Căutare
1545 rezultate pentru: drept
- Miheia/Mica 6:11 - Oare voi ierta pe cel cu cântare nedrepte şi cu greutăţi înşelătoare în sac ?
- Miheia/Mica 7:2 - Om cucernic nu mai este în ţară şi nici un om drept pe pământ; toţi pândesc să verse sânge, unii întind cursă altora.
- Miheia/Mica 7:9 - Îndura-voi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, până când El va judeca pricina mea şi îmi va face dreptate; El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.
- Avacum/Habacuc 1:3 - Pentru ce Tu mă laşi să văd nedreptatea şi priveşti apăsarea ? Prăpădul şi silnicia sunt în faţa mea, certuri şi gâlcevi se iscă !
- Avacum/Habacuc 1:4 - Pentru aceasta, legea nu are nici o tărie şi dreptatea nu se arată niciodată; cel nelegiuit biruie pe cel drept, iar judecata iese strâmbă.
- Avacum/Habacuc 1:7 - El este năpraznic şi înfricoşător. Puterea lui face dreptul lui, strălucirea lui.
- Avacum/Habacuc 1:12 - Nu eşti Tu, oare, din străvechile vremuri, Domnul Dumnezeul meu, Sfântul meu ? Tu, Care nu poţi muri ! Tu, Doamne, ai rânduit acest popor spre dreptate şi pe stâncă Tu l-ai întărit, ca să săvârşească drepte rânduieli.
- Avacum/Habacuc 1:13 - Ochii Tăi sunt prea curaţi ca să vadă răul, Tu nu poţi privi apăsarea. Pentru ce ai privi Tu, oare, pe cei vicleni şi ai tăcea, când cel nelegiuit sfâşie pe unul mai drept decât el ?
- Avacum/Habacuc 1:16 - Drept aceea el aduce jertfă mrejei sale şi tămâieri năvodului său, căci cu ajutorul lor partea lui este grasă şi mîncărurile lui mai săţioase.
- Avacum/Habacuc 2:4 - Iată că va pieri acela al cărui suflet nu este pe calea cea dreaptă, iar dreptul din credinţă va fi viu !
- Avacum/Habacuc 2:16 - Tu te-ai săturat de ocară în loc de mărire; bea şi tu şi te îmbată ! Atunci cupa dreptei Domnului se va întoarce împotriva ta şi ruşinea va acoperi mărirea ta.
- Sofonie/Țefania 2:3 - Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care săvârşiţi faptele legii Domnului; căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia; poate veţi fi feriţi de ziua mâniei Domnului.
- Sofonie/Țefania 3:5 - Domnul este drept în mijlocul ei şi nu face nici o strâmbătate; în fiecare dimineaţă El dă la lumină dreptatea; El nu lipseşte niciodată şi nici nu cunoaşte nedreptatea.
- Sofonie/Țefania 3:13 - Cei care vor mai rămâne din neamul lui Israel nu vor săvârşi nedreptate şi nici nu vor grăi cuvânt de minciună şi nu se va afla în gura lor limbă vicleană. Ci ei vor putea să mănânce şi să se odihnească, fără să se teamă de cineva.
- Zaharia 3:9 - Iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua; pe această piatră sunt şapte ochi: iată că Eu voi săpa sculptura ei", zice Domnul Savaot, "şi într-o singură zi voi îndepărta nedreptatea din ţara aceasta.
- Zaharia 7:9 - "Aşa grăieşte Domnul Savaot: "Faceţi dreptate adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate şi îndurare fată de fratele său;
- Zaharia 8:8 - Şi îi voi aduce înapoi şi ei vor locui în mijlocul Ierusalimului şi ei Îmi vor fi Mie popor, iar Eu le voi fi Dumnezeu, în credincioşie şi în dreptate".
- Zaharia 8:16 - Iată rânduielile pe care trebuie să le păziţi: "Să spună omul adevărat aproapelui său. Judecaţi şi daţi hotărâri drepte la porţile voastre;
- Zaharia 9:9 - Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei.
- Zaharia 11:17 - Vai de ciobanul rău, care lasă turma în părăsire ! Sabia să lovească braţul lui şi ochiul lui cel drept ! Braţul lui să se usuce cu totul, iar ochiul să rămână orb de tot !"
- Zaharia 14:8 - Iar în ziua aceea vor izvorî din Ierusalim ape vii: jumătate se vor îndrepta către marea cea de la răsărit, iar cealaltă jumătate către marea cea de la apus. Şi aşa va fi şi vara şi iarna.
- Maleahi 2:6 - Învăţătura adevărului era în gura lui şi pe buzele lui nu s-a aflat nedreptate; în pace şi în dreptate a umblat cu Mine şi pe mulţi i-a întors de la rău.
- Maleahi 2:8 - Dar voi v-aţi îndepărtat de drumul cel drept şi pe mulţi i-aţi făcut să se poticnească de la Lege. Voi aţi stricat legământul Meu cu Levi", zice Domnul Savaot.
- Maleahi 2:16 - Căci Eu urăsc alungarea femeii", zice Domnul Dumnezeul lui Israel, "şi ca cineva să întindă nedreptatea pe veşmântul său", zice Domnul Savaot. "Deci aveţi respect pentru viaţa voastră, şi nu mai săvârşiţi această viclenie !
- Maleahi 2:17 - Voi obosiţi pe Domnul cu vorbele voastre. Şi mai ziceţi: "Cum Îl obosim ?" - Când ziceţi: "Cel ce face rău este bun înaintea Domnului şi de unii ca aceştia are El plăcere !" Sau: "Unde este Dumnezeul dreptăţii ?
- Maleahi 3:3 - Şi El Se va aşeza să lămurească şi să cureţe argintul; El va curăţa pe fiii lui Levi şi îi va lămuri ca pe aur şi argint, şi vor aduce Domnului jertfă întru dreptate.
- Maleahi 3:18 - Atunci vă veţi schimba părerea şi veţi vedea deosebirea între cel drept şi cel păcătos, între cel care slujeşte pe Dumnezeu şi cel care nu-L slujeşte.
- Maleahi 3:20 - Şi va răsări pentru voi, cei care vă temeţi de numele Meu, soarele dreptăţii, cu tămăduire venind în razele lui şi veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii de îngrăşat.
- Matei 1:19 - Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
- Matei 3:3 - El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
- Matei 3:15 - Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
- Matei 5:6 - Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
- Matei 5:10 - Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
- Matei 5:20 - Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
- Matei 5:29 - Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.
- Matei 5:39 - Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
- Matei 5:45 - Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
- Matei 6:1 - Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.
- Matei 6:33 - Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
- Matei 9:13 - Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.
- Matei 10:41 - Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua.
- Matei 12:37 - Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.
- Matei 13:17 - Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit.
- Matei 13:43 - Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.
- Matei 13:49 - Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi.
- Matei 20:4 - Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da.
- Matei 20:7 - Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua.
- Matei 20:13 - Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar ?
- Matei 21:32 - Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.
- Matei 23:28 - Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
Înapoi la index