Căutare
496 rezultate pentru: găti
- 2 Paralipomena/2 Cronici 1:12 - De aceea ţi se dă înţelepciune şi ştiinţă, iar bogăţie, averi şi slavă îţi voi da atâta, câtă n-au mai avut regii cei dinainte de tine şi nici după tine nu vor mai avea".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 2:7 - Trimite-mi dar un om care să ştie să facă lucruri de aur, de argint, de aramă şi de fier, de tort purpuriu, stacojiu şi albastru şi care să mai ştie a săpa şi a face toate acestea împreună cu meşterii care sunt aici la mine în Iuda şi Ierusalim şi pe care i-a pregătit David, tatăl meu.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 3:1 - Solomon a început să înalţe templul Domnului în Ierusalim, pe muntele Moria, unde Se arătase Domnul lui David, tatăl său, şi pe locul pe care-l pregătise David, în aria lui Ornan Iebuseul.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 4:6 - A mai făcut zece ligheane şi le-a aşezat cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă, ca să se spele în ele cele pregătite pentru arderile de tot; marea însă era pentru preoţi, ca să se spele în ea.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:1 - Auzind regina din Saba de faima lui Solomon şi voind să-l încerce cu întrebări grele, a venit la Ierusalim cu foarte multă bogăţie, cu cămile încărcate cu aromate, cu aur mult şi pietre scumpe; şi a venit la Solomon şi i-a grăit lui toate câte avea în sufletul ei.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:22 - Astfel Solomon a întrecut pe toţi regii pământului în bogăţie şi înţelepciune.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 17:5 - Pentru aceasta i-a întărit Domnul domnia în mâna lui şi tot Iuda îi aducea daruri lui Iosafat, şi a avut el bogăţie şi mărire multă.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:1 - Iosafat a avut multă bogăţie şi mărire şi s-a înrudit cu Ahab.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:25 - Atunci a venit Iosafat şi poporul lui ca să adune prada; şi au găsit la ei multe bogăţii, haine şi lucruri scumpe şi au adunat atâta cât nu puteau să ducă. Trei zile au adunat, atât de multă pradă au aflat.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 26:14 - Pentru ei a pregătit Ozia toată oastea, scuturi, suliţe, coifuri şi platoşe, arcuri şi pietre de praştie.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:13 - Şi le-au zis: "Să nu aduceţi pe robi aici, pentru că am fi vinovaţi înaintea Domnului. Vreţi să mai adăugaţi la păcatele noastre şi la vinovăţiile noastre ? Căci şi aşa este mare vinovăţia noastră şi văpaia mâniei Domnului este peste Israel".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 29:19 - Şi toate vasele pe care le aruncase regele Ahaz în timpul domniei lui, în nelegiuirea sa, noi le-am pregătit şi le-am sfinţit; şi iată ele sunt înaintea jertfelnicului Domnului".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 31:11 - Atunci Iezechia a poruncit să se pregătească în templul Domnului cămări; şi dacă le-au pregătit,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:5 - Şi s-a întărit Iezechia şi a făcut la loc tot zidul care se stricase şi a ridicat turnuri, a zidit pe din afară un alt zid, a înălţat zidul cetăţii lui David şi a pregătit o mulţime de arme şi de scuturi.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:27 - Iezechia a avut bogăţie şi mărire foarte mare; şi şi-a făcut vistierii de păstrat argint, aur, pietre scumpe, aromate, scuturi şi tot felul de vase preţioase.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:6 - Junghiaţi mielul Paştilor şi vă sfinţiţi şi-l pregătiţi pentru fraţii voştri, ca să facă ei după cuvântul Domnului care s-a dat prin Moise".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:12 - Apoi au rânduit cele gătite pentru arderile de tot, ca să le împartă poporului, cum era acesta împărţit în cete după familii, ca ei să le aducă Domnului, cum este scris în cartea lui Moise. Tot aşa au făcut ei şi cu boii.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:14 - Iar pentru ei şi pentru preoţi au gătit după aceasta, căci preoţii, fiii lui Aaron, au fost ocupaţi cu aducerea de jertfe şi de grăsimi până noaptea; şi de aceea leviţii au gătit şi pentru ei şi pentru preoţi, fiii lui Aaron.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:16 - Aşa s-a gătit în acea zi toată slujba care a fost pentru Domnul, ca să se sărbătorească Paştile şi să se aducă arderile de tot pe jertfelnicul Domnului, după porunca regelui Iosia.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:22 - Dar Iosia nu s-a dat îndărăt dinaintea lui, ci s-a pregătit să se lupte cu el; şi n-a ascultat de cuvintele lui Neco, care erau din gura lui Dumnezeu, ci a ieşit la luptă în valea Meghido.
- Ezdra 7:23 - Tot ce s-a poruncit de Dumnezeul ceresc trebuie să se facă cu îngrijire pentru templul Dumnezeului celui ceresc. Băgaţi de seamă să nu-şi întindă cineva mâna asupra templului Dumnezeului celui ceresc, ca să nu fie mânia Lui asupra regatului, a regelui şi a fiilor lui.
- Neemia 4:20 - De aceea să alergaţi la mine acolo unde veţi auzi sunetul trâmbiţei şi Dumnezeul nostru se va lupta pentru noi".
- Neemia 8:10 - Ci mergeţi de mâncaţi carne grasă şi beţi vin dulce - adăugară ei - şi trimiteţi parte şi celor ce n-au nimic gătit, căci ziua aceasta este sfinţită Domnului nostru. Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului va fi puterea voastră".
- Estera 1:4 - Arătându-şi marea bogăţie a regatului său şi strălucirea deosebită a măririi sale, în curgere de mai multă vreme, anume timp de o sută optzeci de zile.
- Estera 1:8 - Băuturile se turnau în vase de aur şi în cupe felurite, în valoare de treizeci de mii de talanţi, iar vin din care bea însuşi regele a fost mult, după bogăţia şi dărnicia regelui. Băutura se consuma cuviincios şi fără silă, că regele poruncise tuturor cârmuitorilor din casa sa să facă fiecăruia după voia lui.
- Estera 5:4 - Şi a zis Estera: "Eu am acum zi de sărbătoare. De binevoieşte regele, să vină cu Aman astăzi la ospăţul pe care i l-am pregătit eu".
- Estera 5:5 - Iar regele a zis: "Mergi degrabă după Aman, ca să se facă după cuvântul Esterei". Şi a venit regele cu Aman la ospăţul ce-l pregătise Estera.
- Estera 5:8 - De am aflat bunăvoinţă în ochii regelui şi de binevoieşte el să împlinească dorinţa mea şi să-mi împlinească cererea, atunci să vină regele cu Aman mâine la ospăţul ce-l voi pregăti, şi eu voi da răspuns după porunca regelui".
- Estera 5:11 - Şi le-a povestit Aman despre bogăţia sa cea mare, despre mulţimea fiilor săi şi despre felul cum l-a mărit pe el regele şi cum l-a înălţat peste căpeteniile şi slujitorii săi.
- Estera 5:12 - "Ba şi regina Estera, a zis mai departe Aman, pe nimeni afară de mine n-a chemat cu regele la ospăţul pe care l-a pregătit. Chiar şi mâine sunt chemat la ea la ospăţ.
- Estera 6:4 - Când întreba regele de binefacerile lui Mardoheu, a venit Aman în curte, iar regele a zis: "Cine este în curte ?" Aman însă venise în curtea de afară a casei regelui să vorbească cu regele, ca să fie spânzurat Mardoheu în spânzurătoarea pe care i-o pregătise el.
- Estera 6:14 - Şi încă grăind ei cu el, au venit eunucii regelui şi-l grăbeau pe Aman să meargă la ospăţul pe care-l pregătise Estera.
- Estera 7:9 - Atunci Harbona, unul din eunucii regelui, a zis: "Iată şi spânzurătoarea pe care a pregătit-o Aman pentru Mardoheu, care a grăit de bine pe rege, stă la casa lui Aman, înaltă de cincizeci de coţi". Iar regele a zis: "Spânzuraţi-l acolo !"
- Estera 7:10 - Şi au spânzurat pe Aman în spânzurătoarea pregătită de el. Numai aşa s-a potolit mânia regelui.
- Iov 13:6 - Ascultaţi acum apărarea mea şi băgaţi de seamă la rostirea buzelor mele.
- Iov 15:29 - Nu va aduna bogăţie şi ce are nu va ţine mult, iar umbra lui nu se va lungi pe pământ.
- Iov 15:34 - Fiindcă ceata celui rău la inimă va fi lăsată stearpă şi focul mistuie corturile cu bogăţii de jaf.
- Iov 20:22 - Când bogăţia lui va fi la culme, tulburarea îl va apuca deodată şi toate loviturile nenorocirii vor cădea în capul lui.
- Iov 36:19 - Era oare să pună Dumnezeu vreun preţ pe bogăţiile tale ? Nu ! Nici pe aur, nici pe toate mijloacele puterii pământeşti.
- Psalmi 7:12 - De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a pregătit
- Psalmi 7:13 - Şi în el a gătit unelte de moarte; săgeţile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat.
- Psalmi 9:7 - Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată
- Psalmi 9:28 - Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
- Psalmi 10:2 - Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă.
- Psalmi 22:6 - Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.
- Psalmi 30:19 - Cât este de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor !
- Psalmi 33:10 - Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.
- Psalmi 36:3 - Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.
- Psalmi 36:16 - Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor.
- Psalmi 46:1 - Toate popoarele bateţi din palme, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.
Înapoi la index