Căutare
1229 rezultate pentru: nume
- Apocalipsa 16:9 - Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
- Apocalipsa 17:3 - Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.
- Apocalipsa 17:5 - Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.
- Apocalipsa 17:8 - Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta.
- Apocalipsa 19:11 - Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.
- Apocalipsa 19:12 - Iar ochii Lui sunt ca para focului şi pe capul Lui sunt cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-l înţelege decât numai El.
- Apocalipsa 19:13 - Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.
- Apocalipsa 19:16 - Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.
- Apocalipsa 21:12 - Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi douăsprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
- Apocalipsa 21:14 - Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului.
- Apocalipsa 22:4 - Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor.
- Tobit 3:11 - Şi în clipa aceea, întinzând braţele spre fereastră se ruga astfel: "Binecuvântat eşti Tu, Doamne Dumnezeul meu şi binecuvântat să fie numele Tău cel sfânt şi slăvit în veci ! Să Te binecuvânteze pe Tine toate făpturile Tale în veci !
- Tobit 3:15 - Şi nu mi-am necinstit numele, nici numele tatălui meu în pământul robiei mele. Sunt singură la tatăl meu, el n-are alt copil ca să-l moştenească, nici frate pe lângă el, nici rudă, pentru care să fiu păstrată spre a-i fi soţie. Până acum am pierdut şapte bărbaţi. De ce aş mai trăi ? Iar dacă Tu nu binevoieşti să faci să mor, atunci binevoieşte a căuta spre mine şi a mă milui, ca să nu mai aud ocări !"
- Tobit 5:12 - Şi îngerul a răspuns: "Seminţie şi neam cauţi tu sau simbriaş, care să întovărăşească pe fiul tău ?" Iar Tobit a zis către el: "Frate, vreau să-ţi ştiu neamul şi numele tău !"
- Tobit 6:11 - A zis îngerul către tânăr: "Frate, acum avem să poposim la Raguel, ruda ta, care are o fată cu numele Sara.
- Tobit 8:5 - Şi a început Tobie a zice: "Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii ! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale !
- Tobit 11:14 - Şi a plâns şi a strigat: "Te văd fiul meu, lumina ochilor mei !" Şi a zis: Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeule, şi binecuvântat este numele Tău în veci, şi binecuvântaţi sunt toţi sfinţii Tăi îngeri,
- Tobit 12:6 - Atunci îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte şi le-a zis: "Binecuvântaţi pe Dumnezeu, slăviţi-L şi cunoaşteţi slava Lui şi mărturisiţi înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi ! Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa numele Lui şi a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu ! Şi voi să nu vă leneviţi a-L preaslăvi.
- Tobit 13:11 - Popoare multe vor veni de departe în numele Domnului Dumnezeu cu daruri în mâini, cu daruri ce aduc Împăratului cerului.
- Tobit 13:18 - Pe toate uliţele lui va răsuna "Aliluia", şi se va cânta: Bine este cuvântat Dumnezeul lui Israel ! Întru Tine se va binecuvânta numele Tău cel sfânt în vecii vecilor !"
- Iudita 1:16 - Şi el s-a întors apoi la Ninive cu oştirea lui şi cu o mare mulţime care se unise cu ea, o gloată numeroasă de oameni înarmaţi. Şi acolo s-au dedat la ospeţe, el şi oştirea lui, timp de o sută douăzeci de zile.
- Iudita 2:20 - Şi mulţimea care i-a însoţit pe ei era ca lăcustele de numeroasă şi ca nisipul pământului; mulţimea lor era nenumărată.
- Iudita 5:10 - Pe urmă s-au coborât în Egipt, din pricină că o foamete bântuia în tara Canaanului, şi s-au sălăşluit acolo, atât cât au găsit hrană, şi au ajuns popor numeros; neamul lor era nenumărat.
- Iudita 9:7 - Căci, iată, oştirea Asirienilor este numeroasă şi ei se mândresc cu cai şi călăreţi şi se trufesc cu braţul vânjos al pedestraşilor, şi îşi pun nădejdea lor în scut, în lance, în arc şi în praştie şi nu ştiu că Tu eşti Domnul, Care pune capăt războaielor.
- Iudita 9:8 - Domnul este numele Tău ! Sfărâmă cu puterea Ta silnicia lor şi în mânia Ta dărâmă tăria lor, căci ei şi-au pus de gând să pângărească locurile Tale sfinte şi să întineze cortul sălăşluirii slăvitului Tău nume şi cu sabia să reteze cornul altarului Tău.
- Iudita 14:7 - Şi după ce l-au sculat de jos, el a căzut la picioarele Iuditei şi s-a închinat înaintea ei şi a zis: "Binecuvântată să fii tu în orice sălaş al lui Iuda şi la toate popoarele, care, auzind de numele tău, se vor înspăimânta !
- Iudita 16:1 - Şi Iudita a zis: "Lăudaţi pe Dumnezeul meu, în tobe, cântaţi Domnului cu chimvale, uniţi pentru El psalmul cu cântarea, preaslăviţi şi chemaţi numele Lui !
- Baruh 2:11 - Şi acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, Cel ce ai scos pe poporul Tău din pământul Egiptului cu mână tare şi cu braţ înalt, cu semne şi cu minuni şi cu putere mare, şi ţi-ai făcut nume mare până în ziua de azi,
- Baruh 2:15 - Ca să cunoască tot pământul că Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru, că numele Tău s-a chemat peste Israel şi peste neamul lui.
- Baruh 2:26 - Şi ai adus templul, în care s-a chemat numele Tău, la starea în care este în ziua aceasta, pentru răutatea casei lui Israel şi a casei lui Iuda.
- Baruh 2:32 - Şi Mă vor lăuda în pământul înstrăinării lor şi vor pomeni numele Meu.
- Baruh 3:5 - Nu-ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri, ci adu-ţi aminte de mâna Ta şi de numele Tău în vremea aceasta.
- Baruh 3:7 - Că pentru aceea ai dat frica Ta în inimile noastre, ca să chemăm numele Tău şi să Te lăudăm întru înstrăinarea noastră că am abătut de la inima noastră toată nedreptatea părinţilor noştri, care au păcătuit înaintea Ta.
- Baruh 4:30 - Îndrăzneşte, Ierusalime, te va mângâia Cel care ţi-a dat un nume !
- Baruh 5:4 - Că se va chema numele tău de la Dumnezeu pentru totdeauna: "Pacea dreptăţii" şi "Strălucirea evlaviei".
- 3 Tineri 1:2 - "Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci.
- 3 Tineri 1:10 - Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tău, şi nu strica legământul Tău.
- 3 Tineri 1:19 - Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire numelui Tău, Doamne; şi să se ruşineze toţi cei ce arată robilor Tăi rele.
- 3 Tineri 1:29 - Binecuvântat este numele cel sfânt al slavei Tale, şi prealăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.
- 3 Ezdra 1:49 - Şi fiind legat cu jurământ de regele Nabucodonosor pe numele Domnului, el a călcat jurământul şi a fost îndepărtat din domnie.
- 3 Ezdra 4:63 - Şi să zidească Ierusalimul şi templul în care s-a numit numele Domnului. Şi ei au petrecut cu cântări şi cu bucurie şapte zile.
- 3 Ezdra 5:4 - şi acestea sunt numele bărbaţilor, capi de familii din seminţii, care au pornit în ţinuturile lor:
- 3 Ezdra 5:60 - Şi dintre preoţii care erau în slujba preoţiei, dar nu s-au găsit în condici, fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Iadua, care luase de soţie pe Avghia din fetele lui Barzilai, căruia el îi luase şi numele.
- 3 Ezdra 6:1 - Iar în anul al doilea al domniei lui Darius au proorocit Agheu şi Zaharia, fiul lui Ido, proorocii printre Iudeii care erau în Iudeea şi în Ierusalim, în numele Domnului Dumnezeului lui Israel.
- 3 Ezdra 6:12 - Dar noi i-am întrebat ca să-ţi facem ţie cunoscut şi să-ţi scriem care sunt căpeteniile lor, şi le-am cerut şi numele celor ce-i conduc.
- 3 Ezdra 6:33 - Pentru aceea şi Domnul al Cărui nume se cheamă acolo, să piardă pe orice rege şi pe orice neam care va întinde mâna sa să oprească sau să facă rău templului Domnului din Ierusalim.
- 3 Ezdra 8:44 - Din fiii lui Adonicam cei mai de pe urmă, pe numele lor: Elifelet, Ieiel şi Şemaia şi cu ei bărbaţi şaizeci.
- 3 Ezdra 8:51 - Şi din cei închinaţi templului Domnului, pe care i-a dat David şi dregătorii la lucrul leviţilor două sute douăzeci de închinaţi templului Domnului. Numele tuturor a fost însemnat.
- 3 Ezdra 8:80 - şi acum, întru câtva ni s-a arătat mila Ta, Doamne, ca să rămână rădăcină şi numele nostru în locul unde este sfântul Tău locaş,
- 3 Ezdra 8:90 - Oare, Te-ai mâniat spre noi, ca să ne pierzi încât să nu rămână rădăcină şi sămânţă, nici numele nostru ?
Înapoi la index