Căutare
116 rezultate pentru: strâmt
- 2 Corinteni 12:10 - De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
- 1 Tesaloniceni 3:7 - De aceea, fraţilor, ne-am simţit mângâiaţi întru voi, prin credinţa voastră, în toată nevoia şi strâmtorarea noastră.
- 2 Tesaloniceni 1:4 - Încât noi înşine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră, în toate prigonirile voastre şi în strâmtorările pe care le suferiţi.
- 1 Timotei 5:10 - Dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă a venit în ajutorul celor strâmtoraţi, dacă s-a ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun.
- Evrei 11:37 - Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.
- Apocalipsa 2:22 - Iată, o arunc pe ea bolnavă la pat şi pe cei ce se desfrânează cu ea, în mare strâmtorare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
- Apocalipsa 7:14 - Şi i-am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.
- Baruh 3:1 - Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, sufletul cel strâmtorat şi duhul cel necăjit strigă către Tine.
- Solomon 5:3 - Ei vor zice, căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură şi ţinta ocărilor noastre.
- Ecclesiasticul 4:18 - Că umblă cu el cu faţa ascunsă şi-l încearcă la început cu ispite şi-l înfricoşează şi-l strâmtorează,
- Ecclesiasticul 46:6 - A chemat pe Cel Preaînalt puternic, atunci când l-a strâmtorat vrăjmaşii cei de primprejur.
- Susanei 1:21 - Şi a suspinat Susana şi a zis: "Sunt strâmtorată din toate părţile;
- 1 Macabei 5:3 - Şi a pornit război Iuda împotriva fiilor lui Edom, în ţinutul Acrabatene, căci ei năvăleau mereu peste Israel; şi i-au bătut cumplit şi i-au strâmtorat şi le-au luat prăzi bogate.
- 2 Macabei 1:7 - Domnind Dimitrie în anul o sută şaizeci şi nouă, noi Iudeii am scris vouă din necazul şi din strâmtorarea ce a venit peste noi în anii aceştia, de când Iason şi cei care au fost cu el trădaseră pământul cel sfânt şi regatul.
- 2 Macabei 12:21 - Deci, aflând Timotei de venirea lui Iuda, a trimis femeile şi pruncii şi cealaltă avere la locul ce se chema Carnaim pentru că foarte anevoie se putea înconjura şi nu lesne putea să se apropie acela din cauza strâmtorării tuturor locurilor.
- 3 Macabei 2:9 - Şi, iubind casa lui Israel, ai făgăduit că oricând, abătându-ne noi de la Tine, ne va cuprinde strâmtorarea şi venind în locul acesta să ne rugăm, vei asculta rugăciunea noastră.
Înapoi la index