Căutare
3395 rezultate pentru: Aman
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68
- Deuteronomul 29:20 - Pe unul ca acesta nu-l va ierta Domnul, ci îndată se va aprinde mânia Domnului şi iuţimea Lui asupra unui astfel de om şi va cădea asupra lui tot blestemul legământului acestuia, care este scris în cartea aceasta a legământului şi va şterge Domnul numele lui de sub cer,
- Deuteronomul 29:21 - Şi-l va despărţi Domnul spre pieire din toate seminţiile lui Israel, după toate blestemele legământului, care sunt scrise în cartea aceasta a legii.
- Deuteronomul 29:22 - Rândul de oameni care va urma, copiii voştri care vor fi după voi, străinul care va veni din ţară depărtată şi toate popoarele, văzând pedepsirea pământului acestuia şi bolile cu care îl pustieşte Domnul,
- Deuteronomul 29:23 - Văzând pucioasa şi sarea şi că tot pământul este zgură, încât nici nu se seamănă, nici nu rodeşte şi nu răsare pe el nici un fir de iarbă, ca de pe urma Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a stricat Domnul în mânia Sa şi în iuţimea Sa,
- Deuteronomul 29:25 - Atunci vor răspunde: Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului părinţilor lor, pe care Acesta l-a încheiat cu ei, când i-a scos din pământul Egiptului,
- Deuteronomul 29:27 - De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra Zării acesteia şi a adus El asupra ei toate blestemele legământului, scrise în această carte a legii,
- Deuteronomul 29:28 - Şi i-a lepădat Domnul din pământul lor cu mânie, cu iuţime şi cu aprindere mare şi i-a aruncat în alt pământ, cum vedem acum.
- Deuteronomul 30:5 - Şi te va aduce Domnul Dumnezeul tău în pământul pe care l-au stăpânit părinţii tăi şi-l vei lua în stăpânire şi te va face fericit şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi.
- Deuteronomul 30:9 - Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine,
- Deuteronomul 30:16 - Poruncindu-ţi astăzi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui şi să împlineşti poruncile Lui, hotărârile Lui şi legile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei stăpâni.
- Deuteronomul 30:18 - Vă dau de ştire astăzi că veţi pieri şi nu veţi trăi mult în pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l dă şi pentru a cărui stăpânire treci tu acum Iordanul.
- Deuteronomul 30:19 - Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte Zi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.
- Deuteronomul 30:20 - Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov că îl va da lor".
- Deuteronomul 31:4 - şi va face Domnul cu ei cum a făcut şi cu Sihon şi cu Og, regii Amoreilor, care erau dincoace de Iordan, şi cum a făcut cu pământul acelora pe care i-a pierdut;
- Deuteronomul 31:7 - Apoi a chemat Moise pe Iosua şi înaintea ochilor tuturor Israeliţilor i-a zis: "Fii tare şi curajos, că tu vei intra cu poporul acesta în pământul pe care Domnul S-a jurat părinţilor lui să i-l dea şi tu i-l vei împărţi în părţi de moştenire.
- Deuteronomul 31:13 - Fiii lor care nu ştiu vor auzi şi vor învăţa a se teme de Domnul Dumnezeul vostru în toate zilele, cît veri trăi pe pământul în care treceţi voi peste Iordan ca să-l stăpâniţi".
- Deuteronomul 31:16 - Şi a zis Domnul către Moise: "Iată, tu te vei odihni cu părinţii tăi, iar poporul acesta se va scula şi se va desfrâna după dumnezeii străini ai pământului aceluia în care va intra, iar pe Mine Mă va părăsi şi va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el;
- Deuteronomul 31:20 - Căci Eu îi voi duce în pământul cel bun, unde curge lapte şi miere, după cum M-am jurat părinţilor lor, şi vor mânca, se vor sătura, se vor îngrăşa, se vor îndrepta spre alţi dumnezei şi vor sluji acelora, iar pe Mine Mă vor lepăda şi vor călca legământul Meu, pe care l-am dat lor.
- Deuteronomul 31:21 - Dar când îi vor ajunge mulţime de nenorociri şi de necazuri, atunci cântarea aceasta va fi mărturie împotriva lor, căci ea nu va pieri din gura lor şi din gura urmaşilor lor. Cunosc Eu cugetele lor pe care le au ei acum, înainte de a-i duce în pământul cel bun pentru care M-am jurat părinţilor lor".
- Deuteronomul 31:23 - Iar Domnul a poruncit lui Iosua Navi şi i-a zis: "Fii tare şi curajos, căci tu vei duce pe fiii lui Israel în pământul pentru care M-am jurat lor, şi Eu voi fi cu tine".
- Deuteronomul 31:28 - Chemaţi la mine pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe judecătorii voştri şi pe căpeteniile voastre şi eu voi spune în auzul lor cuvintele acestea şi voi chema martori împotriva lor cerul şi pământul;
- Deuteronomul 32:1 - "Ia aminte, cerule, şi voi grăi ! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele !
- Deuteronomul 32:10 - Găsitu-l-a în pământ pustiu, în pustiu trist şi cu urlete sălbatice, şi t-a apărat, l-a îngrijit şi l-a păzit, ca lumina ochiului Său.
- Deuteronomul 32:13 - Şi l-a aşezat pe înălţimile pământului şi l-a hrănit cu roada ţarinilor. I-a dat să scoată miere din piatră şi cu untdelemn din stâncă vârtoasă l-a hrănit;
- Deuteronomul 32:22 - Că foc s-a aprins din pricina mâniei Mele: va arde până în fundul locuinţei morţilor, va mânca pământul şi roadele lui şi va pârjoli temeliile munţilor.
- Deuteronomul 32:27 - Dar am amânat aceasta, pentru răutatea vrăjmaşilor, ca vrăjmaşii lor să nu se mândrească şi să zică: Mâna noastră este puternică şi toate acestea nu le-a făcut Domnul.
- Deuteronomul 32:43 - Veseliţi-vă, ceruri, împreună cu El şi vă închinaţi Lui toţi îngerii lui Dumnezeu ! Veseliţi-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui şi să se întărească toţi fiii lui Dumnezeu ! Căci El va răzbuna sângele robilor Săi şi va răsplăti cu răzbunare vrăjmaşilor Săi şi celor ce-L urăsc le va răsplăti şi va curăţi Domnul pământul poporului Său !"
- Deuteronomul 32:47 - Căci acestea nu sunt în deşert date vouă, ci acestea sunt viaţa voastră şi prin acestea veţi trăi multă vreme în pământul acela în care treceţi acum peste Iordan, ca să-l stăpâniţi".
- Deuteronomul 32:49 - "Suie-te în muntele acesta al Abarimului, în muntele Nebo, care este în pământul Moabului, în faţa Ierihonului, şi priveşte asupra Canaanului, pe care-l dau în stăpânirea fiilor lui Israel,
- Deuteronomul 32:52 - Numai de departe vei vedea pământul pe care Eu îl dau fiilor lui Israel, dar de intrat nu vei intra în pământul acela".
- Deuteronomul 33:9 - Care a zis de tatăl său şi de mama sa: "Nu i-am văzut", şi pe fraţii săi nu i-a cunoscut şi de fiii săi nu ştie nimic; căci ei au ţinut cuvintele Tale şi legământul Tău l-au păzit;
- Deuteronomul 33:13 - Pentru Iosif a zis: "Să binecuvânteze Domnul pământul lui cu darurile cele alese ale cerului, cu roua şi cu darurile adâncului celui dedesubt;
- Deuteronomul 33:16 - Şi cu darurile cele alese ale pământului şi ale celor ce-l umplu. Binecuvântarea Celui ce S-a arătat în rug să vină pe capul lui Iosif, pe creştetul celui dintâi dintre fraţii lui !
- Deuteronomul 33:17 - Frumuseţea lui să fie ca a taurului întâi născut şi coarnele lui să fie ca şi coarnele bivolului; cu acelea va împunge popoarele toate până la marginile pământului; acestea sunt mulţimile mari ale lui Efraim, acestea sunt miile lui Manase".
- Deuteronomul 34:1 - Atunci s-a suit Moise din şesurile Moabului în Muntele Nebo, pe vârful Fazga, care este în faţa Ierihonului, şi i-a arătat Domnul tot pământul Galaad până la Dan,
- Deuteronomul 34:2 - Tot pământul lui Neftali, tot pământul lui Efraim şi Manase şi tot pământul lui Iuda până la marea cea de la asfinţit,
- Deuteronomul 34:4 - Şi i-a zis Domnul: "Iată pământul pentru care M-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: Seminţiei tale îl voi da. Te-am învrednicit să-l vezi cu ochii tăi; dar în el nu vei intra !
- Deuteronomul 34:5 - Şi a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului, după Cuvântul Domnului;
- Deuteronomul 34:6 - Şi a fost îngropat în vale, în pământul Moabului, în faţa Bet-Peorului, dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de astăzi.
- Deuteronomul 34:10 - De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut fată către faţă, nici să săvârşească toate semnele şi minunile cu care Domnul l-a trimis în pământul Egiptului asupra lui Faraon şi asupra tuturor dregătorilor lui şi asupra a tot pământul lui; nici să facă cu mână tare şi cu mari înfricoşări ceea ce a făcut Moise înaintea ochilor a tot Israelul.
- Judecătorii 1:15 - Iar Acsa a zis către el: "Dă-mi binecuvântare; tu mi-ai dat pământul de la miazăzi, dă-mi şi izvoarele de apă". Şi i-a dat Caleb, după dorinţa ei, izvoarele cele de sus şi izvoarele cele de jos.
- Judecătorii 1:26 - Şi s-a dus omul acela în pământul Heteilor şi a zidit acolo o cetate şi i-a pus numele Luz. Şi acesta este numele ei până în ziua de astăzi.
- Judecătorii 1:27 - Manase de asemenea n-a alungat pe locuitorii Bet-Şeanului, care e Schitopole, şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe ai Taanacului şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii din Dor şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii Ibleamului şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii Meghidonului şi ai cetăţilor supuse lui; şi au rămas Canaaneii să trăiască în pământul acesta.
- Judecătorii 2:2 - Eu v-am scos din Egipt şi v-am băgat în ţara pentru care M-am jurat părinţilor voştri să v-o dau şi am zis: Nu voi rupe în veac legământul Meu cu voi; voi însă să nu intraţi în legătură cu locuitorii tării acesteia; dumnezeilor lor să nu vă închinaţi, idolii lor să-i sfărâmaţi şi jertfelnicele lor să le dărâmaţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu. Pentru ce aţi făcut aceasta ?
- Judecătorii 2:12 - Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Care îi scosese din pământul Egiptului şi s-au întors la alţi dumnezei, către dumnezeii popoarelor dimprejurul lor şi au început să se închine acelora şi au mâniat pe Domnul;
- Judecătorii 3:25 - Şi au aşteptat ei destulă vreme; dar văzând că nu mai deschide nimeni uşa foişorului, au adus o cheie şi au deschis şi iată stăpânul lor zăcea mort la pământ.
- Judecătorii 4:21 - Apoi Iaela, femeia lui Heber, a luat un ţăruş de la cort şi un ciocan în mâna sa şi s-a apropiat de el încetişor şi i-a înfipt ţăruşul în tâmpla lui, aşa încât l-a pironit la pământ, căci el dormea, fiind obosit; şi aşa a murit.
- Judecătorii 5:4 - Când ieşeai Tu, Doamne, din Seir, Când treceai Tu prin câmpiile Edomului, Pământul se cutremura şi cerurile se topeau, Norii picurau picuri de ploaie,
- Judecătorii 5:22 - Atunci copitele cailor în ropot loveau pământul, Fugeau vitejii lor să-şi frângă gâtul.
- Judecătorii 6:4 - Şi stăteau la ei în corturi, mâncând roadele pământului până la Gaza, şi nu lăsau pentru hrana lui Israel nici oaie, nici bou, nici asin.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68
Înapoi la index