Căutare
388 rezultate pentru: neamul
- Leviticul 24:3 - Înaintea perdelei din cortul adunării, şi-l va aprinde Aaron şi fiii lui înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna, de seara până dimineaţa. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru.
- Leviticul 24:11 - Şi fiul israelitei, hulind numele Domnului şi grăindu-l de rău, a fost adus la Moise, iar numele mamei lui era Şelomit, fata lui Dibri, din neamul lui Dan.
- Leviticul 25:41 - Iar atunci să se ducă de la tine, şi el şi copiii lui împreună cu el, să se întoarcă în neamul său şi să intre iarăşi în stăpânirea părinţilor săi.
- Leviticul 25:45 - Puteţi să vă cumpăraţi şi din copiii străinilor, care s-au aşezat la voi, şi din neamul lor, care este la voi şi care s-a născut în pământul vostru; pot să fie averea voastră.
- Leviticul 25:47 - Dacă străinul sau veneticul tău s-a îmbogăţit pe lângă tine, iar fratele tău a sărăcit lângă tine şi s-a vândut veneticului, care s-a aşezat la tine, sau unui urmaş din neamul veneticului,
- Leviticul 25:49 - Sau unchiul lui, sau fiul unchiului va putea să-l răscumpere, sau careva din neamul lui, din seminţia lui să-l răscumpere; sau de va avea îndestulare, să se răscumpere singur.
- Numerii 1:4 - Dar cu voi să mai fie din fiecare seminţie câte un om, care e cel mai de seamă în neamul său.
- Numerii 1:18 - Au adunat toată obştea în ziua întâi a lunii a doua din anul al doilea şi au înscris, după spiţele neamului lor, pe toţi bărbaţii de la douăzeci de ani în sus pe seminţii, pe familii şi pe numele lor, om cu om.
- Numerii 1:44 - Aceştia sunt cei care au intrat la numărătoarea făcută de Moise şi Aaron şi de cei doisprezece bărbaţi, căpeteniile lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie, după neamul strămoşesc.
- Numerii 3:1 - Iată acum spiţa neamului lui Aaron şi a lui Moise, din timpul când a grăit Domnul cu Moise pe Muntele Sinai, şi iată numele fiilor lui Aaron:
- Numerii 3:21 - Din Gherşon au ieşit neamul lui Libni şi neamul lui Şimei: aceste neamuri sunt din Gherşon.
- Numerii 3:22 - Socotindu-se la număr tot cel de parte bărbătească, de la o lună în sus, s-au numărat în neamul lui Gherşon şapte mii cinci sute.
- Numerii 3:28 - Socotindu-se la număr tot cel de parte bărbătească, de la o lună în sus, s-au numărat în neamul acesta opt mii trei sute. Ei păzeau locaşul sfânt.
- Numerii 3:30 - Iar căpetenie în familiile neamului lui Cahat era Elţafan, fiul lui Uziel.
- Numerii 3:34 - Socotindu-se la număr tot cel de parte bărbătească de la o lună în sus, s-au numărat în neamul acesta şase mii două sute;
- Numerii 3:35 - Iar căpetenie peste familiile din neamul lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihael. Aceştia trebuia să-şi aşeze tabăra lângă cort, în partea de miazănoapte.
- Numerii 4:18 - "Să nu lăsaţi să se stingă sămânţa neamului lui Cahat dintre leviţi.
- Numerii 4:33 - Aceasta-i slujba neamului fiilor lui Merari şi tot ce au să facă la cortul adunării, sub supravegherea lui Itamar, fiul preotului Aaron".
- Numerii 4:42 - S-a numărat după aceea şi neamul fiilor lui Merari, după rudeniile şi după familiile lor,
- Numerii 4:44 - Şi s-au găsit la numărătoare, după neamul lor şi după familii, trei mii două sute.
- Numerii 10:30 - Acela însă a zis către el: "Nu merg, ci mă duc în ţara mea şi la neamul meu".
- Numerii 13:34 - Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor".
- Numerii 18:2 - Apropie-ţi pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, neamul tatălui tău, ca să fie pe lângă tine şl să-ţi slujească; iar tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi la cortul adunării.
- Numerii 18:23 - Ci la cortul adunării să facă slujba leviţii şi să ia asupră-şi păcatul lor. Aceasta este lege veşnică în neamul vostru.
- Numerii 24:20 - Apoi văzând pe Amalec, şi-a urmat cuvântul şi a zis: "Cel întâi dintre popoare e Amalec, dar şi neamul lui va pieri".
- Numerii 26:5 - Ruben, este întâiul născut al lui Israel. Fiii lui Ruben: din Enoh, neamul lui Enoh; din Falu, neamul lui Falu;
- Numerii 26:6 - Din Heţron, neamul lui Heţron; din Carmi, neamul lui Carmi;
- Numerii 26:12 - Fiii lui Simeon, după familiile lor, sunt: din Nemuel, neamul lui Nemuel; din Iamin, neamul lui Iamin; din Iachin; neamul lui Iachin;
- Numerii 26:13 - Din Zerah, neamul lui Zerah; din Saul, neamul lui Saul.
- Numerii 26:15 - Fiii lui Gad, după neamurile lor: din Ţefon neamul Ţefonienilor; din Haghi, neamul Haghiţilor; din Şunie, neamul Şunienilor;
- Numerii 26:16 - Din Ozni, neamul Oznienilor;
- Numerii 26:17 - Din Eri, neamul Erienilor; din Arod, neamul Arodeilor; din Areli, neamul Arelienilor.
- Numerii 26:20 - Şi fiii lui Iuda, după neamurile lor, sunt: din Şela, neamul Şelaenilor; din Fares, neamul Fareseilor; din Zara, neamul Zaraenilor.
- Numerii 26:21 - Iar fiii lui Fares sunt: din Esron neamul Esroneilor; din Hamul, neamul Hamulienilor.
- Numerii 26:23 - Fiii lui Isahar, după neamurile lor, sunt: din Tola, neamul Tolaenilor; din Fuva, neamul Fuvaenilor;
- Numerii 26:24 - Din Iaşub, neamul Iaşubienilor; din Şimron, neamul Şimronienilor.
- Numerii 26:26 - Fiii lui Zabulon, după neamurile lor, sunt: din Sered, neamul Seredienilor; din Elon, neamul Elonienilor; din Iahleil, neamul Iahleililor.
- Numerii 26:29 - Fiii lui Manase, după neamurile lor, sunt: din Machir, neamul Machirienilor; din Machir s-a născut Galaad şi din Galaad este neamul Galaadenilor.
- Numerii 26:30 - Fiii lui Galaad sunt: din Iezer, neamul Iezerienilor; din Helec, neamul Helecienilor;
- Numerii 26:31 - Din Asriel, neamul Asrielienilor; din Şechem, neamul Şechemienilor;
- Numerii 26:32 - Din Şemida, neamul Şemidienilor; din Hefer, neamul Heferienilor.
- Numerii 26:35 - Fiii lui Efraim, după neamurile lor, sunt: din Şutelah, neamul Şutelahienilor; din Becher, neamul Becherienilor; din Tahan, neamul Tahanienilor.
- Numerii 26:36 - Iar fiii lui Şutelah sunt: din Eran, neamul Eranienilor.
- Numerii 26:38 - Fiii lui Veniamin, după neamurile lor, sunt; din Bela, neamul Belaienilor; din Aşbel, neamul Aşbelienilor; din Ahiram, neamul Ahiramienilor;
- Numerii 26:39 - Din Şefufam, neamul Şefufamienilor; din Hufam, neamul Hufamienilor.
- Numerii 26:40 - Iar fiii lui Bela sunt: Ard şi Naaman: din Ard, neamul Ardienilor şi din Naaman, neamul Naamanienilor.
- Numerii 26:42 - Fiii lui Dan, după neamurile lor, sunt: din Şuham, neamul Şuhamienilor. Acestea sunt familiile lui Dan, după neamurile lor.
- Numerii 26:44 - Fiii lui Aşer, după neamurile lor, sunt: din Imna, neamul Imnaenilor; din Işba, neamul Işbaenilor; din Verie, neamul Verienilor.
- Numerii 26:45 - Din fiii lui Verie: din Heber, neamul Heberienilor; din Malchiel, neamul Malchielilor.
- Numerii 26:48 - Fiii lui Neftali, după neamurile lor, sunt: din Iahţeel, neamul Iahţeelienilor; din Guni, neamul Gunienilor;
Înapoi la index