Căutare
273 rezultate pentru: Iuda,
- Ieremia 32:32 - Din pricina răului fiilor lui Israel şi al fiilor lui Iuda, pe care l-au făcut pentru mânierea Mea, ei şi regii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi proorocii lor, bărbaţii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului.
- Ieremia 33:4 - Că aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele acestei cetăţi şi despre casele regilor lui Iuda, care se strică pentru a fi făcute întărituri împotriva împresurării şi sabiei
- Ieremia 33:10 - Aşa zice Domnul: "În locul acesta de care voi ziceţi că este pustiu şi lipsit de oameni şi de vite, precum şi în cetăţile lui Iuda, şi pe uliţele Ierusalimului, care sunt pustii, fără oameni, fără locuitori şi fără vite,
- Ieremia 33:13 - În cetăţile cele de munte, în cetăţile cele de la şes şi în cetăţile cele de la miazăzi, în pământul lui Veniamin, în împrejurimile Ierusalimului şi în cetăţile lui Iuda, iarăşi se vor perinda turme pe sub mina celui ce numără, zice Domnul.
- Ieremia 33:14 - Iată vin zilele când voi împlini acel cuvânt bun pe care l-am rostit Eu pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, zice Domnul.
- Ieremia 34:2 - "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Mergi şi grăieşte lui Sedechia, regele lui Iuda, şi-i spune: Aşa zice Domnul: lată voi da cetatea aceasta în mâinile regelui Babilonului, şi acesta o va arde cu foc.
- Ieremia 34:6 - Şi a spus Ieremia proorocul toate cuvintele acestea lui Sedechia, regele lui Iuda, în Ierusalim.
- Ieremia 34:7 - În vremea aceea oştirea regelui Babilonului se războia împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda, care mai rămăseseră, şi anume împotriva Lachişului şi Azecăi, deoarece din cetăţile lui Iuda numai acestea mai rămăseseră cetăţi întărite.
- Ieremia 34:21 - Pe Sedechia, regele lui Iuda, şi pe cei mari ai lui îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor şi în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, în mâinile oştirii regelui Babilonului, care s-a retras de la voi.
- Ieremia 36:1 - În anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, a fost de la Domnul către Ieremia cuvântul acesta:
- Ieremia 36:6 - Deci, du-te tu şi cuvintele Domnului din gura mea scrise de tine în sul, citeşte-le în templul Domnului, în ziua postului, în auzul poporului; citeşte-le de asemenea şi în auzul tuturor acelora din Iuda, care sunt veniţi de prin toate cetăţile;
- Ieremia 36:9 - În anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, în luna a opta, a vestit post înaintea feţei Domnului pentru tot poporul din Ierusalim şi pentru tot poporul care venise la Ierusalim de prin oraşele lui Iuda.
- Ieremia 36:28 - "Ia-ţi alt sul de hârtie şi scrie în el toate cuvintele de mai înainte, care au fost în celălalt sul, pe care l-a ars Ioiachim, regele lui Iuda, iar regelui lui Iuda, Ioiachim, să-i spui:
- Ieremia 36:32 - Şi a luat Ieremia alt sul de hârtie şi l-a dat lui Baruh scriitorul, fiul lui Neria, şi acesta a scris în el, din gura lui Ieremia, toate cuvintele din sulul ce-l aruncase în foc Ioiachim, regele lui Iuda, şi a mai adăugat la ele multe cuvinte asemenea acelora.
- Ieremia 37:7 - "Aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Regelui lui Iuda, care v-a trimis la Mine să Mă întrebaţi, aşa să-i spuneţi: Iată, oştirea lui Faraon care v-a veni în ajutor se va întoarce în ţara sa, în Egipt,
- Ieremia 39:1 - În anul al nouălea al lui Sedechia, regele lui Iuda, în luna a zecea, Nabucodonosor, regele Babilonului, a venit cu toată oştirea sa la Ierusalim şi l-a împresurat.
- Ieremia 39:4 - Când Sedechia, regele lui Iuda, şi toţi oamenii de oaste i-au văzut, au fugit şi au ieşit noaptea din cetate prin grădina regelui, pe poarta dintre cele două ziduri, şi au apucat pe calea şesului.
- Ieremia 40:1 - Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, după ce Nebuzaradan, căpetenia gărzii, i-a dat drumul din Rama, unde fusese găsit ferecat în lanţuri în mijlocul celorlalţi robi ai Ierusalimului şi ai lui Iuda, care au fost strămutaţi la Babilon.
- Ieremia 40:12 - Şi s-au întors toţi aceşti Iudei de prin toate locurile pe unde fuseseră împrăştiaţi şi au venit în pământul lui Iuda, la Godolia, în Miţpa, şi au adunat vin şi fructe multe foarte.
- Ieremia 40:15 - Atunci Iohanan, fiul lui Carea, a spus lui Godolia în taină, la Miţpa: "Dă-mi voie să mă duc să ucid pe Ismael, fiul lui Netania, şi nimeni nu va afla. De ce să-l laşi să te ucidă el pe tine şi să se risipească toţi cei din Iuda, care s-au adunat la tine şi să piară rămăşiţa lui Iuda ?"
- Ieremia 42:19 - Vouă, cei rămaşi ai lui Iuda, vă zice Domnul: Nu vă duceţi în Egipt. Să ştiţi bine că Eu astăzi v-am spus lucrul acesta în chip solemn.
- Ieremia 43:5 - Şi Iohanan, fiul lui Carea, şi toate căpeteniile oştirii au luat pe toţi cei care rămăseseră din Iuda şi care se întorseseră din toate neamurile pe unde fuseseră izgoniţi, ca să trăiască în pământul lui Iuda,
- Ieremia 44:7 - Iar acum aşa zice Domnul Dumnezeu Savaot, Dumnezeul lui Israel: Pentru ce faceţi voi acest rău mare sufletelor voastre, pierzând din cuprinsul lui Iuda, bărbaţi, Femei, copii Şi prunci ca să nu lăsaţi după voi rămăşiţă,
- Ieremia 44:14 - Şi nimeni nu va scăpa şi nu va rămâne din rămăşiţa Iudeilor care au venit în ţara Egiptului, ca să trăiască acolo şi apoi să se întoarcă în ţara lui Iuda, unde doresc ei din tot sufletul să se întoarcă, ca să trăiască acolo. Nimeni nu se va întoarce, decât numai aceia care vor fugi de aici".
- Ieremia 44:27 - Iată Eu voi veghea asupra lor spre pieire, iar nu spre bine; şi toţi oamenii din Iuda, care sunt în ţara Egiptului vor pieri de sabie şi de foame, până se vor stinge de tot.
- Ieremia 44:28 - Numai un mic număr, care vor fugi de sabie, se va întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda, şi vor şti toţi cei rămaşi din Iuda, care au venit în ţara Egiptului ca să trăiască acolo, al cui cuvânt se va împlini: al Meu sau al lor.
- Ieremia 44:30 - Asa zice Domnul: Iată Eu voi da pe Faraonul Hofra, regele Egiptului, în mâinile vrăjmaşilor lui, cum am dat pe Sedechia, regele lui Iuda, în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, vrăjmaşul lui, care voia să-i ia viaţa".
- Ieremia 50:33 - Aşa zice Domnul Savaot: Apăsaţi sunt fiii lui Israel, ca şi fiii lui Iuda, şi toţi cei ce i-au robit îi ţin tare şi nu vor să le dea drumul.
- Ieremia 51:59 - Cuvântul pe care proorocul Ieremia l-a încredinţat lui Seraia, fiului Neria, fiul lui Maaseia, când acesta a plecat la Babilon cu Sedechia, regele lui Iuda, în anul al patrulea al domniei lui; Seraia era mare cămăraş.
- Ieremia 52:31 - În anul al treizeci şi şaptelea după strămutarea lui Ioiachim, regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în douăzeci şi cinci ale lunii, Evil-Merodac, regele Babilonului, în anul întâi al domniei lui, s-a îndurat de Ioiachim, regele lui Iuda, şi l-a scos din închisoare;
- Iezechiel 21:20 - Închipuieşte drumul pe care sabia trebuie să vină împotriva cetăţii Raba, a fiilor lui Amon şi împotriva lui Iuda, împotriva Ierusalimului celui întărit,
- Iezechiel 48:8 - Iar lângă hotarul lui Iuda, de la hotarul de răsărit până la cel de apus, este partea sfântă, în lăţime de douăzeci şi cinci de mii de coţi, iar în lungime deopotrivă cu celelalte părţi, de la marginea de răsărit ţa ţării până la cea de apus. În mijlocul acestei părţi va fi templul.
- Daniel 1:1 - În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, a pornit Nabucodonosor, regele Babilonului, împotriva Ierusalimului şi l-a împresurat.
- Daniel 1:2 - Şi a dat Domnul în mâna lui pe Ioiachim, regele lui Iuda, şi o parte din vasele templului lui Dumnezeu, pe care le-a dus în tara Şinear, în templul dumnezeului lui şi a aşezat aceste vase în vistieria acestui dumnezeu.
- Osea 1:1 - Cuvântul Domnului care a fost către Osea, feciorul lui Beeri, în vremea domniei lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii din Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioaş, regele din Israel.
- Osea 6:11 - Şi ţie, Iuda, îţi este pregătit un seceriş, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu.
- Ioil 4:8 - Şi voi vinde pe fiii şi pe fiicele voastre feciorilor lui Iuda, iar ei îi vor vinde Sabeenilor, popor tare departe, căci aşa a grăit Domnul.
- Ioil 4:19 - Egiptul va fi pustiit şi Edomul se va preface în ţinut nelocuit, din pricina silniciilor împotriva fiilor lui Iuda, fiindcă au vărsat sânge nevinovat în pământul lor.
- Amos 1:1 - Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tecoa, care a avut vedenie pentru Israel în vremea lui Ozia, regele lui Iuda, în vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioaş, regele lui Israel, doi ani înaintea cutremurului de pământ.
- Miheia/Mica 1:1 - Cuvântul Domnului care a fost către Miheia din Moreşet în vremea domniei lui Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda, când a avut vedenie pentru Samaria şi Ierusalim.
- Miheia/Mica 1:9 - Căci rana ei este fără de leac, ajuns-a până în Iuda, atins-a porţile poporului Meu, până la Ierusalim.
- Miheia/Mica 5:1 - Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei.
- Naum 2:1 - Iată că pe munţi sunt picioarele celui ce binevesteşte, ale celui ce vesteşte pacea ! Prăznuieşte, Iuda, sărbătorile tale, împlineşte făgăduinţele tale, că nu va mai trece pe la tine duşmanul cel înverşunat ! El este cu totul pierdut !
- Sofonie/Țefania 2:7 - Şi va fi o bucată de pământ lângă mare pentru cei rămaşi din Iuda, unde îşi vor paşte turmele; seara se vor sălăşlui în casele din Ascalon, căci Domnul Dumnezeul lor îi va cerceta şi îi va întoarce din robie.
- Agheu/Hagai 1:1 - În anul al doilea al regelui Darius, în luna a şasea, în ziua întâi a lunii, a fost cuvântul Domnului prin gura lui Agheu, proorocul, către Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, către marele preot Iosua, fiul lui Iosedec, zicând:
- Agheu/Hagai 1:14 - Şi a deşteptat Domnul duhul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, marele preot, fiul lui Iosedec, şi duhul poporului care mai rămăsese, şi au venit şi au început lucrul templului Domnului Savaot, Dumnezeul lor,
- Agheu/Hagai 2:2 - "Spune-i lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, şi lui Iosua, marele preot, fiul lui Iosedec, şi restului poporului astfel:
- Zaharia 1:12 - Şi a răspuns îngerul Domnului şi a zis: "Doamne Savaot, până când vei întârzia să arăţi milă Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, pe care le faci să simtă mânia Ta de şaptezeci de ani ?"
- Zaharia 2:2 - Atunci am zis îngerului care grăia cu mine: "Ce sunt acestea ?" Şi el mi-a răspuns: "Acestea sunt coarnele care au împrăştiat pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul".
- Zaharia 2:4 - Şi am întrebat: "Ce vor să facă aceştia ?" Şi El a răspuns: "Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, încât nimeni n-a îndrăznit să ridice capul. Iar ei au venit ca să doboare la pământ coarnele acelor neamuri care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, pentru a o risipi".
Înapoi la index