Căutare
359 rezultate pentru: Uţ,
- Estera 2:13 - Atunci fata intra la rege şi orice ar fi cerut, i se dădea pentru a merge din casa femeilor în casa regelui.
- Estera 3:13 - Scrisorile s-au trimis prin ştafete în toate ţările regelui, ca să ucidă, să piardă şi să nimicească pe toţi Iudeii, mic şi mare, copii şi femei, într-o singură zi, şi anume în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică în luna Adar, iar averile lor să le jefuiască. Iată cuprinsul acelei scrisori: "Marele rege Artaxerxe, celor ce cârmuiesc de la India până la Etiopia peste o sută douăzeci şi şapte de ţări şi căpeteniilor şi slujitorilor de sub conducerea lor acestea scrie: Domnind peste multe popoare şi stăpânind toată lumea, eu, fără să fiu îngâmfat de putere, ci cârmuind pururea cu blândeţe şi cu linişte, am voit să fac viaţa supuşilor pururea netulburată, păzind regatul meu în pace şi uşor de străbătut până la hotarele lui, statornicind pacea de toţi dorită. Dar când eu am întrebat pe sfetnici, cum am putea aduce aceasta la îndeplinire, atunci Aman, care e vestit la noi prin înţelepciune şi se bucură neclintit de bunăvoinţa noastră şi care a dovedit cea mai deplină credincioşie, pentru care a dobândit cinstea de a şedea în al doilea loc după rege, ne-a arătat că prin toate neamurile lumii s-a amestecat un popor vrăjmaş, potrivnic legilor tuturor popoarelor, care necontenit nesocoteşte poruncile regelui, ca să nu se poată întemeia cârmuirea noastră fără meteahnă. Aflând deci că numai singur acest popor se împotriveşte pururea oricărui om, că duce un fel de viaţă străină de legi şi, împotrivindu-se pururea lucrărilor noastre, face cele mai mari nelegiuiri, ca regatul nostru să nu ajungă a fi bine întocmit, am poruncit cele arătate vouă în scrisorile lui Aman, care este pus de noi peste lucruri şi ca un al doilea părinte al nostru, ca să-i stârpiţi pe toţi, cu femei şi cu copii, prin sabie cumplită, fără nici o milă şi cruţare, în treisprezece ale lunii a douăsprezecea, adică în luna lui Adar, a acestui an, ca astfel aceşti oameni vrăjmaşi şi astăzi, ca şi în trecut, fiind într-o singură zi aruncaţi cu sila în iad, să nu ne mai împiedice în viitor de a duce viaţă paşnică şi netulburată până în sfârşit.
- Estera 4:17 - Atunci s-a dus Mardoheu şi a făcut cum îi poruncise Estera. El s-a rugat Domnului, pomenind toate lucrurile Domnului şi zicând: "Doamne, Doamne, Împărate atotţiitorule, toţi sunt în puterea Ta şi nu este cine să se împotrivească ţie când vei voi să izbăveşti pe Israel. Tu ai făcut cerul şi pământul şi toate cele minunate de sub cer. Tu eşti Domnul tuturor şi nu este cine să se împotrivească ţie, Doamne ! Tu toate le ştii Doamne, Tu ştii că eu nu din mândrie, nici din trufie, nici ca să jignesc nu m-am închinat lui Aman cel mândru, căci eu cu plăcere m-aş fi apucat să sărut tălpile picioarelor lui pentru izbăvirea lui Israel. Dar eu am făcut aceasta ca să nu dau slavă oamenilor mai presus de slava lui Dumnezeu şi nu m-am închinat nimănui, decât numai ţie, Domnului meu şi nici nu voi face aceasta din mândrie. Şi acum, Doamne Dumnezeule, Împărate, Dumnezeul lui Avraam, cruţă pe poporul Tău, căci se pune la cale pieirea noastră şi voiesc să piardă moştenirea Ta cea dintru început. Nu trece cu vederea partea Ta pe care ai răscumpărat-o pentru Tine din ţara Egiptului. Auzi rugăciunea mea şi Te milostiveşte spre moştenirea Ta; întoarce plânsul nostru în veselie ca, vii fiind noi, să lăudăm numele Tău, Doamne, şi nu astupa gura celor ce Te preamăresc pe Tine". Şi toţi Israeliţii au strigat din toate puterile lor că moartea era înaintea ochilor lor. Şi a alergat şi Estera la Domnul, cuprinsă de groaza morţii şi, dezbrăcându-se de hainele slavei sale, s-a îmbrăcat în haine de deznădejde şi de jale, iar în locul unsorilor celor scumpe, cu cenuşă şi cu ţărână şi-a presărat capul său; şi-a smerit cumplit trupul său şi tot locul împodobit altădată l-a umplut de păr smuls din capul său şi, rugându-se Domnului, Dumnezeului lui Israel, a zis: "Domnul meu, numai Tu singur eşti Împăratul nostru; ajută-mi mie celei singuratice şi fără ajutor afară de Tine, că pieirea mea e aproape ! Eu am auzit, Doamne, de la tatăl meu, în neamul meu părintesc, că Tu ţi-ai ales pe Israel din toate popoarele şi pe părinţii noştri din toţi strămoşii lor, ca să fie moştenirea Ta veşnică şi ai făcut pentru ei toate câte ai zis. Acum noi am greşit înaintea Ta şi Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, pentru că am lăudat pe dumnezeii lor; drept eşti Tu, Doamne ! Dar ei acum nu se mai mulţumesc cu robia noastră amară, ci şi-au dat mâna cu idolii lor, ca să răstoarne poruncile gurii Tale şi să stârpească moştenirea Ta şi să astupe gura celor ce Te slăvesc pe Tine şi să stingă slava casei Tale şi jertfelnicul Tău, să dezlege gura popoarelor pentru a preaslăvi pe dumnezeii lor cei mincinoşi şi pentru ca regele cel pământesc să fie admirat totdeauna. Nu da, Doamne, sceptrul Tău dumnezeilor celor ce nu sunt, ca să nu se bucure vrăjmaşii de căderea noastră, ci întoarce uneltirea lor asupra lor înşişi, iar pe uneltitorul împotriva noastră dă-l ruşinii. Adu-ţi aminte, Doamne, arată-Te nouă în vremea necazului nostru şi-mi dă mie curaj. Împărate al dumnezeilor şi Stăpâne a toată stăpânirea, dăruieşte gurii mele cuvânt cu trecere înaintea leului acestuia şi umple inima lui de ură către cel ce ne prigoneşte pe noi, spre pieirea lui şi a celor de un gând cu el. Iar pe noi ne izbăveşte cu mâna Ta şi-mi ajută mie celei singure, care nu am alt ajutor decât pe Tine, Doamne; Tu ai ştiinţă de toate şi cunoşti că eu urăsc slava celor fără de lege şi mi-e silă de patul celor netăiaţi împrejur şi de tot cel de alt neam. De asemenea cunoşti nevoia mea, că nu pot suferi semnul mândriei mele care se află pe capul meu în zilele când mă arăt, mi-e silă de el, ca de o haină întinată cu sânge şi nici nu-l port când sunt singură. Roaba Ta n-a mâncat din masa lui Aman, nici n-a preţuit ospăţul regesc; vin jertfit la idoli n-am băut, nici nu s-a veselit roaba Ta din vremea schimbării soartei mele şi până acum decât numai de Tine, Doamne Dumnezeul lui Avraam. Dumnezeule, Cel ce ai putere peste toate, auzi glasul celor fără de nădejde şi ne izbăveşte din mâinile uneltitorilor de rele, scăpându-mă din frica mea".
- Estera 7:4 - Căci suntem vânduţi noi, eu şi poporul meu, spre ucidere, spre nimicire şi pieire. De am fi vânduţi ca să fim robi eu aş fi tăcut, deşi vrăjmaşul nu ar fi acoperit paguba regelui".
- Iov 4:19 - Cu cât mai vârtos celor ce locuiesc în locuinţe de lut, a căror obârşie este în ţărână şi pe care îi striveşte ca pe o molie.
- Iov 33:6 - Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine şi eu ca şi tine am fost frământat din lut,
- Iov 35:10 - Dar ei nu întreabă: Unde este Dumnezeu Cel ce ne-a făcut, El Care dăruieşte nopţii cântări de veselie ?
- Iov 36:9 - După aceea, Dumnezeu le dezvăluie fapta pe care au făcut-o şi nelegiuirea în care au căzut, anume că s-au trufit.
- Iov 42:10 - Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat pentru prieteni, şi i-a întors îndoit tot ce avusese mai înainte.
- Psalmi 13:3 - Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
- Psalmi 19:9 - Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat.
- Psalmi 31:3 - Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
- Psalmi 32:9 - Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.
- Psalmi 38:5 - Grăit-am cu limba mea: "Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,
- Psalmi 47:7 - Precum am auzit, aşa am şi văzut, în cetatea Domnului puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru.
- Psalmi 49:22 - Acestea ai făcut şi am tăcut, ai cugetat fărădelegea, că voi fi asemenea ţie; mustra-te-voi şi voi pune înaintea fetei tale păcatele tale.
- Psalmi 50:5 - Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
- Psalmi 52:4 - Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul.
- Psalmi 68:30 - Că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au prigonit şi au înmulţit durerea rănilor lui.
- Psalmi 77:2 - Deschide-voi în pilde gura mea, spune-voi cele ce au fost dintru început,
- Psalmi 81:5 - Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului.
- Psalmi 88:27 - Şi îl voi face pe el întâi-născut, mai înalt decât împăraţii pământului;
- Psalmi 105:23 - Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă.
- Psalmi 118:99 - Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este.
- Psalmi 118:102 - De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege.
- Psalmi 118:152 - Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.
- Psalmi 143:14 - Boii lor sunt graşi. Nu este gard căzut, nici spărtură, nici strigare în uliţele lor.
- Psalmi 148:5 - Să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 8:23 - Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 20:21 - O moştenire repede câştigată de la început, la urmă va fi fără binecuvântare.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 26:23 - Spoială de argint care îmbracă un vas de lut, aşa sunt buzele mieroase şi o inimă rea.
- Ecclesiastul 6:5 - Nici n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, şi fătul lepădat a avut mai multă odihnă decât omul acesta.
- Ecclesiastul 11:3 - Când norii se umplu de ploaie, ei se deşartă pe pământ. Şi dacă un capac cade la miazăzi sau la miazănoapte, unde a căzut, acolo rămâne.
- Cântarea Cântărilor 2:11 - Iarna a trecut, ploaia a încetat.
- Cântarea Cântărilor 3:3 - Întâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu ?"
- Cântarea Cântărilor 6:12 - Şi nu ştiu cum s-a petrecut, că a mea inimă m-a dus la oştirea de război a viteazului meu neam.
- Isaia 1:2 - Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
- Isaia 9:9 - "Cărămizile au căzut, să zidim cu piatră cioplită; smochinii au fost tăiaţi, să punem cedri în locul lor !"
- Isaia 16:4 - Adăposteşte la tine pe toţi robii Moabului, să le fii acoperitor în faţa pustiitorului, până când năvala va fi trecut, prăpădul va lua sfârşit şi vrăjmaşul va lăsa tara în pace.
- Isaia 18:2 - Tu, care trimiţi soli pe Nil în bărci de papură pe întinsele ape. Mergeţi voi, soli iuţi, către un neam de statură înaltă şi cu pielea lucie, departe către un popor de temut, popor plin de putere şi viteaz, a cărui ţară este străbătută de fluvii.
- Isaia 19:15 - Şi nu va fi nici un lucru în Egipt cu rostul lui: nici cap, nici coadă, nici început, nici sfârşit.
- Isaia 21:9 - Şi iată că soseşte călărime, călăreţi doi câte doi". Şi el a vorbit şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul şi toate chipurile cioplite ale idolilor lui stau sfărâmate la pământ !"
- Isaia 24:13 - Aşa se va întâmpla în mijlocul acestui ţinut, înăuntrul popoarelor, ca şi când se scutură măslinii şi ca pe urma culesului viei.
- Isaia 30:14 - Ca un vas de lut, care este aşa de spart şi zdrobit fără de milă, încât între cioburile lui nu se află măcar unul cu care să iei foc din vatră sau să scoţi apă din fântână".
- Isaia 30:29 - Voi veţi cânta atunci, ca în noaptea cea de praznic, cu bucurie în inimi, în sunetul de flaut, ca să mergeţi în muntele Domnului, vârtutea lui Israel.
- Isaia 33:13 - Voi cei de departe, auziţi ce am făcut, şi voi cei de aproape, cunoaşteţi puterea Mea !
- Isaia 40:21 - Nu ştiţi voi, oare, n-aţi auzit, nu vi s-a spus oare de la început, n-aţi înţeles voi ce vă învaţă întemeierea lumii ?
- Isaia 45:18 - Că aşa zice Domnul, Care a făcut cerurile, Dumnezeu, Care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit; şi nu în deşert l-a făcut, ci ca să fie locuit: "Eu sunt Domnul şi nu este altul !"
- Isaia 46:4 - Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi, până la adâncile voastre căruntele Eu vă voi ocroti. Precum am făcut în trecut, Mă leg înaintea voastră că vă voi ocroti şi vă voi izbăvi şi în viitor.
- Isaia 48:5 - ţi-am prezis acestea înainte ca să se întâmple şi auzite ţi le-am făcut ca să nu zici: "Idolul meu le-a făcut, chipul cel cioplit şi turnat le-a hotărât !"
Înapoi la index