Căutare
237 rezultate pentru: poruncile
- 2 Paralipomena/2 Cronici 14:4 - El a poruncit Iudeilor să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor şi să împlinească legea şi poruncile Lui;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 17:4 - Ci a căutat pe Dumnezeul tatălui său şi a lucrat după poruncile Lui, iar nu după faptele Israeliţilor.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:20 - Atunci Duhul lui Dumnezeu a cuprins pe Zaharia, fiul lui Iehoiada preotul, care s-a suit pe amvon înaintea poporului şi le-a zis: "Aşa zice Domnul: Pentru ce călcaţi poruncile Domnului ? Nu veţi propăşi, fiindcă voi aţi părăsit pe Domnul şi El vă va părăsi pe voi".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 33:8 - Mai mult, nu voi îngădui ca piciorul lui Israel să păşească afară din pământul acesta, pe care l-am dat părinţilor lor, numai dacă ei vor fi stăruitori în a face tot ce le-am spus, după toată legea, rânduielile şi poruncile date prin Moise".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 34:31 - Şi a stat regele la locul lui şi a făcut legământ în faţa Domnului, ca să urmeze Domnului şi să păzească poruncile Lui, descoperirile şi rânduielile Lui, cu toată inima şi cu tot sufletul lor, ca să împlinească cuvintele legământului, care sunt scrise în cartea aceasta.
- Ezdra 8:36 - Şi am dat poruncile regelui satrapilor şi guvernatorilor de peste râu, şi aceştia au arătat cinste poporului şi templului lui Dumnezeu".
- Ezdra 9:10 - Dar acum, după toate acestea, ce vom zice noi, Dumnezeul nostru ? Căci ne-am abătut de la poruncile Tale,
- Ezdra 9:14 - Au doară iarăşi vom călca poruncile Tale şi vom intra în legătură de rudenie cu aceste popoare ticăloase ? Nu Te vei mânia Tu oare atâta, încât să ne stârpeşti şi să nu mai rămână nici unul şi să nu mai fie nici o izbăvire ?
- Ezdra 10:3 - Să încheiem acum legământ cu Dumnezeul nostru că, după sfatul stăpânului meu şi al celor ce cinstesc poruncile Dumnezeului nostru, să dăm drumul tuturor femeilor şi copiilor născuţi cu ele, ca să fim după lege.
- Neemia 1:5 - "Doamne, Dumnezeule al cerurilor, Dumnezeul cel mare şi înfricoşător, Care păzeşti legământul Tău şi eşti milostiv cu cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale,
- Neemia 1:7 - Noi Te-am mâniat şi n-am păzit poruncile, legile şi orânduielile pe care le-ai dat Tu lui Moise, robul Tău.
- Neemia 1:9 - Iar când vă veţi întoarce la Mine şi veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, de aţi fi izgoniţi chiar şi la marginea cerului, şi de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce la locul pe care l-am ales, ca să-Mi pun numele Meu acolo".
- Neemia 9:16 - Dar părinţii noştri s-au îndărătnicit şi şi-au învârtoşat cerbicia lor; n-au ascultat poruncile Tale, nici s-au supus şi au uitat minunile pe care le-ai făcut pentru ei.
- Neemia 9:29 - I-ai povăţuit să se întoarcă la legea Ta, dar ei s-au îndărătnicit şi n-au ascultat poruncile Tale, ci au păcătuit împotriva poruncilor care dau viaţă celui ce le împlineşte şi şi-au îndârjit spinarea lor şi cerbicia lor şi-au învârtoşat-o şi nu s-au supus.
- Neemia 9:34 - Regii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri n-au păzit legea Ta şi n-au luat aminte nici la poruncile Tale, nici la îndemnurile ce le-ai dat.
- Neemia 10:29 - S-au unit cu fraţii şi cu căpeteniile lor şi au făgăduit cu blestem şi jurământ şi au jurat să se poarte după legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, sluga lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânul nostru, hotărârile şi legile Lui.
- Estera 3:13 - Scrisorile s-au trimis prin ştafete în toate ţările regelui, ca să ucidă, să piardă şi să nimicească pe toţi Iudeii, mic şi mare, copii şi femei, într-o singură zi, şi anume în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică în luna Adar, iar averile lor să le jefuiască. Iată cuprinsul acelei scrisori: "Marele rege Artaxerxe, celor ce cârmuiesc de la India până la Etiopia peste o sută douăzeci şi şapte de ţări şi căpeteniilor şi slujitorilor de sub conducerea lor acestea scrie: Domnind peste multe popoare şi stăpânind toată lumea, eu, fără să fiu îngâmfat de putere, ci cârmuind pururea cu blândeţe şi cu linişte, am voit să fac viaţa supuşilor pururea netulburată, păzind regatul meu în pace şi uşor de străbătut până la hotarele lui, statornicind pacea de toţi dorită. Dar când eu am întrebat pe sfetnici, cum am putea aduce aceasta la îndeplinire, atunci Aman, care e vestit la noi prin înţelepciune şi se bucură neclintit de bunăvoinţa noastră şi care a dovedit cea mai deplină credincioşie, pentru care a dobândit cinstea de a şedea în al doilea loc după rege, ne-a arătat că prin toate neamurile lumii s-a amestecat un popor vrăjmaş, potrivnic legilor tuturor popoarelor, care necontenit nesocoteşte poruncile regelui, ca să nu se poată întemeia cârmuirea noastră fără meteahnă. Aflând deci că numai singur acest popor se împotriveşte pururea oricărui om, că duce un fel de viaţă străină de legi şi, împotrivindu-se pururea lucrărilor noastre, face cele mai mari nelegiuiri, ca regatul nostru să nu ajungă a fi bine întocmit, am poruncit cele arătate vouă în scrisorile lui Aman, care este pus de noi peste lucruri şi ca un al doilea părinte al nostru, ca să-i stârpiţi pe toţi, cu femei şi cu copii, prin sabie cumplită, fără nici o milă şi cruţare, în treisprezece ale lunii a douăsprezecea, adică în luna lui Adar, a acestui an, ca astfel aceşti oameni vrăjmaşi şi astăzi, ca şi în trecut, fiind într-o singură zi aruncaţi cu sila în iad, să nu ne mai împiedice în viitor de a duce viaţă paşnică şi netulburată până în sfârşit.
- Estera 4:17 - Atunci s-a dus Mardoheu şi a făcut cum îi poruncise Estera. El s-a rugat Domnului, pomenind toate lucrurile Domnului şi zicând: "Doamne, Doamne, Împărate atotţiitorule, toţi sunt în puterea Ta şi nu este cine să se împotrivească ţie când vei voi să izbăveşti pe Israel. Tu ai făcut cerul şi pământul şi toate cele minunate de sub cer. Tu eşti Domnul tuturor şi nu este cine să se împotrivească ţie, Doamne ! Tu toate le ştii Doamne, Tu ştii că eu nu din mândrie, nici din trufie, nici ca să jignesc nu m-am închinat lui Aman cel mândru, căci eu cu plăcere m-aş fi apucat să sărut tălpile picioarelor lui pentru izbăvirea lui Israel. Dar eu am făcut aceasta ca să nu dau slavă oamenilor mai presus de slava lui Dumnezeu şi nu m-am închinat nimănui, decât numai ţie, Domnului meu şi nici nu voi face aceasta din mândrie. Şi acum, Doamne Dumnezeule, Împărate, Dumnezeul lui Avraam, cruţă pe poporul Tău, căci se pune la cale pieirea noastră şi voiesc să piardă moştenirea Ta cea dintru început. Nu trece cu vederea partea Ta pe care ai răscumpărat-o pentru Tine din ţara Egiptului. Auzi rugăciunea mea şi Te milostiveşte spre moştenirea Ta; întoarce plânsul nostru în veselie ca, vii fiind noi, să lăudăm numele Tău, Doamne, şi nu astupa gura celor ce Te preamăresc pe Tine". Şi toţi Israeliţii au strigat din toate puterile lor că moartea era înaintea ochilor lor. Şi a alergat şi Estera la Domnul, cuprinsă de groaza morţii şi, dezbrăcându-se de hainele slavei sale, s-a îmbrăcat în haine de deznădejde şi de jale, iar în locul unsorilor celor scumpe, cu cenuşă şi cu ţărână şi-a presărat capul său; şi-a smerit cumplit trupul său şi tot locul împodobit altădată l-a umplut de păr smuls din capul său şi, rugându-se Domnului, Dumnezeului lui Israel, a zis: "Domnul meu, numai Tu singur eşti Împăratul nostru; ajută-mi mie celei singuratice şi fără ajutor afară de Tine, că pieirea mea e aproape ! Eu am auzit, Doamne, de la tatăl meu, în neamul meu părintesc, că Tu ţi-ai ales pe Israel din toate popoarele şi pe părinţii noştri din toţi strămoşii lor, ca să fie moştenirea Ta veşnică şi ai făcut pentru ei toate câte ai zis. Acum noi am greşit înaintea Ta şi Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, pentru că am lăudat pe dumnezeii lor; drept eşti Tu, Doamne ! Dar ei acum nu se mai mulţumesc cu robia noastră amară, ci şi-au dat mâna cu idolii lor, ca să răstoarne poruncile gurii Tale şi să stârpească moştenirea Ta şi să astupe gura celor ce Te slăvesc pe Tine şi să stingă slava casei Tale şi jertfelnicul Tău, să dezlege gura popoarelor pentru a preaslăvi pe dumnezeii lor cei mincinoşi şi pentru ca regele cel pământesc să fie admirat totdeauna. Nu da, Doamne, sceptrul Tău dumnezeilor celor ce nu sunt, ca să nu se bucure vrăjmaşii de căderea noastră, ci întoarce uneltirea lor asupra lor înşişi, iar pe uneltitorul împotriva noastră dă-l ruşinii. Adu-ţi aminte, Doamne, arată-Te nouă în vremea necazului nostru şi-mi dă mie curaj. Împărate al dumnezeilor şi Stăpâne a toată stăpânirea, dăruieşte gurii mele cuvânt cu trecere înaintea leului acestuia şi umple inima lui de ură către cel ce ne prigoneşte pe noi, spre pieirea lui şi a celor de un gând cu el. Iar pe noi ne izbăveşte cu mâna Ta şi-mi ajută mie celei singure, care nu am alt ajutor decât pe Tine, Doamne; Tu ai ştiinţă de toate şi cunoşti că eu urăsc slava celor fără de lege şi mi-e silă de patul celor netăiaţi împrejur şi de tot cel de alt neam. De asemenea cunoşti nevoia mea, că nu pot suferi semnul mândriei mele care se află pe capul meu în zilele când mă arăt, mi-e silă de el, ca de o haină întinată cu sânge şi nici nu-l port când sunt singură. Roaba Ta n-a mâncat din masa lui Aman, nici n-a preţuit ospăţul regesc; vin jertfit la idoli n-am băut, nici nu s-a veselit roaba Ta din vremea schimbării soartei mele şi până acum decât numai de Tine, Doamne Dumnezeul lui Avraam. Dumnezeule, Cel ce ai putere peste toate, auzi glasul celor fără de nădejde şi ne izbăveşte din mâinile uneltitorilor de rele, scăpându-mă din frica mea".
- Iov 6:10 - Dar va fi încă o mângâiere pentru mine şi voi tresălta, deşi împovărat de dureri nemiloase, fiindcă n-am ascuns poruncile Celui Sfânt.
- Psalmi 77:9 - Ca să-şi pună în Dumnezeu nădejdea lor şi să nu uite binefacerile lui Dumnezeu şi poruncile Lui să le ţină,
- Psalmi 77:62 - Dar ei au ispitit şi au amărât pe Dumnezeul Cel Preaînalt şi poruncile Lui nu le-au păzit.
- Psalmi 88:31 - De vor nesocoti dreptăţile Mele şi poruncile Mele nu vor păzi,
- Psalmi 98:8 - Căci păzeau mărturiile Lui şi poruncile pe care le-a dat lor.
- Psalmi 102:19 - Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
- Psalmi 110:7 - Lucrurile mâinilor Lui adevăr şi judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui,
- Psalmi 111:1 - Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte.
- Psalmi 118:2 - Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor,
- Psalmi 118:4 - Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.
- Psalmi 118:5 - O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale !
- Psalmi 118:6 - Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.
- Psalmi 118:10 - Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.
- Psalmi 118:15 - La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale.
- Psalmi 118:17 - Răsplăteşte robului Tău ! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale.
- Psalmi 118:19 - Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale.
- Psalmi 118:21 - Certat-ai pe cai mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale.
- Psalmi 118:40 - Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă.
- Psalmi 118:45 - Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.
- Psalmi 118:47 - Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte.
- Psalmi 118:48 - Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit şi am cugetat la îndreptările Tale.
- Psalmi 118:60 - Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale.
- Psalmi 118:63 - Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale.
- Psalmi 118:66 - Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.
- Psalmi 118:69 - Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale.
- Psalmi 118:73 - Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale.
- Psalmi 118:78 - Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptăţit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale.
- Psalmi 118:86 - Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă !
- Psalmi 118:87 - Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale.
- Psalmi 118:100 - Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat.
- Psalmi 118:104 - Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.
- Psalmi 118:110 - Pusu-mi-au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit.
Înapoi la index