !
- 2 Tesaloniceni 1:12 - Ca să se preaslăvească în voi numele Domnului nostru Iisus şi voi întru El, prin harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Iisus Hristos.
- 2 Tesaloniceni 3:18 - Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi cu toţi ! Amin.
- 1 Timotei 1:14 - Şi a prisosit foarte harul Domnului nostru, împreună cu credinţa şi cu dragostea cea întru Hristos Iisus.
- 1 Timotei 4:14 - Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor.
- 1 Timotei 6:21 - Pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credinţă. Harul fie cu tine ! Amin.
- 2 Timotei 1:6 - Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine, prin punerea mâinilor mele.
Înapoi la index