Căutare
166 rezultate pentru: Moise,
- 4 Regi/2 Împărați 18:12 - Pentru că n-au ascultat glasul Domnului Dumnezeului lor şi au călcat legământul Lui; tot ceea ce a poruncit Moise, robul Domnului, ei nici n-au ascultat, nici n-au făcut.
- 4 Regi/2 Împărați 23:25 - Asemenea lui Iosia n-a mai fost rege înainte de el, care să se fi întors la Domnul cu toată inima sa, cu toate puterile sale şi cu tot sufletul său, după toată legea lui Moise, dar nici după el nu s-a mai ridicat altul asemenea lui.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 23:14 - Iar Moise, omul lui Dumnezeu şi fiii lui au fost număraţi la tribul lui Levi.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 26:24 - Şebuel, fiul lui Gherşon, fiul lui Moise, era străjuitor de căpetenie al vistieriilor.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 1:3 - Apoi s-a dus Solomon şi toată adunarea pe înălţimea cea din Ghibeon, căci acolo era cortul cel dumnezeiesc al adunării pe care-l făcuse Moise, robul lui Dumnezeu, în pustiu.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 8:13 - Pentru ca să se aducă pe el arderi de tot, după rânduială şi după porunca lui Moise, în fiecare zi, în toate zilele de odihnă, la lunile noi şi la cele trei sărbători de peste an: la sărbătoarea azimelor, la sărbătoarea săptămânilor şi la sărbătoarea corturilor.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 23:18 - După aceea a încredinţat Iehoiada dregătoriile templului Domnului în mâinile preoţilor şi ale leviţilor; a împărţit pe preoţi şi pe leviţi în cete, care trebuiau să facă slujbă cu rândul, cum aşezase David pentru templul Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, cu bucurie şi cu cântare după cum rânduise David.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:6 - Atunci a chemat regele pe Iehoiada, capul lor şi i-a zis: "Pentru ce nu ceri de la leviţi să adune din Iuda şi din Ierusalim darea hotărâtă de Moise, robul Domnului, şi de către adunarea Israeliţilor pentru cortul adunării ?
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:9 - Şi s-a dat de veste la tot poporul din Iuda şi din Ierusalim ca să aducă Domnului darea pe care o pusese Moise, robul lui Dumnezeu, asupra Israeliţilor în pustiu.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 25:4 - Însă pe copiii lor nu i-a ucis, fiindcă a făcut după cum este scris în lege, în cartea lui Moise, unde a poruncit Domnul, zicând: "Părinţii nu trebuie să fie ucişi pentru feciori, nici feciorii nu trebuie să fie ucişi pentru părinţi, ci fiecare să fie ucis pentru păcatul lui".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 30:16 - Apoi au stat la locul lor, după rânduiala pe care o aveau prin legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. Preoţii stropeau cu sângele pe care-l luau din mâna leviţilor.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:20 - După toate acestea, care le-a făcut Iosia în templul lui Dumnezeu, şi cum regele Iosia a ars cu foc pe cei ce grăiesc din pântece, pe magi, capiştile, idolii şi Aşerele ce erau în Ierusalim şi în Iuda, ca să se păzească cuvintele Domnului, scrise în cartea pe care o găsise Hilchia preotul în templul Domnului, n-a fost ca el nici unul dintre regii dinainte de el, ca să se fi întors la Domnul cu toată inima lui şi cu tot sufletul lui şi cu toată tăria lui, după toată legea lui Moise, şi nici după el nu s-a ridicat ca el. Totuşi Domnul nu şi-a potolit de tot iuţimea cea mare a mâniei Lui, iuţime cu care Domnul Se mâniase pe Iuda, pentru toate fărădelegile pe care le săvârşise Manase. Şi a zis Domnul: "Şi pe Iuda îl voi lepăda de la faţa Mea, cum am lepădat casa lui Israel; şi voi lepăda cetatea Ierusalimului, pe care am ales-o, şi templul despre care am zis: Numele Meu va fi acolo". Şi a venit Neco, regele Egiptului, cu război asupra Carchemişului, pe Eufrat; şi Iosia i-a ieşit înainte.
- Ezdra 3:2 - Şi s-a sculat Iosua, fiul lui Ioţadac, şi fraţii lui, preoţii şi Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi fraţii lui şi au făcut jertfelnic Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, cum se scrie în legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
- Ezdra 7:6 - Acest Ezdra a ieşit din Babilon; şi era el cărturar iscusit şi cunoscător al legii lui Moise, pe care o dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel. Iar regele i-a dat lui tot ce a dorit, pentru că mâna Dumnezeului său era peste el.
- Neemia 1:7 - Noi Te-am mâniat şi n-am păzit poruncile, legile şi orânduielile pe care le-ai dat Tu lui Moise, robul Tău.
- Neemia 1:8 - Adu-Ţi aminte însă de cuvântul pe care l-ai spus robului Tău Moise, când ai zis: "De veţi păcătui, vă voi împrăştia printre popoare;
- Neemia 8:14 - Şi au găsit ei scris în legea pe care Domnul a dat-o lui Moise, că fiii lui Israel în timpul sărbătorilor din luna a şaptea trebuie să locuiască în corturi.
- Neemia 9:14 - Tu le-ai arătat odihna Ta cea sfântă şi le-ai scris prin Moise, sluga Ta, porunci, rânduieli şi lege.
- Neemia 10:29 - S-au unit cu fraţii şi cu căpeteniile lor şi au făgăduit cu blestem şi jurământ şi au jurat să se poarte după legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, sluga lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânul nostru, hotărârile şi legile Lui.
- Psalmi 102:7 - Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
- Psalmi 105:23 - Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă.
- Daniel 9:11 - Şi tot Israelul a călcat legea Ta şi s-a depărtat, ca să nu mai audă glasul Tău. Vărsatu-s-a peste noi blestemul şi jurământul scris în legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, căci am păcătuit împotriva Ta.
- Daniel 9:13 - Precum este scris în legea lui Moise, toată această nenorocire s-a năpustit asupra noastră, dar n-am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru, întorcându-ne de la nelegiuirile noastre şi luând aminte la adevărul Său.
- Miheia/Mica 6:4 - Eu sunt Cel care te-am scos din ţara Egiptului şi din casa robiei te-am răscumpărat şi ţi-am trimis înainte pe Moise, pe Aaron şi pe Mariam !
- Maleahi 3:22 - "Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, slujitorul Meu, căruia i-am dat în muntele Horeb porunci şi rânduieli pentru tot Israelul:
- Matei 8:4 - Şi i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.
- Marcu 1:44 - Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.
- Marcu 12:26 - Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov" ?
- Luca 2:22 - Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului.
- Luca 5:14 - Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui, ci, mergând, arată-te preotului şi, pentru curăţirea ta, du jertfa, precum a orânduit Moise, spre mărturie lor.
- Luca 24:44 - Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.
- Ioan 5:45 - Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit.
- Ioan 5:46 - Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela.
- Ioan 7:22 - De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om.
- Ioan 7:23 - Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos ?
- Ioan 9:29 - Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.
- Faptele Apostolilor 7:31 - Iar Moise, văzând, s-a minunat de vedenie, dar când s-a apropiat ca să ia seama mai bine, a fost glasul Domnului către el:
- Faptele Apostolilor 7:32 - "Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov". Şi Moise, tremurând, nu îndrăznea să privească;
- Faptele Apostolilor 7:40 - Zicând lui Aaron: "Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acestui Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat".
- Faptele Apostolilor 7:44 - Părinţii noştri aveau în pustie cortul mărturiei, precum orânduise Cel ce a vorbit cu Moise, ca să-l facă după chipul pe care îl văzuse;
- Faptele Apostolilor 13:38 - Cunoscut deci să vă fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor şi că, de toate câte n-aţi putut să vă îndreptaţi în Legea lui Moise,
- Faptele Apostolilor 15:1 - Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi.
- Faptele Apostolilor 21:21 - Şi ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii, care trăiesc printre neamuri, să se lepede de Moise, spunându-le să nu-şi taie împrejur copiii, nici să umble după datini.
- 1 Corinteni 10:2 - Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare.
- 2 Corinteni 3:7 - Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui,
- 2 Corinteni 3:13 - Şi nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţa sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător.
- 2 Corinteni 3:15 - Ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor;
- 2 Timotei 3:8 - După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă.
- Evrei 3:3 - Pentru că Acesta (Iisus) S-a învrednicit de mai multă slavă decât Moise, după cum are mai multă cinste decât casa cel ce a zidit-o.
- Evrei 8:5 - Care slujesc închipuirii şi umbrei celor cereşti, precum a primit poruncă Moise, când era să facă cortul: "Ia seama, zice Domnul, să faci toate după chipul ce ţi-a fost arătat în munte".
Înapoi la index