Căutare
193 rezultate pentru: băl
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:5 - Pe Asaf, căpetenie; al doilea după el a pus pe Zaharia; apoi urmau Uziel, Şemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom şi Ieiel cu psaltirioane şi harpe, iar Asaf cânta din ţimbale.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 26:11 - Al doilea Hilchia, al treilea Tebalia, al patrulea Zaharia; toţi fiii şi fraţii lui Hosa au fost treisprezece.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 5:12 - şi când toţi leviţii care erau cântăreţi, Asaf, Heman, Iedutun, fiii lor şi fraţii lor - îmbrăcaţi în vison, şi cu chimbale, chitare şi harfe au stat în partea de răsărit a jertfelnicului şi împreună cu ei au stat o sută douăzeci de preoţi care trâmbiţau din trâmbiţe
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:19 - Aşa smerise Domnul pe Iuda din pricina lui Ahaz, regele lui Iuda, pentru că dusese el pe Iuda la destrăbălare şi păcătuise greu înaintea Domnului.
- Neemia 2:10 - Dar când au auzit de aceasta Sanbalat Horonitul şi Tobie, robul amonit, le-a părut foarte rău că a. venit un om să se îngrijească de binele fiilor lui Israel.
- Neemia 2:19 - Dar auzind despre aceasta, Sanbalat Horonitul, Tobie, robul amonit şi Gheşem Arabul au râs de noi şi cu dispreţ ne-au zis: "Ce v-aţi apucat să faceţi voi aici ? Nu cumva gândiţi să vă răzvrătiţi împotriva regelui ?"Dumnezeul cel ceresc ne va ajuta, le răspunsei eu. Noi, slujitorii Lui, ne vom apuca de zidit, iar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici pomenire în Ierusalim".
- Neemia 4:1 - "Când a auzit Sanbalat, că noi refacem zidurile Ierusalimului, s-a mâniat şi s-a tulburat tare şi a batjocorit pe Iudei;
- Neemia 4:7 - Dar Sanbalat, Tobie, Arabii, Amoniţii şi cei din Aşdod, auzind că se înalţă zidurile Ierusalimului, că spărturile lui au început să se astupe, s-au mâniat foarte tare;
- Neemia 6:1 - Canaturile porţilor încă nu le pusesem, când a auzit Sanbalat, Tobie, Gheşem Arabul şi ceilalţi duşmani ai noştri că eu am reparat zidul şi nu a mai rămas nici o spărtură în el.
- Neemia 6:2 - Atunci au trimis Sanbalat şi Gheşem la mine să mi se spună: "Vino să ne întâlnim împreună intr-unul din satele din Valea Ono !" Căci ei puseseră la cale să-mi facă rău.
- Neemia 6:5 - Atunci a trimis la mine Sanbalat a cincea oară pe slujitorul său care avea în mâna sa o scrisoare deschisă.
- Neemia 6:12 - Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimisese, ci el grăia ca un prooroc împotriva mea, pentru că îl cumpăraseră Tobie şi Sanbalat.
- Neemia 6:14 - Pomeneşte, Dumnezeul meu, pe Tobie şi pe Sanbalat după aceste fapte ale lor; de asemenea şi pe proorociţa Noadia şi pe ceilalţi prooroci care au vrut să mă sperie !
- Neemia 11:34 - În Hadid, în Ţeboim, în Nebalat,
- Neemia 13:28 - Unul din fiii lui Ioiada, fiul lui Eliaşib, preotul cel mare, era ginerele lui Sanbalat Horonitul; dar eu l-am alungat de la mine.
- Estera 10:3 - De asemenea e arătat acolo că iudeul Mardoheu era al doilea după regele Artaxerxe, mare înaintea Iudeilor şi iubit între mulţimile fraţilor săi, căci căuta binele poporului său şi vorbea în folosul neamului lui. Şi zicea Mardoheu: "De la Dumnezeu a fost aceasta, că eu mi-am adus aminte de visul pe care l-am visat despre aceste întâmplări, că n-a rămas neîmplinit nimic din el. Izvorul cel mic s-a făcut râu mare şi a fost lumină, soare şi mulţime de apă; acest râu este Estera, pe care şi-a luat-o de femeie regele şi a făcut-o regină. Iar cei doi balauri sunt eu şi Aman. Popoarele sunt cei ce s-au unit să stârpească numele Iudeilor; iar poporul meu sunt Israeliţii, care au strigat către Dumnezeu şi au fost izbăviţi. A izbăvit Dumnezeu pe poporul Său şi ne-a izbăvit Domnul din toate relele acestea. Săvârşit-a Dumnezeu semne şi minuni mari, cum n-au fost printre neamuri. Aşa a rânduit Dumnezeu doi sorţi: unul pentru poporul lui Dumnezeu, iar celălalt pentru neamuri. Aceşti doi sorii au ieşit în ceasul, la vremea şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor neamurilor. Atunci şi-a adus aminte Domnul de poporul Său şi a dat dreptate moştenirii Sale. Aceste zile ale lunii lui Adar, adică a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni, se vor prăznui veşnic cu alai, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu în poporul Său Israel. în anul al patrulea al domniei lui Ptolomeu şi a Cleopatrei, Dositei, care se spune că a fost preot şi levit şi Ptolomeu, fiul său, au adus în Alexandria această scrisoare despre Purim. Această scrisoare se spune că a tâlcuit-o Lisimah, fiul lui Ptolomeu, care fusese la Ierusalim.
- Iov 6:3 - Şi fiindcă este mai grea decât nisipul mărilor, de aceea cuvintele mele sunt bâlbâite !
- Iov 7:12 - Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă păzească ?
- Iov 8:11 - Oare papura creşte fără baltă şi rogozul fără umezeală ?
- Iov 30:11 - Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbalele din gură.
- Iov 40:21 - El se culcă sub florile de lotus, în ocolul trestiilor şi al bălţii.
- Iov 40:22 - Frunzele de lotus îi fac umbră şi sălciile bălţii îl împrejmuiesc.
- Psalmi 31:10 - Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
- Psalmi 44:10 - Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş cântări de alăută Te veselesc; fiice de împăraţi întru cinstea Ta;
- Psalmi 61:9 - Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune.
- Psalmi 73:14 - Tu ai despărţit, cu puterea Ta, marea; Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă;
- Psalmi 73:15 - Tu ai sfărâmat capul balaurului; datu-l-ai pe el mâncare popoarelor pustiului.
- Psalmi 90:13 - Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
- Psalmi 103:27 - Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
- Psalmi 148:7 - Lăudaţi pe Domnul toţi cei de pe pământ, balaurii şi toate adâncurile;
- Cântarea Cântărilor 1:2 - Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
- Cântarea Cântărilor 8:14 - Fugi degrab, iubitul meu, sprinten ca o căprioară fii, fii ca puiul cel de cerb, peste munţii cei îmbălsămaţi !
- Isaia 5:6 - Şi o voi pustii ! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea.
- Isaia 7:23 - În ziua aceea, unde era un loc de o mie de butuci pe preţ de o mie de sicli, va fi plin de spini şi de bălării.
- Isaia 7:24 - Acolo oamenii vor intra înarmaţi cu arcuri şi cu săgeţi, căci toată ţara va fi plină de spini şi de bălării.
- Isaia 7:25 - Şi în toţi munţii care erau curăţaţi cu săpăliga, tu nu te vei duce, de frica spinilor şi a bălăriilor. Acolo se va da drumul boilor şi oilor, ca să calce pământul.
- Isaia 9:17 - Că fărădelegea arde ca focul, care mistuie spinii şi bălăriile uscate; el arde tot mărăcinişul pădurii, iar fumul se înalţă în rotocoale.
- Isaia 10:17 - Şi lumina lui Israel se va face foc şi Sfântul său o flacără şi va arde şi va mistui spinii şi bălăriile uscate, într-o singură zi !
- Isaia 27:1 - În ziua aceea Domnul se va năpusti cu sabia Sa grea, mare şi puternică, asupra leviatanului, a şarpelui care fuge, asupra leviatanului, a şarpelui încolăcit, şi va omorî balaurul cel din Nil.
- Isaia 28:27 - Meiul nu este călcat sub copita cailor şi tăvălugul nu trece peste chimen; ci meiul cu un băl este bătut şi chimenul cu o nuia.
- Isaia 33:19 - Atunci nu vei mai vedea pe poporul acesta îndrăzneţ, acest neam cu vorbe încâlcite, pe care nu-l înţelegem, care bâlbâie o limbă care nu se poate pricepe.
- Isaia 35:7 - Pământul cel fără de apă se va preface în bălţi şi ţinutul cel însetat va fi izvor de apă. Acolo va fi veselia păsărilor, iarbă, trestie şi bălţi.
- Isaia 39:1 - În vremea aceea, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, regele Babilonului, a trimis scrisori şi un dar lui Iezechia, auzind că a fost bolnav şi s-a făcut sănătos.
- Isaia 42:15 - Munţii îi voi pustii, la fel şi dealurile, toată verdeaţa lor o voi usca; pâraiele le voi preface în văi uscate şi bălţile fără apă le voi lăsa.
- Isaia 51:9 - Ridică-te, scoală-te, îmbracă-te cu tărie, braţ al Domnului ! Înalţă-te ca odinioară, ca în veacurile trecute ! N-ai zdrobit Tu pe Rahab şi n-ai spintecat Tu balaurul ?
- Isaia 66:19 - Şi le voi da un semn. Şi pe cei scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoarele din Tarsis, Put, Lud, Meşec, Roş, Tubal, Iavan, către ţinuturile cele mai depărtate care n-au auzit despre Mine şi nu au văzut slava Mea. Şi la aceste neamuri vor vesti slava Mea.
- Ieremia 8:22 - Au doară nu mai este balsam în Galaad ? Au doară nu mai este acolo doctor ? De ce dar nu se vindecă fiica poporului Meu ?
- Ieremia 46:11 - Fecioară, fiica Egiptului, mergi în Galaad şi ia-ţi balsam; în zadar vei spori leacurile tale, căci nu mai este vindecare pentru tine.
- Ieremia 51:8 - Căzut-a fără de veste Babilonul, şi s-a zdrobit. Plângeţi-l şi aduceţi balsam pentru rănile lui, că poate se va vindeca !
- Ieremia 51:32 - Că vadurile sunt luate, bălţile cu stuf arse şi ostaşii loviţi de spaimă".
Înapoi la index