Căutare
1439 rezultate pentru: Sin
- 1 Petru 4:19 - Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune.
- 2 Petru 2:15 - Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit şi au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii,
- 2 Petru 3:8 - Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.
- 1 Ioan 1:8 - Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.
- 1 Ioan 2:28 - Şi acum, copii, rămâneţi întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta şi să nu ne ruşinăm de El, la venirea Lui.
- 1 Ioan 3:3 - Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este.
- 1 Ioan 4:18 - În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
- 1 Ioan 5:18 - Ştim că oricine e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; ci cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine, şi cel rău nu se atinge de el.
- Iuda 1:4 - Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos.
- Iuda 1:13 - Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie.
- Iuda 1:25 - Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, slavă, preamărire, putere şi stăpânire, mai înainte de tot veacul şi acum şi întru toţi vecii. Amin !
- Apocalipsa 2:2 - Ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli şi nu sunt şi i-ai aflat mincinoşi;
- Apocalipsa 2:9 - Ştiu necazul tău şi sărăcia ta, dar eşti bogat, şi hula din partea celor ce zic despre ei înşişi că sunt iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei.
- Apocalipsa 2:20 - Dar am împotriva ta faptul că laşi pe femeia Izabela, care se zice pe sine proorociţă, de învaţă şi amăgeşte pe robii Mei, ca să facă desfrânări şi să mănânce cele jertfite idolilor.
- Apocalipsa 3:9 - Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.
- Apocalipsa 3:18 - Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
- Apocalipsa 8:11 - Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
- Apocalipsa 15:4 - Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău ? Că tu singur eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale s-au făcut cunoscute.
- Apocalipsa 16:13 - Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului celui mincinos trei duhuri necurate ca nişte broaşte.
- Apocalipsa 16:15 - Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui !
- Apocalipsa 17:13 - Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor o dau fiarei.
- Apocalipsa 18:7 - Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta daţi-i chin şi plângere. Fiindcă în inima ei zice: Şed ca împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea nicidecum !
- Apocalipsa 18:8 - Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.
- Tobit 1:6 - Mă duceam adesea singur la Ierusalim, de sărbători, ca să împlinesc legea ce îndatorează pe tot Israelul pentru totdeauna. Mă duceam la Ierusalim cu pârgă din roade şi din animale, cu dijmă din vite şi cu prima tunsoare a oilor.
- Tobit 3:10 - Auzind acestea, în acea zi ea s-a întristat foarte tare, plângea cu hohote şi s-a suit în camera tatălui său cu gândul să se spânzure, dar chibzuind ea, gândi: "Sunt singură la tatăl meu. De voi face aceasta, va fi necinstire pentru el şi voi coborî bătrâneţea lui cu amărăciune în locaşul morţilor. Aş face mai bine să nu mă spânzur, ci să rog pe Domnul să-mi dea moarte, ca să nu mai aud ocări în viata mea !"
- Tobit 3:15 - Şi nu mi-am necinstit numele, nici numele tatălui meu în pământul robiei mele. Sunt singură la tatăl meu, el n-are alt copil ca să-l moştenească, nici frate pe lângă el, nici rudă, pentru care să fiu păstrată spre a-i fi soţie. Până acum am pierdut şapte bărbaţi. De ce aş mai trăi ? Iar dacă Tu nu binevoieşti să faci să mor, atunci binevoieşte a căuta spre mine şi a mă milui, ca să nu mai aud ocări !"
- Tobit 4:2 - Şi el şi-a zis în sine: "Eu mi-am cerut moarte. Aş face bine să chem pe fiul meu Tobie, ca să-i spun de aceşti talanţi până nu mor !"
- Tobit 6:14 - Atunci tânărul a zis către înger: "Frate Azaria, eu am auzit că această fată a fost măritată cu şapte bărbaţi şi că toţi au pierit în camera de nuntă. Eu însă sunt singur la tata şi mă tem ca nu cumva intrând la ea să mor ca şi ceilalţi. Pe ea o iubeşte un demon care nu face rău nimănui, decât numai celor ce se apropie de ea.
- Tobit 7:1 - Şi sosind ei la Ecbatana, s-au dus la casa lui Raguel, iar Sara i-a întâmpinat şi i-a salutat şi au salutat-o şi ei, şi ea i-a dus în casă.
- Tobit 7:16 - Şi făcând cum a zis el, a dus-o acolo, şi aceasta a plâns, şi împărtăşind şi ea lacrimile fiicei sale, i-a zis:
- Tobit 8:6 - Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui".
- Tobit 8:14 - Şi ieşind, le-a spus că este viu.
- Tobit 8:17 - Binecuvântat eşti Tu, că ai miluit pe doi copii, singuri la părinţii lor ! Miluieşte-i pe ei, Stăpâne, şi dă-le să-şi termine viaţa cu sănătate, cu veselie şi cu milă !"
- Iudita 1:11 - Dar locuitorii acestor ţinuturi au nesocotit cuvântul lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, şi nu s-au unit cu el la război, fiindcă ei nu se temeau de el, ci-l socoteau ca pe un egal. Ei au trimis deci pe crainicii lui înapoi cu mâinile goale şi ruşinaţi.
- Iudita 1:14 - Şi a supus cetăţile lui şi a ajuns până la Ecbatana. Acolo el a cuprins turnurile, a pustiit pieţele, făcând un lucru de ruşine din toată podoaba ei.
- Iudita 2:14 - Şi după ce Olofern a ieşit de la rege, a chemat la sine pe toţi conducătorii, pe căpeteniile şi pe mai-marii oştirii asiriene.
- Iudita 2:17 - Şi a luat o parte mare mulţime de cămile, de asini şi de catâri pentru dus poverile lor, iar oi, boi şi capre, nenumărate, pentru hrana lor,
- Iudita 5:14 - Şi i-a călăuzit pe drumul spre Sinai şi spre Cadeş-Barnea, şi ei au izgonit pe toţi care locuiau în pustiu.
- Iudita 6:3 - Ci noi, robii lui, îi vom sfărâma ca pe un singur om şi nu vor putea ei să se împotrivească puterii cailor noştri,
- Iudita 7:22 - Şi femeile şi copiii şi-au pierdut curajul, iar tinerii erau leşinaţi de sete şi cădeau pe uliţele oraşului şi în adăposturile porţilor şi nu mai rămăsese în ei vlagă.
- Iudita 8:36 - Şi părăsind camera ei, ei s-au dus la locurile lor.
- Iudita 9:2 - "Doamne Dumnezeul părintelui meu Simeon, căruia i-ai dat sabia în mână, ca să se răzbune pe cei de neam străin care au dezvelit pântecele fecioarei spre întinare şi au acoperit coapsele ei spre ruşine şi sânul l-au pângărit spre ocară. Tu ai zis: "Aceasta nu va fi !", dar ei au făcut-o.
- Iudita 11:2 - Şi acum, dacă poporul tău, care locuieşte în munte, nu m-ar fi dispreţuit, n-aş fi ridicat suliţa mea împotriva lui. Ci ei singuri şi-au făcut-o.
- Iudita 11:8 - Am auzit de înţelepciunea ta şi de iscusinţa duhului tău, şi toată lumea ştie că tu nu numai că eşti bun în tot regatul şi tare priceput, ci eşti şi neîntrecut în meşteşugul războiului.
- Iudita 12:12 - Căci ar fi o ruşine pentru noi să lăsăm să ne scape o astfel de femeie fără a trăi cu ea. Şi dacă nu vom reuşi s-o înduplecăm, lumea va râde de noi".
- Iudita 13:2 - Şi Iudita a fost lăsată singură în cort, cu Olofern, trântit pe patul său, biruit de vin.
- Iudita 13:15 - Viu este Domnul, Care m-a păzit în calea pe care am mers, că faţa mea l-a amăgit spre pieirea lui, şi el n-a săvârşit nici un păcat spre întinare sau spre ruşine".
- Iudita 14:6 - Şi ei au chemat pe Ahior din casa lui Oziaş. Şi când el a venit şi a văzut capul lui Olofern în mâinile unui om din adunarea poporului, a căzut cu faţa la pământ şi l-a apucat leşinul.
- Iudita 14:18 - "O, roabe viclene ! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat !"
- Iudita 15:11 - Şi tot poporul a jefuit tabăra timp de treizeci de zile. Şi i-au dat Iuditei cortul lui Olofern şi toate tacâmurile de argint, paturile şi pernele, precum şi toate lucrurile din el. Şi ea, luându-le, a încărcat asinul ei, a înhămat la care şi a îngrămădit lucrurile în ele.
Înapoi la index