Căutare
2370 rezultate pentru: căci
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
- 1 Corinteni 7:31 - Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.
- 1 Corinteni 8:5 - Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, - precum şi sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, S
- 1 Corinteni 8:7 - Dar nu toţi au cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite idolilor, şi conştiinţa lor fiind slabă, se întinează.
- 1 Corinteni 8:10 - Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor ?
- 1 Corinteni 9:2 - Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.
- 1 Corinteni 9:9 - Căci în Legea lui Moise este scris: "Să nu legi gura boului care treieră". Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu ?
- 1 Corinteni 9:10 - Sau în adevăr pentru noi zice ? Căci pentru noi s-a scris: "Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, cu nădejdea că va avea parte de roade".
- 1 Corinteni 9:15 - Dar eu nu m-am folosit de nimic din acestea şi nu am scris acestea, ca să se facă cu mine aşa. Căci mai bine este pentru mine să mor, decât să-mi zădărnicească cineva lauda.
- 1 Corinteni 9:16 - Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti !
- 1 Corinteni 9:17 - Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată.
- 1 Corinteni 9:19 - Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi;
- 1 Corinteni 9:25 - Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă.
- 1 Corinteni 10:1 - Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare.
- 1 Corinteni 10:5 - Dar cei mai mulţi dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie.
- 1 Corinteni 10:17 - Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine.
- 1 Corinteni 10:26 - Căci "al Domnului este pământul şi plinirea lui".
- 1 Corinteni 10:29 - Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă ?
- 1 Corinteni 11:5 - Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă.
- 1 Corinteni 11:6 - Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl.
- 1 Corinteni 11:7 - Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.
- 1 Corinteni 11:12 - Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.
- 1 Corinteni 11:15 - Şi că pentru o femeie, dacă îşi lasă părul lung, este cinste ? Căci părul i-a fost dat ca acoperământ.
- 1 Corinteni 11:18 - Căci mai întâi aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dezbinări, şi în parte cred.
- 1 Corinteni 11:19 - Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi.
- 1 Corinteni 11:21 - Căci, şezând la masă, fiecare se grăbeşte să ia mâncarea sa, încât unuia îi este foame, iar altul se îmbată.
- 1 Corinteni 11:23 - Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine,
- 1 Corinteni 11:26 - Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.
- 1 Corinteni 11:29 - Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.
- 1 Corinteni 11:31 - Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.
- 1 Corinteni 12:12 - Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos.
- 1 Corinteni 12:14 - Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.
- 1 Corinteni 13:12 - Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
- 1 Corinteni 14:14 - Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare.
- 1 Corinteni 14:17 - Căci tu, într-adevăr, mulţumeşti bine, dar celălalt nu se zideşte.
- 1 Corinteni 14:31 - Căci puteţi să proorociţi toţi câte unul, ca toţi să înveţe şi toţi să se mângâie.
- 1 Corinteni 14:34 - Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea.
- 1 Corinteni 14:35 - Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică.
- 1 Corinteni 15:3 - Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
- 1 Corinteni 15:9 - Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
- 1 Corinteni 15:16 - Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
- 1 Corinteni 15:22 - Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.
- 1 Corinteni 15:25 - Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.
- 1 Corinteni 15:27 - "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui". Dar când zice: "Că toate I-au fost supuse Lui" - învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate.
- 1 Corinteni 15:32 - Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul ? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri !
- 1 Corinteni 15:34 - Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră.
- 1 Corinteni 15:41 - Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
- 1 Corinteni 15:42 - Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
- 1 Corinteni 15:50 - Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
- 1 Corinteni 15:52 - Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
- 1 Corinteni 15:53 - Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
Înapoi la index