Căutare
342 rezultate pentru: moşteni
- Leviticul 25:34 - Nici ogoarele dimprejurul oraşelor lor nu se pot vinde, pentru că acestea sunt moştenirea lor veşnică.
- Leviticul 25:46 - Puteţi să-i daţi moştenire fiilor voştri după voi, ca orice avere, veşnic să-i stăpâniţi, ca pe robi. Iar asupra fraţilor voştri din fiii lui Israel şi unul asupra altuia, să nu domniţi cu cruzime.
- Numerii 5:8 - Dacă însă omul acela nu va avea moştenitor, căruia să se dea cele pentru greşeală, atunci să le dea Domnului şi vor fi ale preotului, pe lângă berbecul de curăţire, cu care acesta îl va curăţi.
- Numerii 13:3 - "Trimite din partea ta oameni ca să iscodească pământul Canaanului pe care am să-l dau Eu fiilor lui Israel spre moştenire; câte un om de fiecare seminţie să trimiţi; însă aceştia să fie toţi căpetenii între ei".
- Numerii 14:24 - Iar pe robul Meu Caleb, îl voi duce în pământul în care a umblat şi seminţia lui îl va moşteni, pentru că în el a fost alt duh şi pentru că el s-a supus Mie.
- Numerii 18:20 - Zis-a Domnul către Aaron: "În pământul lor nu vei avea nici moştenire, nici parte nu vei avea între ei. Eu sunt partea ta şi moştenirea ta între fiii lui Israel,
- Numerii 18:21 - Iar fiilor lui Levi, iată, Eu le-am dat moştenire toată zeciuiala din toate câte are Israel, pentru slujba lor pe care o fac la cortul adunării.
- Numerii 18:24 - Dar printre fiii lui Israel ei nu vor avea moştenire, căci zeciuiala fiilor lui Israel, pe care aceştia o aduc dar Domnului, am dat-o leviţilor moştenire şi de aceea le-am şi zis Eu că nu vor avea moştenire între fiii lui Israel".
- Numerii 18:26 - "Vorbeşte leviţilor şi le zi: Când veţi lua de la fiii lui Israel zeciuiala, pe care v-am dat-o ca moştenire, să înălţaţi din ea dar Domnului a zecea parte, ca zeciuială,
- Numerii 24:18 - Lua-va de moştenire pe Edom şi va stăpâni Seirul vrăjmaşilor săi şi Israel îşi va arăta puterea.
- Numerii 26:53 - "Acestora să li se împartă spre moştenire pământul, după numărul numelor;
- Numerii 26:62 - Şi s-au numărat toţi cei de parte bărbătească de la o lună în sus şi s-au găsit douăzeci şi trei de mii; căci aceştia nu fuseseră număraţi împreună cu fiii lui Israel, pentru că nu li s-a dat moştenire printre fiii lui Israel.
- Numerii 27:7 - "Drept au grăit fetele lui Salfaad; dăruieşte-le şi lor moştenire între fraţii tatălui lor şi trece-le lor moşia tatălui lor.
- Numerii 27:12 - Apoi a zis Domnul către Moise: "Suie-te pe acest munte, care este dincoace de Iordan, adică pe muntele Nebo, şi priveşte pământul Canaanului, pe care am să-l dau fiilor lui Israel de moştenire.
- Numerii 32:18 - Nu ne vom întoarce la casele noastre, până când fiii lui Israel nu vor intra fiecare în moştenirea sa;
- Numerii 32:19 - Căci nu vom lua împreună cu ei moştenire dincolo de Iordan şi nici mai departe, dacă ni se va da parte dincoace de Iordan, spre răsărit".
- Numerii 32:22 - Atunci, după ce vă veţi întoarce, veţi fi fără vină înaintea Domnului şi înaintea lui Israel şi veţi avea pământul acesta moştenire înaintea Domnului.
- Numerii 34:2 - "Porunceşte fiilor lui Israel şi le zi: Iată, veţi intra în pământul Canaan. Acesta va fi moştenirea voastră; iar hotarele Canaanului sunt acestea:
- Numerii 35:2 - "Porunceşte fiilor lui Israel, ca ei, din părţile moştenirii lor, să dea leviţilor cetăţi de locuit; şi împrejurul cetăţilor să le dea leviţilor locuri.
- Numerii 35:28 - Pentru că acela trebuie să şadă în oraşul său de scăpare până la moartea marelui preot; iar după moartea marelui preot trebuie să se întoarcă ucigaşul în pământul său de moştenire.
- Numerii 36:2 - "Domnul a poruncit stăpânului nostru să dea pământ de moştenire fiilor lui Israel prin sorţi, şi stăpânului nostru i s-a poruncit de la Domnul să dea partea lui Salfaad, fratele nostru, fiicelor lui.
- Numerii 36:8 - Şi orice fată care stăpâneşte o parte de moştenite în una din seminţiile fiilor lui Israel să fie soţia cuiva din neamul seminţiei tatălui său, ca fiii lui Israel să moştenească fiecare partea părinţilor săi,
- Deuteronomul 1:8 - Şi iată, Eu vă dau pământul acesta; mergeţi şi vă luaţi de moştenire pământul pe care Domnul a făgăduit cu jurământ să-l dea părinţilor voştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, lor şi urmaşilor lor.
- Deuteronomul 1:38 - Iosua, fiul lui Navi, care este cu tine, acela va intra acolo; întăreşte-l pe el, că el va duce pe Israel în moştenirea sa.
- Deuteronomul 1:39 - Copiii voştri, de care voi ziceaţi că vor cădea pradă vrăjmaşilor, şi fiii voştri, care acum nu cunosc nici binele, nici răul, aceia vor intra acolo; lor îl voi da şi ei îl vor moşteni.
- Deuteronomul 2:12 - Pe Seir însă au trăit înainte Horeii; dar fiii lui Isav i-au alungat şi i-au pierdut de la faţa lor şi s-au aşezat în locul lor, cum trebuie să facă şi Israel în pământul său de moştenire, care i-l va da Domnul.
- Deuteronomul 4:1 - "Ascultă dar, Israele: hotărârile şi legile care vă învăţ eu astăzi să le păziţi, ca să fiţi vii, să vă înmulţiţi şi ca să vă duceţi să moşteniţi acel pământ pe care Domnul Dumnezeul părinţilor voştri vi-l dă în stăpânire
- Deuteronomul 4:20 - Iar pe voi v-a luat Domnul Dumnezeu şi v-a scos din cuptorul cel de fier, din ţara Egiptului, ca să-I fiţi Lui popor de moştenire, cum sunteţi acum.
- Deuteronomul 4:21 - Domnul Dumnezeu S-a mâniat însă pe mine pentru voi şi S-a jurat că eu nu voi trece Iordanul acesta şi nu voi intra în acel pământ bun pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă ţie de moştenire.
- Deuteronomul 4:26 - Vă mărturisesc astăzi pe cer şi pe pământ că veţi pierde curând pământul, pentru a cărui moştenire treceţi acum Iordanul; nu veţi trăi multă vreme pe el, ci veţi pieri.
- Deuteronomul 4:38 - Ca să alunge de la faţa ta popoarele cele mai mari şi mai puternice decât tine şi ca să te ducă să-ţi dea pământul lor moştenire, aşa cum ai astăzi.
- Deuteronomul 4:47 - Şi au moştenit pământul lui şi pământul lui Og, regele Vasanului, ţara celor doi regi amorei de peste Iordan, spre răsăritul soarelui,
- Deuteronomul 9:26 - Stăpâne Doamne, Împărate, Dumnezeule, nu pierde pe poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care l-ai izbăvit cu mărirea puterii Tale şi pe care l-ai scos din Egipt cu mână tare şi cu braţul Tău cel înalt.
- Deuteronomul 9:29 - Ei sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care l-ai scos din pământul Egiptului cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău cel înalt".
- Deuteronomul 10:9 - De aceea n-are levitul parte şi moştenire cu fraţii săi, căci moştenirea lui este Domnul, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.
- Deuteronomul 11:8 - De aceea păziţi toate poruncile Lui, pe care vi le spun eu astăzi, ca să fiţi vii şi să vă întăriţi, să vă duceţi să moşteniţi pământul în care veţi trece peste Iordan ca să-l stăpâniţi;
- Deuteronomul 11:31 - Căci voi veţi trece Iordanul, ca să mergeri să luaţi pământul pe care Domnul Dumnezeul vostru vi-l dă moştenire veşnică şi-l veţi lua în stăpânire şi veţi trăi în el.
- Deuteronomul 12:9 - Căci noi acum n-am intrat în locul odihnei şi în moştenirea pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău;
- Deuteronomul 12:10 - Ci când veţi trece Iordanul şi vă veţi aşeza în pământul ce vi-l dă Domnul Dumnezeul vostru moştenire, când El vă va linişti de toţi vrăjmaşii voştri, care vă înconjură, şi veţi trăi la adăpost de primejdii,
- Deuteronomul 12:12 - Să vă veseliţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi, fiii voştri şi fiicele voastre, robii voştri, roabele voastre şi levitul cel din mijlocul sălaşurilor voastre, că acela n-are parte şi moştenire cu voi.
- Deuteronomul 14:2 - Căci voi sunteţi poporul sfânt al Domnului Dumnezeului vostru şi pe voi v-a ales Domnul ca să-I fiţi poporul Lui de moştenire dintre toate popoarele câte sunt pe pământ.
- Deuteronomul 14:27 - Dar pe levitul care este în locaşurile tale să nu-l părăseşti, căci el nu are parte şi moştenire cu tine.
- Deuteronomul 14:29 - Şi să vină levitul, căci el nu are parte şi moştenire cu tine, şi străinul şi orfanul şi văduva care se află în sălaşurile tale şi să mănânce şi să se sature, ca să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău în toate lucrurile mâinilor tale, pe care le vei face tu".
- Deuteronomul 15:4 - Numai aşa nu va fi sărac printre voi; că te va binecuvânta Domnul în pământul acela pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă în stăpânire, ca să-l ai moştenire,
- Deuteronomul 18:1 - "Preoţii, leviţii şi toată seminţia lui Levi nu va avea parte şi moştenire cu Israel; aceştia să se hrănească cu jertfele Domnului şi cu partea Lui;
- Deuteronomul 18:2 - Iar moştenire nu va avea el între fraţii săi, căci Domnul însuşi este moştenirea lui, precum i-a grăit El.
- Deuteronomul 18:8 - Să se folosească de aceeaşi parte ca şi ceilalţi, pe lângă cele primite din vânzarea moştenirii părinteşti.
- Deuteronomul 19:1 - "Când Domnul Dumnezeul tău va pierde pe popoarele al căror pământ ţi-l dă ţie Domnul Dumnezeul tău, şi tu vei intra în moştenirea lor şi te vei aşeza în cetăţile lor şi în casele lor,
- Deuteronomul 19:3 - Să-ţi faci drum şi să împarţi în trei părţi tot pământul tău pe care ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău de moştenire. Acelea vor sluji ca loc de scăpare oricărui ucigaş.
- Deuteronomul 19:10 - Ca să nu se verse sângele nevinovatului în pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă de moştenire şi să nu ai asupra ta vină de sânge.
Înapoi la index