Căutare
505 rezultate pentru: Auzit
- 3 Regi/1 Împărați 11:21 - Când Hadad a auzit că David a răposat cu părinţii lui şi că Ioab, mai-marele oştirii a murit, atunci a zis lui Faraon: "Dă-mi drumul, că vreau să plec în tara mea !"
- 3 Regi/1 Împărați 12:2 - Şi a auzit şi Ieroboam, fiul lui Nabat, de aceasta, pe când se afla încă în Egipt, unde fugise de regele Solomon, şi a venit Ieroboam din Egipt, căci au trimis unii după el şi l-au chemat.
- 3 Regi/1 Împărați 12:20 - Când ton Israeliţii au auzit că Ieroboam s-a întors din Egipt, au trimis şi l-au chemat la adunare Şi l-au făcut rege peste toţi Israeliţii. Cu casa lui David n-a rămas nimeni, decât seminţia lui Iuda.
- 3 Regi/1 Împărați 12:24 - Aşa zice Domnul: Să nu mergeţi, nici să nu începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel. Să vă întoarceţi fiecare la casele voastre, căci de la Mine a fost aceasta ! Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au întors înapoi după cuvântul Domnului. Şi a răposat regele Solomon cu părinţii lui şi a fost înmormântat la un loc cu părinţii lui în cetatea lui David, tatăl său; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam, fiul său. Roboam era de patruzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi şaptesprezece ani a domnit el în Ierusalim. Pe mama lui o chema Naama şi a fost fiica lui Ana, fiul lui Nahaş, regele fiilor Amoniţilor. Şi a făcut fapte ce nu erau plăcute înaintea ochilor Domnului şi nici n-a umblat pe căile lui David, strămoşul său. Solomon însă avusese un rob, un om din muntele lui Efraim, pe care-l chema Ieroboam, iar pe mama lui o chema Ţerua, femeie desfrânată. Şi l-a pus Solomon între dregătorii cei peste lucrătorii de corvoadă ai casei lui Iosif. Şi a zidit lui Solomon cetatea Tirţa, din muntele lui Efraim. Şi avea sub el trei sute de care cu cai. El a zidit Milo cu lucrătorii de corvoadă ai casei lui Efraim; tot el a reparat şi stricăciunile de la cetatea lui David şi a fost conducător peste regat. Şi a căutat Solomon să-l omoare. şi s-a temut Ieroboam şi a fugit la; Şişac, regele Egiptului. şi a fost la Şişac până a murit Solomon. şi a auzit Ieroboam, pe când se afla încă în Egipt, că a murit Solomon. A şoptit el la urechile lui Şişac, regele Egiptului, zicând: "Dă-mi drumul, ca să mă duc în ţara mea". Ţi i-a zis Şişac: Cere ce doreşti şi îţi voi da. Şi Şişac i-a dat lui Ieroboam de femeie pe Ano, sora cea mai mare a Tafnesei, femeia lui. Aceasta era cea mai mare între fiicele regelui, şi i-a născut lui Ieroboam pe Abia, fiul lui. Şi a zis Ieroboam lui Şişac: "De bună seamă, dă-mi drumul, că am să mă duc". Şi a plecat Ieroboam din Egipt şi a venit în pământul Tirţa, din muntele Efraim. Şi s-a adunat acolo toată seminţia lui Efraim. Şi a zidit Ieroboam acolo tabere. Şi i s-a îmbolnăvit copilul lui de o boală foarte grea. Şi s-a dus Ieroboam să întrebe pentru copil. Şi a zis către Ano, femeia lui: "Scoală-te şi du-te de întreabă pe un om al lui Dumnezeu pentru copil dacă el are să scape cu viaţă din boala lui". Şi era un om în Şilo, pe care-l chema Ahia. Acesta era un bărbat ca de şaizeci de ani şi cuvântul Domnului era cu el. Şi a zis Ieroboam către femeia lui: "Scoală-te şi ia în mâna ta pentru omul lui Dumnezeu pâini şi turte pentru copiii lui şi struguri şi un ulcior cu miere". şi s-a sculat femeia şi a luat în mâna ei pâini şi două turte, struguri şi un ulcior cu miere pentru Ahia. Şi omul acesta era bătrân şi nu putea să vadă, căci ochii lui i se uscaseră de bătrâneţe. Şi s-a sculat şi a plecat din Tirţa. Şi, pe când venea ea în cetate la Ahia Şilonitul, a zis Ahia către fiul lui: "Ieşi pentru întâmpinarea Anoei, femeia lui Ieroboam, şi-i spune: Intră şi nu sta, căci aşa zice Domnul: Eu sunt trimis la tine ca să-ţi vestesc lucruri grozave ! şi a intrat Ano la omul lui Dumnezeu. Şi i-a zis Ahia: Pentru ce mi-ai adus pâinile, strugurii şi ulciorul cu miere ? Aşa zice Domnul: "Iată, tu vei pleca de la mine, şi când vei intra în Tirţa, în cetate, îţi vor ieşi locuitorii în întâmpinare şi îţi vor spune: Copilul a murit. Căci aşa zice Domnul: Iată, Eu voi pierde din ai lui Ieroboam pe tot sufletul de parte bărbătească. Cine va muri din ai lui Ieroboam în cetate, pe acela îl vor linge câinii; iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor mânca şi copilul va fi mult jelit. Vai, Doamne, căci numai în el din casa lui Ieroboam s-a găsit ceva bun înaintea Domnului". Şi a plecat înapoi femeia când a auzit aceasta. şi când a intrat în Tirţa, copilul a murit. Şi i-a ieşit în întâmpinare ţipătul cel de jale. şi s-a dus Ieroboam la Sichem, cetatea cea din muntele lui Efraim. Şi s-au adunat acolo seminţiile lui Israel. Şi a mers acolo şi Roboam, fiul lui Solomon. şi cuvântul Domnului a fost către Şemaia Enlamitul, zicând: "Ia-ţi o haină nouă, care n-a fost spălată cu apă, şi o rupe în douăsprezece bucăţi şi i le dă lui Ieroboam şi-i spune: "Aşa zice Domnul: Ia-ţi pentru tine zece bucăţi, ca să te încingi". Şi a luat Ieroboam, şi a zis Şemaia: "Aşa zice Domnul: Să fii peste cele zece seminţii ale lui Israel !" şi a zis poporul către Roboam, fiul lui Solomon: "Tatăl tău a pus jug greu pe noi şi şi-a îngreuiat bucatele mesei lui; tu însă acum uşurează-l de pe noi şi-ţi vom sluji ţie !" Şi a zis Roboam către popor: "Până în trei zile eu vă voi da răspunsul". Şi a zis Roboam: "Aduceţi-mi pe cei bătrâni, ca să mă sfătuiesc cu ei pentru cuvântul care voi răspunde poporului în ziua a treia". Şi a grăit Roboam la urechile lor pentru cuvântul care i-a trimis poporul la el. Şi au zis bătrânii poporului pentru acel cuvânt, care i-a grăit poporul. şi a lepădat Roboam sfatul lor, pentru că nu se potrivea cu părerea lui. Şi a trimis şi a adunat pe cei ce crescuseră împreună cu el şi le-a grăit: "Acestea şi acestea a trimis poporul la mine, ca să-mi spună". şi au zis cei ce crescuseră împreună cu el: "Aşa vei grăi poporului: Degetul meu cel mic este mai gros decât mijlocul tatălui meu. Tatăl meu v-a biciuit cu biciul, iar eu vă voi bate cu scorpioane". Şi i-a plăcut lui Roboam acest cuvânt şi a răspuns el poporului în felul cum l-au sfătuit cei ce crescuseră şi copilăriseră împreună cu el. Şi a zis tot poporul, fiecare cu vecinul său până într-un om, şi au strigat toţi cu glas mare şi au zis: "Nici o parte n-avem noi cu David, nici o moştenire cu fiul lui Iesei ! Fiecare la corturile sale, Israele ! Căci omul acesta n-a fost nici căpetenie şi nici conducător peste regat". Şi s-a împrăştiat tot poporul de la Sichem şi s-a dus fiecare la cortul lui. Iar Roboam, scăpând cu fuga, s-a suit în una din căruţele lui şi a venit la Ierusalim. Şi l-au urmat numai seminţia lui Iuda şi seminţia lui Veniamin. Iar când a fost începutul anului, Roboam a adunat pe toţi bărbaţii lui Iuda şi ai lui Veniamin şi a plecat ca să se bată cu Ieroboam la Sichem. Şi a fost cuvântul Domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: "Spune-i lui Roboam, regele lui Iuda, şi la toată casa lui Iuda şi a lui Veniamin şi la celălalt popor, zicând: Aşa zice Domnul, să nu mergeţi, nici să începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel, ci să vă întoarceţi fiecare la corturile voastre, că de la Mine a fost aceasta !" Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au oprit de a mai începe războiul, după cuvântul Domnului.
- 3 Regi/1 Împărați 13:4 - Când regele Ieroboam a auzit cuvântul omului lui Dumnezeu pe care l-a grăit în gura mare în fala jertfelnicului de la Betel, şi şi-a întins mâna lui de la jertfelnic, zicând: "Puneţi mâna pe el !", i-a înlemnit mâna care o întinsese asupra lui şi nu putea să o întoarcă înapoi.
- 3 Regi/1 Împărați 15:21 - Iar Baeşa, cum a auzit de aceasta, a încetat să mai zidească Rama şi s-a întors la Tirţa.
- 3 Regi/1 Împărați 16:16 - Când poporul care se găsea în tabere a auzit că Zimri a uneltit şi a omorât pe rege, toţi Israeliţii au ales şi ei rege pe Omri, mai-marele oştirii lui Israel, tot în aceeaşi zi, în tabără.
- 3 Regi/1 Împărați 16:18 - Când a auzit Zimri că cetatea este luată, s-a dus în odaia din fund a casei domneşti şi a dat foc casei domneşti, în care era, şi a pierit
- 3 Regi/1 Împărați 19:3 - Când a auzit Ilie aceasta, s-a sculat şi a plecat, să-şi scape viaţa sa, şi a venit la Beer-Şeba, care este în Iuda, şi şi-a lăsat ucenicul acolo,
- 3 Regi/1 Împărați 20:31 - Slugile sale însă i-au zis: "Am auzit că regii casei lui Israel sunt regi milostivi; dă-ne voie să punem sac peste coapsele noastre şi peste capetele noastre funii, să mergem la regele israelit; poate ne va cruţa viaţa".
- 3 Regi/1 Împărați 21:16 - Când a auzit Ahab că Nabot Izreeliteanul a fost ucis, şi-a rupt hainele sale, s-a îmbrăcat cu sac, şi apoi s-a sculat Ahab ca să se ducă la via lui Nabot Izreeliteanul şi să o ia în stăpânire.
- 3 Regi/1 Împărați 21:27 - Când a auzit Ahab toate cuvintele acestea, a început să plângă, şi-a rupt hainele sale, s-a îmbrăcat pesta trupul său cu sac, a postit şi a dormit în sac şi a umblat trist.
- 4 Regi/2 Împărați 3:21 - Şi când au auzit Moabiţii că vin regii să se bată cu ei, s-au adunat toţi care erau în stare să poarte arme, ba şi cei mai bătrâni şi au stat da hotar.
- 4 Regi/2 Împărați 5:8 - Când însă a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că regele lui Israel şi-a rupt hainele sale, a trimis să i se spună regelui: "Pentru ce ţi-ai rupt tu hainele tale ? Lasă-l să vină la mine şi vor cunoaşte că este prooroc în Israel".
- 4 Regi/2 Împărați 13:4 - Atunci s-a rugat Ioahaz Domnului şi Domnul l-a auzit, pentru că vedea necazul Izraeliţilor şi cum îi strâmtora regele Siriei.
- 4 Regi/2 Împărați 19:4 - Poate va auzi Domnul Dumnezeul tău toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis regele Asiriei, stăpânul lui, să defaime pe Dumnezeul cel viu şi să-L hulească cu vorbele pe care le-a auzit Domnul Dumnezeul tău. Adu dar rugăciune pentru cei ce au rămas şi se află printre cei vii !"
- 4 Regi/2 Împărați 19:6 - Iar Isaia le-a zis: "Aşa să ziceţi domnului vostru: Aşa grăieşte Domnul: Nu te teme de vorbele ce le-ai auzit şi cu care M-au hulit pe Mine slugile regelui Asiriei.
- 4 Regi/2 Împărați 19:9 - Şi a auzit el de Tirhaca, regele Etiopiei, căci i s-a spus: "Iată vine să se lupte cu tine". Şi din nou a trimis soli la Iezechia să-i spună:
- 4 Regi/2 Împărați 19:11 - Doar tu ai auzit ce a făcut regele Asiriei cu toate ţările, aruncând asupra lor blestem. Şi tu ai să rămâi ?
- 4 Regi/2 Împărați 19:20 - Atunci a trimis Isaia, fiul lui Amos, la Iezechia să-i spună: "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Cele pentru care te-ai rugat tu Mie împotriva lui Senaherib, regele Asiriei, le-am auzit.
- 4 Regi/2 Împărați 19:25 - N-ai auzit tu, oare, că aceasta Eu am făcut-o de demult, din zilele cele de demult am hotărât-o ? Acum însă am îndeplinit-o prin aceea că tu pustieşti şi prefaci cetăţile în dărâmături,
- 4 Regi/2 Împărați 20:5 - "Întoarce-te şi spune lui Iezechia, stăpânul poporului Meu: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoşul tău: Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale; te vei vindeca şi a treia zi te vei duce în templul Domnului;
- 4 Regi/2 Împărați 22:18 - Iar regelui lui Iuda care v-a trimis să întrebaţi pe Domnul, spuneţi-i: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel despre cuvintele pe care tu le-ai auzit:
- 4 Regi/2 Împărați 22:19 - Deoarece s-a muiat inima ta şi tu te-ai smerit înaintea Domnului, când ai auzit ce am grăit Eu asupra locului acestuia şi asupra locuitorilor lui, că vor fi ţinta groazei şi a blestemului, şi ţi-ai rupt veşmintele şi ai plâns înaintea Mea, de aceea şi Eu te-am auzit, zice Domnul.
- 4 Regi/2 Împărați 25:23 - Când au auzit toate căpeteniile şi ostaşii lor că regele Babilonului a pus căpetenie pe Ghedalia, au venit la Ghedalia în Miţpa: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, şi Iaazania, fiul lui Maacati, ei împreună cu oamenii lor.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 5:20 - Dar li s-a dat ajutor contra acelora şi au fost daţi în mâna lor Agarenii şi toate ale lor, pentru că ei în vremea luptei au strigat către Dumnezeu şi El i-a auzit, pentru că ei nădăjduiau în El.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:20 - Doamne, nu este altul asemenea Ţie, şi nu este Dumnezeu afară de Tine, după câte am auzit noi.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:21 - Şi nu este încă alt popor pe pământ ca poporul Tău Israel, pe care l-a călăuzit Dumnezeu, ca să-l răscumpere Sieşi de popor, să-şi facă nume mare şi strălucit, izgonind popoarele de la faţa poporului Tău, pe care l-ai izbăvit din Egipt.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 19:8 - Când David a auzit de acestea, a trimis pe Ioab cu toată oştirea de viteji.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:26 - Apoi a făcut David acolo jertfelnic Domnului şi a înălţat ardere de tot şi jertfe de împăcare şi a chemat pe Domnul şi Dumnezeu l-a auzit trimiţând foc din cer pe altarul arderii de tot.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:28 - În vremea aceasta, văzând David că Domnul l-a auzit în aria lui Ornan Iebuseul, a adus acolo jertfă.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:12 - Atunci S-a arătat Domnul lui Solomon, noaptea, şi i-a zis: "Am auzit ruga ta şi Mi-am ales locul acesta să fie templu pentru aducerea de jertfe.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:5 - Şi a zis regelui: "Cele ce am auzit eu în ţara mea despre lucrurile tale şi despre înţelepciunea ta, sunt adevărate;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:6 - Dar eu n-am crezut vorbele ce mi se spuneau, până ce n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată nici pe jumătate nu mi s-a grăit de mărirea înţelepciunii tale; tu întreci cu mult faima auzită de mine, despre tine.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 10:2 - Când a auzit de aceasta Ierobnam, fiul lui Nabat, care se afla în Egipt, unde fugise de regele Solomon, s-a întors Ieroboam din Egipt.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 15:8 - Când a auzit Asa cuvintele acestea şi proorocia lui Azaria, fiul lui Oded, proorocul, s-a înfiripat în putere şi a azvârlit idolii păgâneşti din toată ţara lui Iuda şi a lui Veniamin şi din cetăţile pe care le luase din muntele lui Efraim, şi a înnoit jertfelnicul Domnului care era dinaintea pridvorului.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 16:5 - Când a auzit Baeşa de aceasta, a încetat să mai zidească Rama, oprind lucrarea sa.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:29 - Şi frica lui Dumnezeu a cuprins pe toate regatele pământului, când au auzit că Însuşi Domnul a luptat împotriva vrăjmaşilor lui Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 23:12 - Atunci a auzit Atalia strigătele poporului care alerga şi cânta laude pentru rege şi a venit şi ea la popor în templul Domnului să privească;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 30:27 - Apoi s-au sculat preoţii şi leviţii şi au binecuvântat poporul; şi glasul lor a fost auzit, căci rugăciunea lor s-a suit până la locaşul cel sfânt al Domnului, Care este în ceruri.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:24 - În zilele acelea s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte şi s-a rugat Domnului şi Domnul l-a auzit şi i-a dat semn.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 33:13 - Iar dacă s-a rugat, Dumnezeu l-a auzit şi i-a ascultat rugăciunea lui şi l-a adus înapoi la Ierusalim, în regatul său. Şi a cunoscut Manase că Domnul este Dumnezeul cel adevărat.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 34:19 - Când a auzit regele cuvintele legii şi-a rupt hainele sale.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 34:26 - Iar către regele lui Iuda care v-a trimis să întrebaţi pe Domnul, aşa să-i spuneţi: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel pentru cuvintele pe care tu le-ai auzit:
- 2 Paralipomena/2 Cronici 34:27 - Fiindcă inima ta s-a înmuiat şi tu te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, auzind cuvintele Lui pentru locul acesta şi pentru locuitorii lui şi tu te-ai smerit înaintea Mea şi ţi-ai rupt hainele tale şi ai plâns înaintea Mea şi Eu te-am auzit, zice Domnul:
- Ezdra 8:23 - Şi aşa am postit noi şi am rugat pentru aceasta pe Dumnezeul nostru, şi El ne-a auzit.
- Neemia 2:10 - Dar când au auzit de aceasta Sanbalat Horonitul şi Tobie, robul amonit, le-a părut foarte rău că a. venit un om să se îngrijească de binele fiilor lui Israel.
- Neemia 4:1 - "Când a auzit Sanbalat, că noi refacem zidurile Ierusalimului, s-a mâniat şi s-a tulburat tare şi a batjocorit pe Iudei;
- Neemia 4:15 - Când au auzit duşmanii noştri că ne este cunoscut gândul lor, atunci Dumnezeu a risipit planul lor; iar noi ne-am întors cu toţii la ziduri, apucându-ne fiecare de lucrul nostru.
- Neemia 5:6 - Când am auzit eu murmurul lor şi astfel de vorbe m-am mâniat foarte tare.
Înapoi la index