Căutare
1138 rezultate pentru: fu
- 1 Macabei 15:36 - Şi întorcându-se cu mânie la rege, i-a spus cuvintele acestea şi mărirea lui Simon şi toate câte a văzut şi sa mâniat regele cu mare furie:
- 1 Macabei 15:37 - Iar Trifon, intrând în corabie, a fugit la Ortosia.
- 1 Macabei 16:8 - Şi au trâmbiţat cu trâmbiţele sfinţite, şi Cendebeu a fost înfrânt împreună cu tabăra lui, şi au căzut dintre ei răniţi mulţi, şi câţi au mai rămas au fugit în cetate.
- 1 Macabei 16:10 - Şi au fugit până la turnurile cele din ţarina Azotului, şi le-au ars cu foc, şi au căzut dintre ei ca la vreo două mii de bărbaţi, şi s-au înapoiat în pământul Iudeii Cu pace.
- 2 Macabei 3:30 - Iar aceia binecuvântau pe Domnul, Cel care a mărit locul Său şi templul Său, care cu puţin mai înainte fusese plin de frică şi de tulburare iar când S-a arătat Domnul Atotţiitorul, s-a umplut de veselie şi de bucurie.
- 2 Macabei 4:11 - Şi lepădând milostivele îngăduinţe domneşti, care s-au îngăduit Evreilor prin Ioan, tatăl lui Evpolemos care fusese sol la Romani pentru împrietenire şi alianţă şi stricând rânduielile cele legiuite, rânduieli fără de lege înnoia.
- 2 Macabei 4:20 - Iar aceste trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le trimisese pentru jertfă lui Hercule, dar, după voia celor care le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul corăbiilor celor de oştire.
- 2 Macabei 4:32 - Iar Menelau, socotind că a aflat vreme bună, furând nişte vase de aur de ale templului, le-a dăruit lui Andronic, şi pe altele le-a vândut în Tir şi în cetăţile cele de primprejur.
- 2 Macabei 4:39 - Şi Lisimah, cu ştirea lui Menelau, furând multe vase sfinte, a ieşit vestea în cetate şi s-a adunat mulţimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur se cheltuiseră.
- 2 Macabei 4:42 - Şi astfel pe mulţi dintre ei i-au rănit, pe unii i-au omorât şi pe toţi i-au pus pe fugă, iar pe furul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorât.
- 2 Macabei 5:5 - Şi făcându-se vorbă mincinoasă, cum că a murit Antioh, luând Iason ca la o mie de bărbaţi, fără de veste a lovit asupra cetăţii şi, cei de pe zid împingându-se, mai pe urmă a luat cetatea, iar Menelau a fugit în castel.
- 2 Macabei 5:8 - Şi aşa s-a sfârşit viaţa lui de nelegiuiri, că l-a închis Areta, tiranul Arabilor. Iar el, dintr-o cetate într-alta fugind, fiind gonit de toţi şi urât ca un călcător de lege şi în necinste fiind la toţi ca un ucigaş al patriei şi al cetăţenilor, a fost gonit în Egipt.
- 2 Macabei 8:6 - Şi fără de veste venind, cetăţi şi sate ardea şi locurile cele prielnice prinzându-le, pe mulţi din vrăjmaşi biruindu-i îi punea pe fugă.
- 2 Macabei 8:13 - Şi, spunând celor care erau cu el de venirea taberei, cei fricoşi dintre ei şi care nu aveau nădejde în dreptatea lui Dumnezeu au fugit şi au ieşit din locurile lor.
- 2 Macabei 8:24 - Şi ajutându-le Atotputernicul, au omorât din vrăjmaşi mai mult decât nouă mii şi au rănit şi au ciuntit de mădulare cea mai mare parte din tabăra lui Nicanor, şi pe toţi i-au silit să fugă.
- 2 Macabei 8:33 - Şi când a serbat biruinţa în patrie, lui Calistene, cel care arsese sfintele porţi, i-au dat foc într-o căsuţă, în care fugise, şi aşa a luat pradă vrednică de credinţa sa cea rea.
- 2 Macabei 8:35 - Cu ajutorul lui Dumnezeu, smerit fiind de cei care după părerea lui erau ca nimic, lepădându-şi haina cea de mărire, prin mare fugind singur, a venit în Antiohia foarte la mare nevoie ajungând, din pricina pierderii oştirii.
- 2 Macabei 9:2 - Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo şi a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme, l-a biruit şi aşa s-a întors cu ruşine.
- 2 Macabei 10:11 - Că acesta, după ce s-a făcut rege, a pus mai mare peste treburile regatului pe un oarecare Lisias, care fusese cârmuitor mai mare peste Cele-Siria şi Fenicia.
- 2 Macabei 10:15 - Şi unindu-se cu aceştia şi Edomiţii, care ţineau cetăţi tari, necăjeau pe Iudei, şi pe cei fugiţi de la Ierusalim, primindu-i, încercau să continuie războiul.
- 2 Macabei 10:18 - Şi au fugit unii, vreo nouă mii, în două turnuri foarte tari, care aveau toate cele trebuitoare.
- 2 Macabei 10:32 - Timotei a fugit la Ghezer, cetate tare, peste care era mai mare Chereea.
- 2 Macabei 11:12 - Şi pe toţi i-au pus pe fugă şi mai mulţi dintre ei răniţi, goi au scăpat şi însuşi Lisias a scăpat fugind cu ocară.
- 2 Macabei 12:6 - Şi chemând pe Judecătorul cel drept, Dumnezeu, a mers asupra ucigătorilor fraţilor săi şi a aprins noaptea portul şi corăbiile le-a ars, şi pe cei care fugiseră acolo i-a omorât.
- 2 Macabei 12:22 - De la început, când s-a ivit ceata lui Iuda, s-au îngrozit vrăjmaşii şi s-au înfricoşat de fata Celui care toate le vede şi s-au pornit a fugi care cum putea, încât de multe ori ei între ei se vătămau $i se tăiau cu ascuţişul săbiilor.
- 2 Macabei 12:27 - Şi după fuga şi pierderea acestora, a tăbărât Iuda asupra Efronului, care era cetate tare, în care locuia Lisias şi mulţime de tot felul de neamuri; iar înaintea zidurilor stau bărbaţi voinici, care se băteau vitejeşte. Arme multe şi săgeţi erau puse acolo.
- 2 Macabei 12:35 - Iar un oarecare Dositei dintre Tubieni, călăreţ şi bărbat tare, a prins pe Gorgias şi, ţinându-l de veşmânt, îl ţinea vitejeşte, vrând viu să-l aducă rob pe blestematul acela; iar unul din călăreţii Traci venind asupră-i şi lovindu-l peste umăr, Gorgias a scăpat fugind în Mareşa.
- 2 Macabei 13:6 - Aici se aruncau toţi cei care erau furi de cele sfinte sau vinovaţi cu alte răutăţi mari.
- 2 Macabei 14:3 - Iar un oarecare Alchimos, care fusese arhiereu şi se pângărise de bună voie în vremurile de răzvrătire, socotind că nici într-un chip nu-i mai rămâne nădejde de mântuire şi nici de intrare la sfântul jertfelnic,
- 2 Macabei 14:14 - Iar neamurile, care fugiseră din Iudeea din cauza lui Iuda, ca turmele se adunau lângă Nicanor, nenorocirile şi primejdiile Iudeilor părându-le a fi spre fericirea lor.
- 2 Macabei 15:12 - Iar vederea visului astfel era: că Onia, care fusese arhiereu, om bun, blând, cucernic la chip şi cu obiceiuri bune şi la vorbă cuvios, care din pruncie s-a nevoit întru toate lucrurile faptei bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toată adunarea Evreilor.
- 3 Macabei 1:3 - Iar un oarecare Teodot, gândind să facă viclenie, a luat cei mai viteji ostaşi ai lui Ptolomeu, care mai înainte fuseseră supuşi lui, şi a pornit noaptea la cortul lui Ptolomeu, ca să-l omoare el singur şi în acest chip să se risipească războiul.
- 3 Macabei 2:7 - Şi după aceasta, ai arătat puterea Ta cea mare, când l-ai înecat în fundul mării, în timp ce gonea el după poporul Tău cu care şi cu mulţime de gloate; iar pe cei care au crezut întru Tine, Cel care stăpâneşti peste toată făptura, întregi i-ai trecut, care, cunoscând lucrul mâinilor Tale, Te-au lăudat pe Tine Cel Atotţiitor.
- 3 Macabei 3:1 - Înţelegând acestea necredinciosul, atât s-a mâniat, încât s-a înfuriat nu numai pe Iudeii care locuiau în Alexandria, ci şi celor din ţară se împotrivea cu mai multă străşnicie şi a poruncit ca degrabă să-i strângă pe toţi la un loc şi cu moarte grea să-i omoare.
- 3 Macabei 3:18 - Am poruncit, ca îndată ce va sosi la voi scrisoarea aceasta, pe cei însemnaţi în ea, împreună cu femeile şi cu pruncii, ocărâţi-i şi-i jefuiţi şi într-aceeaşi zi să-i trimiteţi la noi, de pretutindeni, cu legături de fier legaţi, ca, precum se cuvine celor răi, eu moarte nemiloasă şi de ocară să piară.
- 3 Macabei 5:34 - Iar prietenii s-au furişat trist unul câte unul şi pe cei adunaţi i-a slobozit pe fiecare la lucrul său.
- 3 Macabei 5:46 - Drept aceea, către luminarea de ziuă, când era cetatea plină de nenumărată mulţime care se îndrepta spre locul de alergare al cailor, el a intrat în palat ca să poftească pe rege la priveliştea care fusese pregătită.
- 3 Macabei 5:48 - Iar când au văzut Iudeii pe la poartă praful elefanţilor care ieşeau şi al oştirii celei înarmate, care venea pe urmă, şi al picioarelor mulţimii şi au auzit larma cea cu groaznic sunet,
Înapoi la index