Căutare
1838 rezultate pentru: între
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37
- Osea 8:8 - Israel va fi nimicit, va fi socotit printre neamuri ca un vas fără preţ.
- Osea 8:10 - - Chiar când ei vor fi împrăştiaţi printre neamuri, Eu îi voi aduna laolaltă - şi ei vor înceta ca să-şi ungă regi şi căpetenii.
- Osea 9:17 - Dumnezeul meu îi va arunca de la Sine, că nu au ascultat de El. Să rătăcească printre neamuri !
- Osea 13:3 - Din această pricină să ajungă ca norii cei de dimineaţă, ca roua care se ia de cu vreme, ca pleava pe care o mătură vântul de pe arie şi ca fumul care iese printre gratii.
- Osea 13:15 - Efraim să tot crească printre trestii; vântul de la răsărit va veni, suflarea Domnului se va ridica din pustiu, îi va seca izvoarele şi îi va usca fântânile, va pustii ţara şi toate lucrurile ei de preţ.
- Ioil 2:8 - Nimeni nu se îmbrânceşte cu cel de alături, fiecare îşi vede de drumul lui; printre săgeţi îşi croiesc cale, fără ca nici unul să rupă rândul.
- Ioil 2:17 - Între tindă şi altar să plângă preoţii, slujitorii Domnului, şi să zică: "Milostiveşte-Te, Doamne, către poporul Tău şi nu face de ocară moştenirea Ta ca să-şi bată joc de ea neamurile !" Pentru ce să se spună printre neamuri: "Unde este Dumnezeul lor ?"
- Ioil 2:19 - Pentru aceasta a răspuns Domnul către poporul Său, grăind: "Iată, Eu vă voi trimite grâu, must şi untdelemn şi vă voi sătura şi nu vă voi mai face de ocară printre neamuri !
- Ioil 3:5 - Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe Domnul.
- Ioil 4:2 - Aduna-voi toate popoarele şi le voi coborî în valea lui Iosafat şi Mă voi judeca acolo cu ele pentru poporul Meu şi pentru moştenirea Mea Israel, pe care au împrăştiat-o între neamuri şi ţara Mea au împărţit-o în bucăţi.
- Amos 1:1 - Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tecoa, care a avut vedenie pentru Israel în vremea lui Ozia, regele lui Iuda, în vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioaş, regele lui Israel, doi ani înaintea cutremurului de pământ.
- Amos 1:9 - Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Tirului, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că tabere întregi de robi au fost date în mâna lui Edom şi nu şi-au mai adus aminte de legământul cel dintre fraţi.
- Amos 2:2 - Pentru aceasta voi trimite foc în Moab şi va mistui palatele cele din Cheriot. Şi Moabul îşi va sfârşi viaţa în larmă, printre strigăte de război şi în sunetul trâmbiţei;
- Amos 2:11 - Eu am aşezat prooroci dintre feciorii voştri şi nazirei dintre flăcăii voştri ! Oare nu este aşa, fii ai lui Israel ?" zice Domnul.
- Amos 2:16 - Şi cel mai îndrăzneţ dintre cei viteji va fugi dezbrăcat în ziua aceea", zice Domnul.
- Amos 3:2 - "Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate neamurile pământului; pentru aceasta vă voi pedepsi pe voi pentru toate fărădelegile voastre.
- Amos 6:1 - Vai de voi, cei fără de grijă din Sion şi cei care nădăjduiţi în muntele Samariei ! Însemnaţi pe cei mai de seamă dintre neamuri şi îndreptaţi-vă către ei, voi cei din casa lui Israel !
- Amos 6:5 - Se arată dibaci în cântece de liră şi întocmai ca David se întrec în instrumente muzicale;
- Amos 8:8 - Pentru aceasta, oare, pământul nu se va zbuciuma şi toţi locuitorii nu vor fi cuprinşi de jale ? Se va înălţa ca Nilul pe de-a întregul, se va învolbura şi va descreşte ca fluviul cel din Egipt.
- Amos 9:9 - Căci iată, voi da porunci şi vă voi vântura printre toate neamurile, pe voi cei din neamul lui Israel, precum vânturi grâul la ciur, ca nici o pietricică să nu cadă pe pământ.
- Avdie/Obadia 1:2 - Iată că mic te-am făcut printre neamuri şi neluat în seamă foarte !
- Avdie/Obadia 1:4 - "Dacă te vei înălţa ca vulturul şi-ţi vei face cuibul tău printre stele, şi de acolo te voi da jos", zice Domnul.
- Avdie/Obadia 1:11 - În vremea când tu erai de fată, cei străini se făceau stăpâni pe avuţia lui şi cei de altă lege veneau în porţile lui şi asupra Ierusalimului au aruncat sorţi, şi tu erai ca unul dintre aceia !
- Iona 1:8 - Şi l-au întrebat pe el: "Spune-ne nouă din pricina cui s-a abătut nenorocirea aceasta asupra noastră ? Care este meşteşugul tău, de unde şi din ce ţară vii şi din ce popor eşti ?"
- Iona 2:6 - Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu;
- Miheia/Mica 5:1 - Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei.
- Miheia/Mica 5:7 - Şi va mai fi restul lui Iacov, între popoare multe, ca un leu între dobitoacele din pădure şi ca un pui de leu în turma de oi, care trece, calcă în picioare şi pradă, fără ca nimeni să-i poată smulge prada.
- Miheia/Mica 7:4 - Cel mai bun dintre ei este ca un spin, cel mai cinstit dintre ei este mai rău decât un gard de mărăcini. Ziua vestită de străjile Tale, ziua pedepsirii Tale a sosit; acum ei vor fi în mare tulburare !
- Avacum/Habacuc 1:5 - Aruncaţi privirea printre popoare, fiţi cu băgare de seamă şi înspăimântaţi-vă, căci se săvârşeşte în vremea voastră un lucru pe care voi nu l-aţi crede, dacă l-ar povesti cineva !
- Avacum/Habacuc 2:20 - Dar Domnul este în templul Său cel sfânt; pământule întreg, taci înaintea Lui !
- Avacum/Habacuc 3:6 - Se opreşte !... Zguduie pământul ! Şi cu privirea Lui aruncă spaima printre neamuri ! Munţii cei din veac se desprind din locul lor, colinele străvechi se smeresc şi pier sub paşii veşniciei Sale.
- Sofonie/Țefania 3:18 - Voi strânge laolaltă pe cei ce sunt întristaţi şi fără sărbători, şi vor fi iarăşi dintre ai tăi, deşi ocara apasă asupra lor.
- Agheu/Hagai 2:3 - Cine a mai rămas dintre voi în viaţă şi a văzut templul acesta în strălucirea sa cea dintâi, şi cum este acum ? Oare nu este fără nici un preţ în ochii voştri ?
- Agheu/Hagai 2:4 - Şi acum, Zorobabel, întăreşte-te, zice Domnul; întăreşte-te Iosua, mare preot, fiul lui Iosedec; întreg popor ţării, fii plin de curaj, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, zice Domnul Savaot.
- Zaharia 1:8 - "Am avut o vedenie în timpul nopţii, şi iată un om călare pe un cal roşu; şi stătea între mirţi, într-un loc umbros, şi în urma lui cai roibi, murgi şi albi.
- Zaharia 1:10 - Şi omul care stătea între mirţi a răspuns: "Aceştia sunt solii pe care i-a trimis Domnul ca să cutreiere pământul !"
- Zaharia 1:11 - Şi ei au răspuns către îngerul Domnului care stătea între mirţi şi au grăit: "Am cutreierat pământul şi iată tot pământul este locuit şi liniştit !"
- Zaharia 2:4 - Şi am întrebat: "Ce vor să facă aceştia ?" Şi El a răspuns: "Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, încât nimeni n-a îndrăznit să ridice capul. Iar ei au venit ca să doboare la pământ coarnele acelor neamuri care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, pentru a o risipi".
- Zaharia 3:7 - "Aşa zice Domnul Savaot: Dacă vei umbla în căile Mele şi de vei păzi poruncile Mele, atunci tu vei cârmui casa Mea şi vei păzi curţile Mele, şi Eu îţi voi da ţie dregătorie printre slujitorii Mei de aici.
- Zaharia 4:4 - Şi am întrebat şi am zis către îngerul care vorbea cu mine: "Ce sunt astea, domnul meu ?"
- Zaharia 4:12 - Şi l-am întrebat şi a doua oară: "Ce înseamnă cele două crengi de măslin, care sunt lângă cele două ţevi de aur prin care se lasă în jos untdelemnul ?"
- Zaharia 5:9 - Şi am ridicat ochii mei şi am privit şi iată că au ieşit două femei. Şi vântul bătea în aripile lor, iar aripile lor erau ca de barză. Şi ele au ridicat efa între pământ şi cer.
- Zaharia 6:1 - Şi am ridicat iarăşi ochii mei şi m-am uitat. Şi iată că ieşeau patru care dintre doi munţi şi munţii erau de aramă.
- Zaharia 6:13 - Şi acesta va rezidi templul Domnului. El va purta semnele regale şi va stăpâni şi va domni pe tronul lui şi un preot va fi la dreapta lui. Între ei doi va fi o pace desăvârşită.
- Zaharia 7:14 - "Şi îi voi împrăştia printre toate neamurile pe care ei nu le cunosc !" Şi tara a fost pustiită după aceea şi n-a mai rămas nimeni în ea, fiind prefăcută ţara cea plăcută în pustiu.
- Zaharia 8:13 - Şi se va întâmpla că, precum aţi fost un blestem printre neamuri, tot aşa, o, voi, casa lui Iuda şi raţa lui Israel, vă voi izbăvi pe voi, şi veri fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mâinile !"
- Zaharia 8:23 - Aşa grăieşte Domnul Savaot: "Şi în zilele acelea zece oameni dintre limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi vor zice: Mergem şi noi cu tine, căci am aflat că Dumnezeu este cu voi !"
- Zaharia 9:7 - Şi îi voi scoate sângele din gură şi urâciunile dintre dinţii lui. Va fi şi el un rest pentru Dumnezeul nostru şi va fi ca o familie în Iuda, iar Ecronul va fi ca Iebusitul.
- Zaharia 9:8 - Şi Mă voi aşeza ca strajă împrejurul Casei Mele, ca nimeni dintre cei ce vin şi pleacă şi ca nici un asupritor să nu mai vină asupra ei, căci Eu văd acum aceasta cu ochii Mei.
- Zaharia 10:9 - Şi îi voi împrăştia printre popoare, şi din mari depărtări îşi vor aduce aminte de Mine şi vor trăi acolo cu fiii lor şi vor veni înapoi.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37
Înapoi la index