Căutare
1531 rezultate pentru: ei,
- Solomon 12:27 - Suferind şi tulburându-se cu ceea ce ei socoteau a fi dumnezei, au cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat, pe Care altădată au zis că nu-L cunosc; pentru aceea, osânda cea mai de pe urmă a venit asupra lor.
- Solomon 13:3 - Ei, care, desfătaţi de frumuseţea acestora, le-au luat drept dumnezei, să ştie acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că El, Cel Care Însuşi este începătorul frumuseţii, este făcătorul lor.
- Solomon 14:16 - După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a păzit ca o lege şi, din poruncile tiranilor, a ieşit cinstirea chipurilor cioplite.
- Solomon 14:21 - Şi aceasta a fost o înşelăciune pentru viaţa oamenilor, că ei, bătuţi de nevoi sau robiţi de tiranie, au dat pietrelor şi lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ.
- Solomon 14:30 - Şi din două părţi pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat greşit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, şi al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, dispreţuind tot ce este sfânt.
- Solomon 16:21 - Şi pâinea aceasta arăta către fii bunătatea Ta faţă de ei, iar pentru cel care o mânca avea gustul mâncării pe care o poftea.
- Solomon 18:13 - Ei, care nu voiseră să creadă din pricina vrăjitorilor lor, când le-au pierit cei dintâi născuţi ai lor, au mărturisit că Israel este poporul lui Dumnezeu.
- Solomon 19:1 - Ci o mânie neîndurată prigoneşte pe nelegiuiţi până la sfârşit, fiindcă Dumnezeu ştia de mai înainte ce vor face ei,
- Solomon 19:6 - Fiindcă făptura întreagă a fost prefăcută în alcătuirea ei, supunându-se deosebitelor Tale porunci, pentru ca robii Tăi să se păzească nevătămaţi.
- Solomon 19:16 - Pe când aceştia au primit poporul Tău cu bucurie, iar după ce l-au făcut părtaş la aceleaşi drepturi ca şi ei, l-au asuprit cu cumplite necazuri.
- Ecclesiasticul 1:6 - Rădăcina înţelepciunii, cui s-a descoperit ? Şi izvoarele ei, cine le cunoaşte ?
- Ecclesiasticul 1:16 - Casa lor o va umple de ce poftesc ei, şi cămările lor de roadele ei.
- Ecclesiasticul 1:19 - Rădăcina înţelepciunii este a se teme de Domnul, iar ramurile ei, lungime de zile.
- Ecclesiasticul 9:2 - Nu te da în mâinile unei femei, ca să nu aibă putere asupra ta.
- Ecclesiasticul 14:25 - Cel care sălăşluieşte aproape de casa ei va împlânta ţăruşii în pereţii ei, va întinde cortul său în preajma ei şi se va sălăşlui întru odihna bunătăţilor.
- Ecclesiasticul 14:26 - Va pune pe fiii săi sub acoperământul ei, şi sub ramurile ei va petrece.
- Ecclesiasticul 16:2 - De se vor înmulţi, nu te bucura de ei, dacă nu este frica lui Dumnezeu cu ei.
- Ecclesiasticul 16:6 - Multe ca acestea am văzut cu ochii mei, şi mai tari decât acestea a auzit urechea mea.
- Ecclesiasticul 18:31 - De vei da sufletului tău plăcerea poftei, te va face pe tine bucurie vrăjmaşilor tăi.
- Ecclesiasticul 23:33 - Nu vor spori cu rădăcina fiii ei, şi ramurile ei nu vor da rod.
- Ecclesiasticul 28:19 - Mulţi au pierit de ascuţişul sabiei, dar mai mulţi de uneltirile limbii.
- Ecclesiasticul 28:20 - Fericit este cel care a scăpat de ea şi care n-a trecut în mânia ei,
- Ecclesiasticul 35:20 - Şi Domnul nu va zăbovi, nici va îndelunga răbdarea peste ei, până nu va zdrobi mijlocul celor nemilostivi.
- Ecclesiasticul 38:43 - Dar la adunare nu vor trece mai sus; şi aşezământul judecăţii nu este pentru ei, nici vor arăta dreptatea şi judecata.
- Ecclesiasticul 40:6 - Mânia, râvna şi tulburarea, zbuciumul şi frica morţii, pizma şi cearta nu cruţă pe nimeni; şi în vremea odihnei, întru aşternut, somnul nopţii gândul lui îl împovărează.
- Ecclesiasticul 42:9 - Orice vei da, cu număr şi cu măsură dă, şi ce dai şi ce iei, toate scrie-le.
- Ecclesiasticul 43:4 - Cuptorul arde pentru lucrurile făurirei, dar de trei ori mai tare este soarele arzând munţii.
- Ecclesiasticul 43:9 - Lunile anului sunt după mersul ei, minunate schimbări face crescând.
- Ecclesiasticul 44:11 - Ci numai aceştia sunt bărbaţii milei, ale căror dreptăţi nu s-au uitat.
- Ecclesiasticul 45:6 - Şi i-a dat lui faţă către faţă porunci, legea vieţii şi a ştiinţei, ca să înveţe pe Iacov aşezământul de lege al Său şi pe Israel judecăţile Sale.
- Ecclesiasticul 45:11 - Şi i-a dat lui veşmântul coapselor, şi tunica şi efodul, şi a cusut de veşmânt, jur împrejur, rodioare de aur şi printre ele clopoţei,
- Ecclesiasticul 45:15 - Mai avea cunună de aur deasupra mitrei, închipuirea peceţii sfinţeniei, mărirea cinstei, lucrul virtuţii, desfătarea ochilor, împodobite înfrumuseţat.
- Ecclesiasticul 49:1 - Pomenirea lui Iosia este binemirositoare ca tocmirea tămâiei, meşteşugită de făcătorul de miresme.
- Ecclesiasticul 49:7 - Au ars cetatea cea aleasă a sfinţirii şi au pustiit căile ei, din pricina lui Ieremia,
- Ecclesiasticul 50:28 - Cei care şed în muntele Samariei, Filistenii şi poporul cel nelegiuit care locuieşte în Sichem.
- Susanei 1:3 - Şi părinţii ei, drepţi fiind, au învăţat pe fiica lor după legea lui Moise.
- Susanei 1:24 - Şi a strigat Susana cu glas mare, şi au strigat şi cei doi bătrâni asupra ei, şi alergând unul a deschis uşile grădinii.
- Susanei 1:27 - Şi a doua zi, după ce s-a adunat poporul la Ioachim, bărbatul ei, au venit şi cei doi bătrâni plini de cuget rău asupra Susanei, ca să o omoare.
- Susanei 1:63 - Iar Hilchia şi femeia lui au lăudat pe Dumnezeu pentru Susana, fiica lor, împreună cu Ioachim, bărbatul ei, şi cu toate rudele ei, pentru că nu s-a aflat întru ea lucru urât.
- Balaurul şi Bel 1:38 - Iar ei l-au aruncat într-o groapă cu lei, şi a fost acolo şase zile.
- Balaurul şi Bel 1:39 - Şi erau în groapă şapte lei, şi le da lor pe zi două trupuri de osândiţi şi două oi; iar atunci nu le-au dat lor nimic, ca să mănânce pe Daniel.
- 1 Macabei 1:46 - Şi a trimis regele cărţi prin mâinile solilor în Ierusalim şi în cetăţile Iudei, poruncind să umble după legile cele străine de ţară
- 1 Macabei 3:13 - Şi auzind Siron, mai-marele puterii Siriei, că a strâns Iuda cu sine adunare şi ceata credincioşilor şi a celor care ies la război, a zis:
- 1 Macabei 5:2 - Şi s-au sfătuit ca să piardă neamul lui Iacov, pe cei care erau între ei, şi au început a-i omorî şi a-i pierde.
- 1 Macabei 5:6 - Şi a trecut la fiii lui Amon şi a aflat mână tare şi popor mult şi pe Timotei, povăţuitorul lor.
- 1 Macabei 5:52 - Şi a pierdut toată partea bărbătească cu ascuţişul sabiei, şi a luat prăzile ei, şi a trecut prin cetate pe deasupra celor omorâţi, şi a trecut Iordanul la câmpul cel mare dinspre Betşean.
- 1 Macabei 5:55 - Iar în zilele în care erau Iuda şi Ionatan în Galaad, şi Simon, fratele lui, în Galileea în faţa Ptolemaidei,
- 1 Macabei 5:58 - Şi au poruncit celor din oştire, care erau cu ei, şi au mers asupra Iamniei.
- 1 Macabei 6:6 - Că a mers Lisias cu putere tare întâi, şi a fost înfrânt de către ei, şi ei s-au întărit cu arme şi cu putere şi cu prăzi multe, pe care le-au luat din taberele pe care le-au nimicit,
- 1 Macabei 6:33 - Şi sculându-se regele de dimineaţă, a ridicat tabăra, a pornit spre calea Bet-Zahariei, s-au împărţit oştirile la război şi au trâmbiţat cu trâmbiţele.
Înapoi la index