Căutare
2001 rezultate pentru: atunci
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41
- Estera 5:1 - După trei zile de rugăciune Estera şi-a dezbrăcat hainele cele de jale şi s-a îmbrăcat în cele de regină şi, făcându-se strălucită şi chemând pe Dumnezeul cel atoatevăzător şi mântuitor, a luat cu ea două slujnice: una de care se sprijinea oarecum din alintare, iar alta care, urmându-i, îi ţinea hainele. Ea era minunată, în culmea frumuseţii sale şi faţa sa era veselă ca şi cum ar fi fost plină de iubire, iar inima ei era apăsată de frică. S-a oprit în curtea dinăuntru a casei regelui, la uşa regelui. Regele şedea atunci pe tronul său domnesc, în casa domnească, chiar în dreptul uşii, îmbrăcat în toate hainele măririi sale, tot în aur şi în pietre scumpe, dar cumplit de posomorât. Când regele a văzut pe regina Estera stând afară, aceasta a aflat milă în ochii lui. Întorcându-şi faţa înflăcărată de slavă, el a privit cu mânie straşnică. Atunci regina a căzut cu duhul, s-a schimbat la faţă din pricina slăbiciunii ce i-a venit şi s-a aplecat pe capul slujnicei care o însoţea. Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândeţe şi, sculându-se cu grăbire de pe tronul său, a cuprins-o în braţele sale, până ea şi-a venit în fire. Apoi a mângâiat-o cu vorbe bune, zicându-i: "Ce ai Estera ? Eu sunt fratele tău ! Linişteşte-te, că nu vei muri, căci stăpânirea ne este comună. Apropie-te !"
- Estera 5:2 - Apoi regele şi-a întins spre Estera sceptrul său cel de aur, care era în mâna sa. Atunci Estera s-a apropiat şi s-a atins de vârful sceptrului, iar regele i-a pus sceptrul pe grumazul ei şi a sărutat-o, zicându-i: "Vorbeşte-mi !" Şi ea a zis: "Stăpânul meu, eu am văzut în tine parcă pe îngerul lui Dumnezeu şi s-a tulburat inima mea de frică în faţa slavei tale, că minunat eşti stăpâne şi faţa ta este plină de har". Şi când vorbea ea, a căzut din pricina slăbiciunii şi regele s-a tulburat şi toate slugile lui o mângâiau.
- Estera 5:7 - Atunci Estera a răspuns şi a zis: "Iată dorinţa şi cererea mea:
- Estera 5:8 - De am aflat bunăvoinţă în ochii regelui şi de binevoieşte el să împlinească dorinţa mea şi să-mi împlinească cererea, atunci să vină regele cu Aman mâine la ospăţul ce-l voi pregăti, şi eu voi da răspuns după porunca regelui".
- Estera 6:3 - Atunci a zis regele: "Ce cinste şi răsplată s-a dat lui Mardoheu pentru aceasta ?" Iar oamenii regelui, care-i slujeau, au zis: "Nu i s-a făcut nimic".
- Estera 6:10 - Atunci regele a zis lui Aman: "Bine ai zis ! Ia repede haine şi cal, cum ai spus, şi fă aşa iudeului Mardoheu, care şade la poarta regelui. Să nu laşi nimic din toate câte ai zis".
- Estera 6:13 - şi a spus Aman soţiei sale, Zereş şi tuturor prietenilor săi toate câte se petrecuseră cu el. Iar înţelepţii lui şi Zereş, femeia sa, i-au zis: "Dacă Mardoheu, din pricina căruia a început căderea ta, e din neamul iudeilor, atunci tu nu vei putea face nimic împotriva lui, ci vei cădea sigur înaintea lui, căci cu el este Dumnezeul cel viu>.
- Estera 7:3 - Regina Estera a răspuns: "De am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, o, rege, şi dacă binevoieşte regele, atunci să ni se dăruiască viată mie şi poporului meu, după ruga mea.
- Estera 7:9 - Atunci Harbona, unul din eunucii regelui, a zis: "Iată şi spânzurătoarea pe care a pregătit-o Aman pentru Mardoheu, care a grăit de bine pe rege, stă la casa lui Aman, înaltă de cincizeci de coţi". Iar regele a zis: "Spânzuraţi-l acolo !"
- Estera 8:4 - Atunci regele şi-a întins sceptrul său cel de aur către Estera, şi s-a ridicat Estera şi a stat înaintea feţei regelui,
- Estera 8:5 - Şi a zis: "De binevoieşte regele şi de am aflat eu trecere înaintea feţei lui; de este drept lucrul acesta înaintea regelui şi de plac eu ochilor lui, atunci să se scrie, ca să fie revocate scrisorile cele trimise după uneltirile lui Aman, fiul lui Hamadata, din ţara Agag, pentru uciderea Iudeilor în toate părţile regatului;
- Estera 8:9 - Atunci au fost chemaţi scriitorii regelui, în luna a treia, adică în luna Sivan, în ziua de douăzeci şi trei ale lunii, şi cum a poruncit Mardoheu, aşa s-a scris Iudeilor şi satrapilor, guvernatorilor ţărilor şi cârmuitorilor ţinuturilor lor, de la India până la Etiopia, din cele o sută douăzeci şi şapte ţări; şi s-a scris fiecărei ţări cu scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui, şi Iudeilor le-a scris cu literele lor şi în limba lor.
- Estera 8:16 - La Iudei a fost atunci lumină în case, bucurie, veselie şi mare prăznuire.
- Estera 9:2 - Atunci Iudeii s-au adunat în toate cetăţile lor, prin toate ţările lui Artaxerxe, ca să pună mâna pe cei ce le doreau răul şi nimeni n-a putut sta împotriva feţei lor, pentru că frica de Iudei apăsa asupra tuturor popoarelor.
- Estera 9:5 - Atunci au stârpit Iudeii pe toţi duşmanii lor, ucigând cu sabia, omorând, pierzând şi făcând cu duşmanii lor după voia lor.
- Estera 9:12 - Atunci regele a zis către regina Estera: "În cetatea Suza, au ucis Iudeii cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Aman. Ce vor fi făcut ei în celelalte ţări ale regelui ? Care este dorinţa ta ? Ea ţi se va împlini. Şi ce dorinţă mai ai ? Că ea îţi va fi împlinită".
- Estera 10:3 - De asemenea e arătat acolo că iudeul Mardoheu era al doilea după regele Artaxerxe, mare înaintea Iudeilor şi iubit între mulţimile fraţilor săi, căci căuta binele poporului său şi vorbea în folosul neamului lui. Şi zicea Mardoheu: "De la Dumnezeu a fost aceasta, că eu mi-am adus aminte de visul pe care l-am visat despre aceste întâmplări, că n-a rămas neîmplinit nimic din el. Izvorul cel mic s-a făcut râu mare şi a fost lumină, soare şi mulţime de apă; acest râu este Estera, pe care şi-a luat-o de femeie regele şi a făcut-o regină. Iar cei doi balauri sunt eu şi Aman. Popoarele sunt cei ce s-au unit să stârpească numele Iudeilor; iar poporul meu sunt Israeliţii, care au strigat către Dumnezeu şi au fost izbăviţi. A izbăvit Dumnezeu pe poporul Său şi ne-a izbăvit Domnul din toate relele acestea. Săvârşit-a Dumnezeu semne şi minuni mari, cum n-au fost printre neamuri. Aşa a rânduit Dumnezeu doi sorţi: unul pentru poporul lui Dumnezeu, iar celălalt pentru neamuri. Aceşti doi sorii au ieşit în ceasul, la vremea şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor neamurilor. Atunci şi-a adus aminte Domnul de poporul Său şi a dat dreptate moştenirii Sale. Aceste zile ale lunii lui Adar, adică a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni, se vor prăznui veşnic cu alai, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu în poporul Său Israel. în anul al patrulea al domniei lui Ptolomeu şi a Cleopatrei, Dositei, care se spune că a fost preot şi levit şi Ptolomeu, fiul său, au adus în Alexandria această scrisoare despre Purim. Această scrisoare se spune că a tâlcuit-o Lisimah, fiul lui Ptolomeu, care fusese la Ierusalim.
- Iov 1:7 - Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii ?" Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".
- Iov 1:12 - Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta". Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu.
- Iov 1:15 - Atunci Sabeenii au năvălit asupra lor, au pus mâna pe vite, şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste !"
- Iov 1:20 - Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ, s-a închinat,
- Iov 2:7 - Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului.
- Iov 2:9 - Atunci nevasta lui a zis către el: "Te ţii mereu în statornicia ta ? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori !
- Iov 2:12 - Şi când ei şi-au ridicat ochii de departe nu l-au mai recunoscut. Atunci au slobozit glasurile lor, s-au tânguit şi şi-au sfâşiat fiecare veşmântul şi şi-au presărat capul cu ţărână.
- Iov 4:1 - Atunci Elifaz din Teman a deschis gura şi a zis:
- Iov 4:13 - În spaimele care vin din nălucirile nopţii, atunci când somn adânc se lasă peste oameni,
- Iov 4:15 - Atunci un duh a trecut prin faţa mea; tot părul mi s-a zbârlit de groază.
- Iov 6:1 - Atunci Iov a răspuns şi a grăit:
- Iov 7:14 - Atunci Tu mă spăimântezi cu vise şi mă îngrozeşti cu năluciri.
- Iov 8:1 - Atunci Bildad din Şuah a răspuns şi a zis:
- Iov 8:6 - Dacă eşti nevinovat şi fără pată, atunci de bună seamă că va veghea asupra ta şi va clădi la loc casa dreptăţii tale
- Iov 9:1 - Atunci Iov a răspuns şi a zis:
- Iov 9:14 - Şi eu atunci cum o să-I răspund şi ce cuvinte o să aleg ?
- Iov 9:24 - Dacă o ţară a încăput pe mâna unui om viclean, El acoperă faţa judecătorilor Săi. Şi dacă nu El, cine atunci ?
- Iov 9:31 - Atunci Tu tot m-ai cufunda în noroi, încât şi veşmintele mele s-ar scârbi de mine.
- Iov 9:35 - Atunci aş vorbi şi nu m-aş mai teme de El. Dar nu este aşa şi eu sunt singur cu mine însumi.
- Iov 11:1 - Atunci Ţofar, din Naamah, a luat cuvântul şi a vorbit:
- Iov 11:6 - Şi să-ţi destăinuiască tainele înţelepciunii ? (căci ele sunt cu anevoie de înţeles); atunci de-abia vei şti că Dumnezeu îţi cere socoteală de greşeala ta.
- Iov 11:15 - Atunci vei ridica fruntea ta fără pată pe ea, vei fi puternic şi fără frică.
- Iov 11:18 - Atunci tu vei fi la adăpost, căci vei fi plin de nădejde, te vei simţi ocrotit şi te vei culca fără grijă.
- Iov 12:1 - Atunci Iov a răspuns şi a zis:
- Iov 13:19 - Are cineva ceva de spus împotriva mea ? Atunci voi amuţi degrabă şi voi aştepta moartea.
- Iov 14:9 - Când dă de apă înverzeşte din nou şi se acoperă cu ramuri ca şi cum ar fi atunci sădit.
- Iov 14:15 - Atunci Tu mă vei chema şi eu Îţi voi răspunde; Tu vei cere înapoi lucrul mâinilor Tale.
- Iov 14:16 - Pe când astăzi Tu numeri paşii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama la păcatul meu.
- Iov 15:1 - Atunci Elifaz, din Teman, a răspuns şi a zis:
- Iov 15:19 - Atunci când tara le-a fost dată numai lor şi nici un străin nu se aşezase încă printre ei.
- Iov 16:1 - Atunci Iov a răspuns şi a grăit:
- Iov 17:5 - Sunt unii care fac ospăţ cu prietenii, atunci când acasă ochii copiilor se sting de foame.
- Iov 17:15 - Atunci unde mai este nădejdea mea şi cine a văzut pe undeva norocul meu ?
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41
Înapoi la index