Căutare
1731 rezultate pentru: Înaintea
- Daniel 2:36 - Iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune înaintea regelui.
- Daniel 2:46 - Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel şi a dat poruncă să-i aducă jertfe şi tămâieri.
- Daniel 3:3 - Atunci s-au adunat satrapii, dregătorii cei mari, cârmuitorii, conducătorii oştirilor, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii şi toţi ceilalţi dregători ai ţinuturilor la sfinţirea chipului pe care îl ridicase Nabucodonosor şi au stat înaintea chipului ridicat de Nabucodonosor.
- Daniel 3:13 - Atunci regele Nabucodonosor, plin de mânie şi de zbucium, a poruncit să i se aducă înainte Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Îndată au adus pe aceşti bărbaţi înaintea regelui.
- Daniel 3:18 - Şi chiar dacă nu ne va scăpa, ştiut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ !"
- Daniel 4:5 - Iar în cele din urmă s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, după numele dumnezeului meu şi care are în al Duhul Dumnezeului celui Sfânt şi i-am spus visul:
- Daniel 4:24 - De aceea, o, rege, plăcut să-ţi fie sfatul meu înaintea ta: Răscumpără păcatele tale prin fapte de dreptate şi nedreptăţile tale prin milă către cei săraci, dacă vrei ca bunăstarea în care te afli să dăinuiască".
- Daniel 5:13 - Daniel a fost adus înaintea regelui. Regele a zis atunci lui Daniel: "Tu eşti Daniel, cel dintre robii iudei pe care i-a adus tatăl meu din Iuda ?
- Daniel 5:19 - Iar din pricina puterii pe care El i-o dăduse, toate popoarele, neamurile şi limbile erau înfricoşate şi tremurau înaintea lui; el omora pe cine voia şi lăsa în viaţă pe cine voia, înălţa pe cine voia şi cobora pe cine voia.
- Daniel 5:23 - Şi te-ai ridicat împotriva Stăpânului cerului şi ai adus vasele templului Său înaintea ta, şi ai băut vin din ele, tu şi dregătorii tăi, femeile tale şi concubinele tale, şi ai preamărit dumnezei de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, dumnezei care nu văd, nici nu aud şi nici nu cunosc nimic, iar pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta şi toate căile tale, nu L-ai cinstit.
- Daniel 6:13 - Apoi s-au apropiat şi au grăit înaintea regelui privitor la porunca regală: "Oare n-ai poruncit tu ca oricine s-ar ruga timp de treizeci de zile la oricare alt dumnezeu sau om, în afară de tine, rege, să fie aruncat într-o groapă cu lei ?" Răspuns-a regele şi a zis: "Lucrul rămâne hotărât şi, după legile Mezilor şi Perşilor, nu se poate schimba".
- Daniel 6:23 - Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui, precum şi în faţa ta, rege, n-am făcut nici un rău !"
- Daniel 6:27 - Poruncă iese de la mine ca în tot cuprinsul regatului meu să se teamă şi să tremure lumea înaintea Dumnezeului lui Daniel, că El este Dumnezeul cel viu, Care rămâne în veci şi împărăţia lui nu se va nimici, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
- Daniel 7:10 - Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui ! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise.
- Daniel 7:20 - Şi despre cele zece coarne care erau pe capul său şi despre celălalt care creştea şi înaintea căruia au căzut cale trei şi avea ochi şi gură care grăia lucruri mari şi care era mult mai mare decât celelalte.
- Daniel 7:24 - Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi.
- Daniel 8:15 - Şi când eu, Daniel, am văzut vedenia şi m-am străduit să o înţeleg, iată că atunci a stat cineva înaintea mea cu chip de om.
- Daniel 9:18 - Pleacă, Dumnezeul meu, urechea Ta şi auzi, deschide ochii Tăi şi vezi mâhnirea noastră adâncă şi cetatea asupra căreia se cheamă numele Tău. Că nu pentru faptele noastre drepte aducem înaintea Ta rugăciunile noastre cele fierbinţi, ci pentru milele Tale cele mari.
- Daniel 9:20 - Şi în vreme ce grăiam şi mă rugam şi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi cădeam cu ruga mea fierbinte înaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru sfânt muntele Dumnezeului meu,
- Daniel 10:12 - Şi a zis către mine: "Nu te teme, Daniele, că din ziua cea dintâi, de când ţi-ai sârguit inima ta ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite şi eu am sosit din pricina cuvintelor tale.
- Daniel 10:16 - Şi iată ! Acela care avea înfăţişarea fiului omului s-a atins de buzele mele; atunci am deschis gura mea şi am grăit şi am zis către cel ce sta înaintea mea: "O, Stăpânul meu ! Din pricina acestei vedenii m-au cuprins zvârcoliri de durere şi am rămas fără putere.
- Daniel 11:22 - Şi oştirile de ajutor vor da înapoi înaintea lui şi vor fi sfărâmate, de asemenea şi o căpetenie a legământului.
- Osea 7:2 - Dar ei nici nu cugetă în inimile lor că Eu Îmi aduc aminte de răutăţile lor. Faptele lor Mă împresoară; ele se întâmplă înaintea ochilor Mei.
- Osea 11:2 - Cu cât Eu îi chemam, cu atât fugeau de dinaintea Mea şi jertfeau baalilor şi aduceau tămâieri chipurilor cioplite de idoli.
- Osea 12:1 - Efraim M-a înconjurat cu minciună şi casa lui Israel cu viclenie, şi Iuda este fără frâu în fala Celui Atotputernic şi înaintea Dumnezeului celui Sfânt şi credincios.
- Ioil 2:3 - Înaintea lui merge mistuind focul, iar după el arde văpaia. Pământul este înaintea lui ca grădina raiului, iar după trecerea lui, pustiu înfricoşător, căci nimic nu scapă din faţa lui.
- Ioil 2:6 - Înaintea lui popoarele tremură de spaimă, toate feţele ard ca văpaia.
- Ioil 2:10 - Înaintea lor tremură pământul, cerul se cutremură, soarele şi luna se întunecă, iar stelele îşi pierd strălucirea lor.
- Amos 1:1 - Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tecoa, care a avut vedenie pentru Israel în vremea lui Ozia, regele lui Iuda, în vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioaş, regele lui Israel, doi ani înaintea cutremurului de pământ.
- Amos 2:9 - Eu am prăpădit pe Amorei dinaintea lor, oameni înalţi la stat ca cedrii şi falnici ca stejarii; am nimicit rodul lor sus şi rădăcina jos !
- Amos 9:3 - Dacă se vor ascunde pe vârful Carmelului şi acolo îi voi prinde şi îi voi apuca. De se vor ascunde dinaintea ochilor Mei în fundul mării, voi da poruncă şarpelui şi îi va muşca.
- Amos 9:4 - În robie de se vor duce înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi da poruncă şi sabia îi va ucide, căci ochii Mei Eu îi aţintesc spre rău iar nu spre bine !
- Iona 2:5 - Şi gândeam: Aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi ! Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al Tău !
- Iona 3:3 - Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o străbaţi.
- Miheia/Mica 2:13 - Cel ce croieşte cale este în fruntea lor; ei îşi croiesc cale şi trec şi ies pe o poartă, iar regele merge înaintea lor Domnul este în fruntea lor.
- Miheia/Mica 6:6 - "Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt ? Înfăţişa-mă-voi cu arderi de tot, cu viţei de un an ?
- Miheia/Mica 6:8 - Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău !
- Naum 1:5 - Munţii se cutremură înaintea Lui şi calinele se fac una cu pământul; pământul se zbuciumă în faţa Lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.
- Avacum/Habacuc 1:9 - Tot neamul acesta vine ca să săvârşească silnicie; spaima merge înaintea lui şi robii îi adună laolaltă ca nisipul.
- Avacum/Habacuc 2:20 - Dar Domnul este în templul Său cel sfânt; pământule întreg, taci înaintea Lui !
- Avacum/Habacuc 3:5 - Înaintea Lui merge molima, iar prăpădul vine pe urma Lui.
- Sofonie/Țefania 1:7 - Tăceţi toţi înaintea Domnului Dumnezeu, că aproape este ziua Lui, că Domnul a pregătit ospăţ şi a sfinţit pe cei chemaţi ai Lui !
- Sofonie/Țefania 2:11 - Atunci Domnul va fi înfricoşător pentru ei, căci El va distruge pe toţi dumnezeii pământului şi înaintea Lui se vor închina locuitorii ţinuturilor celor mai de departe, fiecare din locul său.
- Agheu/Hagai 2:14 - Şi a răspuns Agheu şi a zis: "Aşa este poporul acesta şi aşa este neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul şi tot aşa este şi cu lucrul mâinilor lor: tot ceea ce ei aduc jertfă este spurcat.
- Zaharia 2:17 - Să tacă tot trupul înaintea Domnului, căci El S-a ridicat din locaşul Său cel sfânt".
- Zaharia 3:1 - Şi mi-a arătat pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana, stând la dreapta lui ca să-l învinuiască.
- Zaharia 3:3 - Şi era Iosua îmbrăcat în veşminte murdare şi stătea înaintea îngerului.
- Zaharia 3:4 - Şi a răspuns şi a zis celor care stăteau înaintea lui: "Dezbrăcaţi-l de veşmintele cele murdare !" Şi i-a zis lui: "Iată ţi-am iertat fărădelegile şi te-am îmbrăcat cu veşmânt de prăznuire !"
- Zaharia 3:8 - Ascultă deci, Iosua, mare preot, tu şi cei împreună cu tine care stau înaintea ta; căci ei sunt oameni de prezicere. Iată Eu aduc pe Servul Meu Odraslă.
- Zaharia 3:9 - Iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua; pe această piatră sunt şapte ochi: iată că Eu voi săpa sculptura ei", zice Domnul Savaot, "şi într-o singură zi voi îndepărta nedreptatea din ţara aceasta.
Înapoi la index