Căutare
1300 rezultate pentru: Bine
- Solomon 15:13 - Dar bine să ştie că păcătuieşte mai mult decât toţi ceilalţi acela care, din acelaşi lut, scoate vase care se pot uşor sparge şi chipuri idoleşti.
- Solomon 15:19 - N-au în ele nici o bunătate care să ni le facă dragi şi ele sunt în afară şi de la lauda lui Dumnezeu, şi de la binecuvântarea Lui.
- Solomon 16:24 - Pentru că făptura, slujindu-ţi ţie, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepţi şi se domoleşte spre facerea de bine a celor care se încred în Tine.
- Solomon 18:6 - Noaptea aceasta a fost cunoscută mai înainte de părinţii noştri, ca - ştiind bine în ce jurăminte crezuseră - nădăjduind întru ele, să se veselească.
- Solomon 19:14 - Căci s-au purtat cu ură crâncenă faţă de cei străini. Unii n-au voit să primească pe trecătorii necunoscuţi, dar aceştia au adus în robie pe străinii care le făcuseră bine.
- Ecclesiasticul 1:12 - Celui ce se teme de Domnul bine îi va fi; întru cele mai de pe urmă şi în ziua sfârşitului său va afla har. Temerea de Domnul este dar de la Dumnezeu şi îndreaptă pe om pe căile iubirii.
- Ecclesiasticul 3:8 - Cu fapta şi cu cuvântul cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi vină binecuvântare de la ei.
- Ecclesiasticul 3:9 - Că binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie.
- Ecclesiasticul 3:30 - Cel ce răsplăteşte pentru binefacere, acela se gândeşte la viitor şi la vreme de cădere va afla sprijin.
- Ecclesiasticul 4:14 - Cel care o ţine va moşteni mărire şi oriunde va merge îl va binecuvânta Domnul.
- Ecclesiasticul 6:5 - Graiul dulce înmulţeşte pe prieteni şi limba cea binegrăitoare îndatorează, deseori, la răspunsuri binevoitoare.
- Ecclesiasticul 6:17 - Cel ce se teme de Domnul bine va ţine prieteşugul său, căci ca la sine ţine la aproapele lui.
- Ecclesiasticul 7:34 - Şi celui sărac întinde-i mâna ta, ca binecuvântarea ta să fie desăvârşită.
- Ecclesiasticul 8:3 - Nu te sfădi cu omul care vorbeşte bine şi nu pune lemne peste focul lui.
- Ecclesiasticul 9:13 - Stai departe de omul care este în stare să ucidă şi nu te vei teme nicidecum de moarte. Şi dacă te apropii de el, păzeşte-te de orice greşeală, căci ar putea să-ţi ia viaţa. Să ştii bine că eşti înconjurat de curse şi că mergi pe margine de ziduri de cetate.
- Ecclesiasticul 9:18 - Cel care vorbeşte bine este temut în cetate, şi flecarul este urât.
- Ecclesiasticul 10:1 - Conducătorul înţelept îndrumează bine pe poporul său, şi cârmuirea omului priceput este cu bună rânduială.
- Ecclesiasticul 11:15 - Şi ochii Domnului au căutat spre el cu bine şi l-au ridicat din smerenia lui şi au înălţat capul lui, şi s-au mirat de el mulţi.
- Ecclesiasticul 11:17 - Darul Domnului rămâne la cei binecredincioşi şi bunăvoinţa Lui în veac bine va spori.
- Ecclesiasticul 11:24 - Binecuvântarea Domnului este plata celui credincios şi într-un ceas, degrabă, răsare binecuvântarea Lui.
- Ecclesiasticul 12:1 - De faci bine, să ştii cui faci, şi vei avea mulţumire pentru fapta ta bună.
- Ecclesiasticul 12:2 - Fă bine celui binecredincios şi vei afla răsplătire, dacă nu de la el, de la Cel Preaînalt.
- Ecclesiasticul 12:3 - Nu este bine pentru cel care pururea petrece în răutăţi şi nu dă milostenie.
- Ecclesiasticul 12:4 - Dă celui binecredincios, şi să nu ajutorezi pe cel păcătos.
- Ecclesiasticul 12:5 - Fă bine celui smerit, şi nu da celui nelegiuit.
- Ecclesiasticul 12:11 - Când îi merge bine omului, vrăjmaşii lui se întristează, iar când îi merge rău, şi prietenul se fereşte de el.
- Ecclesiasticul 13:17 - Păzeşte-te şi foarte bine ia seama, fiindcă umbli spre căderea ta.
- Ecclesiasticul 14:7 - Şi de face bine, din uitare face; iar mai pe urmă arată răutatea sa.
- Ecclesiasticul 14:11 - Fiule ! Cât vei putea fă-ţi bine ţie şi adu Domnului prinoase vrednice.
- Ecclesiasticul 14:13 - Mai înainte de a muri fă bine prietenului şi după cât poţi întinde şi dă lui.
- Ecclesiasticul 15:15 - De vei vrea, vei ţine poruncile şi credinţa şi vei face cele bine-plăcute.
- Ecclesiasticul 16:15 - Nu va scăpa păcătosul cu prădăciunile lui, nici va întârzia răbdarea celui binecredincios.
- Ecclesiasticul 17:17 - Milostenia omului preţuieşte la Domnul ca un inel cu pecete şi binefacerile omului el le păstrează ca lumina ochiului.
- Ecclesiasticul 20:1 - Este mult mai bine să dojeneşti decât, tăcând, să fierbi de mânie,
- Ecclesiasticul 23:14 - Că de la cei binecredincioşi toate acestea se vor depărta şi în păcate ei nu se vor tăvăli.
- Ecclesiasticul 25:2 - Unirea fraţilor, dragostea între prieteni şi bărbatul cu femeia care se înţeleg bine unul cu altul.
- Ecclesiasticul 25:18 - Mai bine voiesc a locui cu leu şi cu balaur, decât a locui cu femeia cea rea.
- Ecclesiasticul 26:16 - Darul Domnului este femeia tăcută şi femeia bine crescută nu are preţ pe pământ.
- Ecclesiasticul 26:19 - Lumina care luminează în sfeşnicul cel sfânt, aşa este un chip frumos pe un trup bine împlinit.
- Ecclesiasticul 26:20 - Stâlpi de aur pe temeiuri de argint şi picioarele frumoase peste tălpile cele bine-întărite.
- Ecclesiasticul 28:24 - Nu va birui pe cei binecredincioşi şi în văpaia ei nu vor arde.
- Ecclesiasticul 28:27 - Vezi, îngrădeşte moşia ta cu spini şi argintul tău şi aurul tău leagă-l bine.
- Ecclesiasticul 29:18 - Binele făcut de chezaş nu-l uita, că el şi-a pus viaţa pentru tine.
- Ecclesiasticul 29:19 - Binele chezaşului îl strică păcătosul şi cel nemulţumitor în cuget părăseşte pe cel care l-a izbăvit.
- Ecclesiasticul 29:26 - Spre mic şi spre mare, fii voitor de bine. Fie că ai puţin sau mult, fii mulţumit şi nu vei fi socotit ca un străin.
- Ecclesiasticul 31:21 - Omul bine-crescut se îndestulează cu puţin şi în aşternutul său nu va gâfâi de prea multă mâncare.
- Ecclesiasticul 31:27 - Pe cel ce dă ospeţe strălucite, îl vor binecuvânta buzele şi mărturia dărniciei lui este întemeiată.
- Ecclesiasticul 32:14 - Şi pentru aceasta binecuvintează pe Cel care te-a făcut şi veseleşte-te din bunătăţile Lui.
- Ecclesiasticul 33:12 - Dintre ei a binecuvântat şi a înălţat, i-a sfinţit şi i-a apropiat la Sine.
- Ecclesiasticul 33:16 - Împotriva răului este binele şi împotriva morţii, viaţa.
Înapoi la index