Căutare
1234 rezultate pentru: iei
- Iudita 9:14 - Şi fă ca întreg poporul Tău, precum şi fiecare seminţie, să cunoască şi să ştie că Tu eşti Dumnezeul puterilor şi al tăriei şi că nu este altul care să ocrotească neamul lui Israel afară de Tine !"
- Iudita 11:15 - Şi îndată ce li se va aduce la cunoştinţă şi vor săvârşi atari lucruri, chiar în ziua aceea îţi vor fi daţi ţie spre pieire.
- Iudita 13:5 - Căci acum este vremea să ai grijă de moştenirea Ta şi să aduci la îndeplinire gândul meu, spre pieirea vrăjmaşilor care s-au sculat împotriva noastră".
- Iudita 13:9 - A rostogolit trupul lui de pe pat şi a luat perdeaua de pe stâlpi şi după puţin timp a ieşit şi a dat roabei sale capul lui Olofern. Şi ea l-a pus în desaga ei cu merinde. Şi amândouă au ieşit ca de obicei la rugăciune. Şi au străbătut tabăra, au ocolit văgăuna stâncii şi au luat-o la deal pe muntele Betuliei şi au ajuns la porţile cetăţii.
- Iudita 13:15 - Viu este Domnul, Care m-a păzit în calea pe care am mers, că faţa mea l-a amăgit spre pieirea lui, şi el n-a săvârşit nici un păcat spre întinare sau spre ruşine".
- Iudita 13:17 - Şi Oziaş i-a zis Iuditei: "Mărită să fii tu, fiică, de Dumnezeu cel preaînalt, înaintea tuturor femeilor de pe pământ, şi preaslăvit să fie Domnul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi Care te-a condus pe tine, ca să tai capul căpeteniei duşmanilor noştri.
- Iudita 15:3 - Dar şi cei care tăbărâseră în munte, împrejurul Betuliei, au rupt-o la fugă. Şi atunci toţi bărbaţii destoinici de luptă ai lui Israel s-au repezit asupra lor.
- Iudita 15:6 - Iar ceilalţi locuitori ai Betuliei au năvălit în tabăra asiriană, pe care au jefuit-o şi s-au îmbogăţit.
- Iudita 16:4 - Şi îşi făcea socoteală să pârjolească plaiurile mele şi pe flăcăii mei să-i treacă prin ascuţişul sabiei, pe pruncii mei să-i arunce pământului, pe copiii mei să-i dea jafului şi pe fecioarele mele răpirii.
- Baruh 2:23 - Voi face să amuţească, din cetăţile lui Iuda şi din preajma Ierusalimului, glasul bucuriei şi glasul miresei şi tot pământul va ajunge o paragină, fără locuitori.
- Baruh 4:6 - Vândutu-v-aţi neamurilor nu spre pieire, ci, pentru că aţi mâniat pe Dumnezeu, v-aţi dat vrăjmaşilor.
- Baruh 4:25 - Fiilor ! Îndelung răbdaţi mânia care v-a venit de la Dumnezeu. Vrăjmaşul te-a prigonit, dar vei vedea în curând pieirea lui şi pe grumajii lui vei pune piciorul tău.
- Baruh 5:4 - Că se va chema numele tău de la Dumnezeu pentru totdeauna: "Pacea dreptăţii" şi "Strălucirea evlaviei".
- 3 Tineri 1:16 - Ca ardere de tot de berbeci şi de junci, ca zeci de mii de miei graşi, aşa să fie jertfa noastră înaintea Ta astăzi şi înţelegere să găsească la Tine; că nu este ruşine celor ce nădăjduiesc în Tine.
- 3 Tineri 1:32 - Binecuvântat eşti pe scaunul împărăţiei Tale şi prealăudat şi preaînălţat în veci.
- 3 Ezdra 1:4 - Şi pregătiţi mieii pentru Paşti după neamurile şi după familiile voastre, după rânduiala lui David, regele lui Israel, şi după strălucirea lui Solomon, fiul lui.
- 3 Ezdra 1:7 - Şi a dăruit Iosia poporului care se afla de faţă, din miei şi din iezi treizeci de mii, viţei trei mii; acestea din turmele regelui s-au dat, după făgăduinţa sa, poporului, preoţilor şi leviţilor.
- 3 Ezdra 1:9 - Şi Iehonia şi Semaia şi Natanael, fratele său, şi Haşabia şi Ieiel şi Ioram, cei peste mii, au dat leviţilor pentru Paşti, oi cinci mii, viţei şapte sute.
- 3 Ezdra 1:20 - În anul al optsprezecelea al domniei lui Iosia, s-au sărbătorit Paştile acestea.
- 3 Ezdra 1:57 - Şi au surpat zidurile Ierusalimului şi turnurile lui le-au ars cu foc şi au făcut netrebnice toate cele mărite ale lui şi pe cei scăpaţi de ascuţişul sabiei i-au dus în Babilon.
- 3 Ezdra 2:16 - Iar în vremea domniei lui Artaxerxe, regele Perşilor, Bilşam şi Mitridate, Tabeel şi Rehum cârmuitorul, împreună cu Şimşai scriitorul şi tovarăşii lor care locuiau în Samaria şi în alte locuri, au scris împotriva celor ce locuiesc în Ierusalim şi în Iudeea o scrisoare iscălită:
- 3 Ezdra 2:31 - Şi a fost oprită zidirea locaşului sfânt din Ierusalim până în al doilea an al domniei lui Darius, regele Perşilor.
- 3 Ezdra 3:2 - Şi tuturor dregătorilor celor mari ai Mediei şi ai Persiei şi tuturor satrapilor şi căpeteniilor oştirii şi cârmuitorilor de ţinuturi de la India până la Etiopia, care erau în cele o sută douăzeci şi şapte de satrapii.
- 3 Ezdra 3:9 - "Când se va scula regele, îi vor da cele ce-am scris, şi al cărui cuvânt va judeca regele din noi trei, şi marii dregători ai Persiei, că este mai înţelept, lui i se va da biruinţa, precum s-a scris".
- 3 Ezdra 3:14 - Şi trimiţând, a chemat pe toţi dregătorii cei mari ai Persiei şi ai Mediei, pe satrapi, pe căpeteniile oştirii, pe cârmuitorii de ţinuturi şi pe sfetnici,
- 3 Ezdra 5:6 - Care a grăit sub Darius, regele Perşilor, cuvinte înţelepte în al doilea an al domniei lui, în luna lui Nisan, întâia lună a anului.
- 3 Ezdra 5:57 - Fiii lui Aghiei, fiii lui Facaret, fiii lui Savia, fiii lui Sarotia, fiii lui Masia, fiii lui Gar, fiii lui Adus, fiii lui Suva, fiii lui Afera, fiii lui Varodis, fiii lui Savat, fiii lui Amon,
- 3 Ezdra 5:60 - Şi dintre preoţii care erau în slujba preoţiei, dar nu s-au găsit în condici, fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Iadua, care luase de soţie pe Avghia din fetele lui Barzilai, căruia el îi luase şi numele.
- 3 Ezdra 6:1 - Iar în anul al doilea al domniei lui Darius au proorocit Agheu şi Zaharia, fiul lui Ido, proorocii printre Iudeii care erau în Iudeea şi în Ierusalim, în numele Domnului Dumnezeului lui Israel.
- 3 Ezdra 6:3 - În vremea aceea a venit la ei Sisin, cârmuitorul Siriei şi al Feniciei, şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lor, şi le-a zis:
- 3 Ezdra 6:5 - Şi bătrânii Iudeilor au avut har de la Domnul, Cel Care îi avusese în grija Sa în vremea robiei,
- 3 Ezdra 6:7 - Cuprinsul scrisorii, pe care a scris-o lui Darius, şi a trimis-o Sisin, cârmuitorul Siriei şi al Feniciei şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lui, căpeteniile din Siria şi din Fenicia, este acesta: "Regelui Darius, bucurie.
- 3 Ezdra 6:23 - Atunci regele Darius a poruncit să se cerceteze arhivele regale ce se aflau în Babilon; şi s-a aflat în Ecbatana, capitala Mediei, o carte în care erau pomenite acestea:
- 3 Ezdra 6:24 - "În anul întâi al domniei lui Cirus, a poruncit regele Cirus să se zidească iarăşi templul Domnului din Ierusalim, unde se aduc jertfe cu ardere fără încetare.
- 3 Ezdra 6:27 - Şi a poruncit lui Sisin, satrapul Siriei şi al Feniciei, şi lui Şetar-Boznai şi tovarăşilor lor, şi celor rânduiţi în Siria şi în Fenicia cârmuitori, să nu se amestece acolo, ci să lase pe Zorobabel, robul Domnului şi cârmuitorul Iudeii, şi pe bătrânii Iudeilor, să zidească templul acela al Domnului pe locul unde a fost:
- 3 Ezdra 6:29 - Şi din dajdiile din Cele-Siria şi din Fenicia, cu grijă şi cu rânduială, să se dea oamenilor acelora ceea ce s-a rânduit spre jertfa Domnului, şi lui Zorobabel cârmuitorul, din tauri şi din berbeci şi din miei.
- 3 Ezdra 7:1 - Atunci Sisin, satrapul Cele-Siriei şi al Feniciei, şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lor, urmând celor poruncite de regele Darius,
- 3 Ezdra 7:7 - Şi au adus jertfă la sfinţirea templului Domnului tauri o sută, berbeci două sute, miei patru sute;
- 3 Ezdra 7:11 - Precum şi toţi fiii robiei, care s-au curăţit.
- 3 Ezdra 8:1 - Şi după acestea, în vremea domniei lui Artaxerxe, regele Perşilor,
- 3 Ezdra 8:6 - În anul al şaptelea al domniei lui Artaxerxe, în luna a cincea (acesta este anul al şaptelea al regelui), ieşind de la Babilon, la lună nouă, în luna întâi,
- 3 Ezdra 8:16 - Împreună cu cel dăruit de popor la templul Domnului Dumnezeului lor din Ierusalim. Să se adune argint şi aur pentru junci, berbeci, miei şi pentru ce urmează acestora,
- 3 Ezdra 8:21 - Şi eu, regele Artaxerxe, am poruncit vistiernicilor Siriei şi ai Feniciei ca orice ar cere Ezdra preotul şi învăţătorul legii lui Dumnezeu celui de sus să i se dea cu toată luarea aminte,
- 3 Ezdra 8:44 - Din fiii lui Adonicam cei mai de pe urmă, pe numele lor: Elifelet, Ieiel şi Şemaia şi cu ei bărbaţi şaizeci.
- 3 Ezdra 8:68 - Miei şaptezeci şi doi, doisprezece ţapi pentru ispăşire.
- 3 Ezdra 8:69 - Şi au dat poruncile regelui dregătorilor domneşti şi guvernatorilor Cele-Siriei şi Feniciei, şi au cinstit pe popor şi templul Domnului.
- 3 Ezdra 8:81 - Şi ca să ni se descopere luminător în templul Domnului Dumnezeului nostru, şi ca să ne dea hrană în vremea robiei noastre.
- 3 Ezdra 8:94 - Şi strigând Şecania, fiul lui Ieiel, din fiii lui Israel, a zis: "Ezdra ! Noi am păcătuit înaintea lui Dumnezeu, căci am locuit împreună cu femei de alt neam din neamurile pământului.
- 3 Ezdra 9:36 - Din fiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioil, Benaia, Zavadeia, Ides, Ioil şi Vaneas. Şi ei luaseră femei de alt neam, şi le-au izgonit împreună cu copiii lor.
- Solomon 1:12 - Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre.
Înapoi la index