Căutare
306 rezultate pentru: zi,
- Numerii 11:19 - Şi veţi mânca nu numai o zi, nici numai două sau cinci zile, nici numai zece sau douăzeci de zile,
- Numerii 14:34 - După numărul celor patruzeci de zile, în care aţi iscodit pământul Canaan, veţi purta pedeapsa pentru păcatele voastre patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, ca să cunoaşteţi ce înseamnă să fiţi părăsiţi de Mine.
- Numerii 21:1 - Auzind însă regele canaanean din Arad, care locuia la miazăzi, că Israel vine pe drumul dinspre Atarim, a intrat în luptă cu Israeliţii şi a luat pe unii din ei în robie.
- Numerii 30:15 - Dacă însă bărbatul ei a tăcut despre aceasta, zi după zi, prin aceasta el a întărit toate făgăduinţele ei şi toate legămintele ce sunt asupra ei le-a întărit, pentru că el a auzit şi a tăcut.
- Numerii 34:4 - Acest hotar se va îndrepta spre miazăzi, către înălţimea Acravimului; va trece prin Sin şi se va întinde până la miazăzi de Cadeş-Barne; apoi va merge către Haţar-Adar trecând la Aţmon.
- Deuteronomul 4:40 - Să păzeşti legile Lui şi poruncile Lui, pe care ţi le spun eu astăzi, ca să-ţi fie bine ţie şi fiilor tăi de după tine şi ca să trăieşti multă vreme în pământul acela pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă pentru totdeauna".
- Deuteronomul 4:42 - Care va ucide pe aproapele său fără de voie şi fără să-i fi fost vrăjmaş nici cu o zi, nici cu două înainte, şi ca, scăpând în una din aceste cetăţi, să rămână cu viaţă.
- Deuteronomul 6:2 - Să te temi de Domnul Dumnezeul tău şi toate hotărârile Lui şi poruncile Lui, pe care ţi le spun eu astăzi, să le păzeşti tu şi fiii tăi şi fiii fiilor tăi, în toate zilele vieţii tale, ca să se înmulţească zilele tale.
- Deuteronomul 6:6 - Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău;
- Deuteronomul 8:1 - "Siliţi-vă să împliniţi toate poruncile acestea pe care vi le dau eu astăzi, ca să fiţi vii şi să vă înmulţiţi şi să vă duceţi să luaţi în stăpânire pământul cel bun pe care cu jurământ l-a făgăduit Domnul Dumnezeul părinţilor voştri.
- Deuteronomul 10:13 - Să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău şi hotărârile Lui pe care ţi le spun eu astăzi, ca să-ţi fie bine.
- Deuteronomul 11:8 - De aceea păziţi toate poruncile Lui, pe care vi le spun eu astăzi, ca să fiţi vii şi să vă întăriţi, să vă duceţi să moşteniţi pământul în care veţi trece peste Iordan ca să-l stăpâniţi;
- Deuteronomul 11:13 - De veţi asculta poruncile Mele pe care vi le dau astăzi, zice Domnul, şi veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi-I veţi sluji din toată inima şi din tot sufletul vostru,
- Deuteronomul 12:28 - Ascultă şi împlineşte toate poruncile acestea pe care ţi le dau eu astăzi, ca să-ţi fie bine în veci, ţie şi copiilor tăi şi bine-ţi va fi de vei face cele bune şi plăcute înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 12:29 - Când Domnul Dumnezeul tău va pierde de la faţa ta popoarele la care mergi, ca să le cuprinzi, şi după ce le vei cuprinde şi te vei aşeza în pământul lor,
- Deuteronomul 14:10 - Iar pe toate celelalte, care n-au aripi şi solzi, să nu le mâncaţi; necurate sunt pentru voi.
- Deuteronomul 14:21 - Să nu mâncaţi nici o mortăciune, ci s-o dai străinului de alt neam ce se va întâmpla să locuiască în casa ta; acela s-o mănânce sau să i-o vinzi, căci tu eşti poporul sfânt al Domnului Dumnezeului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale.
- Deuteronomul 19:4 - Şi iată care ucigaş va fugi acolo şi va trăi: cel ce va ucide pe aproapele său fără voie şi fără să-i fi fost vrăjmaş nici cu o zi, nici cu două înainte;
- Deuteronomul 19:6 - Ca răzbunătorul sângelui, în aprinderea inimii lui, să nu se mânie pe ucigaş şi să nu-l ajungă pe acesta, dacă va fi lung drumul, şi să nu-l ucidă, întrucât nu este vinovat de moarte, pentru că nu i-a fost vrăjmaş nici cu o zi, nici cu două înainte.
- Deuteronomul 19:9 - Dacă te vei sili să împlineşti toate poruncile acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău şi vei umbla în căile Lui în toate zilele, atunci la aceste trei cetăţi să mai adaugi încă trei cetăţi,
- Deuteronomul 20:10 - Când te vei apropia de cetate ca s-o cuprinzi, fă-i îndemnare de pace.
- Deuteronomul 27:4 - După ce veţi fi trecut Iordanul, să puneţi pietrele acelea, precum vă poruncesc eu astăzi, pe muntele Ebal şi să le văruiţi cu var.
- Deuteronomul 28:1 - "Dacă tu, după ce vei trece peste Iordan, în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău îi-l va da, vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău şi vei împlini cu băgare de seamă toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, atunci Domnul Dumnezeul tău te va pune mai presus de toate popoarele pământului.
- Deuteronomul 28:15 - Iar dacă nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău şi nu te vei sili să împlineşti toate poruncile şi hotărârile Lui pe care îi le poruncesc eu astăzi, să vină asupra ta toate blestemele acestea şi să te ajungă:
- Deuteronomul 30:2 - Şi te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi, cum ti-am poruncit eu astăzi, vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, tu şi fiii tăi, din toată inima ta şi din tot sufletul tău,
- Judecătorii 1:15 - Iar Acsa a zis către el: "Dă-mi binecuvântare; tu mi-ai dat pământul de la miazăzi, dă-mi şi izvoarele de apă". Şi i-a dat Caleb, după dorinţa ei, izvoarele cele de sus şi izvoarele cele de jos.
- Judecătorii 16:16 - Şi fiindcă ea tot stăruia şi-l necăjea cu vorbele sale în fiecare zi, s-a tulburat sufletul lui până la moarte.
- Rut 2:19 - Şi a zis soacra sa către ea: "Unde ai adunat tu astăzi şi unde ai lucrat ? Binecuvântat să fie cel ce te-a primit ! Şi Rut a spus soacrei sale la cine a lucrat şi a zis: "Pe omul acela, la care am lucrat astăzi, îl cheamă Booz".
- Rut 4:9 - Iar Booz a zis către bătrâni şi către tot poporul: "Voi sunteţi martori astăzi, că eu am cumpărat de la Noemina toate ale lui Elimelec şi toate ale lui Chilion şi toate ale lui Mahlon.
- 1 Regi/1 Samuel 4:12 - Atunci a alergat un veniaminean de la locul bătăliei şi a venit la Şilo în aceeaşi zi, având hainele de pe el rupte şi pulbere pe cap.
- 1 Regi/1 Samuel 5:5 - De aceea preoţii lui Dagon şi toţi câţi vin în capiştea lui Dagon din Aşdod nu calcă pe pragul lui Dagon până în ziua de astăzi, ci păşesc peste el.
- 1 Regi/1 Samuel 8:8 - Cum s-au purtat ei cu Mine din ziua aceea, când i-am scos din Egipt, până astăzi, părăsindu-Mă şi slujind la dumnezei străini, aşa se poartă şi cu tine.
- 1 Regi/1 Samuel 9:19 - Iar Samuel a răspuns lui Saul şi a zis: "Eu sunt văzătorul; mergi înaintea mea pe deal, că aveţi să prânziţi cu mine astăzi, iar dimineaţă te voi lăsa să pleci; şi tot ce ai pe inimă, îţi voi spune.
- 1 Regi/1 Samuel 10:3 - Mergând apoi de acolo mai departe şi ajungând la dumbrava Tabor, te vor întâmpina acolo trei oameni, care merg la Dumnezeu în Betel: unul duce trei iezi, altul duce trei pâini, iar al treilea duce un burduf cu vin.
- 1 Regi/1 Samuel 14:5 - O stâncă se ridica la miazănoapte, spre Micmaş; cealaltă la miazăzi, spre Ghibeea.
- 1 Regi/1 Samuel 14:44 - Iar Saul a zis: "Aşa şi aşa să-mi facă mie Dumnezeu şi încă şi mai mult să-mi facă, dacă nu vei muri astăzi, Ionatane !"
- 1 Regi/1 Samuel 15:21 - Poporul însă a luat din prăzi, din oi şi din vite, a luat cele mai bune din cele afierosite ca să le aducă jertfă Domnului Dumnezeului tău în Ghilgal".
- 1 Regi/1 Samuel 26:9 - David însă a zis către Abişai: "Să nu-l ucizi, căci cine-şi va ridica mâna asupra unsului Domnului şi va rămâne nepedepsit ?"
- 2 Regi/2 Samuel 7:6 - Când Eu n-am locuit în casă din timpul în care am scos pe fiii lui Israel din Egipt şi până astăzi, ci am trecut din cort în cort ?
- 2 Regi/2 Samuel 18:20 - "Astăzi, a răspuns Ioab, n-ai să fii un bun vestitor. Îl vei vesti în altă zi, iar nu astăzi, căci a murit fiul regelui".
- 3 Regi/1 Împărați 8:59 - Şi să fie cuvintele acestea cu care m-am rugat astăzi, înaintea Domnului, aproape de Domnul Dumnezeul nostru, ziua şi noaptea, pentru ca să facă dreptate robului şi poporului Său Israel, din zi în zi,
- 3 Regi/1 Împărați 9:21 - Şi pe fiii acestora, rămaşi în ţară după ei şi pe care fiii lui Israel nu au putut să-i stăpânească, Solomon i-a făcut lucrători de corvoadă până în ziua de azi,
- 3 Regi/1 Împărați 12:12 - Atunci a venit Ieroboam şi tot poporul la Roboam a treia zi, după cum poruncise regele, când a zis: "Să veniţi la mine poimâine !"
- 3 Regi/1 Împărați 14:27 - Şi a făcut regele Roboam în locul lor scuturi de aramă şi le-a dat în mâinile căpitanilor de gărzi, care păzeau intrarea casei regelui.
- 3 Regi/1 Împărați 16:16 - Când poporul care se găsea în tabere a auzit că Zimri a uneltit şi a omorât pe rege, toţi Israeliţii au ales şi ei rege pe Omri, mai-marele oştirii lui Israel, tot în aceeaşi zi, în tabără.
- 3 Regi/1 Împărați 19:4 - Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi, şi s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi ruga moartea, zicând: "Îmi ajunge acum, Doamne ! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei !"
- 3 Regi/1 Împărați 22:5 - Şi a mai zis Iosafat, regele lui Iuda, către regele lui Israel: "Întreabă dar, astăzi, ce zice Domnul ?"
- 4 Regi/2 Împărați 2:22 - Şi s-a făcut apa curată până astăzi, după cuvântul pe care l-a spus Elisei.
- 4 Regi/2 Împărați 4:12 - Şi a zis către Ghehazi, sluga sa: "Cheamă pe Şunamiteanca aceasta !" Şi a chemat-o şi ea a stat înaintea lui.
- 4 Regi/2 Împărați 4:29 - Atunci Elisei a zis către Ghehazi: "Încinge-ţi mijlocul tău, ia toiagul meu în mâna ta şi du-te; de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai bună ziua, să nu-i răspunzi, şi să pui toiagul meu pe faţa copilului !"
Înapoi la index