Căutare
1335 rezultate pentru: peşte
- 2 Macabei 1:7 - Domnind Dimitrie în anul o sută şaizeci şi nouă, noi Iudeii am scris vouă din necazul şi din strâmtorarea ce a venit peste noi în anii aceştia, de când Iason şi cei care au fost cu el trădaseră pământul cel sfânt şi regatul.
- 2 Macabei 2:5 - Şi ieşind la muntele în care s-a suit Moise şi a văzut ţara ce i s-a dat ca moştenire, Ieremia a venit acolo şi a aflat loc în peşteră, şi cortul şi chivotul şi jertfelnicul tămâierii le-a băgat acolo şi a astupat uşa.
- 2 Macabei 3:7 - Şi întâlnindu-se Apoloniu eu regele, l-a înştiinţat de banii despre care i s-a spus, iar el, chemând pe Eliodor, care era mai mare peste bani, l-a trimis şi i-a poruncit să aducă banii mai sus pomeniţi.
- 2 Macabei 3:17 - Că se revărsase peste omul acela oarecare temere şi groază a trupului, din care cei care vedeau cunoşteau durerea din inima lui.
- 2 Macabei 4:28 - Acesta era pus peste adunarea birurilor. Pentru aceea pe amândoi i-a chemat regele.
- 2 Macabei 5:2 - Şi s-a întâmplat că în timp de patruzeci de zile s-a văzut peste toată cetatea prin văzduh, alergând, călăreţi cu haine aurite îmbrăcaţi şi cu suliţe ca şi ostaşii cei înarmaţi,
- 2 Macabei 6:11 - Iar alţii alergau la peşterile cele de pe aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua de odihnă. De acest lucru, dându-se ştire lui Filip, i-a ars, fără ca ei să se împotrivească pentru mărirea acelei preacinstite zile.
- 2 Macabei 7:38 - Iar în mine şi în fraţii mei să se oprească mânia Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot neamul nostru".
- 2 Macabei 7:42 - Iar despre junghieri şi despre chinurile cele peste măsură să fie destule cele zise.
- 2 Macabei 9:8 - Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
- 2 Macabei 10:6 - Şi cu veselie au ţinut opt zile ca la praznicul corturilor, aducându-şi aminte cum cu puţină vreme mai înainte sărbătoarea corturilor o au făcut în munţi şi în peşteri, hrănindu-se ca fiarele.
- 2 Macabei 10:11 - Că acesta, după ce s-a făcut rege, a pus mai mare peste treburile regatului pe un oarecare Lisias, care fusese cârmuitor mai mare peste Cele-Siria şi Fenicia.
- 2 Macabei 10:14 - Iar Gorgias, după ce s-a făcut mai mare peste locurile acestea, adunând oştire străină, adeseori pornea război împotriva Iudeilor.
- 2 Macabei 10:32 - Timotei a fugit la Ghezer, cetate tare, peste care era mai mare Chereea.
- 2 Macabei 11:1 - Iar după puţină vreme Lisias, care era epitrop al regelui şi rudenie şi ispravnic peste toate treburile regelui foarte greu supărându-se pentru lucrul acesta ce s-a făcut,
- 2 Macabei 12:20 - Iar Iuda Macabeul, punându-şi în rând oştirea, i-a pus pe ei peste cete şi a plecat împotriva lui Timotei care avea cu sine o sută douăzeci de mii de pedestraşi şi o mie cinci sute de călăreţi.
- 2 Macabei 12:35 - Iar un oarecare Dositei dintre Tubieni, călăreţ şi bărbat tare, a prins pe Gorgias şi, ţinându-l de veşmânt, îl ţinea vitejeşte, vrând viu să-l aducă rob pe blestematul acela; iar unul din călăreţii Traci venind asupră-i şi lovindu-l peste umăr, Gorgias a scăpat fugind în Mareşa.
- 2 Macabei 13:2 - Şi împreună cu el venea şi Lisias epitropul, care era mai mare peste treburile tării, fiecare având oştire elinească: pedestraşi o sută şi zece mii, călăreţi cinci mii trei sute, elefanţi douăzeci şi doi şi trei sute de care de război purtătoare de seceri.
- 2 Macabei 13:15 - Şi dând la ai săi cuvântul de taină: "Domnul este izbânda noastră", cu voinici preabuni aleşi a lovit noaptea tabăra regească şi a omorât ca la vreo patru mii de bărbaţi şi pe cel care era mai mare peste elefanţi cu toţi ai săi.
- 2 Macabei 13:23 - Deci aflând că s-ar fi sculat asupră-i la Antiohia Filip, pe care îl lăsase mai-mare peste treburi, s-a tulburat şi, rugându-se de Iudei, li s-a supus şi a jurat pe toate cele drepte şi, împăcându-se, a adus jertfă şi a cinstit templul Domnului şi locul l-a miluit.
- 2 Macabei 14:12 - Deci Dimitrie, îndată chemând pe Nicanor, care era mai mare peste elefanţi şi făcându-l general peste Iudeea, l-a trimis acolo,
- 2 Macabei 14:39 - Deci vrând Nicanor să arate ura, pe care o avea faţă de Iudei, a trimis peste cinci sute, să prindă pe Razis.
- 2 Macabei 14:43 - Însă din grabă nu s-a nimerit să se junghie de moarte şi gloata năvălind pe uşă înăuntru, el, alergând pe zid vitejeşte, s-a aruncat peste mulţime plin de bărbăţie.
- 2 Macabei 14:46 - Şi stând pe o piatră ridicată după ce i-a curs tot sângele, şi-a scos maţele şi prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulţime, rugându-se Celui care stăpâneşte peste viaţă şi peste duh, ca iarăşi să i le dea; şi în felul acesta a murit.
- 3 Macabei 2:4 - Tu pe cei care mai înainte au făcut strâmbătate, între care şi uriaşi erau, care intru vitejie şi întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apă nemăsurată.
- 3 Macabei 2:7 - Şi după aceasta, ai arătat puterea Ta cea mare, când l-ai înecat în fundul mării, în timp ce gonea el după poporul Tău cu care şi cu mulţime de gloate; iar pe cei care au crezut întru Tine, Cel care stăpâneşti peste toată făptura, întregi i-ai trecut, care, cunoscând lucrul mâinilor Tale, Te-au lăudat pe Tine Cel Atotţiitor.
- 3 Macabei 2:14 - Nu aduce peste noi răzbunarea Ta prin necuraţii aceştia, nici ne pedepsi pe noi, prin cei nelegiuiţi, ca să nu se laude cei fără de lege întru mânia lor, nici să se veselească întru trufia limbii lor, zicând: "Noi am călcat casa sfinţeniei, cum se calcă locaşul urâciunilor".
- 3 Macabei 2:15 - Şterge păcatele noastre şi risipeşte greşelile noastre şi arată mila Ta în ceasul acesta, degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările Tale şi pune laudă în gura celor care au căzut şi s-au zdrobit cu sufletele, fă-ne nouă pace".
- 3 Macabei 4:14 - Iar după ce a trecut vremea cea mai înainte zisă, au adus scriitorii răspuns regelui că nu mai pot face înscrierea Iudeilor mai departe din cauza nenumăratei lor mulţimi; că cei mai mulţi erau adunaţi prin ţară, alţii adunaţi prin case, iar alţii într-alte locuri, încât cu neputinţă era la toţi cârmuitorii care erau peste Egipt să isprăvească lucrul.
- 3 Macabei 5:4 - Iar Ermon, cel mai mare peste elefanţi, a îndeplinit după cuviinţă cele ce i s-au poruncit.
- 3 Macabei 5:45 - Iar cel mai mare peste elefanţi a adus fiarele la patimă nebună - ca să zicem aşa - cu băuturi foarte mirositoare şi cu vin netămâiat, groaznic pregătindu-le.
- 3 Macabei 5:49 - Socotind că aceea este clipa cea mai de pe urmă a vieţii şi sfârşitul chinuitei aşteptări, spre jale şi plângere întorcându-se, se sărutau unul pe altul şi, îmbrăţişându-se, cădeau pe grumajii rudelor, părinţii peste fii şi maicile peste fiice, şi unele având la sâni pruncii de curând născuţi, îi aplecau să sugă laptele cel de pe urmă.
- 3 Macabei 6:30 - După aceea, regele mergând în cetate şi chemând pe cel care era peste venituri, a poruncit ca vinuri şi celelalte, care sunt trebuincioase la ospăţ, să le dea pe şapte zile Iudeilor, judecând ca în locul în care li s-a părut că vor pieri, în acela să prăznuiască cu toată veselia zilele de izbăvire.
- 3 Macabei 7:1 - "Regele Ptolomeu Filopator, celor mai mari din Egipt şi tuturor celor rânduiţi peste treburile domneşti, bucurie şi sănătate.
- Manase 1:14 - Căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta.
Înapoi la index