Căutare
3405 rezultate pentru: adu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69
- 3 Regi/1 Împărați 8:35 - Când se va încuia cerul şi nu va fi ploaie, pentru că ei au păcătuit înaintea Ta, şi Îţi vor aduce rugăciuni în locul acesta şi vor mărturisi numele Tău şi se vor întoarce de la păcatul lor, căci Tu i-ai smerit,
- 3 Regi/1 Împărați 8:55 - Şi stând în picioare, a binecuvântat toată adunarea Israeliţilor, zicând:
- 3 Regi/1 Împărați 8:62 - Şi regele împreună cu toţi Israeliţii au adus jertfă Domnului.
- 3 Regi/1 Împărați 8:63 - Pentru jertfa de împăcare pe care a adus-o el Domnului, Solomon a adus douăzeci şi două de mii de vite mari şi o sută douăzeci de mii de vite mărunte. Aşa a sfinţit regele şi toţi fiii lui Israel templul Domnului.
- 3 Regi/1 Împărați 8:65 - Şi a sărbătorit Solomon şi sărbătoarea (Corturilor) în acelaşi timp împreună cu tot Israelul, strângându-se adunare mare de la intrarea Hamatului şi până la râul Egiptului, pentru a fi înaintea Domnului Dumnezeului nostru timp de şapte zile şi alte şapte zile, adică paisprezece zile.
- 3 Regi/1 Împărați 9:9 - Şi se va zice: Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, Care a scos pe părinţii lor din pământul Egiptului, din casa robiei şi au primit în schimb alţi dumnezei şi s-au închinat lor şi au slujit lor; pentru aceasta a adus Domnul peste ei toată această nenorocire".
- 3 Regi/1 Împărați 9:16 - Căci Faraon, regele Egiptului, venise şi luase Ghezerul şi-l arsese cu foc şi pe Canaaneii care locuiau în cetate îi ucisese, şi-l dăduse de zestre fiicei sale, femeii lui Solomon.
- 3 Regi/1 Împărați 9:25 - Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de împăcare pe jertfelnicul pe care-l zidise Domnului, săvârşind tămâiere înaintea Domnului. Şi a terminat el şi zidirea casei lui.
- 3 Regi/1 Împărați 10:5 - Bucatele de la masa lui, locuinţa robilor lui, rânduiala slugilor lui, îmbrăcămintea lor, paharnicii lui şi arderile de tot ale lui care le aducea în templul Domnului, nu a putut să se mai stăpânească
- 3 Regi/1 Împărați 10:10 - Şi a dăruit ea regelui o sută douăzeci de talanţi de aur şi o mulţime de aromate şi de pietre scumpe; niciodată însă nu i s-a adus atât de multe aromate, câte a dăruit regina din Saba regelui Solomon.
- 3 Regi/1 Împărați 10:11 - Iar corăbiile lui Hiram, care aduceau aur de la Ofir, au adus foarte mult lemn roşu şl pietre scumpe.
- 3 Regi/1 Împărați 10:12 - Şi a făcut regele din acest lemn roşu balustrade pentru templul Domnului şi pentru casa regelui şi de asemenea chitare şi harpe pentru cântăreţi. Niciodată nu i s-a adus lui atâta lemn roşu, nici nu s-a mai văzut până în ziua de azi.
- 3 Regi/1 Împărați 10:14 - Greutatea aurului care i se aducea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şaizeci de talanţi de aur,
- 3 Regi/1 Împărați 10:15 - Afară de ce primea el de la aducătorii de mărfuri şi de la negustori, de la toţi regii arabi şi de la căpeteniile ţinuturilor.
- 3 Regi/1 Împărați 10:17 - Şi trei sute de scuturi mai mici tot din aur ciocănit; câte trei mine de aur intra în fiecare scut; şi le-a pus regele în casa numită Pădurea Libanului.
- 3 Regi/1 Împărați 10:21 - Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur; lighenele lui tot de aur şi toate vasele din casa Pădurea Libanului erau de aur curat; de argint nu era nimic făcut; argintul nu valora în zilele lui Solomon,
- 3 Regi/1 Împărați 10:22 - Căci regele avea pe mare corăbii care mergeau la Tarsis cu corăbiile lui Hiram şi la trei ani o dată veneau corăbiile din Tarsis şi îi aduceau aur, argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
- 3 Regi/1 Împărați 10:25 - Şi-i aduceau fiecare de la ei, ca dar în fiecare an, vase de aur şi argint, haine, arme, aromate, cai şi catâri.
- 3 Regi/1 Împărați 10:26 - Şi şi-a adunat Solomon care şi călăreţi; şi avea el o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi; şi i-a aşezat în cetăţile unde ţinea carele şi pe lângă rege, în Ierusalim. Şi e ! era domn peste toţi regii de la râul Eufrat până la pământul Filistenilor şi până în hotarul Egiptului.
- 3 Regi/1 Împărați 10:28 - Iar caii pentru regele Solomon se aduceau din Egipt şi din Coa. Negustorii regelui luau cai din Coa (Cheve) cu bani.
- 3 Regi/1 Împărați 10:29 - Un car din Egipt se cumpăra şi se aducea cu şase sute sicli de argint, iar un cal, cu o sută cincizeci de sicli. Tot astfel aduceau ei toate acestea şi pentru regii Heteilor şi regii Siriei.
- 3 Regi/1 Împărați 11:8 - Tot aşa a făcut el pentru toate femeile sale străine, care tămâiau şi aduceau jertfe dumnezeilor lor.
- 3 Regi/1 Împărați 11:24 - Acesta, după ce David a zdrobit pe Hadad-Ezer, adunându-şi oameni împrejurul său, s-a făcut căpetenia unei bande de hoţi şi s-a dus la Damasc şi a locuit acolo şi s-a făcut stăpân pe Damasc.
- 3 Regi/1 Împărați 11:25 - El a duşmănit pe Israel în toate zilele lui Solomon şi, afară de răul ce-l pricinuia Hadad acestuia din urmă, Rezon totdeauna a adus vătămare lui Israel şi s-a făcut rege în Siria.
- 3 Regi/1 Împărați 11:26 - Asemenea şi Ieroboam, fiul lui Nabat, Efremiteanul din Ţereda, pe a cărui mamă văduvă o chema Ţerua, şi care era roaba lui Solomon, a ridicat mâna împotriva regelui.
- 3 Regi/1 Împărați 12:3 - Atunci Ieroboam şi toată adunarea Israeliţilor au venit de i-au grăit regelui Roboam şi i-au zis:
- 3 Regi/1 Împărați 12:13 - Şi a răspuns regele poporului cu asprime şi n-a ţinut seamă de sfatul care i-l dăduseră bătrânii,
- 3 Regi/1 Împărați 12:20 - Când ton Israeliţii au auzit că Ieroboam s-a întors din Egipt, au trimis şi l-au chemat la adunare Şi l-au făcut rege peste toţi Israeliţii. Cu casa lui David n-a rămas nimeni, decât seminţia lui Iuda.
- 3 Regi/1 Împărați 12:21 - Roboam, venind la Ierusalim, a adunat din toată casa lui Iuda şi din seminţia lui Veniamin o sută şi optzeci de mii de ostaşi, pregătiţi pentru război, ca să se lupte cu casa lui Israel şi să întoarcă regatul iarăşi sub stăpânirea lui Roboam, fiul lui Solomon.
- 3 Regi/1 Împărați 12:24 - Aşa zice Domnul: Să nu mergeţi, nici să nu începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel. Să vă întoarceţi fiecare la casele voastre, căci de la Mine a fost aceasta ! Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au întors înapoi după cuvântul Domnului. Şi a răposat regele Solomon cu părinţii lui şi a fost înmormântat la un loc cu părinţii lui în cetatea lui David, tatăl său; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam, fiul său. Roboam era de patruzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi şaptesprezece ani a domnit el în Ierusalim. Pe mama lui o chema Naama şi a fost fiica lui Ana, fiul lui Nahaş, regele fiilor Amoniţilor. Şi a făcut fapte ce nu erau plăcute înaintea ochilor Domnului şi nici n-a umblat pe căile lui David, strămoşul său. Solomon însă avusese un rob, un om din muntele lui Efraim, pe care-l chema Ieroboam, iar pe mama lui o chema Ţerua, femeie desfrânată. Şi l-a pus Solomon între dregătorii cei peste lucrătorii de corvoadă ai casei lui Iosif. Şi a zidit lui Solomon cetatea Tirţa, din muntele lui Efraim. Şi avea sub el trei sute de care cu cai. El a zidit Milo cu lucrătorii de corvoadă ai casei lui Efraim; tot el a reparat şi stricăciunile de la cetatea lui David şi a fost conducător peste regat. Şi a căutat Solomon să-l omoare. şi s-a temut Ieroboam şi a fugit la; Şişac, regele Egiptului. şi a fost la Şişac până a murit Solomon. şi a auzit Ieroboam, pe când se afla încă în Egipt, că a murit Solomon. A şoptit el la urechile lui Şişac, regele Egiptului, zicând: "Dă-mi drumul, ca să mă duc în ţara mea". Ţi i-a zis Şişac: Cere ce doreşti şi îţi voi da. Şi Şişac i-a dat lui Ieroboam de femeie pe Ano, sora cea mai mare a Tafnesei, femeia lui. Aceasta era cea mai mare între fiicele regelui, şi i-a născut lui Ieroboam pe Abia, fiul lui. Şi a zis Ieroboam lui Şişac: "De bună seamă, dă-mi drumul, că am să mă duc". Şi a plecat Ieroboam din Egipt şi a venit în pământul Tirţa, din muntele Efraim. Şi s-a adunat acolo toată seminţia lui Efraim. Şi a zidit Ieroboam acolo tabere. Şi i s-a îmbolnăvit copilul lui de o boală foarte grea. Şi s-a dus Ieroboam să întrebe pentru copil. Şi a zis către Ano, femeia lui: "Scoală-te şi du-te de întreabă pe un om al lui Dumnezeu pentru copil dacă el are să scape cu viaţă din boala lui". Şi era un om în Şilo, pe care-l chema Ahia. Acesta era un bărbat ca de şaizeci de ani şi cuvântul Domnului era cu el. Şi a zis Ieroboam către femeia lui: "Scoală-te şi ia în mâna ta pentru omul lui Dumnezeu pâini şi turte pentru copiii lui şi struguri şi un ulcior cu miere". şi s-a sculat femeia şi a luat în mâna ei pâini şi două turte, struguri şi un ulcior cu miere pentru Ahia. Şi omul acesta era bătrân şi nu putea să vadă, căci ochii lui i se uscaseră de bătrâneţe. Şi s-a sculat şi a plecat din Tirţa. Şi, pe când venea ea în cetate la Ahia Şilonitul, a zis Ahia către fiul lui: "Ieşi pentru întâmpinarea Anoei, femeia lui Ieroboam, şi-i spune: Intră şi nu sta, căci aşa zice Domnul: Eu sunt trimis la tine ca să-ţi vestesc lucruri grozave ! şi a intrat Ano la omul lui Dumnezeu. Şi i-a zis Ahia: Pentru ce mi-ai adus pâinile, strugurii şi ulciorul cu miere ? Aşa zice Domnul: "Iată, tu vei pleca de la mine, şi când vei intra în Tirţa, în cetate, îţi vor ieşi locuitorii în întâmpinare şi îţi vor spune: Copilul a murit. Căci aşa zice Domnul: Iată, Eu voi pierde din ai lui Ieroboam pe tot sufletul de parte bărbătească. Cine va muri din ai lui Ieroboam în cetate, pe acela îl vor linge câinii; iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor mânca şi copilul va fi mult jelit. Vai, Doamne, căci numai în el din casa lui Ieroboam s-a găsit ceva bun înaintea Domnului". Şi a plecat înapoi femeia când a auzit aceasta. şi când a intrat în Tirţa, copilul a murit. Şi i-a ieşit în întâmpinare ţipătul cel de jale. şi s-a dus Ieroboam la Sichem, cetatea cea din muntele lui Efraim. Şi s-au adunat acolo seminţiile lui Israel. Şi a mers acolo şi Roboam, fiul lui Solomon. şi cuvântul Domnului a fost către Şemaia Enlamitul, zicând: "Ia-ţi o haină nouă, care n-a fost spălată cu apă, şi o rupe în douăsprezece bucăţi şi i le dă lui Ieroboam şi-i spune: "Aşa zice Domnul: Ia-ţi pentru tine zece bucăţi, ca să te încingi". Şi a luat Ieroboam, şi a zis Şemaia: "Aşa zice Domnul: Să fii peste cele zece seminţii ale lui Israel !" şi a zis poporul către Roboam, fiul lui Solomon: "Tatăl tău a pus jug greu pe noi şi şi-a îngreuiat bucatele mesei lui; tu însă acum uşurează-l de pe noi şi-ţi vom sluji ţie !" Şi a zis Roboam către popor: "Până în trei zile eu vă voi da răspunsul". Şi a zis Roboam: "Aduceţi-mi pe cei bătrâni, ca să mă sfătuiesc cu ei pentru cuvântul care voi răspunde poporului în ziua a treia". Şi a grăit Roboam la urechile lor pentru cuvântul care i-a trimis poporul la el. Şi au zis bătrânii poporului pentru acel cuvânt, care i-a grăit poporul. şi a lepădat Roboam sfatul lor, pentru că nu se potrivea cu părerea lui. Şi a trimis şi a adunat pe cei ce crescuseră împreună cu el şi le-a grăit: "Acestea şi acestea a trimis poporul la mine, ca să-mi spună". şi au zis cei ce crescuseră împreună cu el: "Aşa vei grăi poporului: Degetul meu cel mic este mai gros decât mijlocul tatălui meu. Tatăl meu v-a biciuit cu biciul, iar eu vă voi bate cu scorpioane". Şi i-a plăcut lui Roboam acest cuvânt şi a răspuns el poporului în felul cum l-au sfătuit cei ce crescuseră şi copilăriseră împreună cu el. Şi a zis tot poporul, fiecare cu vecinul său până într-un om, şi au strigat toţi cu glas mare şi au zis: "Nici o parte n-avem noi cu David, nici o moştenire cu fiul lui Iesei ! Fiecare la corturile sale, Israele ! Căci omul acesta n-a fost nici căpetenie şi nici conducător peste regat". Şi s-a împrăştiat tot poporul de la Sichem şi s-a dus fiecare la cortul lui. Iar Roboam, scăpând cu fuga, s-a suit în una din căruţele lui şi a venit la Ierusalim. Şi l-au urmat numai seminţia lui Iuda şi seminţia lui Veniamin. Iar când a fost începutul anului, Roboam a adunat pe toţi bărbaţii lui Iuda şi ai lui Veniamin şi a plecat ca să se bată cu Ieroboam la Sichem. Şi a fost cuvântul Domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: "Spune-i lui Roboam, regele lui Iuda, şi la toată casa lui Iuda şi a lui Veniamin şi la celălalt popor, zicând: Aşa zice Domnul, să nu mergeţi, nici să începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel, ci să vă întoarceţi fiecare la corturile voastre, că de la Mine a fost aceasta !" Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au oprit de a mai începe războiul, după cuvântul Domnului.
- 3 Regi/1 Împărați 12:27 - Dacă poporul acesta va mai merge la Ierusalim pentru aducere de jertfă în templul Domnului, atunci inima poporului acestuia are să se întoarcă la domnul lor Roboam, regele lui Iuda; pe mine au să mă ucidă, iar ei au să se întoarcă iarăşi sub stăpânirea lui Roboam, regele lui Iuda".
- 3 Regi/1 Împărați 12:32 - Şi a aşezat Ieroboam şi o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, asemenea cu sărbătoarea care era în Iuda, şi a adus jertfe pe jertfelnic. Tot aşa a făcut el şi la Betel, ca să aducă jertfe viţeilor pe care-i făcuse. Şi a aşezat la Betel preoţi pentru înălţimile făcute de el.
- 3 Regi/1 Împărați 12:33 - Şi a adus jertfe pe jertfelnicul pe care l-a făcut la Betel în ziua a cincisprezecea din luna a opta, lună pe care şi-o alesese el după placul lui pentru sărbătorire. Şi a făcut sărbătoare pentru fiii lui Israel şi s-a apropiat de jertfelnic, ca să săvârşească tămâiere.
- 3 Regi/1 Împărați 13:29 - Şi a ridicat proorocul trupul omului lui Dumnezeu şi l-a pus pe asin şi l-a adus înapoi. Şi a venit proorocul cel bătrân în cetatea sa, ca să-l plângă şi să-l înmormânteze.
- 3 Regi/1 Împărați 14:10 - Pentru aceasta voi aduce necazuri peste casa lui Ieroboam şi voi stârpi din casa lui Ieroboam pe toţi cei de parte bărbătească, rob sau liber în Israel, şi voi curăţa casa lui Ieroboam cum se mătură gunoiul, de rămâne curat.
- 3 Regi/1 Împărați 14:26 - Şi a luat vistieriile templului Domnului şi vistieriile casei regelui şi scuturile cele de aur pe care le luase David din mâna robilor lui Hadad Ezer, regele din Ţoba, şi le adusese în Ierusalim; toate le-a luat şi a prădat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon.
- 3 Regi/1 Împărați 15:15 - Şi a adus el în templul Domnului lucrurile afierosite de tatăl lui şi lucrurile afierosite de el: argint, aur şi vase sfinte.
- 3 Regi/1 Împărați 17:1 - Atunci Ilie Tesviteanul, prooroc din Tesba Galaadului, a zis către Ahab: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc au; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu !"
- 3 Regi/1 Împărați 17:4 - Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo !"
- 3 Regi/1 Împărați 17:6 - Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu.
- 3 Regi/1 Împărați 17:9 - "Scoală şi du-te la Sarepta Sidonului şi şezi acolo, căci iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească !"
- 3 Regi/1 Împărați 17:10 - Şi s-a sculat el şi s-a dus la Sarepta. Şi când a ajuns la porţile cetăţii, iată o femeie văduvă aduna vreascuri şi a chemat-o Ilie şi i-a zis: "Adu-mi puţină apă ca să beau ! "
- 3 Regi/1 Împărați 17:11 - Şi s-a dus ca să-i aducă, dar Ilie a strigat-o şi i-a zis: "Adu-mi şi o bucată de pâine să mănânc !"
- 3 Regi/1 Împărați 17:12 - Ea însă a zis: "Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărâmitură de pâine, ci numai o mână de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, am adunat câteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru fiul meu şi apoi să mâncăm şi să murim !"
- 3 Regi/1 Împărați 17:13 - Atunci i-a zis Ilie: "Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis; dar fă mai întâi de acolo o turtă pentru mine şi adu-mi-o, iar pentru tine şi pentru fiul tău vei face mai pe urmă.
- 3 Regi/1 Împărați 17:20 - Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei ?"
- 3 Regi/1 Împărați 18:17 - Când a văzut Ahab pe Ilie, i-a zis: "Tu eşti oare cel ce aduci nenorociri peste Israel ?"
- 3 Regi/1 Împărați 18:18 - Iar Ilie a zis: "Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel; ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali.
- 3 Regi/1 Împărați 18:19 - Trimite dar acum şi adună la mine în muntele Carmel tot Israelul, dimpreună cu cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal şi cu cei patru sute de prooroci ai Aşerei, care mănâncă la masa Izabelei".
- 3 Regi/1 Împărați 20:1 - Benhadad, regele Siriei, şi-a adunat oştirea sa; şi s-au însoţit cu el treizeci şi doi de regi, cu cai şi care de război. Şi s-a dus şi a împresurat Samaria şi s-a războit împotriva ei.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69
Înapoi la index