Căutare
1718 rezultate pentru: Fost
- Zaharia 1:1 - În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, fost-a cuvântul Domnului către proorocul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
- Zaharia 1:7 - În ziua a douăzeci şi patra din luna a doua, care se cheamă Şebat, în anul al doilea al lui Darius, a fost cuvântul Domnului către proorocul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
- Zaharia 2:13 - Căci iată că Eu rotesc mâna Mea peste ei şi ei vor fi pradă pentru cei care au fost robii lor, ca să vă daţi seama că Domnul Savaot m-a trimis.
- Zaharia 4:8 - Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
- Zaharia 6:9 - Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
- Zaharia 7:1 - Şi a fost, în anul al patrulea al regelui Darius, cuvântul Domnului către Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care se cheamă Chislev.
- Zaharia 7:4 - Şi a fost cuvântul Domnului Savaot către mine şi mi-a zis:
- Zaharia 7:8 - Şi a fost cuvântul Domnului către Zaharia într-acest chip:
- Zaharia 7:12 - Şi şi-au învârtoşat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea şi cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul proorocilor celor de altădată. Şi a fost o mânie mare de la Domnul Savaot.
- Zaharia 7:14 - "Şi îi voi împrăştia printre toate neamurile pe care ei nu le cunosc !" Şi tara a fost pustiită după aceea şi n-a mai rămas nimeni în ea, fiind prefăcută ţara cea plăcută în pustiu.
- Zaharia 8:1 - Şi a fost cuvântul Domnului Savaot, zicând:
- Zaharia 8:13 - Şi se va întâmpla că, precum aţi fost un blestem printre neamuri, tot aşa, o, voi, casa lui Iuda şi raţa lui Israel, vă voi izbăvi pe voi, şi veri fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mâinile !"
- Zaharia 8:14 - Căci aşa zice Domnul Savaot: "Precum M-am hotărât să vă pedepsesc, când aii întărâtat mânia Mea", zice Domnul Savaot, "şi nu Mi-a fost milă de voi,
- Zaharia 8:18 - Şi a fost cuvântul Domnului Savaot către mine zicând:
- Zaharia 10:2 - Căci terafimii rostesc cuvinte deşarte, vrăjitorii au vedenii mincinoase. şi spun visuri amăgitoare şi mângâieri deşarte. Pentru aceasta ei au plecat ca o turmă şi au fost supuşi, căci n-aveau păstor.
- Zaharia 11:3 - Se aude vaietul păstorilor, căci mândrele lor păşuni au fost pustiite; se aude răgetul puilor de leu, căci bogăţia desişurilor Iordanului a fost pârjolită.
- Zaharia 11:11 - El a fost stricat în acea zi, iar neguţătorii de oi, care luau seama la Mine au înţeles că acesta a fost cuvântul Domnului.
- Zaharia 11:13 - Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei". Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.
- Zaharia 13:6 - Şi dacă va fi întrebat: "De unde ai rănile acestea la mâini ?" El va răspunde: "Am fost lovit în casa prietenilor mei !"
- Maleahi 1:4 - Şi dacă zice Edomul: "Noi am fost zdrobiţi, dar vom zidi iarăşi ruinele noastre !...", aşa grăieşte Domnul Savaot: "Să zidească ei, dar Eu voi dărâma. Şi ei vor fi numiţi: ".ara fărădelegii" şi "Poporul împotriva căruia Domnul S-a mâniat pentru totdeauna".
- Maleahi 2:14 - Şi de ziceţi: "De ce ?" Din pricină că Domnul a fast martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământului tău.
- Maleahi 3:16 - Iată ce zic unii către alţii, cei ce se tem de Domnul. Şi Domnul a luat aminte şi a ascultat; o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui spre binele celor care se tem de El şi caută scăpare în numele Lui.
- Matei 1:18 - Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
- Matei 2:16 - Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
- Matei 4:1 - Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
- Matei 4:12 - Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.
- Matei 7:27 - Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.
- Matei 9:25 - Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat.
- Matei 11:23 - Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer ? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi.
- Matei 11:26 - Da, Părinte, căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Ta.
- Matei 11:27 - Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.
- Matei 12:40 - Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi.
- Matei 14:11 - Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale.
- Matei 19:8 - El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa.
- Matei 21:25 - Botezul lui Ioan de unde a fost ? Din cer sau de la oameni ? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui ?
- Matei 21:42 - Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri" ?
- Matei 22:8 - Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.
- Matei 23:30 - Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.
- Matei 24:21 - Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
- Matei 24:37 - Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului.
- Matei 25:21 - Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
- Matei 25:23 - Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
- Matei 25:35 - Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
- Matei 25:36 - Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
- Matei 25:42 - Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;
- Matei 25:43 - Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
- Matei 27:3 - Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi,
- Matei 27:38 - Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga.
- Matei 28:15 - Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi.
- Marcu 1:13 - Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau.
Înapoi la index