Căutare
1784 rezultate pentru: taţi
- Iudita 16:7 - Căci ea s-a dezbrăcat de veşmintele ei de văduvie pentru întărirea celor întristaţi ai lui Israel; ea şi-a uns faţa cu miresme,
- Baruh 1:20 - Şi s-au lipit de noi răutăţile şi blestemul pe care le-a poruncit Domnul slujitorului Său Moise, în ziua în care a scos pe părinţii noştri din ţara Egiptului, ca să ne dea nouă pământ în care curge lapte şi miere, precum este în ziua aceasta.
- Baruh 2:2 - Ca să aducă asupra noastră greutăţi mari, care nu s-au făcut sub tot cerul, aşa cum a făcut în Ierusalim, după cele ce sunt scrise în legea lui Moise,
- Baruh 2:19 - Că nu pentru dreptăţile părinţilor noştri şi ale regilor noştri cerem mila către noi înaintea feţei Tale, Doamne Dumnezeul nostru;
- Baruh 2:23 - Voi face să amuţească, din cetăţile lui Iuda şi din preajma Ierusalimului, glasul bucuriei şi glasul miresei şi tot pământul va ajunge o paragină, fără locuitori.
- Baruh 3:5 - Nu-ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri, ci adu-ţi aminte de mâna Ta şi de numele Tău în vremea aceasta.
- Baruh 3:8 - Iată noi astăzi suntem încă întru înstrăinarea noastră, unde ne-ai risipit spre ocară şi spre blestem, şi spre pedeapsă cuvenită tuturor nedreptăţilor părinţilor noştri, care s-au depărtat de la Domnul Dumnezeul lor.
- Baruh 4:26 - Copiii mei cei răsfăţaţi au mers pe căi aspre, au fost ridicaţi ca o turmă prădată de vrăjmaş.
- Baruh 4:28 - Că precum a fost cugetul vostru, ca să vă abateţi de la Dumnezeu, întoarceţi-vă şi căutaţi-L de zece ori mai puternic.
- Baruh 4:32 - Vai cetăţilor ai căror robi au fost copiii tăi ! Vai celei care a primit pe fiii tăi !
- Baruh 5:2 - Îmbracă veşmântul dreptăţii celei de la Dumnezeu, pune cununa slavei Celui Veşnic pe capul tău,
- Baruh 5:4 - Că se va chema numele tău de la Dumnezeu pentru totdeauna: "Pacea dreptăţii" şi "Strălucirea evlaviei".
- Baruh 5:6 - Căci ei te părăsiseră mergând pe jos, sub pază de vrăjmaşi, dar Dumnezeu ţi-i va aduce purtaţi întru mărire ca pe fiii de rege.
- Epistola lui Ieremia 1:3 - Şi veţi vedea în Babilon dumnezei de argint şi de aur şi de lemn, purtaţi pe umeri şi care insuflă teamă neamurilor.
- Epistola lui Ieremia 1:25 - Neavând picioare, sunt purtaţi pe umeri, arătând neputinţa lor ruşinoasă oamenilor. Slujitorii lor sunt de asemenea ruşinaţi, căci cu ajutorul lor se ridică dumnezeii lor dacă ei cad la pământ.
- 3 Tineri 1:4 - Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre:
- 3 Tineri 1:34 - Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:35 - Binecuvântaţi, ceruri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:36 - Binecuvântaţi, îngeri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:37 - Binecuvântaţi, ape şi toate cele mai presus de cer, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:38 - Binecuvântaţi, toate puterile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:39 - Binecuvântaţi, soare şi lună, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi în veci.
- 3 Tineri 1:40 - Binecuvântaţi, stelele cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:41 - Binecuvântaţi, toată ploaia şi roua, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:42 - Binecuvântaţi, toate vânturile, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El intru toţi vecii.
- 3 Tineri 1:43 - Binecuvântaţi, foc şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi în veci.
- 3 Tineri 1:44 - Binecuvântaţi, frig şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:45 - Binecuvântaţi, rouă şi zăpadă, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:46 - Binecuvântaţi, nopţi şi zile, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:47 - Binecuvântaţi, lumină şi întuneric, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:48 - Binecuvântaţi, gheaţă şi ger, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:49 - Binecuvântaţi, brume şi zăpezi, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:50 - Binecuvântaţi, fulgere şi nori, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:52 - Binecuvântaţi, munţi şi dealuri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:53 - Binecuvântaţi, toate cele ce răsăriţi pe pământ, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:54 - Binecuvântaţi, izvoare, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci,
- 3 Tineri 1:55 - Binecuvântaţi, mări şi râuri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:56 - Binecuvântaţi, chiţi şi toate cele ce se mişcă în ape, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:57 - Binecuvântaţi, toate păsările cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:58 - Binecuvântaţi, toate fiarele şi toate dobitoacele, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:59 - Binecuvântaţi, voi fiii oamenilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:60 - Binecuvintează, Israel, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:61 - Binecuvântaţi, preoţi, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:62 - Binecuvântaţi, slujitori, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:63 - Binecuvântaţi, voi duhuri şi suflete ale drepţilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:64 - Binecuvântaţi, voi cei sfinţi şi smeriţi cu inima, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:65 - Binecuvântaţi, Anania, Azaria, şi Misael, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci; că ne-a scos pe noi din locuinţa morţilor, şi din mâna morţii ne-a smuls pe noi, şi ne-a izbăvit pe noi din mijlocul cuptorului care arde cu văpaie de foc, şi din mijlocul văpăii ne-a izbăvit pe noi.
- 3 Tineri 1:67 - Binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, toţi care vă închinaţi Lui, lăudaţi şi mulţumiţi, că în veac este mila Lui".
- 3 Ezdra 1:3 - "Nu va fi chemarea voastră să-l ridicaţi pe umeri, ci acum slujiţi Domnului Dumnezeului vostru şi purtaţi grijă neamului lui Israel.
- 3 Ezdra 1:5 - Şi stând în templu după rânduiala părinţilor, cuvenită vouă leviţilor, cei ce staţi în şir înaintea fraţilor voştri din Israel,
Înapoi la index