Căutare
2144 rezultate pentru: arăt
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43
- Apocalipsa 22:6 - Şi îngerul mi-a zis: Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate şi Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi cele ce trebuie să se întâmple în curând.
- Apocalipsa 22:8 - Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
- Tobit 1:19 - Şi s-a dus unul dintre niniviteni şi m-a pârât la rege, că eu i-am îngropat, şi atunci eu m-am ascuns. Aflând însă că mă caută să mă ucidă, de frică am fugit din cetate.
- Tobit 1:21 - Dar n-au trecut patruzeci de zile, şi regele a fost ucis de cei doi fii ai săi care au fugit în munţii Araratului. În locul lui s-a făcut rege Asarhadon, fiul său, care a pus pe Ahiacar, fiul fratelui meu, Anael, peste toate veniturile regatului său şi peste toată Cârmuirea casei lui.
- Tobit 3:6 - Fă deci cu mine ceea ce binevoieşti ! Porunceşte să mi se ia duhul, ca să mă desfac şi să mă întorc în pământ, fiindcă mi-e mai bine să mor decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte şi sunt cumplit de amărât ! Porunceşte să fiu scăpat de această povară în locaşul de veci, şi nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine !"
- Tobit 6:3 - Atunci îngerul a zis către el: :Prinde acest peşte !" Şi tânărul a apucat peştele şi l-a târât pe uscat.
- Tobit 10:1 - Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; şi când s-au împlinit zilele socotite pentru călătorie, şi Tobie nu venise,
- Tobit 12:22 - Şi au început să istorisească lucrurile cele mari şi minunate ale lui Dumnezeu şi cum li s-a arătat îngerul Domnului.
- Tobit 13:1 - Atunci Tobit a scris cu bucurie rugăciunea aceasta şi a zis: "Binecuvântat este Dumnezeu cel veşnic viu şi binecuvântată este Împărăţia Lui.
- Tobit 13:6 - De vă veţi întoarce la El cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru, ca să umblaţi înaintea Lui cu dreptate, atunci şi El se va întoarce spre voi şi nu-Şi va ascunde faţa Sa de la voi. Veţi vedea ce va face El cu voi. Preaslăviţi-L cu glas înalt şi binecuvântaţi pe Domnul dreptăţii şi preaînălţaţi pe Împăratul veacurilor. Îl voi preaslăvi în ţara robiei şi voi vesti puterea şi slava Lui poporului păcătoşilor ! Întoarceţi-vă păcătoşi, şi faceţi dreptate înaintea Lui ! Poate vă va fi binevoitor şi vă va arăta milă.
- Tobit 13:7 - Voi înălţa pe Dumnezeul meu, şi sufletul meu va înălţa pe Împăratul cerului şi se va bucura de slava Lui.
- Tobit 13:10 - Slăveşte pe Domnul cu sârguinţă şi binecuvintează pe Împăratul veacurilor, ca să se zidească iarăşi locaşul Lui cu bucurie în mijlocul tău, şi ca El să veselească în mijlocul tău pe cei duşi în robie şi să-i iubească pe cei nenorociţi ai tăi în toate neamurile veacului.
- Tobit 13:11 - Popoare multe vor veni de departe în numele Domnului Dumnezeu cu daruri în mâini, cu daruri ce aduc Împăratului cerului.
- Tobit 13:15 - Să binecuvânteze sufletul meu pe Dumnezeu, Împăratul cel mare, căci Ierusalimul se va zidi din nou, cu safir, cu smarald şi cu pietre scumpe !
- Tobit 14:6 - Şi se vor întoarce toate popoarele şi se vor închina cu adevărat înaintea Domnului Dumnezeu şi vor sfărâma idolii lor.
- Tobit 14:7 - Şi toate popoarele vor binecuvânta pe Domnul, şi va binecuvânta şi poporul Lui pe Dumnezeu şi Domnul va înălţa pe poporul Său. Şi toţi cei ce iubesc adevărat şi drept pe Domnul Dumnezeu se vor bucura şi vor face milă cu fraţii noştri.
- Iudita 2:3 - Şi ei au hotărât să nimicească tot trupul care n-ar urma porunca lui.
- Iudita 2:15 - A numărat trupele alese pentru luptă, o sută douăzeci de mii de oameni şi douăsprezece mii de arcaşi călări.
- Iudita 2:17 - Şi a luat o parte mare mulţime de cămile, de asini şi de catâri pentru dus poverile lor, iar oi, boi şi capre, nenumărate, pentru hrana lor,
- Iudita 2:20 - Şi mulţimea care i-a însoţit pe ei era ca lăcustele de numeroasă şi ca nisipul pământului; mulţimea lor era nenumărată.
- Iudita 4:10 - Atât ei cât şi femeile şi copiii lor, vitele şi străinii şi simbriaşii şi robii cumpăraţi s-au încins cu sac peste coapsele lor.
- Iudita 4:11 - Şi tot Israelul, bărbaţi, femei şi copii, locuitori ai Ierusalimului, au căzut cu faţa la pământ în templu, şi-au presărat cenuşă în cap şi au întins mâinile înaintea Domnului.
- Iudita 4:15 - Şi cu cenuşă presărată pe mitrele lor strigau către Domnul din toată puterea lor, ca să caute cu îndurare către întregul neam al lui Israel.
- Iudita 5:9 - Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să lase sălaşurile şi să plece în ţara Canaanului. Şi ei s-au aşezat în el şi s-au îmbogăţit cu aur, cu argint şi cu turme nenumărate.
- Iudita 5:10 - Pe urmă s-au coborât în Egipt, din pricină că o foamete bântuia în tara Canaanului, şi s-au sălăşluit acolo, atât cât au găsit hrană, şi au ajuns popor numeros; neamul lor era nenumărat.
- Iudita 7:3 - Şi au tăbărât în vale lângă Betulia, la izvor, şi s-au întins în lăţime de la Dotain până la Belmain şi în lungime de la Betulia până la Chiamon, care este în faţa Esdrelonului.
- Iudita 7:17 - Şi astfel oştirea Amoniţilor împreună cu cincizeci de mii de Asirieni au tăbărât în vale şi au pus mâna pe izvoarele de apă ale fiilor lui Israel.
- Iudita 8:14 - Căci dacă adâncimii inimii omului voi nu-i puteţi da de fund şi nici nu puteţi să cuprindeţi şirul cugetării ei, cum aţi putea voi, oare, să pătrundeţi pe Dumnezeu, Care a făcut toate acestea, şi să cunoaşteţi mintea Lui şi să înţelegeţi gândurile Lui ? Niciodată, fraţilor ! Nu întărâtaţi pe Domnul Dumnezeul vostru !
- Iudita 8:24 - Şi acum, fraţilor, să arătăm fraţilor noştri că viaţa noastră atârnă de noi şi ceea ce avem mai sfânt, templul şi altarul, se reazimă pe noi.
- Iudita 9:1 - Iudita a căzut cu faţa la pământ şi şi-a presărat cenuşă pe cap şi şi-a lepădat sacul cu care era încinsă. Şi în seara aceea se aducea la Ierusalim, la templul lui Dumnezeu, jertfa de tămâie. Atunci a strigat Iudita cu glas mare şi a zis către Domnul:
- Iudita 9:4 - Şi pe femeile lor le-ai dat răpirii şi pe fiicele lor la robie şi toate odoarele lor jafului iubiţilor Tăi fii, care erau înflăcăraţi de zelul pentru Tine şi îngroziţi de întinarea sângelui lor, şi pe Tine Te-au chemat într-ajutor; Dumnezeule, Dumnezeul meu, ascultă la mine cea văduvă !
- Iudita 9:12 - O, Dumnezeule al părintelui meu şi Dumnezeul moştenirii lui Israel, Stăpânul cerului şi al pământului, Ziditorul apelor, Împăratul întregii făpturi, ascultă rugăciunea mea,
- Iudita 10:13 - Şi mă duc la Olofern, căpetenia oştirii voastre, ca să-i destăinuiesc adevărul şi să-i arăt un drum pe unde să apuce ca să ia în stăpânire muntele întreg, fără ca să piară nici unul din oamenii lui !"
- Iudita 10:16 - Şi când te vei înfăţişa înaintea lui, inima ta să nu se teamă, ci arată-i precum ai spus, şi el se va purta bine cu tine !"
- Iudita 11:10 - Pentru aceasta, stăpâne şi doamne, nu dispreţui cuvintele lui, ci pune-le în inima ta, că ele sunt adevărate. Neamul nostru nu poate să fie pedepsit şi sabia nu poate să-l biruiască, dacă el nu păcătuieşte împotriva Dumnezeului său.
- Iudita 11:11 - Şi acum, pentru ca domnul meu să nu cunoască nici respingere, nici înfrângere, moartea va cădea peste capetele lor. Căci păcatul a pus stăpânire pe ei, şi cu acest păcat întărâtă pe Dumnezeul lor ori de câte ori se dedau la neorânduieli.
- Iudita 11:12 - Şi după ce li s-au isprăvit merindele şi au rămas fără de apă, ei s-au hotărât să pună mina pe vite, şi tot ceea ce Dumnezeu a oprit prin legile Sale ca să nu se mănânce, ei au de gând să mănânce.
- Iudita 11:13 - Chiar şi pârga grâului şi zeciuiala de la vin şi de la untdelemn, pe care ei o păstrează pentru preoţii care slujesc la Ierusalim în faţa Dumnezeului nostru, s-au hotărât să le mănânce, lucruri pe care nimeni din popor nu are voie să le atingă, nici măcar cu mâna.
- Iudita 13:10 - Şi de departe Iudita a strigat la străjerii porţilor: "Deschideţi, deschideţi poarta ! Cu noi este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ca să-Şi mai arate puterea şi tăria Lui în Israel împotriva duşmanilor noştri, precum a făcut El în ziua de azi !"
- Iudita 13:14 - Şi a scos capul din desagă şi, arătându-l, le-a zis: "Iată capul lui Olofern, căpetenia armatei Asirienilor; iată şi perdeaua sub care sta în beţia lui. Şi Dumnezeu l-a ucis prin mâna unei femei.
- Baruh 1:10 - Şi a zis: Iată am trimis la voi argint, cu care să cumpăraţi arderi de tot şi jertfe pentru păcat şi tămâie, şi faceţi miresme şi aduceţi-le pe jertfelnicul Domnului Dumnezeului nostru.
- Baruh 1:15 - Şi veţi grăi: A Domnului Dumnezeului nostru este dreptatea, iar a noastră, ruşinea felelor, cum se arată în ziua aceasta omului iudeu şi celor ce locuiesc Ierusalimul,
- Baruh 2:29 - "De nu veţi asculta glasul Meu cu adevărat, acest neam mare şi mult se va întoarce micşorat la neamurile întru care îi voi risipi.
- Baruh 3:38 - După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit.
- Baruh 4:4 - Fericiţi suntem, Israele, că cele ce Îi plac lui Dumnezeu ni s-au arătat.
- Baruh 4:7 - Pentru că aţi întărâtat pe Cel care v-a făcut, jertfind demonilor, şi nu lui Dumnezeu.
- Baruh 5:3 - Pentru că Dumnezeu va arăta tuturor celor de sub cer strălucirea ta.
- Epistola lui Ieremia 1:24 - Ei au fost cumpăraţi cu preţ mare, deşi în ei nu este suflare de viaţă.
- Epistola lui Ieremia 1:25 - Neavând picioare, sunt purtaţi pe umeri, arătând neputinţa lor ruşinoasă oamenilor. Slujitorii lor sunt de asemenea ruşinaţi, căci cu ajutorul lor se ridică dumnezeii lor dacă ei cad la pământ.
- Epistola lui Ieremia 1:42 - Femei încinse cu funii se aşază la drumuri, ca să ardă tărâţe ca tămâie;
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43
Înapoi la index