Căutare
352 rezultate pentru: pricina
- Psalmi 58:4 - Nici fărădelegea şi nici păcatul meu nu sunt pricină, Doamne. Fără de nelegiuire am alergat şi m-am îndreptat spre Tine;
- Psalmi 68:8 - Să nu fie ruşinaţi, din pricina mea, cei ce Te aşteaptă pe Tine, Doamne, Doamne al puterilor, nici înfruntaţi pentru mine, cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel.
- Psalmi 72:19 - Cât de iute i-ai pustiit pe ei ! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.
- Psalmi 73:23 - Scoală-Te, Dumnezeule, apără pricina Ta; adu-Ţi aminte de ocara de fiecare zi, cu care Te necinsteşte cel fără de minte.
- Psalmi 101:11 - Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.
- Psalmi 106:34 - Şi pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
- Psalmi 118:53 - Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoşilor, care părăsesc legea Ta.
- Psalmi 118:154 - Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu.
- Psalmi 131:10 - Din pricina lui David, robul Tău, să nu întorci faţa unsului Tău.
- Psalmi 139:8 - Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mina păcătosului; viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca să nu se trufească.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:30 - Nu te certa cu nimeni fără pricină, de vreme ce nu ţi-a făcut nici un rău.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 10:10 - Cel ce clipeşte din ochi va fi pricină de supărare; iar cel care ceartă cu inimă bună aşază pacea.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 10:21 - Buzele celui drept călăuzesc pe mulţi oameni, iar cei nebuni mor din pricină că nu sunt pricepuţi.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 10:23 - Ca o pricină de bucurie este pentru nebun săvârşirea unei fapte ruşinoase; la fel este cu înţelepciunea pentru omul priceput.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 13:6 - Dreptatea păzeşte calea omului fără prihană, iar fărădelegea e pricina ruinii celui păcătos.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 13:23 - Arătura în ţelină, făcută de cei săraci, dă hrană din belşug, însă averea se pierde din pricina nedreptăţii.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 17:26 - Nu se cuvine să pui la plată pe omul drept, nici să osândeşti pe cei nevinovaţi din pricină că umblă drept.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 18:17 - Pârâtul pare că are dreptate în pricina sa, iar când vine pârâşul, atunci se ia la cercetare.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 22:10 - Alungă pe cel batjocoritor şi cearta va lua sfârşit şi pricina şi defăimarea vor înceta.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 22:23 - Căci Domnul va apăra pricina lor şi va ridica viaţa celor care îi vor fi jefuit.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 23:11 - Căci Ocrotitorul lor e tare şi El va apăra pricina lor împotriva ta.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 23:29 - Pentru cine sunt suspinele, pentru cine văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru cine rănile fără pricină, pentru cine ochii întristaţi ?
- Pildele lui Solomon/Proverbe 24:28 - Nu fi martor mincinos împotriva prietenului tău şi nu fi pricina (unei hotărâri nedrepte), cu buzele tale.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 26:2 - Precum vrabia zboară şi rândunica se înalţă în văzduh, tot aşa blestemul fără pricină nu nimereşte.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 27:13 - Ia-i haina căci s-a pus chezaş pentru altul şi cere-i zălog din pricina celor străini.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 28:2 - Din pricina greşelilor unui om silnic se ivesc certuri, iar omul iscusit le stinge.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 29:7 - Omul drept se îngrijeşte de pricina celor sărmani; celui fără de lege nu-i pasă de ei.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 31:8 - Deschide gura ta pentru cel mut şi pentru pricina tuturor părăsiţilor.
- Ecclesiastul 6:10 - La tot ce îşi ia fiinţă i s-a hotărât numele de mai înainte; se ştie ce va fi omul; el nu poate să intre în pricină cu cel ce este mai tare decât el.
- Ecclesiastul 8:2 - Ascultă de porunca regelui din pricina jurământului făcut lui Dumnezeu.
- Ecclesiastul 8:11 - Din pricină că hotărârea pentru pedepsirea răutăţii nu este îndeplinită de îndată, pentru aceasta se umple de răutate inima oamenilor ca să facă rău.
- Ecclesiastul 10:18 - Din pricina lenei, grinzile casei se lasă, iar când stai cu mâinile în sin, apa picură în casă.
- Isaia 1:23 - Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii; toţi iubesc darurile şi umblă după răsplată. Ei nu judecă orfanul, iar pricina văduvei nu ajunge până la ei.
- Isaia 1:29 - Ei vor fi ruşinaţi pentru dumbrăvile sfinte pe care le-au îndrăgit şi se vor roşi la faţă din pricina grădinilor pe care le-au ales.
- Isaia 2:10 - Intraţi în crăpăturile stâncilor şi ascundeţi-vă în pulbere, din pricina fricii de Dumnezeu, de strălucirea slavei Lui.
- Isaia 6:4 - Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum.
- Isaia 7:2 - Atunci a venit cineva să dea de ştire casei lui David, zicând: "Armata Sirienilor a tăbărât în Efraim". Şi inima regelui şi a poporului tremura de spaimă în ziua aceea, precum tremură copacii pădurii din pricina vântului.
- Isaia 7:4 - Şi îi vei zice: "Ia aminte, fii liniştit şi nu te teme şi inima ta să nu se slăbească din pricina acestor doi tăciuni care fumegă: de iuţimea mâniei lui Reţin şi a lui Aram şi a fiului lui Remalia
- Isaia 7:16 - Că înainte ca fiul acesta să ştie să dea la o parte răul şi să aleagă binele, pământul de care îţi este teamă, din pricina celor doi regi, va fi pustiit.
- Isaia 7:22 - Va avea belşug de unt din pricina mulţimii laptelui şi cei ce vor fi rămas în ţară se vor hrăni cu smântână şi cu miere.
- Isaia 9:18 - Din pricina iuţimii mâniei Domnului Savaot, pământul va fi ca un jeratic, iar poporul va ajunge pradă focului. Nimeni nu va cruţa pe vecinul său.
- Isaia 13:13 - Pentru aceasta voi prăbuşi cerurile; şi pământul se va clătina din locul lui, din pricina mâniei Domnului Savaot, în ziua iuţimii mâniei Lui.
- Isaia 14:21 - Pregătiţi măcelul feciorilor, din pricina fărădelegilor părinţilor lor, ca nu cumva să se ridice şi să cucerească pământul şi să umple de ruine faţa a tot pământul.
- Isaia 19:16 - În ziua aceea, Egiptenii vor fi ca femeile fricoase şi tremurătoare, din pricina ameninţării mâinii Domnului Savaot pe care o va ridica peste ei.
- Isaia 19:17 - Atunci pământul lui Iuda va fi pentru Egipt înfricoşare mare; ori de câte ori i se va aminti numele; Egiptul va tremura, din pricina hotărârii luate împotriva lui de Domnul Savaot.
- Isaia 28:7 - Dar şi aceştia se clatină de vin şi rătăcesc drumul din pricina băuturilor tari; preotul şi proorocul se poticnesc de băutură, sunt biruiţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari, în vedenii se înşală, în hotărâri şovăiesc.
- Isaia 34:8 - Căci aceasta este ziua de răzbunare a Domnului, an de răsplătire pentru pricina Sionului !
- Isaia 41:21 - Veniţi şi vă apăraţi pricina voastră, zice Domnul; apropiaţi-vă cu dovezile voastre, zice regele lui Iacov.
- Isaia 52:15 - Tot aşa va fi pricină de uimire pentru multe popoare; înaintea Lui regii vor închide gura, că acum văd ceea ce nu li s-a spus, şi înţeleg ceea ce n-au auzit.
- Isaia 57:1 - Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şt nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept.
Înapoi la index