Căutare
1992 rezultate pentru: cer
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40
- 3 Ezdra 6:12 - Dar noi i-am întrebat ca să-ţi facem ţie cunoscut şi să-ţi scriem care sunt căpeteniile lor, şi le-am cerut şi numele celor ce-i conduc.
- 3 Ezdra 6:13 - Şi ei ne-au răspuns, zicând: Noi suntem robii Domnului, Care a făcut cerul şi pământul.
- 3 Ezdra 6:15 - Şi din pricină că părinţii noştri, prin păcatele lor, au întărâtat pe Împăratul Ceresc al lui Israel, El i-a dat în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, regele Caldeilor.
- 3 Ezdra 6:23 - Atunci regele Darius a poruncit să se cerceteze arhivele regale ce se aflau în Babilon; şi s-a aflat în Ecbatana, capitala Mediei, o carte în care erau pomenite acestea:
- 3 Ezdra 8:4 - Şi i-a dat lui regele mărire, aflând har înaintea lui în toate cererile lui.
- 3 Ezdra 8:13 - Să cerceteze cele ce sunt în Iuda şi în Ierusalim,
- 3 Ezdra 8:21 - Şi eu, regele Artaxerxe, am poruncit vistiernicilor Siriei şi ai Feniciei ca orice ar cere Ezdra preotul şi învăţătorul legii lui Dumnezeu celui de sus să i se dea cu toată luarea aminte,
- 3 Ezdra 8:52 - Şi am făgăduit acolo post din partea tinerilor, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cerând de la El bună călătorie şi nouă şi celor împreună cu noi, fiii noştri, şi dobitoacele.
- 3 Ezdra 8:53 - M-am ruşinat a cere de la re e pedestraşi, călăreţi şi însoţitori, pentru apărare de cei care ni s-ar împotrivi,
- 3 Ezdra 8:77 - Pentru că păcatele noastre s-au înmulţit peste capetele noastre şi fărădelegile noastre au ajuns până la cer,
- 3 Ezdra 9:11 - Dar mulţimea este multă şi este vreme de iarnă, şi nu putem să stăm sub cerul liber, şi lucrul nostru nu este de o zi sau de două, pentru că mult am păcătuit în această privinţă.
- 3 Ezdra 9:16 - Şi Ezdra preotul şi-a ales bărbaţi, capi de familie, pe toţi pe nume, şi au şezut împreună la luna nouă a lunii s zecea pentru cercetarea lucrului.
- 3 Ezdra 9:17 - Şi au dus la bun sfârşit până la luna nouă a lunii întâi cercetarea privitoare la bărbaţii care au luat femei de alt neam.
- Solomon 1:9 - Căci chibzuinţele nelegiuitului vor fi cercetate şi zvonul vorbelor sale va ajunge până la Domnul spre pedeapsa strâmbătăţilor sale.
- Solomon 2:9 - Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră.
- Solomon 2:17 - Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă.
- Solomon 2:19 - Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui.
- Solomon 3:5 - Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El.
- Solomon 3:13 - Drept aceea, fericită este cea stearpă care nu s-a pângărit şi care n-a cunoscut pat cu păcat; ea va avea roadă la cercetarea sufletelor.
- Solomon 4:6 - Fiindcă pruncii născuţi din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii părinţilor, când stai să-i cercetezi.
- Solomon 5:10 - Au trecut la fel cu corabia care răzbate marea învolburată şi a cărei urmă în apă nu poţi s-o mai găseşti şi nici trecerea ei, în mijlocul valurilor;
- Solomon 6:3 - Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare gândurile voastre.
- Solomon 6:8 - Însă cei puternici vor avea parte de o încercare mai grea.
- Solomon 6:22 - Iar ce este înţelepciunea şi cum s-a făcut, sunt gata să vă spun fără să ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la începutul făpturii şi voi da la lumină cunoştinţa ei şi nu voi trece pe alături de adevăr.
- Solomon 7:18 - Începutul şi sfârşitul şi mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor şi prefacerile văzduhului,
- Solomon 8:2 - Mi-a fost dragă şi am cercetat-o din tinereţile mele şi am căutat să mi-o peţesc mireasă şi am iubit mult frumuseţea ei.
- Solomon 8:3 - Neamul ei cel bun şi-l preamăreşte prin petrecerea laolaltă cu Dumnezeu, şi Stăpânul a toate o are în mare iubire,
- Solomon 8:16 - Şi înapoindu-mă în casa mea, cu înţelepciune mă voi odihni, căci petrecerea cu ea n-are amărăciune şi vieţuirea cu ea n-are durere, ci veselie şi bucurie.
- Solomon 9:10 - Trimite această înţelepciune, din sfintele Tale ceruri, de lângă tronul slavei Tale, ca să mă ajute în ostenelile mele şi ca să cunosc ce este bineplăcut înaintea Ta,
- Solomon 9:16 - Cu greu ne dăm seama despre cele ce sunt pe pământ şi cu osteneală găsim cele ce sunt chiar în mâna noastră; atunci, cine a putut să pătrundă cele ce sunt în ceruri ?
- Solomon 10:12 - Ea l-a ferit de duşmani; ea l-a ocrotit de cei care îi întindeau curse; ea l-a făcut biruitor într-o luptă crâncenă, ca să-l înveţe că mai tare decât toate este cucernicia.
- Solomon 11:9 - Şi din această certare, cu toate că fuseseră certaţi cu cruţare, ei au ştiut cum sunt chinuiţi nelegiuiţii, judecaţi sub mânie.
- Solomon 11:10 - Cercatu-i-ai pe unii ca un părinte care dojeneşte, iar pe ceilalţi i-ai pedepsit ca un împărat aspru care osândeşte.
- Solomon 12:26 - Iar cei care nu s-au pătruns de această certare neînsemnată vor simţi o pedeapsă vrednică de Dumnezeu.
- Solomon 13:1 - Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter;
- Solomon 13:2 - Ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii sau focul, sau vântul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică, sau luminătorii cerului;
- Solomon 13:7 - Căci, îndeletnicindu-se cu lucrările lui Dumnezeu şi cercetându-le, ei se încredinţează cu vederea cât de frumoase sunt cele văzute.
- Solomon 13:9 - Că dacă au putut să adune atâta învăţătură, ca să cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degrabă pe Stăpânul lumii ?
- Solomon 13:18 - El cere sănătate de la cel neputincios, se roagă de viaţă celui mort şi de ajutor celui ce nu poate să dea nici unul; el se roagă de bună călătorie cui nu poate să meargă în picioare.
- Solomon 13:19 - Ca să-şi pună la adăpost averea, alergătura şi izbânda muncii sale, el cere putere de la cel care are mâinile cele mai betege.
- Solomon 14:11 - Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetaţi spre pieire, fiindcă, deşi sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele oamenilor şi laţ pentru picioarele celor fără de minte.
- Solomon 14:26 - În prigonirea celor buni şi uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor şi răsturnarea trupeştilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor şi desfrânare şi dezmăţ sub ochii tuturor.
- Solomon 15:8 - Apoi cu nelegiuită trudă, din acelaşi pământ, tot el scoate un deşert chip de idol, el care, cu puţin mai înainte, din pământ a fost făcut şi după puţin se va întoarce iarăşi de unde a fost luat, când se va cere să dea sufletul cu care este dator.
- Solomon 15:9 - Dar el se îngrijeşte nu de aceea că puterile lui slăbesc, nici că viaţa este scurtă, ci se ia la întrecere cu meşterii aurari şi argintari şi face ce fac făurarii în aramă şi, ca mare cinste pentru el, ţine să facă chipuri amăgitoare.
- Solomon 16:20 - Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană îngerească şi i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală, şi care avea toată dulceaţa şi plăcea tuturor.
- Solomon 16:24 - Pentru că făptura, slujindu-ţi ţie, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepţi şi se domoleşte spre facerea de bine a celor care se încred în Tine.
- Solomon 18:2 - Şi pentru că după atâtea asupriri - Israel nu se răzbuna asupra lor - Egiptenii le mulţumeau şi le cereau iertare de relele pe care ei le făcuseră.
- Solomon 18:14 - Căci, pe când lina tăcere stăpânea peste toate şi noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea jumătate,
- Solomon 18:15 - Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înaltul cer şi din scaunele împărăteşti, ca un cumplit războinic, în mijlocul acelui pământ hotărât pieirii,
- Solomon 18:16 - Şi aducând - ca o sabie ascuţită - porunca Ta cea fără de schimbare, stătea şi umplea toate de moarte şi ajungea până la cer, rezemându-se de pământ.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40
Înapoi la index