Căutare
1765 rezultate pentru: l-a
- Iezechiel 15:6 - De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: Precum lemnul de viţă de vie dintre arborii pădurii l-am dat focului ca să-l ardă, aşa voi da şi pe locuitorii Ierusalimului.
- Iezechiel 17:4 - A rupt pe cel mai de sus din lăstarii lui cei tineri şi l-a adus în ţara Canaanului şi l-a pus într-o cetate de negustori;
- Iezechiel 17:5 - A luat apoi pe unul din lăstarii cedrului şi l-a pus într-un pământ roditor, l-a sădit lângă o apă mare, ca pe o salcie.
- Iezechiel 17:13 - A luat pe unul din neamul regesc şi a încheiat cu acela legământ, l-a legat cu jurământ, iar pe puternicii ţării i-a luat cu sine,
- Iezechiel 17:16 - Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este adevărat că acolo unde şade regele care l-a făcut pe el rege, adică la Babilon, va muri, pentru că a nesocotit jurământul pe care l-a dat aceluia şi a călcat legământul încheiat cu el.
- Iezechiel 17:19 - De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că jurământul Meu, pe care l-a nesocotit, şi legământul Meu, pe care l-a călcat, le voi întoarce asupra capului său;
- Iezechiel 19:4 - Şi auzind popoarele de dânsul, a fost prins în groapa lor şi l-au adus în lanţuri în ţara Egiptului.
- Iezechiel 19:5 - Aşteptând leoaica puţin timp şi văzând că aşteptarea sa este zadarnică, a luat pe altul din puii săi şi l-a făcut leu.
- Iezechiel 19:9 - Atunci l-au pus în lanţuri într-o cuşcă şi l-au dus la regele Babilonului; apoi l-au vârât într-o cetate, ca să nu se mai audă glasul lui prin munţii lui Israel.
- Iezechiel 20:29 - Atunci le-am zis: Ce este locul înalt unde vă duceţi voi ? Şi ei l-au numit cu numele Bama (înălţime) până în ziua de astăzi.
- Iezechiel 22:4 - Cu sângele, pe care l-ai vărsat, te-ai făcut vinovată şi cu idolii, pe care i-ai făcut, te-ai spurcat şi ţi-ai apropiat zilele tale şi ai ajuns la sfârşitul anilor tăi. De aceea te voi da popoarelor spre batjocură şi tuturor ţărilor spre bătaie de joc.
- Iezechiel 24:7 - Că sângele pe care ea l-a vărsat este în mijlocul ei. Ea l-a lăsat pe stâncă goală; nu l-a vărsat pe pământ, unde s-ar fi putut acoperi cu ţărână.
- Iezechiel 28:25 - Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Când voi aduna casa lui Israel din mijlocul popoarelor unde este împrăştiată şi voi arăta prin aceasta sfinţenia Mea în ochii neamurilor şi când va locui ea în pământul său, pe care l-am dat robului Meu Iacov,
- Iezechiel 29:3 - Şi grăieşte şi zi: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu sunt împotriva ta, Faraoane, rege al Egiptului, crocodilul cel mare, care stai lungit între râurile tale şi zici: "Al meu este râul şi eu l-am făcut pentru mine".
- Iezechiel 29:9 - Şi va ajunge pământul Egiptului pustiu şi deşert şi vor afla că Eu sunt Domnul. Pentru că el zice: "Al meu este râul şi eu l-am făcut".
- Iezechiel 29:20 - Ca răsplată pentru lucrarea pe care a făcut-o Tirului, Eu îi dau ţara Egiptului, pentru că acest lucru l-a făcut el pentru Mine, zice Domnul Dumnezeu.
- Iezechiel 30:21 - "Fiul omului, Eu am şi zdrobit un braţ al lui Faraon, regele Egiptului, şi iată, nimeni nu l-a legat ca să se vindece şi nu l-a înfăşurat cu legături ca să capete putere pentru a mânui sabia".
- Iezechiel 31:10 - De aceea, aşa a zis Domnul Dumnezeu: Pentru că s-a făcut înalt la statură şi creştetul lui şi l-a înălţat până la nori şi inima lui s-a îngâmfat cu înălţimea lui,
- Iezechiel 31:11 - De aceea l-am dat în mâna regelui neamurilor, şi acesta s-a purtat cu el după răutatea lui; pentru nelegiuirea lui l-am lepădat.
- Iezechiel 31:12 - Tăiatu-l-au străinii cei mai răi dintre popoare şi l-au prăvălit peste munţi; ramurile lui au căzut prin toate văile, iar lăstarii lui s-au frânt prin toate văgăunile pământului şi de sub umbra lui au fugit toate popoarele pământului şi l-au părăsit.
- Iezechiel 31:16 - La vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile, când l-am prăbuşit în locuinţa morţilor, la cei ce se coborâseră în mormânt, şi s-au bucurat în latura cea de dedesubt toţi arborii Edenului, cei mai aleşi şi mai buni ai Libanului, toţi cei adăpaţi cu apă;
- Iezechiel 32:25 - În mijlocul ucişilor l-am culcat împreună cu toată mulţimea oamenilor lui şi mormintele lor sunt împrejurul lui; toţi aceşti netăiaţi împrejur sunt ucişi de sabie; şi după cum au împrăştiat groază pe pământul celor vii, aşa îşi poartă ruşinea lor alături de cei ce s-au coborât în mormânt şi sunt aşezaţi printre cei ucişi.
- Iezechiel 33:13 - Când voi zice dreptului că va fi viu, iar el se va încrede în dreptatea sa şi va face nedreptate, atunci nu se va mai pomeni toată dreptatea lui, ci el va muri pentru tot răul pe care l-a făcut.
- Iezechiel 36:18 - Eu am vărsat asupra lor mânia Mea pentru sângele pe care l-au vărsat în ţară şi pentru că au întinat-o cu idolii lor.
- Iezechiel 36:21 - Am luat aminte la numele Meu cel sfânt, pe care l-a necinstit casa lui Israel printre popoarele la care s-a dus.
- Iezechiel 36:22 - Şi de aceea spune casei lui Israel: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Aceasta o fac nu pentru voi, casa lui Israel, ci pentru numele Meu cel sfânt pe care l-aţi necinstit voi printre neamurile la care aţi mers.
- Iezechiel 36:23 - Voi sfinţi numele Meu cel mare care a fost necinstit la neamurile printre care l-aţi necinstit voi, şi vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când Mă voi sfinţi în voi, înaintea ochilor lor.
- Iezechiel 41:5 - Apo: a măsurat peretele templului şi l-a găsit gros de şase coţi; lăţimea camerelor de pe laturile templului de jur împrejur a găsit-o de patru coţi.
- Iezechiel 43:22 - Iar a doua zi, ca jertfă pentru păcat, să aduci din turma de capre un ţap fără meteahnă şi să cureţi jertfelnicul tot aşa, cum l-aţi curăţit cu viţelul.
- Daniel 1:1 - În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, a pornit Nabucodonosor, regele Babilonului, împotriva Ierusalimului şi l-a împresurat.
- Daniel 2:26 - Răspuns-a regele şi a zis către Daniel, care se cheamă Beltşaţar: "Oare eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am avut precum şi tâlcuirea lui ?"
- Daniel 2:48 - Atunci regele a ridicat la mare vrednicie pe Daniel şi i-a dat daruri şi numeroase lucruri de mare preţ şi l-a pus guvernator peste tot ţinutul Babilonului şi căpetenie peste toţi înţelepţii Babilonului.
- Daniel 3:1 - Regele Nabucodonosor a făcut un chip de aur înalt de şaizeci de coţi, lat de şase coţi şi l-a aşezat în câmpia Dura (Deir) din ţinutul Babilonului.
- Daniel 3:5 - De îndată ce veţi auzi glasul trâmbiţei, flautului, chitarei, harpei, psalterionului, cimpoiului şi al tuturor instrumentelor muzicale, veţi cădea la pământ şi vă veţi închina chipului de aur pe care l-a ridicat regele Nabucodonosor;
- Daniel 3:12 - Dar sunt nişte iudei, pe care i-ai pus cârmuitori peste ţinutul Babilonului: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Aceşti bărbaţi, nici că au luat în seamă porunca ta, o, rege; dumnezeului tău nu-i slujesc şi chipului de aur pe care tu l-ai înălţat nu-i aduc închinare !"
- Daniel 3:14 - Nabucodonosor le-a zis: "Este, oare, adevărat, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, că voi nu slujiţi dumnezeului meu şi chipului de aur pe care eu l-am aşezat şi nu-i cădeţi la pământ cu rugăciuni ?
- Daniel 3:12 - Acum, fiţi gata şi atunci când veţi auzi glasul trâmbiţei, al flautului, al chitarei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului şi al altor instrumente muzicale, să cădeţi la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care eu l-am făcut; iar dacă nu vreţi să vă închinaţi, într-o clipă veţi fi aruncaţi în mijlocul unui cuptor cu foc arzător. Şi care dumnezeu vă va scăpa din mâna mea ?"
- Daniel 3:18 - Şi chiar dacă nu ne va scăpa, ştiut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ !"
- Daniel 4:6 - "Beltşaţar, tu, mai-marele tâlcuitorilor de semne, tu, cel în care ştiu că locuieşte Duhul lui Dumnezeu celui Sfânt şi că nici o taină nu-ţi este grea, ia aminte la visul pe care l-am visat şi spune-mi tâlcuirea lui !
- Daniel 4:15 - Acesta este visul pe care l-am visat eu, regele Nabucodonosor, iar tu, Beltşaţar, spune tâlcuirea lui, căci toţi înţelepţii regatului meu nu pot să-mi facă cunoscută tâlcuirea. Tu însă eşti în stare, fiindcă ai în tine Duhul Dumnezeului celui Sfânt".
- Daniel 4:17 - Copacul pe care tu l-ai văzut, mare şi puternic, care cu vârful ajungea până la cer şi se vedea până la capătul pământului,
- Daniel 4:27 - A prins a grăi zicând: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele şi spre cinstea strălucirii mele, ca reşedinţă regală ?"
- Daniel 4:31 - "Şi după trecerea acestui timp, eu Nabucodonosor, am ridicat ochii mei la cer şi mintea mi-a venit din nou şi am binecuvântat pe Cel Preaînalt şi Celui veşnic viu l-am adus laudă şi preamărire, că puterea Lui este putere veşnică, iar împărăţia Lui din neam în neam.
- Daniel 5:11 - În regatul tău se află un om care are în el Duhul lui Dumnezeu celui Sfânt şi în vremea domniei tatălui tău a fost descoperită în el lumină, pricepere şi înţelepciune, ca înţelepciunea dumnezeiască, iar regele Nabucodonosor, tatăl tău, l-a pus mai-marele tâlcuitorilor ele semne, al caldeilor, al cititorilor în stele şi al înţelepţilor.
- Daniel 5:23 - Şi te-ai ridicat împotriva Stăpânului cerului şi ai adus vasele templului Său înaintea ta, şi ai băut vin din ele, tu şi dregătorii tăi, femeile tale şi concubinele tale, şi ai preamărit dumnezei de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, dumnezei care nu văd, nici nu aud şi nici nu cunosc nimic, iar pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta şi toate căile tale, nu L-ai cinstit.
- Daniel 5:27 - Techel: l-a cântărit în cântar şi l-a găsit uşor.
- Daniel 5:28 - Peres: a împărţit regatul tău şi l-a dat Mezilor şi Perşilor".
- Daniel 6:17 - Atunci regele a dat poruncă să aducă pe Daniel şi l-a aruncat în groapa cu lei. După acestea regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: "Dumnezeul tău pe Care tu Îl cinsteşti fără încetare, Acela te va scăpa !"
- Daniel 6:19 - Pe urmă, împăratul s-a dus în palatul său şi a petrecut noaptea în post şi nu au adus lângă el concubine, iar somnul nu l-a mai prins.
- Daniel 7:16 - M-am apropiat atunci de unul din cei de faţă şi l-am rugat să-mi spună adevărul privitor la toate acestea. Şi el mi-a vorbit şi mi-a făcut cunoscut înţelesul acestor lucruri.
Înapoi la index