Căutare
1759 rezultate pentru: El,
- Ieremia 36:26 - Şi a poruncit regele lui Ierahmeel, fiul regelui, şi lui Seraia, fiul lui Azirel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să prindă pe scriitorul Baruh şi pe Ieremia proorocul. Dar Domnul i-a ascuns.
- Ieremia 36:32 - Şi a luat Ieremia alt sul de hârtie şi l-a dat lui Baruh scriitorul, fiul lui Neria, şi acesta a scris în el, din gura lui Ieremia, toate cuvintele din sulul ce-l aruncase în foc Ioiachim, regele lui Iuda, şi a mai adăugat la ele multe cuvinte asemenea acelora.
- Ieremia 37:2 - Dar nici el, nici slujitorii lui şi nici poporul ţării n-au ascultat cuvintele Domnului, cele grăite prin proorocul Ieremia.
- Ieremia 40:5 - Înainte de a ieşi el, Nebuzaradan i-a zis: "Du-te la Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, pe care regele Babilonului l-a pus căpetenie peste cetatea Ierusalimului, şi rămâi cu dânsul în mijlocul poporului; sau du-te unde-ţi place ţie să te duci !" Şi căpetenia gărzii i-a dat merinde şi daruri şi l-a slobozit.
- Ieremia 40:8 - Au venit la Godolia, în Miţpa, Ismael, fiul lui Netania, Iohanan şi Ionatan, fiii lui Carea, Seraia, fiul lui Tanhumet, şi fiii lui Efai Netofitul şi Iezania, fiul lui Maacat, ei şi oamenii lor.
- Ieremia 40:14 - "Ştii tu oare că Baalis, regele Amoniţilor, a trimis pe Ismael, fiul lui Netania, ca să te ucidă ?" Dar Godolia, fiul lui Ahicam, nu i-a crezut.
- Ieremia 40:15 - Atunci Iohanan, fiul lui Carea, a spus lui Godolia în taină, la Miţpa: "Dă-mi voie să mă duc să ucid pe Ismael, fiul lui Netania, şi nimeni nu va afla. De ce să-l laşi să te ucidă el pe tine şi să se risipească toţi cei din Iuda, care s-au adunat la tine şi să piară rămăşiţa lui Iuda ?"
- Ieremia 41:1 - Prin luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neam regesc, a venit cu dregătorii regelui şi cu zece oameni la Godolia, fiul lui Ahicam, în Miţpa, şi au mâncat acolo pâine împreună.
- Ieremia 41:2 - Apoi s-a sculat Ismael, fiul lui Netania, şi cei zece oameni care erau cu el, şi au lovit cu sabia pe Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi au ucis pe acela pe care regele Babilonului îl pusese căpetenie peste ţară.
- Ieremia 41:6 - Iar Ismael, fiul lui Netania, din Miţpa, a ieşit întru întâmpinarea lor; şi mergând el plângând, s-a întâlnit cu ei şi le-a zis: "Duceţi-vă la Godolia, fiul lui Ahicam".
- Ieremia 41:7 - Şi după ce au ajuns ei în mijlocul cetăţii, Ismael, fiul lui Netania, i-a ucis şi i-a aruncat într-o groapă, ajutat de oamenii care erau cu el.
- Ieremia 41:9 - Groapa însă în care a aruncat Ismael toate trupurile oamenilor, pe care el i-a ucis pentru Godolia, era chiar aceea pe care o făcuse regele Asa, temându-se de Baeşa, regele lui Israel. Pe aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei ucişi.
- Ieremia 41:10 - Apoi Ismael a luat c, prizonieri tot restul de popor, ce era în Miţpa, pe fiicele regelui şi tot poporul ce mai rămăsese în Miţpa, pe care Nebuzaradan, căpetenia gărzii, îl încredinţase lui Godolia, fiul lui Ahicam; şi luându-i pe aceştia, Ismael, fiul lui Netania, s-a îndreptat spre fiii lui Amon.
- Ieremia 41:11 - Dar când Iohanan, fiul lui Carea, şi toţi căpitanii oştirii, care erau cu el, au auzit de nelegiuirile ce săvârşise Ismael, fiul lui Netania, au luat toţi oamenii lor şi s-au dus să se bată cu Ismael, fiul lui Netania,
- Ieremia 41:15 - Iar Ismael, fiul lui Netania, a fugit de Iohanan cu opt oameni şi s-a dus la fiii lui Amon.
- Ieremia 41:16 - Atunci Iohanan, fiul lui Carea, şi toate căpeteniile oştirii, care erau cu el, au luat din Miţpa tot poporul ce rămăsese şi pe care el îl scăpase de Ismael, fiul lui Netania, după ce acesta ucisese pe Godolia, fiul lui Ahicam - bărbaţii, oştenii, femeile, copiii şi eunucii pe care îi scosese din Gabaon,
- Ieremia 41:18 - Ca apoi să plece în Egipt de frica Caldeilor, căci se temea de ei, pentru că Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Godolia, fiul lui Ahicam, pe care regele Babilonului îl pusese căpetenie peste ţară.
- Ieremia 42:8 - Şi a chemat acesta la el pe Iohanan, fiul lui Carea, şi pe toate căpeteniile oştirii, care erau cu el, şi tot poporul, de la mic până la mare, şi le-a zis:
- Ieremia 42:11 - Nu vă temeţi de regele Babilonului, de care vă cutremuraţi; nu vă temeţi de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, ca să vă scap şi să vă izbăvesc din mâna lui.
- Ieremia 46:25 - Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, zice: "Iată, Eu voi pedepsi pe Amon, care se află în No, pe Faraon şi Egiptul, pe dumnezeii şi pe regii lui, pe Faraon şi pe cei ce-şi pun nădejdea în el.
- Ieremia 48:13 - Şi va fi ruşinat Moab pentru Chemoş, după cum casa lui Israel a fost ruşinată pentru Betel, nădejdea ei.
- Ieremia 50:4 - În zilele acelea şi în vremea aceea, zice Domnul, vor veni fiii lui Israel, şi împreună cu ei vor merge şi fiii lui Iuda şi, plângând, voi căuta pe Domnul Dumnezeul lor;
- Ieremia 50:5 - Vor întreba de calea Sionului şi, întorcându-şi feţele spre el, vor zice: Veniţi şi vă uniţi cu Domnul prin legământ veşnic, care nu se va uita.
- Ieremia 50:14 - Aşezaţi-vă în rânduială de bătaie împrejurul Babilonului. Cei ce încordaţi arcul, trageţi în el, nu cruţaţi săgeţile, căci el a păcătuit împotriva Domnului.
- Ieremia 50:16 - Cum s-a purtat el, aşa purtaţi-vă şi voi ! Stârpiţi din Babilon pe cel ce seamănă şi pe cel ce lucrează cu secera în vremea secerişului ! De frica sabiei ucigătoare, să se întoarcă fiecare la poporul său şi fiecare să fugă în ţara sa.
- Ieremia 50:17 - Pe Israel, turma cea risipită leii l-au prigonit; mai înainte l-a mâncat regele Asiriei, iar acum în urmă Nabucodonosor, regele Babilonului, i-a zdrobit oasele.
- Ieremia 50:20 - În zilele acelea şi în vremea aceea se va căuta nedreptatea lui Israel, zice Domnul, şi nu se va afla, se vor căuta şi păcatele lui Iuda şi nu se vor găsi, căci voi ierta pe aceia pe care îi voi lăsa în viaţă.
- Ieremia 50:29 - Chemaţi împotriva Babilonului săgetători ! Toţi cei ce încordaţi arcul, aşezaţi-vă tabăra împrejurul lui, ca nimeni să nu scape din el ! Răsplătiţi-i după faptele lui ! Cum s-a purtat el, aşa să vă purtaţi şi voi cu el, căci el s-a ridicat împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel.
- Ieremia 50:33 - Aşa zice Domnul Savaot: Apăsaţi sunt fiii lui Israel, ca şi fiii lui Iuda, şi toţi cei ce i-au robit îi ţin tare şi nu vor să le dea drumul.
- Plângeri 3:25 - Bun este Domnul cu cei ce se încred în El, pentru omul care Îl caută.
- Iezechiel 1:3 - A fost cuvântul Domnului către mine, preotul Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, la râul Chebar, în ţara Caldeilor. Acolo a fost peste mine mâna Domnului.
- Iezechiel 2:3 - Acela mi-a zis: "Fiul omului, am să te trimit la fiii lui Israel, la aceşti oameni neascultători, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei, ca şi părinţii lor, păcătuiesc înaintea Mea până în ziua de astăzi.
- Iezechiel 3:20 - De asemenea, când cel drept se va abate de la dreptatea sa şi va săvârşi răul când voi pune înaintea lui o cursă şi va muri, dacă tu nu l-ai înştiinţat, acela va muri pentru păcatul său, iar faptele lui de dreptate, pe care le-a făcut el, nu i se vor pomeni, şi Eu voi cere sângele lui din mâinile tale.
- Iezechiel 4:4 - După aceea să te culci pe partea stângă, punând pe ea nelegiuirile casei lui Israel, şi vei purta nelegiuirile ei atâtea zile, cât vei sta culcat pe partea stângă;
- Iezechiel 6:2 - "Fiul omului, întoarce-ţi faţa ta spre munţii lui Israel, prooroceşte împotriva lor şi zi:
- Iezechiel 6:3 - Munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu ! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, şesurilor şi văilor: Iată, Eu voi aduce asupra voastră sabie şi voi dărâma înălţimile voastre;
- Iezechiel 6:11 - Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: "Loveşte palmă de palmă, bate cu piciorul şi zi: Vai de casa lui Israel, că are să cadă de sabie, de foamete şi de ciumă, pentru toate nelegiuirile sale !
- Iezechiel 8:10 - Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur.
- Iezechiel 8:11 - Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus.
- Iezechiel 9:8 - Şi după ce i-au ucis, iar eu am rămas, am căzut cu faţa la pământ şi, strigând, am zis: "O, Doamne, Dumnezeule, vei pierde oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi mânia asupra Ierusalimului ?"
- Iezechiel 10:7 - Atunci unul din heruvimi şi-a întins mâna în focul cel dintre heruvimi, a luat şi a dat în pumni celui îmbrăcat în haină de în, iar el, luându-l, a ieşit.
- Iezechiel 10:20 - Aceştia erau aceleaşi fiare, pe care le văzusem eu la picioarele Dumnezeului lui Israel, la râul Chebar.
- Iezechiel 11:5 - Atunci S-a pogorât peste mine Duhul Domnului şi mi-a zis: "Spune: Aşa grăieşte Domnul: Casa lui Israel, cele ce ziceţi voi şi cele ce vă vin în minte le ştiu.
- Iezechiel 11:15 - "Fiul omului, aceştia sunt fraţii tăi, fraţii tăi de un sânge cu tine, şi toată casa lui Israel, cărora locuitorii Ierusalimului le zic: "Depărtaţi-vă de Domnul ! Ţara asta nouă ni s-a dat de moştenire".
- Iezechiel 11:22 - Atunci heruvimii şi-au întins aripile şi roţile erau lângă ei, iar slava Dumnezeului lui Israel, sus, deasupra lor.
- Iezechiel 12:9 - "Fiul omului, casa lui Israel, neam de răzvrătiţi, nu te-a întrebat ce faci ?
- Iezechiel 13:2 - "Fiul omului, rosteşte profeţie împotriva proorocilor lui Israel, care prevestesc, şi zi celor ce proorocesc după îndemnul inimii lor: Ascultaţi cuvântul Domnului !
- Iezechiel 13:5 - La spărturile zidurilor nu se suie, nici nu apără cu zid casa lui Israel, ca să stea tare la luptă în ziua Domnului.
- Iezechiel 13:14 - Şi voi dărâma zidul pe care voi l-aţi acoperit cu ipsos şi-l voi doborî la pământ; temeliile lui se vor dezgoli şi el va cădea; o dată cu el, veţi pieri şi voi şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
- Iezechiel 14:4 - De aceea grăieşte cu ei şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Dacă cineva din casa lui Israel, care poartă în inima sa idolii săi şi îşi are privirile aţintite spre ceea ce l-a făcut să cadă în nedreptăţi, va veni să întrebe pe prooroc, oare aş putea Eu, Domnul, să-i dau răspuns, din cauza mulţimii idolilor lui ?
Înapoi la index