Căutare
1838 rezultate pentru: între
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37
- Apocalipsa 15:8 - Iar templul se umplu de fum, din slava lui Dumnezeu şi din puterea Lui, şi nimeni nu putea să intre în templu, până ce se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.
- Apocalipsa 16:14 - Căci sunt duhuri diavoleşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul.
- Apocalipsa 17:11 - Şi fiara care era şi nu mai este - este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire.
- Apocalipsa 22:14 - Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate !
- Tobit 1:4 - Când trăiam eu în ţara mea, în pământul lui Israel, fiind încă tânăr, toată seminţia lui Neftali, străbunul meu, s-a despărţit de casa lui David şi de Ierusalim. Acesta fusese ales dintre toate triburile lui Israel pentru jertfele lor; acolo fusese zidit templul în care locuieşte Cel Preaînalt şi Sfinţit pentru toate neamurile viitoare.
- Tobit 1:19 - Şi s-a dus unul dintre niniviteni şi m-a pârât la rege, că eu i-am îngropat, şi atunci eu m-am ascuns. Aflând însă că mă caută să mă ucidă, de frică am fugit din cetate.
- Tobit 2:2 - Şi văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: "Mergi şi adu să mănânce cu noi un sărac cu inimă credincioasă, dintre fraţii noştri, robi în Ninive, iar eu te aştept".
- Tobit 2:10 - Şi n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Şi pe când stam cu ochii deschişi, vrăbiile au lăsat de sus necurăţie în ochii mei şi am făcut albeaţă. Şi m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire. Ei mi-au uns ochii cu o alifie, dar am rămas orb. Fraţii au rămas adânc întristaţi de aceasta. Ahiacar a purtat grijă de întreţinerea mea timp de doi ani, înainte de a pleca la Elimaida.
- Tobit 2:13 - Şi venind acasă, iedul a început să zbiere; şi eu am întrebat pe femeie: "De unde este iedul acesta ? Nu cumva este de furat ? Dă-l stăpânului lui, căci nu se cuvine să mâncăm de furat".
- Tobit 3:4 - Şi am călcat poruncile Tale, şi Tu ne-ai dat spre jaf la robie şi la moarte, ca să fim pildă de batjocură şi de ocară la toate popoarele printre care Tu ne-ai risipit !
- Tobit 5:11 - A întrebat Tobit: "Spune-mi, frate, din ce seminţie şi din ce neam eşti ?"
- Tobit 5:14 - Atunci Tobit i-a zis: "Frate, du-te cu bine şi nu te supăra pe mine că te-am întrebat de seminţia şi neamul tău ! Tu-mi eşti frate dintr-un neam bun şi cinstit. Eu am cunoscut pe Anania şi pe Ionatan, feciorii lui Şimei cel Mare; am fost împreună la Ierusalim, ca să ne închinăm, cu pârgă şi cu zeciuieli din roade, căci noi nu ne-am lăsat ademeniţi de rătăcirea fraţilor noştri. Tu, frate, eşti de neam bun şi cinstit.
- Tobit 7:3 - Şi i-a întrebat Raguel: "De unde sunteţi voi, fraţilor ?" Iar ei au răspuns: "Noi suntem fiii lui Neftali, care sunt robi la Ninive".
- Tobit 7:4 - Şi i-a mai întrebat Raguel: "Cunoaşteţi voi pe fratele nostru, Tobit ?" Şi ei au răspuns: "Cunoaştem". Apoi el i-a întrebat: "E sănătos ?"
- Tobit 13:3 - Fiii lui Israel, preaslăviţi-L în faţa neamurilor căci El ne-a risipit printre ele.
- Tobit 13:5 - El vă va pedepsi pentru nedreptăţile voastre şi vă va milui şi vă va aduna din toate neamurile, printre care aţi fost risipiţi.
- Iudita 2:1 - În anul al optsprezecelea, în ziua a douăzeci şi doua din prima lună, s-a zvonit la palat că Nabucodonosor, regele Asirienilor, avea să se răzbune pe întreg ţinutul acela după cum zisese.
- Iudita 2:6 - Şi să te îndrepţi spre întregul ţinut de la soare-apune, fiindcă ei n-au ascultat de porunca gurii mele.
- Iudita 2:10 - Deci porneşte şi-mi supune întregul lor ţinut. Şi dacă se vor preda ţie, să mi-i păstrezi pentru ziua pedepsei lor.
- Iudita 2:22 - După aceasta a luat întreaga sa oştire, pedestraşii, călăreţii şi carele, şi a plecat de acolo în munte.
- Iudita 3:6 - El s-a coborât cu oastea pe ţărmul mării, a pus străji în cetăţile întărite şi a luat dintre ei pentru oştire oameni aleşi.
- Iudita 3:8 - Cu toate acestea el a pustiit întregul lor ţinut şi dumbrăvile lor le-a tăiat, având de gând să nimicească toţi zeii pământului, ca toate popoarele să i se închine lui Nabucodonosor şi toate limbile şi neamurile să se roage acestuia ca la un dumnezeu.
- Iudita 3:10 - Şi şi-a aşezat oştirea între Ghibeea şi Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să îşi adune toate poverile oştirii sale.
- Iudita 4:9 - Atunci întreg Israelul a strigat către Dumnezeu cu mare râvnă şi s-a smerit cu ardoare.
- Iudita 4:15 - Şi cu cenuşă presărată pe mitrele lor strigau către Domnul din toată puterea lor, ca să caute cu îndurare către întregul neam al lui Israel.
- Iudita 5:4 - Şi pentru ce numai el mă dispreţuieşte dintre toţi locuitorii din ţinutul dinspre apus şi nu iese întru întâmpinarea mea ?"
- Iudita 5:21 - Dar dacă în neamul acesta nu se află fărădelege, domnul meu să treacă mai departe, ca nu cumva Domnul lor şi Dumnezeul lor să întindă pavăză în dreptul lor şi să ajungem de râs în faţa lumii întregi !"
- Iudita 5:24 - De aceea noi vom porni împotriva lor şi ei vor fi ca o îmbucătură pentru întreaga oaste a ta, stăpâne Olofern".
- Iudita 6:1 - Şi după ce s-a potolit zarva bărbaţilor care stăteau în jur la sfat, Olofern, căpetenia armatei asiriene, a zis lui Ahior, înaintea întregii mulţimi de străini şi de Amoniţi:
- Iudita 6:16 - Şi ei au chemat pe toţi bătrânii cetăţii şi au alergat la adunare tinerii şi femeile. Şi l-au pus pe Ahior în mijlocul întregului popor, iar Oziaş l-a întrebat despre cele întâmplate.
- Iudita 7:1 - A doua zi, Olofern a dat poruncă întregii sale oştiri şi întregii mulţimi de aliaţi ai lui să pornească împotriva Betuliei, să cuprindă trecătorile muntelui şi să înceapă lupta cu fiii lui Israel.
- Iudita 7:18 - Şi fiii lui Isav şi fiii lui Amon s-au suit şi şi-au aşezat tabăra în munte, în preajma Dotainului. O parte au trimis-o spre miazăzi şi spre răsărit în faţa Ecrebelului, în apropiere de Husi, pe râul Mohmur, iar cealaltă oştire asiriană şi-a aşezat tabăra în şes şi a acoperit întreg ţinutul. Corturile lor şi poverile lor, multe la număr, şi oştirea lor din tabără forma o mare mulţime, căci erau multe foarte.
- Iudita 7:23 - Atunci întreg poporul, tinerii, femeile şi copiii, s-a adunat la Oziaş şi la căpeteniile cetăţii şi au strigat cu mare glas şi au zis în faţa tuturor bătrânilor:
- Iudita 7:24 - "Dumnezeu să fie judecător între noi şi voi, fiindcă ne-aţi pricinuit mare rău, nefăcând înţelegere paşnică cu Asirienii.
- Iudita 8:3 - El supraveghea pe legătorii de snopi la câmp când arşiţa soarelui l-a izbit, şi el a murit în Betulia, cetatea sa, şi l-au îngropat lângă părinţii lui în ţarina dintre Dotain şi Belmain.
- Iudita 8:12 - Şi acum cine sunteţi voi cei ce ispitiţi pe Dumnezeu în ziua de azi şi care în locul lui Dumnezeu staţi printre oameni ?
- Iudita 9:12 - O, Dumnezeule al părintelui meu şi Dumnezeul moştenirii lui Israel, Stăpânul cerului şi al pământului, Ziditorul apelor, Împăratul întregii făpturi, ascultă rugăciunea mea,
- Iudita 9:14 - Şi fă ca întreg poporul Tău, precum şi fiecare seminţie, să cunoască şi să ştie că Tu eşti Dumnezeul puterilor şi al tăriei şi că nu este altul care să ocrotească neamul lui Israel afară de Tine !"
- Iudita 10:12 - Şi ei au oprit-o şi au întrebat-o: "Cine eşti, de unde vii şi încotro te duci ?" Şi ea a răspuns: "Sunt fiică de Evrei, şi fug de la ei, căci ei vă vor fi daţi ca hrană,
- Iudita 10:13 - Şi mă duc la Olofern, căpetenia oştirii voastre, ca să-i destăinuiesc adevărul şi să-i arăt un drum pe unde să apuce ca să ia în stăpânire muntele întreg, fără ca să piară nici unul din oamenii lui !"
- Iudita 10:15 - "Ţi-ai scăpat viaţa; grăbeşte-te şi te coboară la stăpânul nostru şi îndreaptă-te spre cortul lui; iată dintre ai noştri te vor însoţi şi te vor preda în mâinile lui !
- Iudita 10:19 - Şi ei se minunau de frumuseţea ei uimitoare, şi pentru ea ei se minunau de fiii lui Israel şi ziceau unii către alţii: "Cine poate să dispreţuiască un astfel de popor care are în el asemenea femei ? Nu este cu cale să scape nici unul din ei, fiindcă dacă ar scăpa, ar putea să amăgească o lume întreagă !"
- Iudita 11:1 - Atunci Olofern i-a zis: "Îndrăzneşte, femeie, şi nu te teme în inima ta, fiindcă eu nu am făcut rău nimănui care a ales să slujească lui Nabucodonosor, regele lumii întregi.
- Iudita 11:7 - Trăiască Nabucodonosor, regele întregii lumi, el care te-a trimis să aduci tot sufletul viu pe calea cea dreaptă, şi să trăiască puterea lui ! Căci datorită ţie, nu numai oamenii care-i slujesc vor trăi, ci şi fiarele sălbatice, dobitoacele câmpului, vitele şi păsările cerului vor trăi prin puterea ta, pentru Nabucodonosor şi pentru întreaga casă a lui.
- Iudita 11:8 - Am auzit de înţelepciunea ta şi de iscusinţa duhului tău, şi toată lumea ştie că tu nu numai că eşti bun în tot regatul şi tare priceput, ci eşti şi neîntrecut în meşteşugul războiului.
- Iudita 11:16 - Deci când eu, roaba ta, am aflat toate acestea, am fugit de dinaintea lor, şi Dumnezeu m-a trimis să-ţi dau de ştire faptele care, când se vor auzi, lumea întreagă se va înspăimânta,
- Iudita 12:10 - Iar în ziua a patra Olofern a făcut ospăţ, numai pentru slujitorii săi, şi n-a poftit pe nimeni dintre dregători.
- Iudita 13:4 - Şi după ce au plecat toţi şi nu mai rămăsese nimeni în iatac, nici dintre cei mari şi nici dintre cei mici, Iudita a venit lângă pat şi a zis în inima sa: "Doamne, Dumnezeul cel atotputernic, priveşte în ceasul acesta la fapta mâinilor mele, spre slava lui Israel !
- Iudita 14:5 - Însă înainte de a face aceasta, chemaţi-mi pe Ahior Amonitul, ca să vadă şi să recunoască pe cel care dispreţuia casa lui Israel, pe cel care îl trimisese pe el printre noi ca pe un om dat dinainte morţii !"
- Iudita 16:13 - Cânta-voi Dumnezeului meu cântare nouă: Doamne, mare eşti Tu şi preaslăvit, minunat în puterea Ta, şi nimeni nu poate să Te întreacă !
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37
Înapoi la index